Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1423/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1423
Ședința publică din data de 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Secrețeanu Adriana Florina
JUDECĂTORI: Secrețeanu Adriana Florina, Stoicescu Maria Duboșaru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta PRIMĂRIA prin PRIMAR, cu sediul în, Județ D, împotriva sentinței nr. 379 din data de 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL INDEPENDENT FUNCȚIONARI PUBLICI PERSONAL CONTRACTUAL CAS D ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, în numele și pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei, cu sediul în Târgoviște, str. -, --C3, Județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat G reprezentând recurenta pârâta Primăria prin Primar, lipsă fiind intimatul reclamant Sindicatul Independent Funcționari Publici Personal Contractual CAS D și Administrație Publică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Având cuvântul pentru recurent, avocat G, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pentru recurent, avocat G, în baza art. 304 pct.4 și 9 pr.civ. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, avându-se în vedere motivele invocate în recurs. Precizează că sporurile solicitate sunt reglementate prin legi speciale, însă nu se menționează dacă aceste drepturi se acordă, nu se menționează nici modalitate de calcul și nici cuantumul drepturilor.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la nr-, reclamantul Sindicatul Independent Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dac hemat în judecată pârâta Primăria comunei și a solicitat obligarea la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% și suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2005 și până la data plății efective și pentru viitor, în funcție de data angajării fiecărui salariat, în numele și pentru funcționarii publici.
S-a atașat tabelul funcționarilor publici.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Prin sentința nr. 379 din 28.05.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatul Independent Funcționari Publici Personal Contractual CAS D și Administrație Publică, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei și a obligat pârâta să plătească reclamanților în funcție de data angajării drepturile bănești reprezentând suplimentul postului suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 2005- până în prezent și în continuare, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație.
Tribunalul a reținut că reclamanții sunt funcționari publici și că prin drepturile de salarizare aceștia nu au beneficiat de suplimentul postului si de suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare.
În drept, aceste suplimente fac parte integrantă din salariul la care au dreptul funcționarii publici, așa cum reiese din dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 republicată. S-a mai reținut că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. Efectele actelor normative de suspendare au încetat la termenele prevăzute in cuprinsul lor si de la acea data s-a putut relua exercițiul dreptului dobândit, respectiv dreptul la plata suplimentelor solicitate prin acțiunea de fată.
Potrivit art. 1 al.3 din si art. 53 al.1 din Constituție drepturile cetățenilor sunt garantate, iar suspendarea actelor normative generatoare de drepturi, care implicit duce la o restrângere a exercițiului acestor drepturi, poate fi dispusa numai in cazuri speciale si numai daca se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor si a libertăților
cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Aceste condiții nu au existat, astfel încât restrângerea drepturilor nu se justifica, iar respectarea principiului încrederii in statul de drept implica asigurarea aplicării legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive.
Împrejurarea de a suspenda prin acte normative succesive pe o durata de mai mulți ani o normă care recunoaște existenta unui drept patrimonial nu se poate transforma intr-o măsura cu caracter permanent, pentru ca aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
Dreptul la suplimentul postului si de suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent,cu atât mai mult cu cât în prezent acesta nu mai este suspendat si nici nu a fost desființat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept implica asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul si litera lor. Or, examinând pretenția concreta a reclamanților, tribunalul a conchis ca ea este întemeiata, întrucât suspendarea aplicării unei norme juridice, privită ca un element legislativ, este prin excelenta temporara si, la data expirării termenului suspendării, dreptul devine sau, după caz, redevine plenar. În conformitate cu disp.art.64 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendata printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior, prevăzându-se în mod expres data la care se produce suspendarea si durata ei. Prevederile alin.2 al articolului susmenționat releva ca la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectata de suspendare reintră de drept în vigoare. Iar angajatorul nu si-a executat voluntar obligația de a plăti aceste elemente ce fac parte in mod direct din salariul reclamanților invocând suspendarea prevederilor legale privind plata acestora.
