Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1422/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--27.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1422
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘ: - -
JUDECĂTOR 1: Maria Belicariu Răzvan Pătru Diana Duma
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți Mihuțoni, și împotriva sentinței civile nr. 681/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Caraș-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești ști, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice ști, Tribunalul Caraș-S și Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile. Recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp. Art. 242 alin. 2. pr. Civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri, instanța trece la soluționarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C - S la data de 23.04.2009 sub nr-, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul C-S și Curtea de Apel Timișoara solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a acestora la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul brut lunar de încadrare, începând cu data de 04.06.2008 și pe viitor, sume actualizate cu coeficientul de devalorizare monetară la data plății efective, la care să se adauge și dobânda legală, obligarea la a efectua mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
Prin sentința civilă nr. 681 din 23.06.2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției, cu sediul în B și Ministerului Finanțelor Publice ști.
S-a respins acțiunea formulată împotriva pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamanților, și, împotriva pârâților Tribunalul C-S și Curtea de Apel Timișoara.
În motivarea hotărârii atacate se arată în esență următoarele:
Instanța a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice și a respins, pentru acest motiv, acțiunea formulată de reclamanții împotriva acestora, constatând că între reclamanții și aceste ministere nu există un raport juridic care să îndreptățească reclamanții să se îndrepte în mod direct împotriva lor, pentru obligarea la plata sumelor de bani reprezentând drepturi de natură salarială.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul justiției, instanța de fond a respins-o în baza dispozițiilor art. 164.pr.civ. raportat la art. 1201-1202.civ. având în vedere că prin sentința civilă nr. 685/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- instanța nu a respins pe fond capătul de cerere privind acordarea sporului după data de 04.06.2008, pe viitor, din considerente reieșind că a fost respins ca prematur, reținându-se că dreptul nu este actual, creanța nu este născută. Pe de altă parte, cauza cererii de față este diferită, întrucât reclamanții își sprijină acțiunea pe Ordinele nr. 1165/C din 09.04.2009, nr. 1167/C din 09.04.2009, nr. 1168/C din 09.04.2009 ale Ministrului Justiției.
Pe fond, instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 685/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea acelorași reclamanți împotriva pârâților Tribunalul C-S, Curtea de Apel Timișoara și Ministrul Justiției și au fost obligați pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară, pe perioada 19.03.2005-04.06.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții sunt funcționari publici angajați ai Tribunalului C-S; că sporul de risc și suprasolicitare este prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în temeiul art. VI din OG9/1997 și modificată prin OG56/1997, OUG75/1997 și Legea nr. 154/1998, în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar "; că art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu face referire la funcționarii publici, dar din legile de salarizare ale funcționarilor publici, și anume: art. 41 din OG 6/2007, art. 42 din OG 2/2006 și art. 40 din OUG 92/2004, în conformitate cu care "funcționarii publici beneficiază si de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea", rezultă că funcționarii sunt îndreptățiți la acest spor.
Ulterior pronunțării acestei hotărâri, a fost publicată Decizia motivată nr. 23/12 mai 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a hotărât că dispozițiile art. 40 și 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, ale art. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006, și ale art. 41 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2007, se interpretează în sensul că:
Funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
În considerentele Deciziei nr. 23/2008 se arată că "actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de personal, cum ar fi magistrații sau personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, nu îndeplinesc cerința de a constitui o "legislație specifică autorității sau instituției publice" în care funcționarii publici își desfășoară activitatea.
Aceste acte normative fiind de strictă interpretare, dispozițiile lor sunt aplicabile numai categoriei de personal la care se referă și nu întregului personal, astfel încât, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi extinse și la alte categorii de personal din cadrul autorității sau instituției publice".
"Este de necontestat faptul că atribuțiile, condițiile de încadrare și specificul muncii personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor sunt total diferite de cele ale funcționarilor publici, astfel încât aceștia din urmă nu pot beneficia de aceleași sporuri sau drepturi salariale acordate în mod expres de lege numai unei anumite categorii de personal a puterii judecătorești".
Potrivit dispozițiilor art. 329 al 3.pr.civ. " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare, pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar.
Așadar, Tribunalul a reținut că în speță, este obligatorie dezlegarea problemei de drept judecate de instanța supremă, respectiv interpretarea dată articolelor art. 41 din OG 6/2007, art. 42 din OG 2/2006 și art. 40, 41 din OUG 92/2004, în sensul că funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
Prin urmare, cererea reclamanților, de acordare pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată în temeiul art. VI din OG9/1997 și modificată prin OG56/1997, OUG75/1997 și Legea nr. 154/1998, în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", este nefondată deoarece reclamanții nu fac parte din categoriile de personal prevăzute limitativ de lege, beneficiare ale acestui spor.
Reclamanții au invocat în sprijinul acțiunii Ordinele nr. 1165/C din 09.04.2009, nr. 1167/C din 09.04.2009, nr. 1168/C din 09.04.2009 ale Ministrului Justiției. Aceste ordine nu dispun acordarea pe viitor a sporului de 50% către funcționarii publici, ci se referă exclusiv la punerea în executare a unor hotărâri judecătorești executorii. Așadar, aceste ordine nu constituie acte normative care să fi dat naștere, în persoana funcționarilor publici, la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
A mai reținut instanța că, prin Deciziile nr. 818-821/3iulie2008 ale Curții Constituționale s-a dispus că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așadar, instanța nu poate să aplice funcționarilor, pe motiv de discriminare, dispozițiile speciale privind salarizarea magistraților și personalului auxiliar.
Pe de altă parte, nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința atunci când este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Diferențierea de salarizare între magistrați, personal auxiliar, pe de o parte, și funcționarii publici, pe de altă parte, nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu. Aceste categorii de personal au funcții și atribuții diferite, ele nu se află în situații analoage, după cum a arătat și instanța supremă în decizia invocată mai sus.
Dacă s-ar reține contrariul, în sensul că și funcționarilor publici trebuie să li se recunoască sporul specific magistraților și personalului auxiliar de specialitate, doar pentru simplul fapt că își desfășoară activitatea sub același acoperământ, ar însemna, pe baza acestui raționament, că și reciproca este valabilă, în sensul că și magistraților și personalului auxiliar de specialitate trebuie să li se acorde drepturile specifice funcționarilor publici, cum ar fi de exemplu suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare. Ori, o asemenea soluție ar fi inadmisibilă, ar denatura scopul urmărit de legiuitor prin modalitățile diferite de salarizare, în funcție de multiplele categorii de personal bugetar, în sens larg.
În ce privește dreptul la spor, ca speranță legitimă, instanța a apreciat că aceasta nu există, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia în interesul legii sus enunțată a statuat în mod obligatoriu că drepturile precum cel solicitat în cauză nu se cuvin funcționarilor publici.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus reținute, instanța de fond a respins acțiunea formulată împotriva pârâților Tribunalul C-S și Curtea de Apel Timișoara, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Mihuțoni, și solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reclamanții recurenții arată că potrivit anexei 2 la HG 83/2005 și art. 4 pct. 10 din același act normativ, printre atribuțiile principale ale Ministerului Justiției și Libertăților se numără și punerea la dispoziția instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate, fondurile necesare în vederea desfașurării activității, fundamentarea și elaborarea proiectului bugetului de stat, pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate în sub autoritatea sa, în calitate de ordonator principal de credite, precum și a instituțiilor subordonate, repartizarea alocațiilor bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlul modului de folosire a acestora, astfel încât îi revine obligația de a asigura fondurile necesare plații sporurilor invocate.
Cu privire la admiterea excepției calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, recurenții arată că a fost interpretată greșit de instanța de fond. Calitatea procesuală pasivă a pârâtului este justificată de prevederile ari. 19. A din legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 42 alin. 1 Legea 511/2004.
Arătă că Ministerul Finanțelor Publice în baza dispozițiilor legale menționate mai sus răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acelor bugete. Pârâtul trebuie să aibă în vedere la elaborarea proiectului de buget și acele sume cuprinse în hotărârile judecătorești, așa încât acesta să fie obligat să asigure sumele necesare plății către angajator, îndeplinind astfel obligațiile ce-i revin conform Legii nr. 500/2002.
Cu privire la respingerea ca nefondata a acțiunii, reclamanții recurenți arătă următoarele:
Așa cum s-a precizat și prin acțiunea introductivă a cererii de chemare în judecată, recurenții reclamanți își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului C-S în calitate de funcționari publici în cadrul Departamentului economico-financiar, Biroului local de expertize tehnice și contabile respectiv Biroul informare și relații publice.
Acțiunea formulată în fața instanței de fond a fost motivată având în vedere dispozițiile art. 40 din OG 92/2004, art. 42 din OG 2/2006 și art. 41 din OG 6/2007 privind reglementarea drepturilor de natură salarială și a altor drepturi prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea care stipulează faptul că "funcționarii publici beneficiază și de sporuri sau alte drepturi salariale prevăzute de legislație.", considerând că sunt îndreptățiți să beneficieze și ei alături de celelalte categorii de personal din sistemul de justiție de sporurile solicitate.
Pe fondul cauzei a arătat și susținut că acțiunea este întemeiată, sporul salarial de 50% solicitat este unul specific autorității judecătorești în cadrul căreia își desfășură activitatea, iar acest drept li se cuvine.
Consideră că prin respingerea acțiunii s-a creat o discriminare în ceea ce îi privește față de colegi (colegi cu aceleași atribuții profesionale )din cadrul celor două tribunale arondate aceleași curți de apel respectiv Curtea de Apel Timișoara, atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aliate în situații analoage nu are nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (CEDO decizia Duchez contra Franței respectiv Beian contra României).
Mai mult prin respingerea acțiunii se încalcă și art. 1 Protocolul 12 adițional CEDO, precum și dispozițiile art. 16 Constituția României fiind posibilă interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceeași categorie socioprofesională.
Pe de altă parte art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 CEDO prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale a dreptului internațional".
În drept, recurenții invocă disp. Art. 304 pct. 8 și 9. pr. Civilă.
La dosar s-a depus întâmpinare de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării se arată că otrivit p. art. 41 din OG nr. 6/2007.Funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifica autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea".
Acest articol reprezintă o dispoziție complementară și nu se referă la drepturi cu caracter general și principal, ci se referă la unele drepturi specifice unor anumite domenii de activitate de care beneficiază persoanele care se încadrează în aceste domenii. Astfel, cu titlu de exemplu, arătă că funcționarii publici supuși Legii nr. 188/1999 din Administrația Națională a Penitenciarelor beneficiază de drepturile specifice pentru că prin legea specială care reglementează funcționarea acestei instituții se prevăd expres aceste drepturi, legate de specificul activității, respectiv prin Legea nr. 293/2004.
Actele normative speciale care reglementează organizarea și funcționarea unei anumite instituții prevăd expres categoriile de beneficiari, printre aceștia putnd fi și funcționari publici.Drepturilesalarialeale personalului auxiliar de specialitate de lainstanteși parchete, care sunt prevăzute numai pentru aceștia, nu se pot acorda, prin extindere, si altor categorii de personal.
Finalitatea urmărită de legiuitor prin dispozițiile invocate de recurenți drept temei al pretențiilor deduse judecății nu poate fi echivalarea sistemelor de salarizare prevăzute de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar cu cel al funcționarilor publici.
Pârâtul arată că în înțelesul dat de reclamanții-recurenți prevederilor art. 41 din OG nr. 6/2007, funcționarii publici ar putea beneficia de oricare dintre drepturile și sporurile prevăzute de oricare dintre actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. O astfel de concluzie este greșită, câtă vreme actele normative la care reclamanții-recurenți fac referire nu stabilesc expres ca beneficiar și categoria de personal a funcționarilor publici.
Rezultă că recurenții nu pot beneficia e drepturile salariale prevăzute în legislația specifică, judecătorilor și procurorilor sau a personalului auxiliar, ci numai de drepturile salarale si alte sporuri ce rezultă din actele normative speciale ce reglementează salarizarea și alte sporuri pentru personalul bugetar.
Instanța suprema a statuat în acest sens prin deciziile pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii.
Astfel, prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată în dosar nr. 5/2008 ÎCCJ a stabilit că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, respectiv la salariul de baza brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin (ia nr. 334/2001".
Având în vedere faptul ca funcționarii publici nu fac parte din categoriile de personal ce beneficiază de sporul în discuție, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că cererea acestora este neîntemeiată.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 41 din nr.OG 6/2007. a dispus prin Decizia nr. 23 din data de 12.05.2008, că "funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul acestora".
Este de necontestat faptul că atribuțiile, condițiile de încadrare și specificul muncii personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor sunt total diferite de cele ale funcționarilor publici, astfel încât aceștia din urmă nu pot beneficia de aceleași sporuri sau drepturi salariale acordate în mod expres de lege numai unei anumite categorii de personal a puterii judecătorești.
Referitor la argumentele recurenților privind existența unei discriminări ca urmare a unei practici judecătorești neunitare prin care alți colegi au obținut titluri judecătorești favorabile privind acordarea sporului de 50%, învederează instanței următoarele:
Aplicarea arbitrară a unui text de lege, în ciuda conținutului său neechivoc, nu ține de principiul nediscriminării, ci de cel al legalității și temeiniciei soluției adoptate în baza acestui text. Ministerul Justiției nu poate interveni asupra modului de aplicare a legii de către instanțe, iar atunci când o astfel de soluție contravine și practicii generalizate,
Interpretarea dată de recurenți constituie nu numai o deformare și o denaturare a noțiunii de discriminare, ci și abdicare de la principala prerogativă și atribuție a instanței de judecată, aceea de a aplica și interpreta legea.
