Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1373/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1373

Ședința publică de la 17 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN D împotriva sentinței nr.1103 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN D prin consilier juridic și intimatul reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU, I, A, A, A, A, prin consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 CPC și că este scutit de taxa de timbru.

Consilier juridic pentru intimatul reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII depune întâmpinare, se comunică un exemplar către consilier juridic, pentru recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN D CARE NU SOLICITĂ AMÂNAREA PENTRU OBSERVARE, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, pentru recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN D solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate îân sensul respingerii acțiunii.

Consilier juridic pentru intimatul reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII solicită respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 14.02.2008 reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII " pentru membrii de sindicat, I, A, A, A, A, a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN D, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligat paratul autoritate publică, în calitate de unitate angajatoare, la plata către reclamanți a sumei de bani reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea Acordului / Contract colectiv de munca aplicabil la nivel de unitate, in cuantum de 1720 lei fiecărui reclamant.

În motivare au arătat că, reclamanții sunt membri ai Sindicatului, având în anul 2007 raporturi de serviciu, ca funcționari publici, cu Consiliul Județean D, autoritate publică locală, care, în calitate de unitate angajatoare a ținut carnetele de muncă ale reclamanților, conform Decretului nr. 92/ 1976.

Reclamanții sunt în drept beneficiari ai prevederilor Acordului / Contract Colectiv de Muncă, aplicabil la nivelul aparatului de specialitate al Consiliului Județean D, nr. 5098 / 15.05.2007, negociat și semnat de aceasta autoritate publică cu sindicatul "Forța Legii", ca sindicat reprezentativ, în numele salariaților din cadrul unității și înregistrat legal de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin Direcția de Muncă și Protecție Socială D sub nr. 9067 din 18.05.2007.

La data de 10.12.2007, în numele salariaților membri de sindicat și în calitate de parte semnatară a Acord/CCM la nivel de unitate, Sindicatul "Forța Legii" a înaintat către autoritate adresa nr. 5224 / 2007, prin fax, cu confirmare de primire, prin care a notificat cealaltă parte semnatară să pună în aplicare prevederile contractuale la care s-a angajat, în caz contrar urmând a solicita instanțe! de judecată obligarea angajatorului la respectarea Acord Contractului.

Până la data introducerii prezentei cereri, Consiliul Județean D nu a răspuns solicitării noastre, nerespectând obligația legală de a răspunde în termen de 30 de zile și nici pe cea asumată prin Acordul/CCM de a răspunde Sindicalului în termen de 5 de zile. Prin acțiunea pe care au formulat-o, susțin că autoritatea pârâtă a încălcat
prevederile legale și contractuale din Acordul /CC M aplicabil la nivel de unitate, negociat în conformitate cu prevederile legale și înregistrat legal, prejudiciind prin aceasta salariații, membrii ai Sindicatului, care se constituie în speță ca reclamanți.

Acordul/contract colectiv de muncă la nivel de unitate, semnat de angajator cu sindicatul "Forța Legii", reprezentativ în condițiile legii, prevede acordarea următoarelor drepturi funcționarilor publici din cadrul instituției: ajutor de sărbători, pentru C, în cuantum de 400 lei și pentru ținută decentă, semestrial în cuantum de 660 lei, aferentă semestrului I și II/2007

Arătă și susțin că, reclamanții au avut raporturi de serviciu la data intrării în vigoare a Acordului Contract Colectiv de Muncă și în continuare, în prezent.

Acordul/CCM în vigoare și în momentul de față, nu permite abuzuri din partea angajatorului, prevăzând că acesta constituie legea cărților și se execută obligatoriu de către părți. Astfel consideră că s-a săvârșit un abuz prin neexecutarea A/CCM de vreme ce, fără a exista vreun motiv temeinic și fără a consulta partenerul social - sindicatul reprezentativ, a suprimat drepturile care li se cuveneau și li se cuvin salariaților.

Susține și că, în temeiul art. 283 alin.1 lit.c din codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, care constau în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

Termenul de prescripție în speță este același și în cazul funcționarilor publici, în conformitate cu dispozițiile art. 117 din nr. 188/1999 rep. coroborate cu art. 283 alin.1 lit.c din codul muncii, deoarece obiectul acțiunii îl reprezintă drepturile bănești.

Arată și că, în speță a fost îndeplinită procedura prealabilă, prevăzută de legea privind contenciosul administrativ, de către Sindicat, în numele reclamanților vătămați prin neexecutarea corespunzătoare a Acordului/Contract colectiv de muncă pe care autoritatea publică l-a semnat și la care s-a angajat, în condițiile legii.

Reclamanții, reprezentați legal de Sindicat, potrivit art. 28 din Legea Sindicatelor sunt subiecți de sesizare a instanței, în înțelesul art.1 alin.1 din Legea contenciosului administrativ, fiind persoane vătămate în drepturile lor legitime prin nerespectarea dispozițiilor cu caracter normativ la nivel de unitate prevăzute în Acordul/CCM, având dreptul de a introduce o astfel de acțiune la instanța de contencios administrativ în temeiul prevederilor legale, direct sau prin reprezentantul legal.

În drept, invocă prevederile acordului/contract colectiv de muncă la nivel de unitate nr-, Legea Sindicatului nr.54/2003, Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, privind contenciosul administrativ, Legea nr. 188/1999 rep. privind statutul funcționarilor publici, nr. 130/1996 rep. privind contractele colective de muncă.

S-au depus la dosar următoarele acte: adresa nr. 757/17.05.2007, acord/contract colectiv de muncă, nr. 24 din 24.05.2007 a Judecătoriei Craiova, plângerea prealabilă, tabel nominal cu membrii de sindicat.

La data de 27.03.2008 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că: este adevărat că Acordul/ Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate prevede pentru salariați - funcționari publici și personal contractual - dreptul la un ajutor de sărbători pentru C, în cuantum de 400 lei și dreptul pentru o ținută decentă, în cuantum de 660 lei semestrial și că aceste drepturi nu au fost acordate până în prezent.

După semnarea Acordului/Contractului a apărut HG 833/25.07.2007 care, la art.22, prevede posibilitatea alocării unor fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă.

In această situație, Consiliul Județean Dac onsiderat că cele două drepturi nu mai pot fi acordate salariaților, deși aprobase bugetul județului D care permitea această plată, dovedind bună - credință în acest sens.

Aprecierea reclamantului, cum că ar fi comis un abuz, este nefondată întrucât au respectat întocmai prevederile legale, considerând neconcordanța dintre prevederile Acordului și cele ale HG 833/2007 se soluționează în favoarea actului normativ respectiv.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat motivele din acțiune.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1103 din 17.04.2008 a admis cererea formulată de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, pentru, I, A, A, A, A, și pe pârât CONSILIUL JUDEȚEAN

A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1720 lei fiecare, reprezentând ajutor de sărbători și ținută decentă aferentă anului 2007.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin Acordul/Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate nr. 5098/737/15.05.2007, înregistrat la Direcția Familiei Egalității de Șanse D, sub nr. 9067/18.05.2007, părțile Consiliul Județean D și Sindicatul Administrației Publice C, au convenit ca funcționarii publici, potrivit art. 86, să beneficieze de un ajutor de sărbători pentru Paști și C, de 400 lei, iar pentru o ținută decentă la locul de muncă, aceștia vor beneficia de 660 lei fiecare, pe anul calendaristic, sume ce se vor plăti, de regulă, în trimetrul II și IV ale anului.

Reclamanții, funcționari publici, nominalizați în cererea de chemare în judecată, în număr de 43, au solicitat ca pârâtul să le achite 400 lei ajutor de sărbători - pentru C și câte 660 lei pentru ținută decentă, aferentă semestrului I și II/2007, în total 1720 lei.

Întrucât pârâtul, ca parte a Acordului/Contract menționat, nu a dat curs cererii nr. 5224/10.12.2007, prin care Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", prin care a solicitat drepturile de față, prevăzute în actul încheiat, cerere ce a constituit și procedura prealabilă prevăzută de Legea 554/2004, s-a constat că pârâtul Consiliul Județean Daî ncălcat dispozițiile art. 153, în sensul că are obligația de a aplica prevederile acestuia.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a recunoscut faptul că salariații, nominalizați în cererea de chemare în judecată, au dreptul, conform Acordului/Contract, la 400 lei ajutor de C și 660 lei pentru ținută decentă, semestrial, însă până în prezent nu a dat curs cererii, întrucât apăruse între timp HG 833/2007.

Având în vedere că reclamanții nu au primit până în prezent aceste drepturi, care sunt prevăzute expres în Acordul/Contract încheiat între părți, s-a constată că aceștia sunt vătămați într-un drept al lor, prevăzut în acest contract, care reprezintă, de fapt, legea părților.

Împotriva sentinței a declarat recurs Consiliul Județean D, ce a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta critică sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta precizează că deși a arătat că HG nr. 833/25.07.2008 stabilește că nu mai putea acorda funcționarilor cele două drepturi, instanța de fond a apreciat că acest act normativ nu împiedică salariații să beneficieze de drepturile prevăzute în Acordul/Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate.

Se mai arată că deși art. 22 din HG 833/2007prevede posibilitatea alocării unor fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, nu prevede în mod expres posibilitatea acordării vreunui ajutor pentru sărbători sau ținută și că-n această situație s-a considerat că aceste drepturi nu pot fi acordate, deși bugetul județului D care permite plata acestor drepturi fusese aprobat.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În întâmpinare se arată că unitatea angajatoare nu critică în fapt sentința instanței de fond și chiar prin motivele de recurs a recunoscut drepturile reclamanților la sumele solicitate arătând că bugetul a permis și permite plata acestora.

Se mai arată că instanța de fond n-a aplicat greșit legea deoarece HG 833/2007 reglementează acordurile colective pentru funcționarii publici și instituie după cum recunoaște și autoritatea pârâtă, posibilitatea acordării de fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, fapt ce trebuie să conducă la respectarea Acordului existent, având în vedere și acordul autorității publice.

Se apreciază că deși drepturile solicitate nu sunt prevăzute expres în HG 833/2007 nu înseamnă că reclamanții nu pot beneficia de aceste drepturi și nu există nici un fel de neconcordanță între prevederile Acordului/Contractului colectiv de muncă și ale HG nr. 833/2007.

Recursul nu este fondat.

Regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, denumite și raporturi de serviciu, sunt reglementate prin Legea nr.188/1999 Republicată care constituie cadrul general privind statutul funcționarilor publici iar art. 72 din legea de mai sus menționată reglementează posibilitatea încheierii acordurilor colective.

Astfel, textul precizează că autoritățile publice pot încheia, anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții acestora care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, măsuri altele decât cele prevăzute de lege, privind protecția celor aleși de organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

Din observarea textului, se constată că acordurile colective pot să cuprindă numai măsuri de natura celor de mai sus.

În speță, prin Acordul/Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, părțile au convenit ca funcționarii publici să be3neficieze, potrivit art. 86 alin. 2 și alin. 6 din actul încheiat între părți, de un ajutor de sărbători pentru Paști și C, de 400 lei, iar pentru o ținută decentă la locul de muncă de o sumă de 660 lei fiecare, pe anul calendaristic ce va fi plătită în trimestrele II și IV ale anului.

Mai mult, HG 833/2007 prin art. 22 prevede că acordul colectiv este o convenție încheiată în formă scrisă între autoritate și instituția publică, reprezentată prin conducătorul acesteia și funcționarii publici din cadrul autorității sau instituției publice respective, prin sindicatele reprezentative ale acestora ori prin reprezentanții aleși, în care sunt stabilite anual măsuri referitoare la. Constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătate și securitate în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ori funcționari publici.

Analizând acordul/contractul colectiv de muncă demonstrează că acesta conține și elemente de reglementare pe cale convențională a unor măsuri privind îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă cum ar fi fondurile alocate pentru o ținută decentă la locul de muncă.

Cum aceste drepturi prevăzute în convenția încheiată între părți sunt contrare cu cele prevăzute de art. 72 din Legea 188/1999 Republicată și nici cu art. 22 din HG 833/2007, Curtea apreciază că funcționarii publici sunt îndreptățiți să le primească.

Mai mult, recurenta pârâtă, și-n întâmpinarea formulată la instanța de fond dar și în motivele de recurs, recunoaște faptul că funcționarii publici pot beneficia de aceste drepturi iar sumele de bani aferente acestor drepturi sunt cuprinse în buget.

Având în vedere aceste considerente, instanța în temeiul art. 312 Cod pr. civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN D împotriva sentinței nr.1103 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

red. Jud.G

Ex.2//20.08.2008

Jud. fond G

C

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1373/2008. Curtea de Apel Craiova