Chiar daca o lege nu este în stare de a-și atinge scopul, respectiv acela de crearea a unor mecanisme de funcționare corecta a societății, trebuie să fim conștienți ca valorile sunt cele de la care pleacă regulile, si tocmai având in vedere aceasta, instanța va pleca de la valoarea pe care o au drepturile omului pentru orice stat de drept si va da eficienta unui text de lege chiar incomplet.
Astfel, dacă nu s-ar recunoaște dreptul funcționarilor publici la acest demers judiciar, pe de o parte s-ar nega dreptul acestora de acces la o justiție completa care sa fie in măsura sa le tranșeze problema juridica dedusa judecății, iar pe de alta parte dreptul înscris in lege, nesancționat de jurisdicțiile interne, ar fi văzut mai degrabă ca unul teoretic si iluzoriu decât concret si efectiv, așa cum impune de altfel Convenția si jurisprudența CEDO. De aceea va recunoaște dreptul reclamanților - funcționari publici la aceste sporuri, dar, acest drept nu poate fi acordat intr-un anumit cuantum, nefiind stabilit, iar pe calea contenciosului administrativ judecătorul nu se poate substitui autorităților publice care emit acte administrative nelegale ori care refuza recunoașterea unui drept ori interes legitim acesta putând verifica doar daca actul/refuzul este legal si in caz negativ să ordone autorității/ instituției publice emitente restabilirea ordinii de drept chiar pe cale pretoriana.
Chiar dacă legea nu stabilește cuantumul acestor sporuri, tribunalul a
apreciat că nu numai că acestea reprezintă un bun in sensul CEDO si trebuie protejat, dar, lipsa de intervenție a puterii executive și legislative, pasivitatea acestora prin neemiterea unui act normativ prin care sa se stabilească cuantumul sporului constituie o ingerința în dreptul de proprietate al funcționarilor publici. Conform jurisprudenței CEDO, în îndeplinirea obligației statului de salvgardare a dreptului de proprietate, acestuia îi incumbă nu numai obligații negative ci și pozitive, de luare a unor măsuri concrete, coerente și eficiente, lipsa acestora echivalând cu o ingerință în dreptul de proprietate.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, sunt un bun în sensul art. 1 din protocolul adițional 1 la convenția menționată.
Justiția trebuie să fie un mecanism cu ajutorul căreia componentele diferite dintr-o societate să fie aduse una lângă cealaltă pentru crearea unui corp organic al statului, printr-o funcționarea echilibrată și dreaptă a legilor.
dreptului constă în realizarea sa practică, iar o normă juridică este
legiferată pentru această aplicare practică și nu doar pentru o simplă apariție incompletă și teoretică în textul unei legi, caz în care apărarea legii, a autorită ii acesteia și a stării de ordine a vieții sociale, nu poate fi făcută decât de justiție, pentru că aceasta nu trebuie să se lase paralizată de lipsa cuantumului unui procent, în misiunea sa de a întări simțul de dreptate al celor care i se adresează pentru apărarea drepturilor subiective ce le-au fost încălcate.
În caz contrar, orice altă interpretare prin care s-ar refuza soluționarea
cauzei pe motivul că este doar de competența legiuitorului să prevadă cuantumul respectiv, acest lucru ar presupune nu numai imposibilitatea valorificării dreptului subiectiv invocat de reclamanți, fără să se țină seama că această situație, a unui text incomplet durează de la apariția legii, dar ar echivala și cu denegarea de dreptate, sancționată de prevederile art.3 cod civil (potrivit căruia "Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată și neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.") și chiar cu lipsa dreptului de acces la instanță, garantat de prevederile art. 21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Faptul ca nu există o lege de cuantificare a acestor drepturi nu înseamnă ca autoritatea respectiva trebuie sa stea in pasivitate, aceasta trebuie sa facă demersuri continue pe lângă legiuitor si alți factori de decizie pentru a intra deplin in legalitate. Mai mult, instanța reține că potrivit art.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii". Acest text de lege conducând instanța la concluzia că este posibil ca stabilirea cuantumului celor două suplimente să fi fost lăsată de legiuitor în seama Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, aceasta având atributul de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999, caz în care avem de-a a face cu o obligație legală a cărei neîndeplinire îi vatămă pe reclamanți în drepturile lor recunoscute de lege.
În acest context reclamanții având calitatea de funcționari publici sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și din actul normativ citat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Primăria.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că legea 188/1999 reprezintă
norma generală, iar salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată în perioada 2004-2007 prin acte normative cu caracter general, în consecință drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici nu pot fi acordate pentru perioada respectivă.
Prin menționarea celor două sporuri legiuitorul nu a intenționat crearea unor sporuri ce se acordă distinct de salariul de bază, ci acestea sunt componente ale salariului de bază, găsindu-și corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale, simpla inadvertență a termenilor folosiți, salariu sau salariu de bază nefiind de natură a crea noi drepturi salariale, ceea ce rezultă și din dispozițiile art. 4 și 5, art.33 din OG nr. 6/2007.
Pe de altă parte, a mai arătat recurenta că prin suplimentul postului se înțelege diferențierea salarială între funcționarii publici în funcție de postul ocupat, funcție de conducere sau de execuție, în condițiile în care, potrivit legii, funcționarii publici care ocupă o funcție publică de conducere beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru funcția de execuție deținută anterior, la care se adaugă indemnizația de conducere. Nefiind reglementate printr-un act normativ special, drepturile salariale solicitate de reclamanți nu fac obiectul protecției normelor constituționale și nici al protocolului adițional 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale
Deși legal citat, intimatul - reclamant Sindicatul Independent Funcționari Publici Personal Contractual CAS D, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente, dispozițiilor art. 304 -312 pr.civilă, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2005 și până la data plății efective și pentru viitor, în funcție de data angajării fiecărui salariat, în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea 188/1999 republicată.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 189/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, prevăd că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dreptul funcționarilor publici la acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost introdus prin Legea nr. 161/2003, care a modificat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 189/1999, devenit art. 31 după republicarea din anul 2007.
Dispozițiile art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, deși prevăd cele două componente la care are dreptul funcționarul public, nu stabilesc cuantumul acestora, nu stabilesc nici o modalitate de determinare a acestora, împrejurare față de care autoritatea publică nu poate fi obligată la acordarea acestora, iar susținerile recurenților privind încălcarea unor prevederi ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, Constituției, Codului muncii, OG nr.6/2007, nr.OG9/2008, sunt total nefondate.
Pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este
absolut necesar să fie posibilă cuantificarea celor două sporuri, iar pentru cuantificare este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art.31 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
În caz contrar, simpla obligare la plata acestor sporuri, necuantificate, presupune pronunțarea unei hotărâri judecătorești ce nu poate fi pusă în executare.
Reclamanții au solicitat acordarea celor două sporuri în cuantum de 25 % din salariul de bază, fiecare, însă nici o dispoziție legală nu stabilește acest cuantum, situație în care eventuala cuantificare de către instanță reprezintă o încălcare a atribuțiilor ce revin instanțelor judecătorești.
Prin deciziile nr. 820/2008 și nr. 821/2008, Curtea Constituțională a arătat că, a înțelege că se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, a arătat în continuare Curtea Constituțională, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pentru toate aceste motive, curtea constată că recursul pârâtei este fondat, sentința recurată este nelegală și netemeinică, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, aplicarea și interpretarea în mod greșit a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, considerente pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA prin PRIMAR, cu sediul în, Județ D, împotriva sentinței nr. 379 din data de 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL INDEPENDENT FUNCȚIONARI PUBLICI PERSONAL CONTRACTUAL CAS D ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, în numele și pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei, cu sediul în Târgoviște, str. -, --C3, Județ
Modifică în tot sentința recurată și pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Secrețeanu Adriana Florina, Stoicescu Maria Duboșaru
- - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
red. SA
Tehnored. DL
4 ex./25.11.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Secrețeanu Adriana FlorinaJudecători:Secrețeanu Adriana Florina, Stoicescu Maria Duboșaru
