Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 144/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.144/CA/2008 -
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Florica Vîrtop JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga
JUDECĂTOR 3: Ioana Dina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ declarate de pârâtulInspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Scu sediul în S M,-, Județ S M și chematul în garanțieMinisterul Economiei și Finanțelorcu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimatul reclamant Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "" cu sediul în B,-,.23, sector 2, intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B, nr.1A, sector 1,Inspectoratul Poliției Județului Scu sediul în S M, Str.-.-, nr.5, Județ S M, împotriva sentinței nr.467 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiectlitigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul pârât Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră SMp rin consilier juridic în baza delegației nr.99/9.04.2008 emisă de recurent, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, după care:
Reprezentanta recurentului pârât nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ, de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.467 din 13 decembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea reclamantului Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "" în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat angajați la IPJ S M și ai membrilor de sindicat angajați la Inspectoratul Județean al poliției de Frontieră SMî mpotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul Județului S M, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S
A admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții să plătească membrilor de sindicat din cadrul reclamantei, angajați ai IPJ S M și Inspectoratului Județean de Poliție de Frontieră SMc are îndeplineau în anul 2005 condițiile prev.de art.6 din OG nr.38/2003 cu modificările ulterioare, sporul de fidelitate pentru anul 2005, proporțional perioadei lucrate, sumă ce urma a fi indexată cu indicele inflației la data efectuării plății.
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății sporului de fidelitate stabilit în favoarea reclamantului conform celor de mai sus.
A respins acțiunea reclamantului împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
OG nr.38 din 30.01.2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede în cuprinsul art.6 următoarele: "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin al Ministerului d e Interne."
Prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative se arată că în anul 2005 aplicarea dispozițiilor art.6 din OG nr.38/2003 se suspendă.
Din interpretarea actelor normative, instanța a reținut că prin disp.art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004 dreptul polițiștilor de a beneficia de sporul de fidelitate nu a fost desființat ci doar s-a suspendat exercitarea acestuia pe perioada 01.01.2005 - 31.12.2005. Această suspendare a exercițiului dreptului nu înlătură dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor pentru că astfel s-ar contraveni art.53 din Constituția României cât reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Potrivit art.62 din Legea nr.24/2000 "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior". În această situație se vor prevedea în mod expres data la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată. La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
S-a constatat că suspendarea aplicării prevederilor prin care s-au stabilit drepturile salariale în favoarea reclamanților a fost dispusă printr-un act normativ pe o perioadă determinată astfel potrivit art.62 alin.2 din Legea nr.24/2000 la data de 01.01.2006 dreptul reclamanților la sporul de fidelitate aferentă anului 2005 reintrat de drept în vigoare. Acest lucru în consonanță cu prevederile Deciziei nr.XXIII/2005 este justificat de faptul că pentru ca un drept prevăzut să nu devină lipsit de conținut, ghidat de substanța sa și practic să fie lipsit de orice valoare, în condițiile în care dreptul respectiv nu a fost abrogat se impune ca acesta să se realizeze în spiritul și litera legii care a prevăzut existența acestuia.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen, recurentul SMs olicitând instanței admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că nu s-a ținut cont la pronunțarea sentinței recurate de faptul că pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2005 drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate au fost suspendate reclamanții nemaiputând solicita plata lui deoarece suspendarea aplicării acestor prevederi nu produce efecte retroactive. Conform prev.art.6 din OG nr.38/2003 polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne iar în anul 2005 aceste dispoziții au fost suspendate prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004 care la art.4 a stipulat că aplicarea dispozițiilor se realizează din fondurile aprobate pentru pe anul 2005, ori în bugetul aprobat nu s-au prevăzut fonduri pentru plata sporului de fidelitate. Consideră că prev.OUG nr.118/2005 nu pot fi considerate contrare Constituției României, instanței de judecată revenindu-i doar rolul de a constata existența dispozițiilor fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor. Ca urmare solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.
În drept au fost invocate prev.art.299-316 Cod procedură civilă, Legea 554/2004, OG 38/2003, OUG 118/2004.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen și recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin SMs olicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulate de
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că prin hotărârea recurată prima instanță a admis cererea de chemare în garanție fiind obligat să vireze pârâtului fondurile necesare plății sporurilor de fidelitate stabilite în favoarea reclamanților. Sub acest aspect arată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu este direct plătitor a drepturilor pretinse de reclamanți neputând fi obligați la plata sumelor solicitate în lipsa unor raporturi juridice directe. Potrivit art.22 pct.1 din Legea 500/2002 ordonatorii de credite au obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitate a instituțiilor publice respective.
Guvernul este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite de sume de la bugetul de stat conform destinațiilor aprobate. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
În acest context solicită a se avea în vedere și dispozițiile art.14 din Legea 500/2002 cu modificările ulterioare ce stabilește că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, neputându-se înscrie în buget vreo cheltuială în lipsa unei baze legale pentru respectiva cheltuială.
Intimații legal citați în cauză nu au depus întâmpinare și nici nu s-au înfățișat.
Instanța de recurs analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că sunt nefondate urmând ca în baza prev.art. 312 Cod procedură civilă să se dispună respingerea lor ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor B în numele membrilor săi de sindicat angajați la. S M și SMp rin acțiunea introductivă la instanță a solicitat obligarea pârâților B, S M și S M la plata sporului de fidelitate aferent anului 2005 proporțional cu perioada lucrată, spor care datorită suspendării temporare a aplicării dispozițiilor legale în baza cărora li se cuvenea sporul respectiv.
Astfel cum a reținut și prima instanță potrivit prev.art.6 din OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, acestora li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariu de bază, în condiții stabilite prin ordin al Ministerului d e interne. Aplicarea acestei dispoziții a fost suspendată pentru anul 2005 prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004.
Prin suspendarea aplicării acestei dispoziții pe o perioadă determinată de 1 an nu a avut loc o înlăturare a existenței dreptului stipulat de legiuitor ori o abrogare a acestuia ci doar s- suspendat temporar exercițiul lui, la momentul încetării termenului stipulat dreptul redevenind plenar și în vigoare, cei îndreptățiți la încasarea lor putând solicita acordarea lui astfel cum în mod corect și legal a reținut prima instanță.
Într-adevăr suspendarea aplicării dreptului invocat are efecte doar pentru perioada viitoare pentru care s-a prevăzut suspendarea, însă după încetarea perioadei prevăzute de lege de suspendare ca urmare a reintrării de drept în vigoare a prevederii ea devine aplicabilă, iar aplicarea ei nu produce efecte retroactive cum invocă recurenții deoarece dacă nu s-ar aplica dreptul acordat ar deveni fără conținut și valoare.
De asemenea faptul că în anul 2005 în care a fost suspendată aplicarea dispoziției nu au fost alocate fonduri bugetare în bugetul aprobat instituțiilor unde își desfășoară activitatea membrii de sindicat reclamanți nue chivalează cu neîndreptățirea acestora la încasarea drepturilor bănești pe care legiuitorul le-a prevăzut în favoarea lor deoarece cei obligați la plata drepturilor au obligația de a efectua toate demersurile necesare pentru obținerea fondurilor necesare plății drepturilor bănești ale angajaților săi, eventuala neincludere a fondurilor necesare în bugetele anuale aprobate neputând duce la lipsirea beneficiarilor drepturilor de beneficiul acordat.
Prin urmare se reține că motivele de recurs invocate de recurentul SMs unt nefondate, membrii de sindicat reprezentați de reclamant fiind îndreptățiți la încasarea sporului solicitat proporțional cu perioada lucrată pentru anul 2005 deoarece măsura suspendării dreptului lor a încetat, iar inexistența fondurilor alocate pentru plata drepturilor nu poate duce la lipsirea de conținut a dreptului stipulat, instituțiile în care și-au desfășurat aceștia activitatea trebuind a efectua demersurile necesare plății drepturilor bănești respectiv de a solicita și obține alocarea fondurilor necesare plății pentru a se putea da eficiență drepturilor și prin prisma prev.art.57 din OG 38/2003 invocate de recurent.
Se reține de asemenea în privința acestui recurs că prima instanță nu s-a pronunțat prin hotărârea atacată cu privire la oportunitatea, legalitatea ori constituționalitatea dispoziției legale ce a prevăzut suspendarea ci doar a explicitat în cuprinsul hotărârii motivele pentru care membrii de sindicat după încetarea suspendării sunt îndreptățiți la încasarea sporului.
Cu privire la motivele de recurs invocate de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor B se reține că sunt nefondate în mod corect și legal dispunând prima instanță admiterea cererii de chemare în garanție a recurentului cu obligarea acestuia de a aloca fondurile necesare plății drepturilor cuvenite către pârâtul
Într-adevăr între chematul în garanție și membrii de sindicat reprezentați de reclamant nu sunt raporturi juridice directe dar între Ministerul Economiei și Finanțelor B și pârâtul B există raporturi juridice directe atâta vreme cât potrivit dispozițiilor Legii 500/2002 ministerul d e finanțe răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, buget în care sunt cuprinse și propunerile de buget ale ordonatorilor principali de credite finanțați de la bugetul de stat, la întocmirea bugetului ministerul d e finanțe verificând propunerile bugetelor ordonatorilor de credite și putând să cenzureze sumele solicitate a fi alocate prin bugetele respective.
