Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1416/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--27.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1416
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B, împotriva sentinței civile nr. 419/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul General al Poliției Române B și Inspectoratul de Poliție al Județului C-S, având ca obiect, litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.01.2009, la Tribunalul C - S, sub nr-, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor,Pro " a chemat în judecată pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului C - S, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții: la plata sumei reprezentând sporul de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății, tuturor membrilor sindicatului, ce aveau calitatea de membri ai Poliției Judiciare; să anuleze situația creată prin discriminare și să oblige Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului C - S să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea membrilor de sindicat, în sensul acordării sporului de 30% din salariul lunar de bază pe perioada 01.09.2002-31.03.2006; solicită, de asemenea, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 419 din 22,05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR,PRO " B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE B, și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C -
În motivarea sentinței recurate se reține în esență următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat ca pârâții, R și C - S să fie obligați să plătească membrilor sindicatului,Pro ", care au calitatea de organe ale poliției judiciare, drepturi bănești reprezentând un spor de 30 la sută din salariul de bază, pentru perioada 01.09.2002 - 31.03.2006.
Tribunalul a constatat că, potrivit art. 28 alin. 5 din nr.OUG 43/2002, în vigoare până la data de 29.03.2006 (când a fost abrogată în mod expres prin nr.OUG 27/2006), ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, beneficiau de un spor de 30%,pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție". Dispoziția legală mai sus menționată a fost abrogată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006, publicată în din 07.04.2006.
Așadar, la data intrării în vigoare a nr.OUG 27/2006, niciuna din categoriile de personal, față de care reclamanții se consideră discriminați, nu mai beneficia de respectivele sporuri.
Instanța a reținut că, adoptarea nr.OUG 43/2002, ca și a altor acte normative, cum ar fi: Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, a fost determinată de luarea unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord și cu legislația europeană în vigoare, măsuri ce s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor și specialiștilor detașați în cadrul prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
La acordarea acestui spor, legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea că de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
În speță este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ și anume, pentru cei detașați la.
Criteriul de discriminare invocat de reclamant, întemeiat pe prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. i din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale care întocmesc acte de procedură.
Pe de altă parte, definind noțiunea de discriminare, art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000, republicată, prevede că:,nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința, atunci când este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Chiar autoritatea competentă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțându-se în spețe similare, a stabilit că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, între polițiștii din cadrul DNA/ și cei din cadrul poliției judiciare.
Astfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că:,diferențierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu.
împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie să fie susținută de un corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și salarizarea lor. Din acest punct de vedere existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării reprezintă expresia manifestării necesității metodelor de atingere a scopului legitim al DNA (Hotărârea nr. 271/05.09.2007)".
În speța de față, situația polițiștilor din structura C - S nu este identică cu cea a polițiștilor detașați la. diferențierea rezultând din însăși atribuțiile specifice cazurilor anchetate, astfel că nu a existat o discriminare în ce privește salarizarea, între polițiștii detașați în cadrul DNA, pe de o parte, și polițiștii judiciari din cadrul C -
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor,Pro " în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului C -
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor - "Pro ", solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului se arată că membrii de sindicat sunt angajați în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C-S, desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare prin ordin al Ministrului Internelor și Reformei Administrative, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în baza dispozițiilor art. 201 aliniatul 3 din pr.pen. și art. 2 aliniatul 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
În conformitate cu prevederile art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție "primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar.
Acest spor a fost prevăzut de lege și pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele de judecată specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
În cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la. sporul a fost menținut la nivelul de 30 % după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de revenire și combaterea corupției.
Învederează că acordarea sporului de 30 % pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la. a fost motivată de necesitatea și a asigura incoruptibilitatea acestora.
Deși scopul urmărit prin impunerea unui spor salarial pentru ofițerii de poliție judiciară c are participă la cercetarea unor infracțiuni de corupție este legitim, solicită să se constate faptul că incoruptibilitatea trebuia asigurată pentru toți ofițerii de poliție judiciară.
După cum rezultă și în cuprinsul art. 2 aliniatul 2 din nr.OG 137/2000, modificată sunt discriminatorii acele prevederi, criterii sau practici aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim. iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Potrivit art. 21 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare "persoana care se consideră discriminată, poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
În cazul polițiștilor detașați la. conform art. 10 aliniatul 3 din nr.OUG 43/2002 "ofițerii de poliție judiciară efectuează actele de cercetare penală sub directa conducere, supraveghere și controlul nemijlocit al procurorilor din Parchetul Național Anticorupție. Această prevedere a fost preluată și de actele normative care au modificat nr.OUG 43/2002 și care reglementează în prezent activitatea
În temeiul art. 8 aliniatul 1 din Legea 364/2004,"organele de cercetare ale poliției judiciare își desfășoară activitatea sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului -".
În cazul polițiștilor detașați la. conform art. 10 aliniatul 4 din nr.OUG 43/2002 "dispozițiile procurorilor din sub obligatorii pentru ofițerii de poliție judiciară prevăzuți la aliniatul 1 ", iar conform art. 10 aliniatul 7 din nr.OUG 43/2002, modificată "ofițerii - de poliție judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nici o însărcinare".
Singura diferență existentă între atribuțiile celor două categorii de polițiști constă în faptul că polițiștii care au calitatea de membrii ai Poliției Judiciare au inclusiv răspunderea decizională în efectuarea urmăririi penale, mai precis ei dispun începerea urmăririi penale, reținerea preventivă a unei persoane și întocmesc acte de terminare a urmăririi penale, iar polițiștii detașați la. nu au răspundere decizională, în cazul lor actele mai sus menționate sunt emise exclusiv de procuror.
Având în vedere cele de mai sus apreciază faptul că membrii săi de sindicat care fac parte din cadrul Poliției Judiciare, sunt dezavantajați prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea, motiv pentru care hotărârea instanței de fond este nelegală.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, consideră că aceasta trebuia respinsă având în vedere că situația discriminatoare a fost constatată prin Hotărârea n 185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar conform art. 21 aliniatul 1 din nr.OG 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care o persoană interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, respectiv data de 22.07.2005.
În sensul recunoașterii dreptului polițiștilor la sporul de 30 % din salariul de bază lunar s-au pronunțat și alte instanțele de judecată din țară unde sindicatul nostru a introdus acțiune în vederea recuperării acestor drepturi, pârâții fiind obligați la plata acestuia.
La dosar s-au depus întâmpinări de către pârâții intimați.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către Ministerul Administrației și Internelor B, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință, să se mențină ca temeinică și legală sentința atacată.
În motivare se arată că membrii recurentului - reclamant sunt funcționari publici cu statut special și își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C-
În raport de calitatea pe care o au, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor nr.OUG 38/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, așa cum în mod greșit a apreciat recurentul.
Potrivit dispozițiilor legale invocate în susținerea prezentei cereri, ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție beneficiau de un spor la salariu de 30 % " pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție".
În consecință, apreciază că instituția intimatei nu poate fi obligată la plata drepturilor solicitate de către recurent prin cererea dedusă judecății Tribunalului C-S, neexistând temei legal în acest sens.
Un act normativ la nivel superior, nu poate crea o situație de discriminare, așa cum este definită această noțiune în cuprinsul art. 2 aliniatul 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată potrivit căruia discriminarea reprezintă "orice deosebire, excludere, restricție, preferință care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării de condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege".
Analizând definiția dată de legiuitor la art. 2 aliniatul 1 din nr.OG 137/2000, republicată, reiese că pentru stabilirea existenței oricărei fapte de discriminare trebuie avută în vedere și existența unui element de bază al acesteia, respectiv criteriul de discriminare.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv, detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția în care sunt detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție.
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice. Acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizi care nu sunt egali în drepturi, iar dispozițiile Codului muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unei persoane, justificată de modificarea raporturilor de muncă.
Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Conform art. 147 din Constituția României, republicată, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice al 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Prin urmare, începând cu data de 16 iulie 2008, dispozițiile invocate mai sus sunt suspendate de drept, începând cu data de 31 august 2008, nu își mai produc efectele.
Așadar, având în vedere cele expuse anterior, consideră că prevederile legale aplicabile unor anumite categorii de polițiști nu se pot extinde și celorlalte persoane care nu se încadrează în ipoteza normelor anterior menționate, astfel încât solicită să se constate că se află tocmai în situația analizată de Curtea Constituțională care, raportat la prevederile nr.OG 137/2000, nu mai permite formularea unei acțiuni prin care să se solicite instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu8 norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În concluzie față de toate aspectele învederate solicită, respingerea recursului ca nefondat, și pe cale de consecință, să se mențină ca temeinică și legală sentința recurată.
În întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtul intimat Inspectoratul General al Poliției Române B s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
În motivarea se arată faptul că reclamanților, având calitatea de polițiști în cadrul C-S, le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, iar salarizarea polițiștilor este reglementată de nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care nu prevede acordarea acestui spor.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de anulare a situației create prin discriminare, apreciată de aceștia ca fiind creată prin actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție numai polițiștilor care își desfășoară activitatea în cadrul învederează:
Astfel cum reiese din Sentința nr. 2091/19.05.2009 a Curții de Apel București - Secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal prin Sentința nr. 2537/01.10.2008, Curtea de Apel Bucureștia anulat Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 219/01.08.2007, constatând că situația invocată de reclamanții și alții nu constituie discriminare. Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat de - Decizia nr. 2154/10.04.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Potrivit art. 2 aliniatul 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnice, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Criteriul de selecție în ceea ce privește acordarea sporului la salariu solicitat de reclamanți numai unora dintre ofițerii de poliție judiciară, este prevăzut, așa cum a mai precizat, chiar în cuprinsul dispozițiilor legale invocate. Care stipulează că acesta se acordă numai ofițerilor și agenților detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (D:N:A:) fiind "justificat obiectiv de un scop legitim". Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor din cadrul are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai mult decât atât, prin nemulțumirea manifestată de către reclamanți față de prevederile legale invocate, s-a aprecia,m în fapt, că acestea contravin dispozițiilor Constituției.
Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională.
În aceste condiții solicită să se constate că există dispoziții legale, date cu respectarea Constituției, prin care s-a dispus acordarea sporului solicitat de către reclamanți numai ofițerilor și agenților de poliție detașați în cadrul calitate pe care reclamanții nu au avut-o niciodată, astfel că instanței de judecată îi revine doar rolul de a constatat existența acestora dispoziții, fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Prin art. 41 litera e din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției s-au abrogat prevederile art. 28 aliniatul 3 din nr.OUG 43/2002.
Subliniază că pentru a beneficia, în perioada menționată de dreptul solicitat, reclamanții trebuie să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și anume să fie detașați în cadrul
Considerentele acordării unui astfel de spor constau în complexitatea cauzelor și gradul sporit de dificultate al actelor de procedură penală îndeplinite de agenții și ofițerii de poliție detașați în cadrul
Condiția detașării la. face diferența sub aspectul temeiului legal în baza căruia se face remunerarea, astfel că polițiștilor care nu o îndeplinesc li se aplică prevederile nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.
În susținerea celor prezentate solicită să se aibă în vedere că autoritatea competentă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat deja, în spețe similare, în care reclamanții au invocat presupuse situații discriminatorii între polițiștii din cadrul - A și cei din cadrul poliției judiciare, stabilind că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de refuzul acordării către reclamanți - membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro ", având calitatea de ofițeri sau subofițeri de poliție judiciară la Inspectoratul de Poliție al Județului C S - a sporului de 30% prevăzut de art. 28 din Ordonanța de Urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002, privind Direcția Națională Anticorupție, pentru perioada în perioada 1.09.2002-31.03.2006.
Reclamanții au considerat că, fiind ofițeri de poliție cu atribuții asemănătoare lucrătorilor de poliție detașați la.A, au dreptul să beneficieze de sporul de 30% iar neacordarea acestui spor constituie discriminare ce contravine dispozițiilor Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Curtea reține ca nefiind contestată împrejurarea că în perioada 1.09.2002-31.03.2006, art. 28 din Ordonanța de Urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002 reglementa acordarea unui spor de 30% (majorat ulterior la 40%) pentru ofițerii sau subofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție, redenumit ulterior Departamentul Național Anticorupție și, respectiv, Direcția Națională Anticorupție.
Totodată, Curtea reține ca nefiind contestat că în această perioadă, ofițerii sau subofițerii de poliție judiciară care își desfășurau activitatea în afara acestor structuri - inclusiv reclamanții - nu au beneficiat de acest spor salarial.
Curtea constată, totodată, că salarizarea reclamanților ca lucrători de poliție judiciară este stabilită prin lege. În acest context, Curtea reține că stabilirea modului și cuantumului salariului unor categorii de funcționari publici, inclusiv a polițiștilor, este de competența legiuitorului și numai verificarea modului de aplicare a dispozițiilor legale în materie este de competența instanțelor judecătorești.
În acest sens, Curtea precizează că dispozițiile art. 28 din Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție stipulează în mod expres că lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar. Din dispoziția legală respectivă rezultă limitarea acordării acestui spor numai pentru lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, iar nu pentru toți lucrătorii de poliție judiciară - aspecte necontestate nici de către reclamanți.
Cu privire la posibilitatea instanțelor de a constata existența unei discriminări în materie salarială, Curtea menționează că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care art. 28 din Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 impun acordarea sporului respectiv numai ofițerilor de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție (redenumit ulterior Departamentul Național Anticorupție și, respectiv, Direcția Națională Anticorupție) - constatarea discriminării între situația reclamanților și aceea a ofițerilor detașați la Direcția Națională Anticorupție reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că instanțele judecătorești nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării unui drept salarial care nu este prevăzut de lege.
Curtea remarcă, totodată, că inclusiv autoritatea abilitată să constate astfel de discriminări -Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - soluționând petiții având ca obiect constatarea discriminării existente între salarizarea polițiștilor judiciariști care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție și cei din categoria ofițerilor de poliție judiciară detașați la. a constatat că între cele două categorii: " nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată"; în acest sens fiind pronunțate hotărârile cu nr.271/05.09.2007, nr.419/27.11.2007 și nr.418/28.11.2007.
Astfel, a reținut că: "diferențierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu. împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie și este susținută de un corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și salarizarea lor. Din acest punct de vedere existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării reprezintă expresia manifestării necesității metodelor de atingere a scopului legitim al".
În privința aplicabilității în cauză aarticolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reține că acesta are următorul conținut:
" Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decâtpentru cauză de utilitate publică șiîn condițiile prevăzute de legeși de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mai multe hotărâri care sunt condițiile de aplicare a acestui articol.
În această privință, Curtea reamintește, de pildă, paragrafele nr. 58 și 59 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 588 din 27 august 2007, în care s-a arătat că " un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prinaceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie [a se vedea - II de împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 82 și 83, CEDO 2001-VIII, și și ova împotriva (decizie) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002 -.
59.Cât despre noțiunea de "speranță legitimă", Curtea amintește, de asemenea, că, deoareceinteresul patrimonialvizat este de natura creanței,nu poate fi considerat o "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor( împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 52, CEDO 2004)".
Or, reclamanții nu au dovedit existența unei "jurisprudențe bine stabilită" în sensul acordării sporurilor solicitate.
Or, Curtea subliniază că deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008) au interzis instanțelor judecătorești înlăturarea unor dispoziții legale pe considerentul că sunt discriminatorii. Așadar, obligativitatea deciziilor Curții Constituționale a impus modificarea practicii judiciare anterioare, inclusiv în materia sporului solicitat de reclamanți.
Pe de altă parte, Curtea remarcă faptul că existența unor hotărâri judecătorești izolate - hotărâri prin care au fost admise acțiuni judiciare similare - nu poate fi considerată o practică judiciară constantă, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. În acest sens, Curtea subliniază că aplicabilitatea acestui text se impune numai când legitimă este justificată"de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor", ceea ce presupune o practică judiciară constantă, iar nu lipsită de uniformitate.
În aceste condiții, Curtea apreciază că reclamanții nu au dovedit existența unei speranțe legitime de a obține creanțele care formează obiectul prezentei judecății, nefiind, așadar, aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului CSe ste temeinică și legală, recursul formulat de Sindicatul Național Al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " împotriva sentinței civile nr. 419/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " împotriva sentinței civile nr. 419/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.P/18.12.2009
Tehnodact /2 ex./23.12.2009
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Răzvan Pătru, Diana Duma
