Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 147/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.147/CA/2008-
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Rițiu Roxana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenții pârâțiMINISTERUL JUSTIȚIEI,cu sediul în B,-, sector 5 șiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR,cu sediul în,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, N, -, G,toți din O, parcul, nr.10, intimații pârâțiCURTEA DE APEL ORADEA,cu sediul în O, Parcul, nr.10, jud.B,TRIBUNALUL BIHOR,cu sediul în O, Parcul, nr.10, jud.B șiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII AUTORITATEA DE STAT AUTONOMĂ,cu sediul în B, nr.1-9,.2 împotriva sentinței nr.536/CA din 12 decembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR în dosarul nr.-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
Se constată că, fondul cauzei a fost dezbătut la data de 3 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii cauzei pentru data de 10 aprilie 2008.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.536/CA din 12 decembrie 2007, TRIBUNALUL BIHORa admis acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, G, și, toți cu domiciliul procedural ales în O, Parcul, nr.10, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, Parcul, nr.10; CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr.10, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, cu sediul în B,-, sector 5, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în, nr.1-9, și în consecință:
A obligat pe pârâții TRIBUNALUL BIHOR și Ministerul Justiției să plătească despăgubiri reprezentând diferențe de drepturi salariale pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007, calculate în sume nete pentru reclamanți după cum urmează: - 51.130 lei, - 31.331 lei, - 9.522 lei, - 660 lei, - 6.559 lei, - 29.597 lei, - 5.603 lei, - 34.273 lei, - 4.142 lei și - 443 lei, precum și la plata în continuare a drepturilor salariale egale cu ale funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, a obligat pe pârâții Curtea de APEL ORADEA și Ministerul Justiției să plătească despăgubiri reprezentând diferențe de drepturi salariale pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007, calculate în sume nete pentru reclamanți după cum urmează: - 29.735 lei, - 16.015 lei, - 26.186 lei, - 22.995 lei, - 19.146 lei, - 15.183 lei, - 16.418 lei, - 5.464 lei, - 4.236 lei, G - 1.830 lei și - 2.804 lei, precum și la plata în continuare a drepturilor salariale egale cu ale funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sumele nete cuvenite reclamanților, s-a dispus a fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data efectuării plăților.
A obligat pe pârâți la refacerea dispozițiilor de încadrare a reclamanților în sensul stabilirii drepturilor salariale începând cu data de 01.11.2004 la nivelul celor aferente funcționarilor publici din departamentul economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant și a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze fondurile necesare plății sumelor cuvenite reclamanților.
Acțiunea reclamantei, a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții, și sunt funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Tribunalului Bihor.
Reclamanții, G, și sunt funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Curții de APEL ORADEA.
Începând cu data de 1.11.2004 și până la data de 1.11.2007, deci în perioada vizată de acțiunea introductivă, reclamanții au fost salarizați conform anexei nr.3 la OUG 192/2002 aprobată prin Legea 228/2003; anexei 3 la OUG 82/2004, așa cum a fost aprobată prin Legea 9/2005; anexa nr.3 a OUG 92/2004 aprobată prin Legea 76/2005; anexa nr.3 a OG 2/2006 aprobată prin Legea 417/2006 și anexa nr.3 a OG 6/2007 aprobată prin Legea 232/2007.
În aceeași perioadă, funcționarii publici din departamentul economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție au realizat venituri salariale superioare în baza altor anexe la legislația specifică de salarizare a funcționarilor publici, respectiv a anexelor nr.1 la actele normative suscitate.
Gestiunea economico-financiară și administrativă a instanțelor judecătorești este asigurată prin departamentele economico-financiare și administrative existente atât în structura tribunalelor, a curților de apel, cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conduse de câte un manager economic.
Atribuțiile, competențele și activitatea acestor departamente economico-financiare și administrative din structura instanțelor judecătorești, indiferent de gradul de jurisdicție al acestora, sunt identice, având același conținut, conform prevederilor art.125 al.3 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.
Pe de altă parte, condițiile de recrutare ale managerilor economici și ale funcționarilor publici din cadrul acestor departamente, cât și atribuțiile acestora, indiferent de nivelul instanței din a cărei structură fac parte, sunt reglementate în mod unitar, identic prin dispozițiile art.126-128 din aceeași lege.
În acest context, tratamentul diferențiat de salarizare aplicat reclamanților, ca funcționari publici din departamentele economico-financiare și administrative din structura Tribunalului Bihor și respectiv a Curții de APEL ORADEA, față de omologii lor din departamentul similar din structura Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că, constituie o faptă de discriminare nejustificată de vreo motivație sau criteriu obiectiv.
Acest tratament inechitabil și discriminatoriu contravine atât legislației interne - care, în art.6 al.2 din Codul muncii, consacră principiul potrivit căruia la muncă și pregătire profesională egală - este garantată o retribuție egală, cât și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice ratificat prin decretul 212/1974; art.4 pct.3 din Legea 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite și at.1 alin.2 lit.c din Legea nr.103/2006 pentru ratificarea Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acte normative cu caracter internațional, care au toate în vedere principul excluderii discriminării în exercitarea dreptului la muncă și asigurarea unei remunerații egale pentru muncă de valoare egală, fără nici o discriminare.
În condițiile în care în conformitate cu prevederile art.20 din Constituția României și ale art.46 din CEDO, reglementările internaționale susmenționate sunt pe deplin aplicabile în plan intern, obligarea instituțiilor publice angajatoare a respecta principiile legalității și nediscriminării, prin hotărâre judecătorească, nu reprezintă o modalitate de arogare a atributului legiferării ori de înfrângere a voinței legiuitorului prin încălcarea separației puterilor statului, cum a susținut pârâtul Ministerul Justiției.
Dimpotrivă, dată fiind importanța drepturilor invocate, instanța judecătorească, a considerat a fi îndreptățită la aprecieri și respectiv la a judeca și dispune asupra lor în temeiul ansamblului reglementărilor interne și internaționale, recunoscute de Statul Român, și nu exclusiv în limitele anexelor ordonanțelor privind salarizarea funcționarilor publici în vigoare în perioada 2004-2007.
De subliniat este că la sesizarea Asociației funcționarilor publici "Justiția", care a reclamat tratamentul diferențiat în cadrul aceleiași categorii profesionale prin stabilirea salarizării pe anexe diferite, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.262 din 21.06.2007 (filele 12-21), a constatat că faptele prezentate în sesizare cu privire la salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată reprezintă un tratament diferențiat și o discriminare în același timp.
În acest sens, un trebuie omis a fi avut în vedere că până la data de 15.12.2002, salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative al instanțelor de judecată de orice grad se făcea în baza unei anexe unice nr.1 la OUG 24/2001 și OUG 33/2001, completate prin OUG 42/2001 și OUG 187/2001; și că doar de la acea dată, când a intrat în vigoare OUG 192/2002 - s-a recurs la un tratament diferențiat în materie de salarizare pe baza unor anexe diferite, nr.1 pentru cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție și nr.3 pentru cei de la tribunale și curți de apel, nejustificat de vreun motiv ori criteriu obiectiv, în contextul legal actual unitar de organizare, competențe și activitate a departamentelor economico-financiare și administrative și de recrutare și atribuții a funcționarilor publici din cadrul acestora.
Existența unei situații discriminatorii, în sensul definit de art.2 al.1 din OUG 137/2000 actualizată, fiind dovedită, iar aceasta fiind de natură a produce prejudicii actuale efective, cât și viitoare, dar sigure, reclamanților - funcționari publici în departamentele economico-financiare și administrative din cadrul Tribunalului Bihor și al Curții de APEL ORADEA printr-o salarizare inferioară față de omologii lor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a apreciat astfel că se impune repararea lor potrivit prevederilor art.2 al.9 din ordonanță și înlăturarea celorlalte consecințe negative trecute, prezente și viitoare ale discriminării.
Prin urmare, acțiunea reclamanților s-a constatat a fi fondată și a fost admisă.
Cererea reclamanților, în contradictoriu și cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a constatat a fi justificată, de vreme ce reclamanții, având calitate de funcționari publici ce desfășoară activitatea în instituții publice finanțate din bugetul statului, iar acestui minister îi revin obligații specifice la întocmirea proiectului legii bugetului, privind rectificarea acestuia cu luarea în considerare a proiectelor de buget ale ordonatorilor de credite, printre care și ordonatorul primar de credite Ministerul d e Justiție.
Astfel, pentru opozabilitate, s-a apreciat justificată cererea de chemare în judecată și a acestui pârât, care a fost obligat a asigura și vira fondurile necesare plății sumelor cuvenite reclamanților cu titlu de diferențe de drepturi salariale.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, acțiunea introductivă a fost admisă și, în consecință, pe de o parte, pârâții TRIBUNALUL BIHOR și Ministerul d e Justiție au fost obligați să plătească reclamanților, și despăgubiri reprezentând diferențe drepturi salariale pe perioada 1.11.2004-1.11.2007, în sumele nete calculate și evidențiate în tabelul de calcul depus de pârâtul TRIBUNALUL BIHOR la fila 146 și anexele acestuia, ca și la plata în continuare a drepturilor salariale în cuantum egal cu cel al funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție; iar pe de altă parte, pârâții Curtea de APEL ORADEA și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească reclamanților, G și despăgubiri reprezentând diferențe drepturi salariale pe perioada 1.11.2004-1.11.2007, în sumele nete calculate și evidențiate în tabelul de calcul și anexele acestuia, depus la dosar - fila 90 - de pârâta Curtea de APEL ORADEA, precum și la plata în continuare a drepturilor salariale în cuantum egal cu cel al funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În considerarea reparării prejudiciului suferit de reclamanți, prin neacordarea acestor drepturi la data scadenței lor, și a prevederilor art.1084-1092 din Codul civil, sumele nete cuvenite, s-a dispus a fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data plăților efective.