Între cele două ministere cel chemat în garanție și cel pârât intimat în cauză nu există raporturi de subordonare directă, dar prin rolul și atribuțiile conferite de legea finanțelor publice ministerul d e finanțe are un rol de coordonare și verificare a bugetelor cuprinse în proiectul bugetului de stat, iar în situația în care nu acceptă propunerile efectuate în bugetele ce constituie parte integrantă a bugetului de stat ordonatorii de credite principali sunt în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile de plată pe care le au față de angajații săi, drepturile bănești conferite de legiuitor în favoarea angajaților rămânând fără nici o eficiență juridică.
Prin urmare deoarece potrivit prev.art.22 pct.1 și art.14 din Legea 500/2002 ordonatorii de credite nu pot angaja și utiliza creditele bugetare decât în limitele prevederilor și destinațiilor aprobate neputând efectua cheltuieli din fonduri publice decât dacă au fost aprobate potrivit legii, iar chematul în garanție prin rolul și atribuțiile pe care le are potrivit legii la elaborarea bugetului de stat are un rol determinant și indisolubil legat de îndeplinirea obligațiilor pe care le are ordonatorul principal de credite al reclamantului cererea de chemare în garanție al acestuia a fost în mod corect și legal admisă de prima instanță.
Pentru aceste considerente instanța de recurs constatând că motivele de recurs invocate de recurenți sunt nefondate urmează să dispună respingerea recursurilor declarate în cauză și menținerea hotărârii recurate în totalitate.
Instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondaterecursurile declarate de recurentul pârât Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S cu sediul în S M,-, Județ S M și recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimatul reclamantSindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor ""cu sediul în B,-,.23, sector 2, intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B, nr.1A, sector 1,Inspectoratul Poliției Județului Scu sediul în S M, Str.-.-, nr.5, Județ S M, împotriva sentinței nr.467 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
cu opinie separată în
ceea ce privește recursul
declarat de Ministerul Finanțelor
Publice prin S M
Red.dec.jud. în concept. 17.04.2008
Jud.fond
Dact.
2 exemplare/ 18 aprilie 2008
OPINIE SEPARATĂ
Consider că soluția ce se impunea a fi pronunțată în cauză referitor la recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, este aceea de admitere a recursului și modificare în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de intimata Ministerul Administrației și Internelor B pentru următoarele considerente:
Conform disp. art.22 alin.1 din legea 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuielile strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Potrivit art.4 din aceeași lege, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat de Ministerul Administrației și Internelor (în prezent ministerul d e Interne și Reforme Administrative) se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Sumele aprobate la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovate în condițiile stipulate de disp. art.72 din actul normativ menționat.
De asemenea, din prevederile art.28 lit.d și e din Legea 500/2002 reiese că "proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite, respectiv propunerile de cheltuielile detaliate ale ordonatorilor principali de credite."
Având în vedere că în speță, raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Administrației și Internelor (în prezent ) care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor, consider că această din urmă instituție nu poate fi obligată la plata unor sporuri, prime și cote de impozitare reținute nelegal, aparținând angajaților altor instituții.
Mai mult, atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și ministerul d e Interne și Reforme Administrative sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Guvernul României răspunde de realizarea prevederii bugetare și de repartizarea ordonatorilor principali de credite de sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite prin legea bugetară anuală.
Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor legale enumerate rezultă că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești cuvenite angajaților altor instituții nu nici să includă în bugetul pe anul viitor sumele necesare efectuării acestor plăți, această obligație revenindu-i Ministerului d e Interne și Reforme Administrative cu ocazia întocmirii în calitatea sa de ordonator principal de credite, a proiectului bugetului propriu pe anul viitor.
Pe de altă parte, temeiul unei cereri de chemare în garanție trebuie să îl constituie obligația ce îi revine chematului în garanție în baza legii, contractului sau unei obligații de restituire, condiții ce nu se regăsesc în prezenta cauză. Între Ministerul Economiei și Finanțelor și ministerul d e Interne și Reforme Administrative nu există nici o obligație de restituire, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - ministerul d e Interne și Reforme Administrative - în mod pretins nejustificat nu a acordat drepturile bănești cuvenite de drept reclamanților, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerul Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească reclamanților într-un litigiu izvorât dintr-un raport de muncă.
În consecință, în temeiul prev. art.312 Cod procedură civilă cu raportare la art.63 Cod procedură civilă recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M se impunea a fi admis, iar cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul ministerul d e Interne și Reforme Administrative a fi respinsă ca nefondată.
JUDECĂTOR:
- -
Red.jud. în concept. 18.04.2008
Dact.
2 exemplare/ 18 aprilie 2008
Președinte:Florica VîrtopJudecători:Florica Vîrtop, Ovidiu Blaga, Ioana Dina
