Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1424/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIENr. 1424/CA/2009
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " pentru reclamantul împotriva sentinței nr. 913/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara Secția Comercială și Contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea 146/1997.
Se constată că intimatul a comunicat la dosar întâmpinare.
Față de înscrisurile și solicitarea părților de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, reclamantul reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO " a solicitat în contradictoriu cu pârâții H și Ministerul Administrației și Internelor ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora din urmă la plata către reclamant a majorărilor salariale cu 5 % începând cu 1.01.2007 în raport cu nivelul din luna 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 în raport cu nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, precum și la plata dobânzilor legale începând cu data de 01.01.2007 și până la plata efectivă.
Reclamantul solicită de asemenea și indexarea sumelor datorate prin aplicarea coeficienților de inflație, începând cu data de 01.01.2007 și până la plata integrală a sumelor.
În motivare se arată că reclamantul este funcționar public cu statut special - polițist, astfel că de majorările de salarii ce au avut loc în anul 2007 și de care au beneficiat funcționarii publici se impune ca și reclamantul să beneficieze, fiind tot funcționar public.
În drept invocă Legea nr.232/2007, nr.OG6/2007, NR.OG10/2007, Legea nr.74/1999.
Prin sentința nr. 913/CA/11.05.2009 Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant împotriva pârâților menționați.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul ca funcționar public cu statut special beneficiază de drepturile salariale prevăzute prin nr.OG 38/2003, nu i se pot aplica prevederile nr.OG 10/2007 care reglementează drepturile salariale ale personalului contractual bugetar și nici Legea nr.154/1998, căci nu se regăsesc în anexele legii, iar în ce privește nr.OG6/2007, aceasta se aplică doar funcționarilor publici numiți conform Legii nr.188/1999.
Prin acordarea indexărilor pe anul 2007 și în favoarea categoriei de funcționari publici din care face parte reclamantul s-ar nesocoti principiul separației puterilor în stat.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO " solicitând a se dispune modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În esență se invocă în motivarea recursului prevederile art. 304 pct. 9 și 3041.civ.Cod Penal, constând în greșita aplicare a legii deoarece prevederile art. 43 din nr.OG 38/2003, art. 1 din nr.OG 6/2007 și art. 39 alin. 2 din Legea nr. 232/2007 de aprobare a nr.OG 6/2007 conferă reclamantului dreptul la indexarea cu inflația a veniturilor salariale. Exceptarea reclamantului de la aceste creșteri salariale contravine principiilor care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și înlăturarea tratamentelor discriminatorii.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Pârâtul intimat Ministerul Administrației și Internelor a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța a interpretat și aplicat corect prevederile legale ce reglementează salarizarea funcționarilor publici cu statut special, cât și normele internaționale convenționale care interzic discriminarea.
Recursul reclamantului este nefondat.
Așa cum corect a reținut instanța de fond reclamantul este funcționar public cu statut special fiind numit în funcție conform Legii nr. 360/2002. Salarizarea acestei categorii de funcționari publici cu statut special s-a realizat până în 2004 în temeiul Legii nr. 138/1999 aplicabilă personalului militar, iar începând cu 01.01.2004 conform nr.OG 38/2003.
Potrivit art. 43 din această ordonanță "salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar". Pentru anul 2007 salarizarea personalului din sectorul bugetar a fost reglementată distinct, astfel pentru funcționarii publici s-a aplicat nr.OG 6/2007, iar pentru personalul contractual nr.OG 10/2007. În articolul 1 al OUG 10/2007 se prevede că n anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 avute la data de 31 2006, se majorează în 3 etape, astfel: a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Este evident că reclamantul fiind funcționar public cu statut special nu poate solicita aplicarea altor prevederi legale din domeniul bugetar, decât cele aplicabile funcționarilor publici, nu personalului contractual încadrat cu contract de muncă,nici personalului care ocupă funcții de demnitate publică, categoria funcționarilor publici fiind genul proxim celei din care face parte reclamantul.
În anul 2007 în forma sa inițială aplicabilă până în iulie 2007, Ordonanța nr.6/2007 nu a prevăzut pentru funcționarii publici indexarea cu rata inflației, iar începând cu iulie 2007, în urma modificării aduse prin Legea nr.232/2007, art.39 din nr.OG6/2007 are următorul conținut "Pentru funcționarii publici și posturile corespunzătoare funcțiilor publice specifice preluate de Ministerul Economiei și Finanțelor de la Ministerul Integrării Europene, în condițiile art.10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările și completările ulterioare, se păstrează salariile de bază și celelalte drepturi salariale acordate până la data de 31 2006.
(2) de bază ale funcționarilor publici prevăzuți la alin. (1) se majorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care intră în vigoare legea de aprobare a prezentei ordonanțe cu 7% față de nivelul din luna 2006 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007."
În art.39 alin.2 din nr.OG6/2007 modificată se prevăd dar numai pentru funcționarii publici preluați de la Ministerul Integrării Europene la Ministerul Economiei și Finanțelor indexări ale salariilor de bază cu 7 % față de 2006 începând cu 01.01.2007 și respectiv 11 % față de septembrie 2007 începând cu 01.10.2007.
Ori, așa cum corect a reținut prima instanță, aceste prevederi nu se pot aplica decât categoriei expres prevăzută de lege. Aplicarea acestei prevederi prin extindere și categoriei funcționarilor publici cu statut special a polițiștilor este interzisă de chiar principiul separării puterilor în stat, având în vedere că puterea judecătorească nu are competență legislativă și nu se poate substitui puterii legislative sau celei executive.
Legea internă nu creează discriminare între reclamant și funcționarii publici ai Ministerului Economiei și Finanțelor preluați de la Ministerul Integrării Europene, căci este evident că aceștia au atribuții diferite și statut diferit.
În funcție de aceste criterii, există o justificare obiectivă a diferențierii, în condițiile în care munca este prestată în structuri diferite, iar natura muncii nu este identică.
Potrivit art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Potrivit art.1 din OG nr.137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Unul dintre drepturile fundamentale este și dreptul la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, consacrat de art.41 din Constituția României cât și de Codul muncii. În jurisprudența CEDO, cauzele și alții împotriva Olandei - 1976, împotriva Belgiei - 1979, Bouamar contra Belgiei - 1988 și împotriva Belgiei - 1991, s-a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv.
Mai mult, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art.1 din OG nr.137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ori, aplicarea așa cum solicită reclamantul prin acțiune a prevederilor art.39 alin 2 din OG nr.6/2007 și în cazul altei categorii decât aceea pe care legiuitorul a stabilit-o expres și limitativ, ar constitui tocmai încălcarea normelor constituționale cuprinse în art. 1 alin. 4 din Constituția României care consacră principiul separației puterilor în stat și ale art.61 al.1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Prin urmare, nu sunt încălcate reglementările internaționale care interzic discriminarea, respectiv art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din și nici Directiva nr. 2000/78/CE.
Constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale incidente cauzei, instanța apreciază că nu sunt incidente motivele de recurs invocate conform art. 304 pct. 8, 9 și 3041.civ.
Cod PenalÎn temeiul art. 312 alin. 1.civ Cod Penal, va fi respins recursul reclamantului ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul reprezentat prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " împotriva sentinței nr. 913/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara Secția Comercială și Contencios Administrativ, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15. XII. 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact.
5 ex./15.12.2009
Jud.fond -
Președinte:Marius Ionel IonescuJudecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța
