Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1411/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 1411
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 3: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaPrimăria comunei -prin primar,cu sediul în com., județul D, împotriva sentinței nr. 376 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantulSindicatul Independent al funcționarilor Publici-personal contractual CAS D și administrație publică în numele și pentru salariații nefuncționari publici din cadrul Primăriei, cu sediul în Târgoviște, str. -, --C3, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurenta- pârâtă Primăria comunei -prin primar și intimatul-reclamant Sindicatul Independent al funcționarilor Publici-personal contractual CAS D și administrație publică, în numele și pentru salariații nefuncționari publici din cadrul Primăriei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul Sindicatul Independent Funcționari Publici Personal Contractual CAS și Administrație Publică a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei, pentru obligarea acesteia la plata drepturilor bănești, actualizate cu indicele de inflație, reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 06.05.2005 și până la data plății efective, în funcție de data angajării fiecărui salariat, în numele și pentru funcționarii publici din cadrul primăriei. Cererea a fost însoțită de tabelul funcționarilor publici.
Pârâta Primăria comunei nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința nr. 376 din 28 mai 2009, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatul Independent Funcționari Publici Personal Contractual CAS și Administrație Publică, în numele și pentru funcționarii publici din cadrul primăriei comunei și a obligat pârâta Primăria comunei să plătească reclamanților, în funcție de data angajării, drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 6.05.2005- până în prezent, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut că reclamanții
sunt funcționari publici și, prin drepturile de salarizare, aceștia nu au beneficiat de suplimentul postului și de suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În drept, aceste suplimente fac parte integrantă din salariul la care au dreptul funcționarii publici, așa cum reiese din dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 republicată, care prevede: " Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Prima instanță a mai reținut că, n perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. Efectele actelor normative de suspendare au încetat la termenele prevăzute în cuprinsul lor și de la acea dată s-a putut relua exercițiul dreptului dobândit, respectiv dreptul la plata suplimentelor solicitate prin acțiunea de față.
Potrivit art. 1 al.3 din si art. 53 al.1 din Constituție, drepturile cetătenilor sunt garantate, iar suspendarea actelor normative generatoare de drepturi, care implicit duce la o restrângere a exercițiului acestor drepturi, poate fi dispusă numai în cazuri speciale și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru.
Aceste condiții nu au existat, astfel încât restrângerea drepturilor nu se justifică, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive.
Împrejurarea de a suspenda, prin acte normative succesive, pe o durată de mai mulți ani, o normă care recunoaște existenta unui drept patrimonial nu se poate transforma într-o măsura cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși
înlăturarea acestui drept.
Dreptul la suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent,cu atât mai mult cu cât în prezent, acesta nu mai este suspendat și nici nu a fost desființat.
Chiar daca o lege nu este în stare de a-și atinge scopul, respectiv acela de creare a unor mecanisme de funcționare corectă a societății, valorile sunt cele de la care pleacă regulile, și tocmai având in vedere aceasta, instanța a plecat de la valoarea pe care o au drepturile omului pentru orice stat de drept și a dat eficiența unui text de lege chiar incomplet.
Astfel, dacă nu s-ar recunoaște dreptul funcționarilor publici la acest demers judiciar, pe de o parte s-ar nega dreptul acestora de acces la o justiție completa care sa fie in măsura sa le tranșeze problema juridica dedusa judecății, iar pe de alta parte dreptul înscris in lege, nesancționat de jurisdicțiile interne, ar fi văzut mai degrabă ca unul teoretic si iluzoriu decât concret si efectiv, asa cum impune de altfel Conventia si jurisprudenta CEDO. De aceea va recunoaște dreptul reclamantilor- functionari publici la aceste sporuri, dar, acest drept nu poate fi acordat intr-un anumit cuantum, nefiind stabilit, iar pe calea contenciosului administrativ judecătorul nu se poate substitui autorităților publice care emit acte administrative nelegale ori care refuza recunoasterea unui drept ori interes legitim acesta putând verifica doar daca actul/refuzul este legal si in caz negativ să ordone autotitatii/ institutiei publice emitente restabilirea ordinii de drept chiar pe cale pretoriana.
Chiar dacă legea nu stabilește cuantumul acestor sporuri, tribunalul a apreciat nu numai că acestea reprezintă un bun în sensul CEDO și trebuie protejat, dar, lipsa de intervenție a puterii executive și legislative, pasivitatea acestora prin neemiterea unui act normativ prin care să se stabilească cuantumul sporului constituie o ingerința în dreptul de proprietate al funcționarilor publici. Conform jurisprudenței CEDO, in îndeplinirea obligației statului de salvgardare a dreptului de proprietate,acestuia ii incumbă nu numai obligații negative ci și pozitive, de luare a unor masuri concrete,coerente și eficiente, lipsa acestora echivalând cu o ingerința în dreptul de proprietate.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, sunt un bun în sensul art. 1 din protocolul adițional 1 la convenția menționată.
Esen ța dreptului constă în realizarea sa practică, iar o normă juridică este legiferată pentru această aplicare practică ș i nu doar pentru o simplă apari ț ie incompletă și teoretică in textul unei legi, caz în care apărarea legii, a autorită ții acesteia ș i a stării de ordine a vie ț ii sociale, nu poate fi făcută decât de justi ț ie, pentru că aceasta nu trebuie să se lase paralizată de lipsa cuantumului unui procent, în misiunea sa de a întări sim țul de dreptate al celor care i se adresează pentru apărarea drepturilor subiective ce le-au fost încălcate.
În caz contrar, orice altă interpretare prin care s-ar refuza solu ț ionarea cauzei pe motivul că este doar de competen ț a legiuitorului să prevadă cuantumul respectiv, acest lucru ar presupune nu numai imposibilitatea valorificării dreptului subiectiv invocat de reclaman ți, fără să se ț ină seama că această situa ț ie, a unui text incomplet durează de la apari ția legii, dar ar echivala și cu denegarea de dreptate, sancționată de prevederile art.3 cod civil (potrivit căruia "Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată și neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.") și chiar cu lipsa dreptului de acces la instanță, garantat de prevederile art. 21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Faptul că nu există o lege clară de cuantificare a acestor drepturi nu înseamnă ca autoritatea respectiva trebuie sa stea in pasivitate, aceasta trebuie sa facă demersuri continue pe lângă legiuitor si alți factori de decizie pentru a intra deplin in legalitate. Mai mult, instanța reține că potrivit art.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii". Acest text de lege conducând instanța la concluzia că este posibil ca stabilirea cuantumului celor două suplimente să fi fost lăsată de legiuitor în seama Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, aceasta având atributul de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999, caz în care avem de-a a face cu o obligație legală a cărei neîndeplinire îi vatămă pe reclamanți în drepturile lor recunoscute de lege.
În acest context, instanța de fond a reținut că reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și din actul normativ citat.
Tribunalul a dat eficiență acestui text de lege și l-a interpreta în sensul în care acesta poate produce efectele pentru care a fost adoptat, tocmai pentru că, în principiu, o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor ca acestea să aibă doar caracter formal.
Cum reclamanții, așa cum recunoaște pârâta, nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică, tribunalul a constatat că aceștia dispun de un drept salarial "recunoscut prin lege", în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căreia angajatorul pârât urmează fi obligat, prin admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtei la plata acestor sporuri fără a stabili și cuantumul acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Primăria comunei care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Astfel, recurenta susține, în esență, că pentru acordarea suplimentelor solicitate de reclamanți, se impune existența unor dispoziții exprese care să determine modul de calcul al acestora, în absența unor astfel de norme fiind imposibilă determinarea și, deci, acordarea lor.
Prin pronunțarea unei astfel de soluții, recurenta apreciază că instanța de fond nu numai că a tranșat o problemă cu privire la care nu era reținut expressis verbis că, instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Admiterea soluției contrare nu numai că aduce atingere principiului separațiein puterilor în stat, dar riscă aplicarea unui tratament diferențiat acolo unde nu s-ar impune sau, din contră, acordarea unui spor în cuantum egal tuturor funcționarilor publici ceea ce, firește, contravine echității.Mai mult, prin soluția recurată, angajatorul nu-și poate executa obligația, din moment ce sumele de bani ce formează obiectul obligației sunt imposibil de calculat.
La termenul de judecată din 22.10.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului.
Față de această excepție și în temeiul art. 137.pr. civ. Curtea constată următoarele:
În cauza de față, sentința nr. 376/28.05.2009 a fost comunicată recurentei la data de 26.06.2009, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul - verbal de predare ( fila 21).
Conform art. 101 Cod procedură civilă, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod pr. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În aceste condiții, prima zi a termenului de declarare a recursului este 29.06.2009, iar ultima este 14.07. 2009, zi lucrătoare.
Din actele dosarului se constată că recursul a fost declarat la data de 15.07.2009, fiind înregistrat la Tribunalul Dâmbovița la numărul -, deci peste termenul prevăzut de lege.
Conform dispozițiilor art. 301 Cod pr. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 și 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu și va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtaPrimăria comunei -prin primar, cu sediul în com., județul D, împotriva sentinței nr. 376 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantulSindicatul Independent al funcționarilor Publici-personal contractual CAS D și administrație publică în numele și pentru salariații nefuncționari publici din cadrul Primăriei, cu sediul în Târgoviște, str. -, --C3, județul D, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red AU
tehnored MC
4 ex/02.11.2009
- trib.
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță
