Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 140/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 140/CA
Ședința publică din 23.03.2009
Completul compus din:
Președinte: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Aurelia
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului introdus de reclamanții, Carcea, Citea, el, G, an, G, -n, V, an, și, împotriva sentinței civile nr. 989/CA/07.11.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16.03.2009, fiind cuprinse în încheierea din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.03.2009.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr. 1767/99/10.04.2008, reclamanții, Carcea, Citea, el, G, an, G, -n, V, an, i-au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Județean de Poliție I, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar pentru perioada 01.09.2002 (data la care au devenit aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002) - 31.03.2006 (ziua anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006), actualizate cu indicele de inflație calculat de la data când trebuia acordat până la data achitării efective a sumelor cuvenite, să constate că reclamanții au fost discriminați față de alți ofițeri și agenți de poliție judiciară detașați la DNA, să anuleze situația creată și să oblige pe Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție I să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamanților, în sensul acordării sporului de 30%, să oblige pe pârâți să le plătească sumele de bani reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană 12B calculată de la 05.05.2003 (data intrării în vigoare a ordinului ministrului de interne nr. 440/05.05.2003) până la data introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație, calculate de la data când trebuiau acordate, lunar, și până la data achitării efective a sumelor cuvenite, și să îi oblige pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt ofițeri de poliție judiciară și agenți în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție I, desemnați ca organe ale poliției judiciare prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative cu avizul conform al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă nu au beneficiat de sporul de 30% prevăzut de art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA, fiind astfel discriminați. În cazuri similare, prin hotărârile nr. 185/2005 și nr. 219/2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constat existența unei discriminări directe în sensul art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 în ceea ce privește aceste sporuri, de 30%-40%, acordate numai anumitor categorii de magistrați și polițiști. S-a arătat de către reclamanți că au aceleași atribuții ca și colegii detașați în cadrul DNA, fiind deci îndreptățiți la plata acelorași drepturi salariale.
Cu privire la respectarea termenului de prescripție de 3 ani pentru introducerea acțiunii, reclamanții au învederat că cererea lor este întemeiată pe principiul nediscriminării, termenul curgând de la data la care au intrat în posesia hotărârii nr. 219/01.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Reclamanții au mai menționat că au dreptul și la sumele cerute la punctul 3 din acțiune, norma de hrană 12B, în raport de dispozițiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 65/2003 și ordinul ministrului de interne nr. 440/05.05.2003, ei nebeneficiind de hrană în natură ori de valoarea financiară a acesteia. Prin neacordarea normei 12B reclamanții au fost supuși unui tratament discriminatoriu față de polițiștii care au beneficiat de acest drept la nivelul întregii țări.
Prin sentința civilă nr. 989/CA/07.11.2008, Tribunalul Iașia respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, respingând acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive, și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002 - 09.04.2005, în ceea ce privește sporul de 30% din salariul de bază, și pentru perioada 05.05.2003 - 09.04.2005, în ceea ce privește valoarea neimpozabilă a normei de hrană 12B, excepție invocată de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție I, respingând acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție I și Ministerul Internelor și Reformei Administrative în ceea ce privește sporul de 30% din salariul de bază pentru perioada 01.09.2002 - 09.04.2005 și în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I în ceea ce privește valoarea neimpozabilă a normei de hrană 12B pentru perioada 05.05.2003 - 09.04.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Prin aceeași sentință, Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție I, cu sediul în I, str. - nr. 6, și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, nr. 1A, sector 1, în ceea ce privește sporul de 30% din salariul de bază pentru perioada 10.04.2005 - 31.03.2006 și în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I în ceea ce privește valoarea neimpozabilă a normei de hrană 12B pentru perioada 10.04.2005 - 10.04.2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt/au fost ofițeri, respectiv subofițeri din cadrul poliției judiciare - Inspectoratul Județean de Poliție I și că pretențiile lor, respectiv obligarea la plata sporului de 30% și a normei de hrană 12 B derivă din raporturile de serviciu ale acestora, care sunt funcționari publici cu statut special, competența de soluționare a acțiunii revenind, conform prevederilor Legii nr. 360/2002, Tribunalului Iași, ca instanță de contencios administrativ.
