Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1395

Ședința publică din data de 21 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Duboșaru Rodica

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul domiciliat în B, -. A,. 8, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr. 894 din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE cu sediul în B, nr. 8-10, Cod poștal -, Județ

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat din Baroul Buzău și intimatul pârât B, reprezentat de consilier juridic.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, după care:

Părțile prezente, prin reprezentați legali, arată că alte cererii nu mai au de formulat în cauză, iar Curtea luând act de declarația părților și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurentul reclamant, arată că instanța de fond nu a înțeles să dezlege criticile aduse actului administrativ atacat, referitor la nelegalitatea acestuia ce derivată din nerespectarea procedurii de evaluare, din prevederile art. 3 din Ordinul MAI nr. 300/2004 și al garantării dreptului la apărare al celui evaluat. Principiile fundamentale au fost nesocotite atât de comisia de evaluare cât și ce cea de soluționare a contestațiilor.

Solicită admiterea recursului în temeiul art. 312 alin. 3 civ. modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației, desființarea actului administrativ atacat în scopul efectuării unei noi evaluări cu respectarea dispozițiilor procedurale nesocotite de comisiile de evaluare și cea de soluționare a contestațiilor.

Nu solicită cheltueili de judecată.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimatul pârât B, arată că evaluarea s-a făcut corect, interviul se realizează între evaluator și cel evaluat și a depus la dosar dovada că a avut loc acest interviu, care este semnat de reclamantă de luare la cunoștință.

Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Buzău, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii emise de Comisia de Rezolvare a Contestațiilor din cadrul IPJ B prin intermediul căreia i-a fost respinsă contestația formulată împotriva rezultatelor evaluării anuale urmare cărora a primit calificativul "" și în consecință modificarea rezultatului evaluării în " bun".

În motivarea cererii reclamantul a precizat că, în calitatea sa de agent principal în cadrul IPJ B - Compartimentul - Dispecerat 112 fost supus evaluării anuale în conformitate cu dispozițiile art.26 din Legea nr.360/2002 raportat la art.69 din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarului Public, astfel că în urma evaluării efectuată de șeful nemijlocit a primit pentru perioada supusă evaluării calificativul general "", calificativ confirmat de șeful ierarhic superior al șefului nemijlocit.

S-a mai arătat de asemenea că la momentul comunicării rezultatului evaluării, apreciind că și-a îndeplinit obiectivele profesionale individuale stabilite în baza atribuțiilor prevăzute în fișa postului cu responsabilitate, a considerat calificativul acordat ca fiind discreționar și nejustificat, motiv pentru care a contestat rezultatul evaluării.

Deși nu i-a fost comunicată hotărârea prin intermediul căreia a fost soluționată contestația, care potrivit prevederilor art.120 alin.2 și 3 din HG nr.611/2008 trebuia comunicată în maxim 5 zile calendaristice de la soluționare, a fost informat verbal în sensul că a fost respinsă fără a i se aduce la cunoștință motivele care au stat la baza adoptării soluției a respingere a acesteia.

A menționat reclamantul că nu are cunoștință despre argumentele ce au îndreptățit acordarea calificativului "" întrucât acestea sunt consemnate în fișa de evaluare care se află în posesia pârâtului.

Prin completarea la acțiune reclamantul a aratat că, criticile aduse evaluării efectuate de IPJ B vizează un dublu aspect, și anume; legalitatea procedurii de evaluare precum și a celei de soluționare a contestației administrative și în al doilea rând temeinicia evaluării din perspectiva caracterului subiectiv și nejustificat al aprecierilor șefului nemijlocit.

Din punct de vedere al legalității de evaluare reclamantul susține că s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art.116 din HG nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, act normativ a cărei incidență este indiscutabilă în cauza dedusă judecății. Potrivit acestei dispoziții legale, interviul este o etapă obligatorie procesului de evaluare și are rolul de a garanta dreptul la apărare al persoanei evaluate prin intermediul schimbului de informații care are loc între evaluator și acesta.

De altfel, caracterul obligatoriu al interviului este recunoscut și de Dispoziția Directorului Direcției Management Resurse Umane nr.II/1960 din data de 20.10.2004.

Atâta vreme cât evaluarea,în prezenta cauză, s-a efectuat fără parcurgerea acestei etape obligatori,apreciază reclamantul că rezultatul adoptat de șeful nemijlocit și confirmat de șeful ierarhic este rodul arbitrariului impunându-se pentru acest considerent, anularea sa.

Procedura de soluționare a contestației administrative este una contradictorie, astfel cum rezultă din dispozițiile art.120 din HG nr.611/2008, în cadrul căreia trebuia să i se garanteze posibilitatea de a-și exprima propriul punct de vedere cu privire la fiecare dintre criticile care au stat la baza evaluării profesionale, aspect de asemenea ignorat de comisia de soluționare a contestațiilor, a arătat reclamantul.

Pe fondul cauzei cu privire la indicatorii de evaluare raportați la atribuțiile prevăzute în fișa postului s-a aratat că, în ce privește punctul 1 - cunoașterea legislației specifice i s-a acordat calificativul "" fără a se motiva în vreun fel de șeful nemijlocit.

La punctul 3 - timpul de prelucrare și transmitere a apelurilor de urgență 112 i s-a acordat calificativul "" justificat prin aceea că " trebuie adesea atenționat pentru a interveni", apreciere subiectivă câtă vreme nu există un interval de timp prestabilit în interiorul căruia să se prelucreze și să se transmită apelurile de urgență.

Mai mult, calificativul și motivarea acestui subpunct se află într-o contradicție logică față de calificativul " bun" acordat la punctul 5 - cunoașterea și aplicarea prevederilor cu privire la intervenția evenimentelor sesizate.

Referitor la punctul 7 - capacitatea de comunicare în relațiile cu cetățeanul i s-a acordat calificativul "" fără a se motiva în vreun fel, în totală contradicție cu punctul 7 - C - capacitate profesională - calități profesionale - capacitate de comunicare la care a primit calificativul " bun".

La punctul 11 - comportamentul rutier, deși nu este conducător auto profesionist și nici nu operează vreun autovehicul al instituției i s-a acordat calificativul " " fără nici o motivare.

Punctele 1-8 ce vizează calificativele privind sarcinile de serviciu nu se regăsesc în fișa postului în ceea ce îl privește.

In privința indicatorilor de evaluare ce vizează cunoștințe și deprinderi specifice postului calificativul i-a fost acordat fără a se lua în considerare perfecționarea profesională continuă concretizată în absolvirea facultății de Drept și Administrație Publică, precum și de faptul că posedă o cultură generală temeinică.

De asemenea calificativele acordate pentru calitățile personale sunt rodul aprecierii subiective și a gustului personal al evaluatorilor atâta timp cât nu există criterii prestabilite care să conducă la obținerea unui rezultat nesusceptibil de arbitrar.

În altă ordine de idei apreciază că subiectivismul evaluatorului este consecința faptului că în luna iulie a anului supus evaluării a fost sancționat ca urmare a măsurii abuzive de schimbare pe o funcție inferioară.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul IPJ B s-a aratat că actul normativ invocat, respectiv HG nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, nu este aplicabil polițiștilor, funcționari publici cu statut special. Mai mult, afirmația reclamantului că a fost informat verbal cu privire la soluționarea contestației nu este adevărată. Dovada că reclamantul a cunoscut conținutul raportului nr.13586/20.01.2009 prin care s-a soluționat contestația o reprezintă faptul că pe ultima pagină a fișei de evaluare a semnat de luare la cunoștință a rezolvării contestației formulate.

Nici susținerile reclamantului referitoare la faptul că nu cunoaște argumentele ce au îndreptățit acordarea calificativului "" nu sunt adevărate. Această afirmație fiind contrazisă de conținutul ultimei pagini a fișei de evaluare din care rezultă că reclamantul luat cunoștință de rezultatul evaluării, menționând chiar că contestă rezultatele acesteia.

O altă dovadă a faptului că cunoscut motivele care au stat la baza luării acestei decizii îl constituie situația că a putut formula contraargumente pentru contestație pe care nu le-ar fi putut preciza dacă nu avea cunoștință despre aceste motive.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. art.26 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului "activitatea și conduita polițistului sunt evaluate o dată pe an iar concluziile se consemnează în evaluarea de serviciu cu acordarea unuia din următoarele calificative: excepțional, foarte bun, bun, satisfăcător și nesatisfăcător". În nici un caz evaluarea polițiștilor nu se face raportat la prevederile art.69 din Legea nr.188/1999.

Pe fondul cauzei pârâtul a arătat că la acordarea calificativului "" pentru reclamant, nu s-a reținut nici un moment existența unor greșeli în activitate ci, așa cum rezultă din notele acordate pentru fiecare dintre indicatori și semnificația acestor note, activitatea reclamantului a fost apreciată preponderent pozitiv, existând însă și carențe în desfășurarea acesteia, carențe evidențiate la rubrica " constatări și concluzii".

Pârâtul a solicitat a se avea în vedere, din extrasul Dispoziției nr.II/960/20.10.2004, modalitatea de calcul prin care se ajunge la nota finală, în baza căreia se acordă calificativul general și care, în cazul dedus judecății, a fost una obiectivă și corectă, chiar dacă nu este pe placul reclamantului. Conform aceleiași dispoziții calificativul " bun" se acordă acelei categorii de personal care " s-a situat deseori peste nivelul cerințelor postului și constant la nivelul acestora.

Referitor la faptul că reclamantul are o percepție subiectivă referitor la calificativul ce i s-ar fi cuvenit se întemeiază și pe considerentul că acesta nu-și motivează în nici un fel această pretenție respectiv de a arăta în conformitate cu prevederile dispoziției în ce fel și prin ce s-a situat deseori peste nivelul cerințelor postului.

La termenul de judecată din 10.06.2009 reclamantul prin apărătorul a solicitat să se ia act că renunță la capătul de cerere privind modificarea rezultatului evaluării în " bun", solicitând anularea hotărârii prin intermediul căreia i-a fost respinsă contestația formulată împotriva rezultatelor evaluării anuale și obligarea pârâtei la emiterea unei alte hotărâri cu respectarea dispozițiilor legale interne precum și cele privitoare la legea polițistului.

Prin sentința nr. 894/24.06.2009 Tribunalul Buzău, a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

În calitatea sa de agent principal în cadrul IPJ B - Compartimentul - Dispecerat 112 reclamantul a fost supus evaluării anuale în conformitate cu dispozițiile art.26 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului. În urma evaluării efectuate de șeful nemijlocit a primit pentru perioada supusă evaluării calificativul general "", calificativ confirmat de șeful ierarhic superior al șefului nemijlocit.

Considerând că și-a îndeplinit obiectivele profesionale individuale stabilite în baza atribuțiilor prevăzute în fișa postului în mod ireproșabil, reclamantul considerat calificativul acordat ca fiind discreționar și nejustificat motiv pentru care a contestat rezultatul evaluării.

Criticile aduse evaluării efectuate de IPJ B vizează un dublu aspect și anume legalitatea procedurii de evaluare precum și a cererii de soluționare a contestației administrative și în al doilea rând temeinicia evaluării din perspectiva caracterului subiectiv și nejustificat al aprecierilor șefului nemijlocit.

Din punct de vedere al legalității procedurii de evaluare reclamantul consideră că aceasta s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art.116 din HG nr.611/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, act normativ a cărui incidență este discutabilă în cauza dedusă judecății.

Consideră că, potrivit acestei dispoziții legale interviul este o etapă obligatorie a procesului de evaluare și are rolul de a garanta respectarea dreptului la apărare persoanei evaluate prin intermediul schimbului de informații care are loc între evaluator și acesta.

A mai susținut de asemenea reclamantul că hotărârea prin intermediul căreia a fost soluționată contestația sa nu i-a fost comunicată în termen de maxim 5 zile calendaristice de la soluționare așa cum prevăd dispozițiile art.120 alin. 2 și 3 din HG nr.611/2008 fiind informat verbal că aceasta a fost respinsă fără însă a i se aduce la cunoștință motivele care au stat la baza adoptării soluției de respingere a contestației sale.

De asemenea pe fond reclamantul a solicitat admiterea acțiunii criticând rezultatul evaluării și decizia de respingere a contestației din perspectiva netemeiniciilor evidente

Instanța a considerat că cererea reclamantului este neîntemeiată având în vedere faptul că potrivit art.26 din Legea nr.360/2002 privind Statului Polițistului " activitatea și conduita polițistului sunt evaluate o dată pe an iar concluziile se consemnează în evaluarea de serviciu cu acordarea unuia din următoarele calificative: "excepțional", "foarte bun", "bun" "satisfăcător", "nesatisfăcător" ". În acest sens se are în vedere faptul că evaluarea polițiștilor nu se face raportat la prevederile art.69 din Legea nr.188/1999 și nici potrivit HG nr.611/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și dezvoltarea carierii funcționarilor publici, polițiștii fiind funcționari publici cu statut special.

Imprejurarea că polițiștii sunt o categorie de funcționari publici cu statut special și cărora li se aplică o altă modalitate de evaluare a activității rezultă și din dispozițiile art.26 din Legea nr.360/ 2002 prin comparație cu dispoziție art.69 din Legea nr.188/1999. Astfel art.26 din Legea nr.360/2002 prevede că activitatea și conduita polițistului sunt evaluate o dată pe an iar concluziile se consemnează în evaluarea de serviciu cu acordarea unuia din următoarele calificative: "excepțional", "foarte bun", "bun" "satisfăcător", "nesatisfăcător" în timp ce prevederile art.69 din Legea nr.188/1999 prevede că în urma evaluării performantelor profesionale individuale ale funcționarului public i se acordă unul din următoarele calificative respectiv "foarte bine", "bine", "satisfăcător" și " nesatisfăcător".

Instanța a considerat de asemenea neîntemeiate susținerile reclamantului referitoare la necunoașterea argumentelor ce au îndreptățit acordarea calificativului "bun " deoarece această afirmație este contrazisă de conținutul ultimei pagini a fișei de evaluare din care rezultă că acesta a luat cunoștință de rezultatul evaluării menționând că, contestă rezultatele sale.

Neîntemeiată este de asemenea susținerea reclamantului că a fost informat doar verbal despre soluționarea contestației deoarece se poate observa de pe ultima pagină a fișei de evaluare că reclamantul a cunoscut conținutul raportului nr.13586 din 20.01.2009 prin care s-a soluționat contestația, pe care l-a semnat de luare la cunoștință a rezolvării contestației pe care a formulat-

În aceiași ordine de idei tribunalul a considerat neîntemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora evaluarea contestatorului din prezenta cauză s-a realizat fără parcurgerea etapei obligatorii a interviului cu rolul de a garanta respectarea dreptului la apărare a persoanei evaluate deoarece din conținutul înscrisurilor de la filele 45-46 rezultă că această etapă a fost parcursă cu respectarea dispoziției directorului Direcției Management Resurse Umane nr.II/960 din 20.10.2004.

În ceea ce privește capătul de cerere privind modificarea rezultatului evaluării în "foarte bun" respectiv analizarea susținerilor reclamantului pe fondul cauzei instanța a avut în vedere faptul că la termenul din 10.06.2009 reclamantul prin apărătorul său a renunțat la acest capăt de cerere precum și faptul că evaluarea activității polițistului este atributul exclusiv al șefului ierarhic, al sefului nemijlocit precum și al comisiei de soluționare a contestației.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și întemeiat fiind pe disp. art. 304/1 pr.civilă.

In motivarea recursului, acesta învederează că înțelege să critice actul jurisdicțional atacat sub toate aspectele care au făcut obiectul judecății în primă instanță și mai ales asupra chestiunilor de drept pe care instanța de fond nu a înțeles că le dezlege, deși prin cererea cu a cărei soluționare aceasta a fost investită, criticile aduse actului administrativ atacat vizau mai multe chestiuni.

Astfel, recurentul precizează că înțelege să se refere la nelegalitatea actului administrativ derivată din nerespectarea procedurii de evaluare, instituită prin art. 116 din G nr 611/2008, precum și din prevederile Ordinului nr. 300/2004 care nu derogă de la primul act normativ, menționat sub aspectul caracterului contradictoriu al procedurii de evaluare precum și al garantării dreptului la apărare al celui evaluat.

Aceste principii fundamentale au fost nesocotite atât de comisia de evaluare cât și de cea de soluționare a contestațiilor, împrejurare ce ar fi îndreptățit, desființarea actului administrativ atacat și obligarea pârâtei să procedeze la onouă evaluare cu respectarea procedurii instituită de dispozițiile legale aplicabile, precizează recurentul.

In final, acesta critică sentința atacată și din perspectiva netemeinicie sale, în ceea ce privește aprecierea primei instanțe asupra corectitudinii calificativului acordat, deși probele administrate în cauză, îndreptățeau o cu totul altă concluzie.

Curtea, examinând sentința, prin prisma criticilor din recurs în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Cum bine a motivat prima instanță, în cauză sunt aplicabile prevederile legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului și nu dispozițiile HG nr. 611/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, deoarece polițiștii sunt personal cu statut special.

Potrivit art. 26 din Legea 360/2002activitatea și conduita polițistului sunt evaluate odată pe an și se acordă următoarele calificativele: excepțional, foarte bun, bun, satisfăcător sau nesatisfăcător.

In cazul celorlalți funcionari publici potrivit art. 69 din Legea nr. 188/1999 în urma evaluării performanțelor profesionale se acordă patru calificative, mai puțin calificativul excepțional, ce se acordă numai polițiștilor.

Așadar în cauză nu se poate vorbi despre aplicarea dispozițiilor HG nr. 611/2008, cum în mod eronat s-a motivat în recurs.

Analizând documentația de la dosar, privind evaluarea reclamantului - recurent, Curtea constată că în cauză, evaluarea s-a făcut respectându-se Dispoziția Directorului Direcției Management Resurse Umane nr. II/960/20.10.2004 privind procedurile și formularele utilizate în activitatea de management resurse umane din unitățile

Așa fiind, calificativul s-a acordat, în urma unui punctaj dat la indicatorii de evaluare respectiv la rezultatele activității desfășurate, pe baza unor constatări și concluzii, respectându-se metodologia de evaluare.

Acordarea calificativului, însine este însă atributul șefului nemijlocit, șefului ierarhic și al comisiei de soluționare a contestațiilor polițiștilor.

Așa fiind, cum în cauza nu s-au constatat alte motive de nelegalitate, Curtea văzând și disp. art. 312 (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în B, -. A,. 8, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr. 894 din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE cu sediul în B, nr. 8-10, Cod poștal -, Județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședinta publică azi, 21 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Duboșaru Rodica

- - - - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. DR/DD

4 ex/2.11.2009

f- Tribunalul Buzău

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Duboșaru Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Ploiesti