Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 141/2008. Curtea de Apel Bacau

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 141

Ședința publică de la 15 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasilică Pintea

JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Loredana Albescu

Grefier șef secție comercială

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a venit pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B, împotriva sentinței civile nr.380 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative consilier juridic, pentru recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului comisar șef, fiind prezent și intimatul, lipsă fiind celelalte părți. Procedura este completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată ambele recursuri declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru. Pune în discuție Ordinul nr. 132/2004 întrucât din motivele de recurs rezultă că acesta se referă la normele metodologice privind salarizarea dar și alte drepturi ale polițiștilor.

Comisar șef pentru Inspectoratul de Poliție al Județului precizează că Ordinul 132/2004 se referă la acordarea sporului de fidelitate și nu la sporul de vechime. Intimatul a primit un spor, care nu este spor de vechime iar ordinul în discuție se referă la toate drepturile salariale, acesta aprobând normele de aplicare a OG38/2003.

Intimatul arată că nu are cunoștință de prevederile Ordinul 132/2004.

Consilier juridic arată că nu se află în posesia acestui ordin dar din câte are cunoștință, se referă la gradații și este emis pentru aplicarea OG38/2003.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Comisar șef pentru recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului B apreciază că instanța de fond cu ușurință a considerat că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999, art.78 din Statutul polițistului precizând că până la intrarea în vigoare legii privind salarizarea polițistului acestora le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului, respectiv Legea nr.138/1999. Sunt legi speciale cum ar fi Legea nr.360/2002, OG38/2003, așa încât nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999. În anul 2004 intră în vigoare OG38/2003 care prevede din este alcătuit salariul lunar de al unui polițist, respectiv salariul de bază, indemnizații, sporuri, prime și premii, stabilite prin lege. Sunt incluse și gradațiile,de la 1 la 7, care se acordă din 3 în 3 ani, aceste dispoziții aplicându-se și persoanelor nou încadrate, în raport de vechimea în muncă. Apreciază că aceste gradații reprezintă practic sporul de vechime. Sporul de fidelitate prevăzut de OG38/2003 se aplică din 2004 și se acordă numai la vechimea avută în unitate. Petentul s-a angajat în august 1988, după terminarea studiilor și a fost angajat cu o vechime de 3 ani și 10 luni, acordându-i -se gradația I-a, ulterior primind gradații din 3 în 3 ani conform ordonanței 38/2003 și nu Legii nr.188/1999.La ieșirea la pensie a avut gradația maximă VII, acordată la o vechime ce includea și vechimea avută înainte de a veni în unitate.

În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței iar pe fond respingerea acțiunii.

Consilier juridic solicită admiterea recursului pe baza acelorași susțineri de mai sus, cu precizarea că în situația respingerii recursului s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului. Având în vedere toate precizările din cererea de recurs, solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.

Intimatul-reclamant face precizarea că a fost angajat în anul 1984 și nu 1988 cum a arătat recurentul. Solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 1462/11 mai 2007, așa cum a fost precizată, la Tribunalul Bacău - Secția Civilă, reclamantul cheamă în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului B, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se oblige pârâții să-i achite sporul de vechime în muncă, începând cu data de 01 ianuarie 2004 și până la data de 31 mai 2005, actualizat cu indicele de inflație, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în dosarul de cadre și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

Prin sentința civilă nr. 380/10 octombrie 2007 a fost admisă în parte acțiunea, cu obligarea pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative să achite reclamantului sporul de vechime aferent perioadei 01.01.2004 - 31.05.2005, reactualizat cu indicele de inflație de la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Inspectoratul de Poliție a Județului B să efectueze mențiunile corespunzătoare în dosarul de cadre.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea față de pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor Publice

Prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

Având în vedere dispozițiile art. 1 al. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, art. 28 al. l din aceeași lege, art. 1 și 2 din nr.OG 38/2003, conform cărora polițiștii sunt funcționari publici civili cu statutul special, coroborate cu dispozițiile art. 5 al. l lit. f din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, concluzia care se desprinde este că Legea nr. 188/1999 se aplică în integralitatea ei și acestor categorii de funcționari publici.

Astfel, aceștia beneficiază de sporul de vechime în muncă, reglementat de dispozițiile art.29 (1) lit. b) din Legea nr.188/1999, cuantumul acestuia (între 5% și 25 %), calculat la salariul de bază corespunzător timpului lucrat în program normal de lucru (între 3 ani și peste 20 de ani), fiind reglementat de dispozițiile art.14 alin. 1 din G nr.92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, iar conform alin.2 pentru acordarea sporului de vechime se va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior, în alte domenii de activitate, decât cele bugetare.

Deși art.44 din G nr.92/2004 suspendă la data intrării sale în vigoare a aplicabilității dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, instanța constată că dreptul privind sporul de vechime în muncă nu a fost afectat, acest drept a existat și există, întrucât el nu a fost abrogat de legiuitor, iar garantarea realizării lui este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.

Deoarece sporul de vechime nu a fost abrogat, titularii acestuia au vocație de a beneficia în concret de acest drept patrimonial, căci altfel acest drept devine o formă fără fond, un drept a cărui existență, deși recunoscută, este vidat de însăși substanța lui și devine astfel lipsit de orice valoare pentru cel în favoarea căruia a fost prevăzut, în speță, funcționarul public.

Pe de altă parte, instanța reține faptul că, însuși legiuitorul a înțeles să aplice dispozițiile Legii nr.188/1999 și polițiștilor, aspect care rezultă în mod indubitabil și care nu poate fi supus nici unei interpretări din dispozițiile art.78 alin. 1 din Legea nr.360/2002, privind Statutul polițistului, care prevede că: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și a altor acte normative în vigoare, aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".

Într-adevăr, așa cum se desprinde din dispozițiile art.28 alin.1 din Legea nr.360/2002 și art.2 din G nr.38/2003, sporul de vechime nu este menționat ca făcând parte din salariul de bază al polițistului, situație în care acesta se circumscrie noțiunii dedomeniunereglementat de legislația specifică polițistului.

Dispozițiile legale menționate nu pot fi interpretate altfel, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 1 alin.2 lit. i din G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, justificând, în conformitate cu dispozițiile art.21 al aceluiași act normativ, pretențiile la despăgubiri ale persoanelor discriminate, proporțional cu prejudiciul suferit.

În ce privește acțiunea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, instanța a respins-o, ca nefondată, motivat de faptul că rolul acestei instituții constă în a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetare ordonatorilor principali de credite și ale proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementată de Legea finanțelor publice, iar această instituție nu poate fi obligată la plata unor drepturi salariale rezultate dintr-un raport de serviciu în care nu este parte.

Sentința a fost recurată în termen legal, atât de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean B, cât și de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, astfel:

În primul recurs formulat de Inspectoratul de Poliție al Județului B este criticată soluția pentru următoarele motive:

1. conform dispozițiilor art. 1 al. l și 3 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, polițistul este funcționar public civil cu statut special, statut conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în Statut.;

2. art. 78 al. din Legea nr. 360/2002 prevede că dispozițiile legii se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului, însă salarizarea este reglementată prin Statut, Legea nr. 38/1999, până la data de 01 ianuarie 2004, respectiv prin nr.OG 38/2003 ulterior acestei date;

3. între cele două legi de salarizarea polițiștilor nu există diferențe de reglementare. De asemenea, elementele de bază ale salarizării sunt prevăzute și de Statut;

4. greșit a reținut instanța că din aceste reglementări lipsește sporul de vechime, spor reglementat de Legea nr. 188/1999.

II. Recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative invocă următoarele motive:

1. art. 28 din Legea nr. 360/2002, precum și art. 2 din nr.OG 38/2003 stabilește competența salariului de bază pentru polițiști, în care nu intră și sporul de vechime;

2. Legea nr. 188/1999 completează Legea nr. 360/2002, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițiștilor, or salarizarea acestei categorii nu reprezintă un domeniu nereglementat. Dimpotrivă, beneficiază de o reglementare specială, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 9 din nr.OG 38/2003.

3. în mod eronat a considerat instanța că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 al. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, justificând acordarea despăgubirilor.

Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.

Intimatul nu formulat întâmpinare în cauză.

Recursurile de față se privesc ca fondate.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 28 al. l lit. a din Statutul polițistului aprobat prin Legea nr. 360/2002, polițistul are dreptul la un salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, prime și premii ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.

Prevederile de mai sus se referă la legea de salarizare a polițiștilor, și nu face trimitere la Legea nr. 188/1999, aspect ce rezultă și din dispozițiile art. 78 al. 2 din Statut, potrivit căruia până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv Legea nr. 138/1999.

Începând cu data de 01.01.2004 a intrat în vigoare OG nr. 38/2003 modificată prin Legea nr. 353/2003, privind salarizarea polițiștilor.

Dacă Legea nr. 138/1999 stabilea prin art. 3 că: "Cadrele militare în activitate și militari angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară compusă din solda de funcție, solda de grad, soldă de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizații de dispozitiv", art. 2 din nr.OG 38/2003 prevede în același fel că "polițiștii au dreptul la un salariu de bază compus din salariu pentru funcția îndeplinită, salariu pentru gradul profesional, gradații, spor pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariu de merit".

Elementul de bază ale salarizării polițistului sunt prevăzute și la art. 28 al. l din Statut, așa cum s-a reținut mai sus.

Sporul de vechime solicitat de către reclamant este reglementat prin art. 29 al. l lit. b din Legea nr. 188/1999, dispoziție suspendată conform art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004.

Din întreaga economie a nr.OG 38/2003, cât și din legea nr. 360/2002 rezultă că în ceea ce privește salarizarea, polițiștii beneficiază de o reglementare specială indusă în cele două legi, așa încât se consideră că dispozițiile art. 29 din legea nr. 188/1999 nu le sunt aplicabile. Astfel, polițiștii au dreptul la gradații în raport cu vechimea în muncă.

Legea nr. 188/1999 are rolul de a completa Legea nr. 360/2002 numai în situația în care domeniul în discuție nu ar avea reglementare în legislația specifică a polițistului, ceea ce nu este cazul în speță (art. 78 din legea nr. 360/2002).

Așa fiind, în raport de considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va admite ambele recursuri, va modifica în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI DE

Admite ambele recursuri contencios administrativ promovate de recurentele - pârâte MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în P-ța nr. 1 A, Sectorul 1 șiINSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B,împotriva sentinței civile nr. 380 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant cu domiciliul în comuna, județul și intimatul - pârât STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR

Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,15 februarie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red. /

Red.

Tehnored 2 ex. 28/29 febr. 2008

și pe intimat, intimat STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect

litigiu privind funcționarii publici statutari

împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședința publică

lipsind:

- recurent Pârât - INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN

- recurent Pârât - MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE

- intimat Pârât - STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

- intimat Reclamant -

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează

INSTANȚA

Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pronunțată în ședința nepublică de la 15 Februarie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef secție comercială,

21 Februarie 2008

Președinte:Vasilică Pintea
Judecători:Vasilică Pintea, Violeta Chiriac, Loredana Albescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 141/2008. Curtea de Apel Bacau