A reținut Tribunalul că reclamanții au raporturi de serviciu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean I, însă pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de credite, astfel încât, în ceea ce privește capetele de cerere vizând sporul de 30%, ambele instituții (nu și Inspectoratul General al Poliției Române, cu care reclamanții nu au nici un fel de raport juridic) au calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită plata normei de hrană 12B, s-a reținut, având în vedere dispozițiile art. 24 din ordinul ministrului de interne nr. 440/2003, că singura instituție care are calitate procesuală pasivă în cauză este angajatorul direct al reclamanților, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean.
Cu privire la prescripție, instanța a avut în vedere faptul că reclamanții puteau formula acțiune doar în ce privește drepturile care pretind că li se cuvin pentru ultimii 3 ani, anterior promovării acțiunii, până la datele menționate distinct în acțiune, astfel cum dispune art. 3 din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 166 alin. 1 din Codul muncii. Astfel, față de data introducerii acțiunii - 10.04.2008 (acțiunea identică conexată fiind formulată la 20.05.2008), dreptul la acțiune al reclamanților este prescris în ceea ce privește sporul de 30% din salariul de bază pentru perioada 01.09.2002 - 09.04.2005, iar în ceea ce privește valoarea neimpozabilă a normei de hrană 12B, pentru perioada 05.05.2003 - 09.04.2005. Susținerile reclamanților cum că, dată fiind invocarea discriminării, termenul de prescripție de 3 ani curge de la data la care au luat cunoștință de o hotărâre a CNCD prin care s-a statuat în altă speță că a existat discriminare între categorii de salariați nu au fost primite de instanță, necircumscriindu-se în sfera împrejurărilor care întrerup/suspendă cursul prescripției extinctive.
Pe fondul acțiunii, Tribunalul a reținut că într-o serie de 4 decizii (nr. 818-821/2008), Curtea Constituționala a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Instanța a considerat că, dată fiind lipsa unei prevederi legale în ceea ce îi privește pe reclamanți, ca organe ale poliției judiciare, care să îi îndreptățească să primească sporul de 30%, față de deciziile Curții Constituționale nr. 818-821/2008, care au putere obligatorie, acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție I și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în ceea ce privește sporul de 30% din salariul de bază pentru perioada 10.04.2005 - 31.03.2006 și menționarea în evidențele salariale a dreptului lor la acest spor este neîntemeiată, instanța de judecată neputând legifera în locul Parlamentului și stabili că reclamanții au dreptul de a primi pentru trecut acest spor, ca efect al unei discriminări.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită norma de hrană 12B, instanța a observat că reclamanții nu se încadrează în vreuna din categoriile de personal îndreptățite la această normă de hrană, potrivit anexei 1 la Hotărârea Guvernului nr. 65/2003, negăsindu-se în niciuna dintre situațiile strict prevăzute de anexă.
Tribunalul a mai reținut că nu poate fi invocată discriminarea față de cei care beneficiază în mod legal de această normă de hrană, pentru aceleași motive avute în vedere pentru neacordarea sporului de 30%.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs reclamanții.
În motivarea recursului aceștia au arătat că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române și Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și cea a prescripției dreptului la acțiune.
Au mai susținut recurenții reclamanți, reiterând motivele prezentate în primă instanță, că acțiunea trebuia admisă.
Prin întâmpinare, pârâții intimați Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative au solicitat respingerea recursului.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța de recurs reține că reclamanții sunt/au fost ofițeri, respectiv subofițeri în cadrul poliției judiciare a Inspectoratului Județean de Poliție
O eventuală ecunoaștere pe cale judiciară a drepturilor solicitate de reclamanți creează obligația de plată a acestora doar în sarcina pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului cu care reclamanții se află în raporturi de serviciu, nu și a pârâților Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative care nu se află în astfel de raporturi cu reclamanții.
Prin urmare, Curtea consideră că nici Inspectoratul General al Poliției Române și nici Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu au calitate procesuală pasivă în cauză, iar în lipsa recursului Ministerului Internelor și Reformei Administrative soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât nu poate fi modificată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că în art. 27 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 se prevede că data de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este cea la care se săvârșește fapta de discriminare ori cea la care persoana interesată ia cunoștință de săvârșirea ei.
În prezenta cauză, data de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă de trei ani este cea de la care reclamanții susțin că ar fi trebuit să primească drepturile salariale pe care le-au solicitat prin acțiune judiciară, nu cea la care a fost redactată hotărârea nr. 219/01.08.2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Această concluzie se impune deoarece legiuitorul stabilește că termenul de prescripție curge de la data la care se săvârșește fapta de discriminare ori cea la data la care persoana interesată ia cunoștință de săvârșirea ei, nu de la data în care persoana interesată ia cunoștință că fapta respectivă ar putea fi considerată discriminare.
Având în vedere și faptul că nu există probe din care să rezulte că a intervenit vreun caz de suspendare sau de întrerupere a cursului termenului de prescripție extinctivă Curtea consideră că prima instanță a soluționat temeinic și legal excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța de recurs reține că, potrivit art. 28 alin. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, în vigoare până la data de 29.03.2006 când a fost abrogat expres prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, ofițerii și agenții detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție beneficiau de un spor de 30% pentru activitatea specializată în combaterea infracțiunilor de corupție.
La acordarea acestui spor legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate, respectiv instrumentarea și judecarea infracțiunilor de corupție.
În speță, este vorba de două categorii de polițiști din care doar categoriei polițiștilor detașați la Direcția Națională Anticorupție îi este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea și complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură.
Împrejurarea că specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au ofițerii și agenții de poliție judiciară presupune aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca și în cazul ofițerilor de poliție judiciară ce își desfășoară activitatea în Direcția Națională Anticorupție nu constituie un element suficient pentru a se reține că reclamanții s-ar afla într-o situație comparabilă cu cea a polițiștilor detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Pentru a se putea reține necesitatea unei salarizări unitare se impune ca cele două categorii profesionale să facă parte din cadrul aceleiași structuri interne administrative a unui organ de stat, ceea ce nu este cazul în prezenta speță deoarece cele două categorii de ofițeri au competențe diferite și își desfășoară activitatea în structuri diferite.
Prin urmare, diferența de salarizare între cele două categorii de personal este dată, pe de o parte, de structurarea personalului în funcție de necesitățile realizării competențelor structurii administrative interne din care fac parte. Or, în acest domeniu, al realizării competenței și al salarizării, statul are un drept larg de apreciere, el fiind cel care, prin organele sale, stabilește atât sfera de competență a organelor administrației publice și a organelor judiciare, cât și remunerarea activității desfășurate la nivelul fiecărei structuri din cadrul administrației publice ori judiciare, un rol esențial avându-l însă și locul pe care se află structura respectivă în ierarhia internă a organelor administrației de stat.
Pe de altă parte, diferențierea de salarizare este dată nu numai de apartenența celor două categorii de polițiști la structuri diferite, ci și de diferența dintre atribuțiile specifice în cazurile anchetate.
În ceea ce privește norma de hrană 12B, Curtea constată că prima instanță a reținut corect că reclamanții nu se încadrează în categoriile de persoane îndreptățite la această normă, prevăzută în anexa 1 Hotărârii Guvernului nr. 65/2003 și nici nu lucrează în ture, așa cum este stabilit prin ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 440/2003.
Este adevărat că anexa 1 Hotărârii Guvernului nr. 65/2003 se prevede că norma de hrană 12 B, reprezentând suplimentul de hrană pentru eforturi deosebite sau pentru situații speciale, se acordă gratuit personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, însă tot atât de adevărat este și faptul că actul normativ mai susmenționat conține o enumerare limitativă a categoriilor de persoane care au dreptul la suplimentul respectiv, reclamanții neîncadrându-se în nici una dintre acestea.
Având în vedere, deci, că diferența de salarizare a celor două categorii de polițiști nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu, având în vedere și deciziile nr. 818-821/2008 prin care Curtea Constituțională a arătat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ținând seama și de faptul că solicitarea reclamanților de a li se acorda suplimentul de hrană pentru eforturi deosebite sau pentru situații speciale nu are temei legal, Curtea, în baza prevederilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul introdus de reclamanții, Carcea, Citea, el, G, an, G, -n, V, an, împotriva sentinței civile nr. 989/CA/07.11.2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.03.2009.
Președinte judecător judecător
G - --- - - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex
Primă instanță: Tribunalul Iași
JUDECĂTOR 3: Tăbâltoc
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbâltoc
