Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1372/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1372

Ședința publică de la 17 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA SILVICĂ C, împotriva sentinței numărul 352 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât asistat de avocat lipsind intimata reclamantă DIRECȚIA SILVICĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurentul pârât arată că prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiașis -a constatat inexistența prejudiciului și solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.352 din 12 februarie 2008, Tribunalul Dolj, Secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei Direcția Silvică C și a obligat pe pârâtul să-i achite acesteia cu titlu de despăgubiri materiale suma de 2042 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâtul a îndeplinit funcția de pădurar la Cantonul Silvic nr.26 din cadrul Districtului, Ocolul Silvic F, iar în perioada 19 aprilie 2005 - 1 iunie 2005, ca urmare a internării medicale a acestuia s-a efectuat un control de fond, în vederea predării cantonului către pădurarii și, încheindu-se nota de constatare înregistrată sub nr.3596 din 06.06.2005.

Prin acest înscris s-a constatat în sarcina pârâtului un prejudiciu de 198.525.947 lei, din care 103.992.315 lei reprezintă contravaloarea a 1885 cioate ale arborilor tăiați ilegal, 10.270.383 lei reprezentă contravaloarea a 27 arbori lipsă în gestiunea partizii 461, 84.263.242 lei reprezentă pierderi la plantații, în funcție de procentele de prindere a puieților plantați.

În privința regenerărilor artificiale, s-a constatat că prejudiciul este determinat în principal de neefectuarea lucrărilor de completare în toamna anului 2004 și în primăvara anului 2005, pășunatului abuziv și plantării necorespunzătoare, precum și datorită neutilizării integrale în înființarea plantațiilor a puieților repartizați în vederea regenerării artificiale a fondului forestier.

În urma expertizei tehnice efectuate în cauză, s-a constatat că la deplasarea în teren mărcile aplicate pe cioplajele identificate de comisia de control s-au șters în timp, iar comisia a aplicat marca cu vopsea roșie pe noi cioplaje, fără a avea în vedere că există urme vizibile ale unor cioplaje anterioare pe care au fost aplicate mărci ce nu au mai persistat în timp.

Expertul a mai constatat că identificarea unor cioate ale arborilor tăiați în delict și stabilirea vechimii acestora este practic imposibilă, iar prejudiciul real se ridică la suma de 2.042 lei, din care 638 lei reprezintă contravaloarea a 544 puieți de neplantați, iar diferența, contravaloarea a 270 arbori tăiați ilegal.

În raport de probele administrate, instanța a constatat că pârâtul este răspunzător de acest prejudiciu material pentru nerespectarea atribuțiunilor de serviciu legate de paza fondului forestier aflat în administrarea sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, invocând critici de netemeinicie și nelegalitate.

A susținut nepreluarea cantonului de către reclamantă în termenul de 24 ore de la internarea sa, conform prevederilor Ordinului MS nr.15/1998 și faptul că în perioada 18-22 aprilie 2005 fost internat în spital, iar ulterior a intrat în concediu medical, perioadă în care s-au făcut tăieri masive de arbori.

A mai arătat că prin raportul întocmit, expertul a reținut că au fost plantați 332 puieți în UA 151 B, UA 151N și UA 153, iar dacă preluarea cantonului s-ar fi făcut în 24 ore de la internare "atunci s-ar fi putut constata existența puieților.

A invocat recurentul preluarea în gestiune în mod greșit a unor păduri aparținând unor persoane private, fără evidențierea cioatelor existente, care trebuiau anulate, astfel încât valoarea lipsei arborilor s-a majorat nejustificat cu aceste cioate.

Referitor la cei 270 arbori lipsă în partida 461, a precizat că prin raportul de expertiză s-a constatat că nu există această lipsă de arbori și nici cioate pe suprafața acestei partide.

Cu privire la lipsa de puieți forestieri din plantații, a susținu că suma deja a fost achitată de numitul, cu chitanța seria - nr.-/13.07.2006.

Pentru cele 185 cioate nejustificate, a apreciat că suma solicitată de reclamantă se compune din prejudicii mai vechi,prescrise conform decretului 167/1958, dar și din sume deja imputate anterior, iar în ceea ce privește restul sumelor consideră că nu se face vinovat pentru a-i fi imputate.

A depus la dosar procesele verbale din 18 aprilie 2005 și 29 mai 2006.

Intimata reclamantă,deși legal citată, nu a depus întâmpinare.

Recursul este nefondat.

Prin acțiunea introductivă, Direcția Silvică Cac hemat în judecată pe pârâtul, pentru a fi obligat la plata sumei de 19.852,60 RON, reprezentând prejudiciu constatat în gestiunea acestuia.

Tribunalul a admis în parte acțiunea, reținând în sarcina pârâtului un prejudiciu de 2042 lei, din care 1404 lei reprezentând contravaloarea a 270 arbori tăiați ilegal, iar 638 lei reprezentând puieți neplantați în UA 3 B și UA 3.

Susținerea recurentului pârât că nu este răspunzător pentru prejudiciul stabilit prin sentința tribunalului, pentru motivele arătate, nu poate fi reținută.

Expertiza tehnică efectuată în cauză a constatat în urma verificărilor, lipsa a 63 bucăți puieți în UA 3 B, precum și 418 puieți în UA 151B din Cantonul aflat în gestiunea reclamantului.

Cu ocazia cercetărilor penale, recurentul pârât a recunoscut că nu s-au făcut împăduriri în totalitate, deoarece, fie terenul era acoperit cu apă și nu se putea lucra, fie puieții au fost îngropați în șanț, deoarece a plecat în spital.

Aceste aspecte, ca și faptul că recurentul a semnat, între alte persoane, procesul verbal de recepție în care s-a consemnat că lucrările de împădurire s-au efectuat în totalitate - deși acest lucru nu era real - atrag răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat.

Reținerea expertului că în situația în care preluarea cantonului s-ar fi făcut în 24 de ore de la internarea recurentului "atunci s-ar fi putut constata existența puieților", este răsturnată de însăși recunoașterea acestuia făcută în timpul cercetărilor penale.

Nepreluarea cantonului în 24 de ore de la internare este atât vina unității reclamante, dar și a recurentului pârât, în condițiile în care nu a făcut dovada că a înștiințat urgent unitatea cu privire la internarea sa.

Afirmația recurentului că tăierile celor 270 arbori ce i-au fost imputate s-au făcut după internarea în spital de către romii care locuiesc în zonă, nu este susținută de nici o probă.

Oricum, din totalul cioatelor reținute prin nota de constatare, încheiată în urma controlului efectuat și care se ridică la numărul de 1185, expertul a estimat justificat- ca urmare a imposibilității stabilirii vechimii acestora - că prejudiciul real constă într-un număr de 270 arbori tăiați ilegal.

Faptul că intimata reclamantă a preluat în gestiune păduri aparținând unor persoane private nu-l absolvă pe pârât de lipsurile constatate în gestiunea sa, în condițiile în care nu a făcut nici un demers la conducerea unității pentru a fi evidențiate existente la preluare.

Constatările făcute de expert referitor la cei 27 arbori din partida 461, a lipsei puieților forestieri din plantații, ca și a numărului de 1185 cioate nejustificate, au fost reținute de instanța de fond și ca atare o analiză a acestora de către instanța de recurs nu se mai impune.

În ceea ce privește afirmația achitării unor sume din prejudiciu de către numitul la data de 13 iulie 2006, se apreciază că nu poate fi primită,deoarece în sarcina acestuia unitatea reclamantă a constatat la controlul efectuat că este răspunzător alături de recurentul pârât și de alți salariați, de cauzarea prejudiciilor produse în patrimoniul său.

Față de cele expuse, Curtea apreciază că sentința instanței de fond este temeinică și legală, că toate motivele invocate sunt nefondate și pe cale de consecință, în temeiul art.312 Cod pr.civilă se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâtul și pe intimat DIRECȚIA SILVICĂ C, împotriva sentinței numărul 352 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/01.07.2008

Jud.fond:Cl.

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1372/2008. Curtea de Apel Craiova