Pe de altă parte. în ceea ce privește acordarea drepturilor solicitate pe viitor, pârâtul J solicită instanței respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, având în vedere faptul că obiectul acestuia se referă la un drept care nu s-a născut încă, astfel încât reclamanții-recurenți nu justifică un interes actual, drepturile solicitate pe viitor nefiind creanțe certe, lichide și exigibile.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Critica recurenților asupra soluției instanței de fond de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a J și B este neîntemeiată întrucât potrivit probelor dosarului recurenții reclamanți își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului C- Deci raportul de serviciu, respectiv de muncă, există între reclamanții și pârâtul Tribunalul Caraș-S, aceasta având obligația legală de a acorda drepturi salariale reclamanților.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, calitatea procesuală pasivă în acțiunile de contencios administrativ o are întotdeauna autoritatea publică ce vatămă printr-un act administrativ un drept recunoscut de lege pe seama reclamantului sau care refuză acordarea unui asemenea drept.
Acțiunea formulată în fața instanței de fond a fost motivată având în vedere dispozițiile art. 40 din OG 92/2004, art. 42 din OG 2/2006 și art. 41 din OG 6/2007 privind reglementarea drepturilor de natură salarială și a altor drepturi prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea care stipulează faptul că "funcționarii publici beneficiază și de sporuri sau alte drepturi salariale prevăzute de legislație.", recurenții considerând în mod greșit că sunt îndreptățiți să beneficieze și ei alături de celelalte categorii de personal din sistemul de justiție de sporurile solicitate.
Recurenții arată că sporul salarial de 50% solicitat este unul specific autorității judecătorești în cadrul căreia își desfășură activitatea, iar acest drept li se cuvine, însă după cum a reținut și instanța de fond întrucât recurenții își desfășoară activitatea în cadrul pârâtului Tribunalului C-S în calitate de funcționari publici în cadrul Departamentului economico-financiar, Biroul local de expertize tehnice și contabile respectiv Biroul informare și relații publice, nu pot beneficia e drepturile salariale prevăzute în legislația specifică, judecătorilor și procurorilor sau a personalului auxiliar, ci numai de drepturile salarale si alte sporuri ce rezultă din actele normative speciale ce reglementează salarizarea și alte sporuri pentru personalul_bugetar.
Instanța suprema a statuat în acest sens prin deciziile pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii.
Astfel, prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată în dosar nr. 5/2008 ÎCCJ a stabilit că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, respectiv la salariul de baza brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin (ia nr. 334/2001".
Având în vedere faptul ca funcționarii publici nu fac parte din categoriile de personal ce beneficiază de sporul în discuție, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea acestora este neîntemeiată.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 41 din nr.OG 6/2007, temei de drept invocat de reclamanți dispus prin Decizia nr. 23 din data de 12.05.2008, că "funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul acestora".
Este de necontestat faptul că atribuțiile, condițiile de încadrare și specificul muncii personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor sunt total diferite de cele ale funcționarilor publici, astfel încât aceștia din urmă nu pot beneficia de aceleași sporuri sau drepturi salariale acordate în mod expres de lege numai unei anumite categorii de personal a puterii judecătorești.
Actele normative speciale care reglementează organizarea și funcționarea unei anumite instituții prevăd expres categoriile de beneficiari, printre aceștia putând fi și funcționari publici. Drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate de la instante și parchete, care sunt prevăzute numai pentru aceștia, nu se pot acorda, prin extindere, si altor categorii de personal.
Finalitatea urmărită de legiuitor prin dispozițiile invocate de recurenți drept temei al pretențiilor deduse judecății nu poate fi echivalarea sistemelor de salarizare prevăzute de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar cu cel al funcționarilor publici.
Referitor la argumentele recurenților privind existența unei discriminări ca urmare a unei practici judecătorești neunitare prin care alți colegi au obținut titluri judecătorești favorabile privind acordarea sporului de 50%, Curtea constată că aplicarea arbitrară a unui text de lege, în ciuda conținutului său neechivoc, nu ține de principiul nediscriminării, ci de cel al legalității și temeiniciei soluției adoptate în baza acestui text.
Prin respingerea acțiunii reclamanților din prezentul dosar pentru motivele arătate nu s-a creat o discriminare în ceea ce -i privește față de alți colegi cu aceleași atribuții profesionale din cadrul celor două tribunale arondate aceleași curți de apel respectiv Curtea de Apel Timișoara.
Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fără să fie incident vreunul din motivele prev. De art. 304 pct. 8 și 9. pr. Civilă, care impun modificarea hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții Mihuțoni, și împotriva sentinței civile nr. 681/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Caraș-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești ști, Ministerul Economiei și Finanțelor ști, Tribunalul Caraș-S și Curtea de Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘF. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./12.12.2009
Tehnodact / 2 ex/12.12.2009
Prima instanță: Tribunalul C
Judecător
Președinte:Maria Belicariu Răzvan Pătru Diana DumaJudecători:Maria Belicariu Răzvan Pătru Diana Duma