Pârâții au fost obligați a proceda la refacerea dispozițiilor de încadrare și de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților conform anexelor nr.1 la OUG 192/2002, la OUG 82/2004, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 și au fost obligați la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să asigure și să vireze fondurile necesare plății sumelor cuvenite reclamanților.
Totodată, s-a reținut că, din decizia nr.80 din 27.04.2007 (fila 242), emisă de Curtea de APEL ORADEA, rezultă că drepturile salariale stabilite pentru reclamanta - funcționar public de execuție - referent III - în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al pârâtului TRIBUNALUL BIHOR, sunt identice cu cele ale unui analog de la Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 245 și 248) și, ca atare, că aceasta nu a suferit vreun prejudiciu - cererea acesteia fiind respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxei de timbru, au formulat recurs recurenții Ministerul Justiției, precum și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Recurentul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea reclamanților, așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției critică sentința pentru motive de nelegalitate.
Astfel, arată recurentul, prin sentința pronunțată s-a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit în actul normativ incident în materia salarizării funcționarilor publici, respectiv nr.OG6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici până în anul 2007, inclusiv pentru viitor.
Prin acordarea unor drepturi neprevăzute în actul normativ, inclusiv pentru viitor, instanța a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune nepermisă în atribuțiile autorități legiuitoare, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea, pentru părțile interesate într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești, a invocării excepției de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Nici măcar Curtea Constituțională nu poate avea rolul unui legislator pozitiv și nu poate impune legiuitorului introducerea, în textul legii în vigoare, a altor dispoziții, decât cele existente în cuprinsul acesteia.
În consecință, raportat la principiul separației puterilor în stat, și art.124 alin.3 din Constituție, conform căruia "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", în lipsa unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale invocate, sentința reprezintă un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Existența unei hotărâri CNCD - nr.262/21.02.2007, nu poate constitui un temei juridic al acțiunii reclamanților, deoarece aceasta nu este o procedură prealabilă și nici nu are ca finalitate modificarea ori completarea actelor normative considerate discriminatorii.
Chiar dacă, potrivit dispozițiilor art.18 din nr.OG137/2000, CNCD are ca principale atribuții armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative considerate discriminatorii, hotărârile acestuia au caracter de recomandare.
Din economia art.20 alin.7 din nr.OG137/2000, rezultă că prin hotărârile sale, Consiliul se pronunță asupra unor acte sau fapte, acțiuni sau omisiuni, prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate, a unor drepturi recunoscute de lege, iar nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanțe.
Nici referirile instanței de fond la aplicarea în cauză a Declarației Universale a Drepturilor Omului și a altor documente internaționale ratificate de Statul Român, prin raportare la prevederile art.20 din Constituție, nu pot justificaînlăturareaaplicabilități unei dispoziții legale în vigoare (OG nr.6/2007).
Soluția instanței de fond este nelegală, arată recurentul, și prin prisma motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Din examinarea dispozițiilor care reglementează drepturile salariale ale categoriei profesionale a funcționarilor publici, rezultă că funcționari publici din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt salarizați în mod diferit de funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești.
Astfel, funcționarilor publici din cadrul instanței supreme sunt salarizați conform Anexei I la OG nr.6/2007, în vreme ce funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești sunt salarizați conform Anexei III la acel act normativ.
Cu toate acestea este greșit reținută existența unei situații comparabile între categoriile de funcționari publici din sistemul juridic, așa cum a făcut-o Consiliul.
Chiar dacă prin art.125 - 128 ale Legii nr.304/2004 republicată, relative la organizarea și funcționarea departamentelor economico - financiar și administrative din cadrul instanțelor judecătorești, aucaracter uniformpentru tribunale, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv chiar dacă managerii economici au atribuții de serviciu identice la toate instanțele judecătorești, totuși nu există discriminare.
Pentru a putea fi reținută o discriminare în materie de salarizare, existența unei situații analoage sau comparabile se analizează nu prin prisma calități defuncționar public,ci din punctul de vedere al conținutul concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora și responsabilitățile funcției.
Astfel, în timp ce președinții tribunalelor și ai curților de apel au calitatea de ordonatori terțiari și secundari de credite, președintele instanței supreme are calitatea de ordonator principal de credite, aceasta putând fi delegată managerului economic, în condițiile art.129 din Legea nr.304/2004.
Art.4 din nr.OG6/2007, stabilește criteriile pentru salarizarea funcționarilor publici după cum urmează "salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitări funcției publice, și după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor 1- 6".
Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați, determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea, fără ca prin acestea să se încalce principiul egalității, care nu înseamnă uniformitate.
Principiul egalități în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă o discriminare.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a cererii de chemare în garanție, astfel cum a fost formulată.
Astfel, arată recurenta, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Între reclamanții intimați și Ministerul Justiției, există raporturi de muncă, în cadrul cărora cel din urmă are atribuții privind salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în aceste condiții, acesta nu poate fi obligat la plata unor sporuri pentru salariați altor instituții, cu atât mai mult cu cât cei doi pârâți sunt deopotrivă ordonatori principali de credite.
Cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, raportat la prevederile art.60 - 63 Cod procedură civilă, deoarece chematul în garanție, nu avea nici o obligație, în temeiul legii ori a unui contract, față de Ministerul Justiției, ce se pretinde că n-ar fi acordat drepturile bănești cuvenite reclamanților.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor mai sus arătate și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă, au fost apreciate ca nefondate, astfel că au fost respinse.
Motivul de recurs formulat de recurentul Ministerul Justiției și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, constând în aceea că prin obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale - în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării funcționarilor publici - și inclusiv pentru viitor, ar reprezenta în fapt o imixtiune în sfera autorității legiuitoare, este nefondat.
Pentru a putea fi reținută o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și arogarea unor atribuții de legiferare, este necesar să există o încălcare a barierelor existente între funcțiile ce revin autorităților publice. Ori, în cauză este evident că puterea judecătorească are căderea de a verifica existența sau inexistența unei discriminări de natura celei invocate de reclamanți prin acțiunea introductivă și respectiv de a se pronunța asupra cazurilor de încălcare a drepturilor civile ale persoanelor.
Prin această verificare, în raport de obiectul cauzei, instanța nu a săvârșit un exces de putere constând în îndeplinirea unui act pe care numai un organ al puterii legislative l-ar fi putut face, ci constatând un tratament diferențiat în materie de salarizare a pronunțat o hotărâre, prin care a dispus repararea prejudiciului și a consecințelor trecute, prezente și viitoare ale discriminării, în condițiile art.2 alin.9 din nr.OUG137/2000 actualizată.
Pe de altă parte, verificarea modului de respectare a principiilor legalități și nediscriminării, nu reprezintă o înfrângere a voinței legiuitorului prin încălcarea principiului separației puterilor în stat, câtă vreme potrivit dispozițiilor art.20 din Constituția României și art.46 din CEDO devin aplicabile în dreptul intern toate reglementările internaționale în materia drepturilor omului.
Enumerarea de către instanța de fond a legislației interne și internaționale în această materie, nu s-a făcut în scopul eludării prevederilor legale actuale în materia salarizării funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico financiare și administrative ale Tribunalului Bihor și Curții de APEL ORADEA, ci tocmai pentru a răspunde apărărilor formulate prin întâmpinare de către pârâți.
În concret s-a reținut că, în esență actele normative cu caracter internațional, cum sunt Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat prin Decretul nr.212/1974 și Legea nr.74/1999, pentru ratificarea Cartei Sociale Europene revizuite și art.1 alin.2 lit.c din Legea nr.136/2006 pentru ratificarea Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, au în vedere principiul excluderii discriminări în exercitarea dreptului la muncă și asigurarea unei remunerații egale pentru muncă de valoare egală.
În acest context nu poate fi reținută nici critica recurentului, conform căreia atribuția de a analiza existența unui tratament discriminatoriu, instituit prin dispoziții legale, ar aparține altor organe.
În cauză, reclamanții au depus în probațiune Hotărârea nr.262/21.02.2007, care deși nu constituie în sine "o procedură prealabilă", ea are caracterul conferit de art.20 (pct.10) din Legea nr.324/2006, pentru modificarea și completarea nr.OG137/2000, pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv o astfel de hotărâre neatacată în termenul legal de 15 zile, constituie titlu executoriu.
Potrivit art.27 din Legea nr.324/2006, persoana care se consideră discriminată se poate adresa instanței pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Într-o astfel de cauză, pârâtul recurent are posibilitatea să probeze că faptele imputate - salarizarea diferențiată pe baza unor anexe diferite - nu constituie o discriminare.
Astfel de dovezi nu au fost administrate la dosar, pârâtul Ministerul Justiției susținând, atât la instanța de fond cât și în recurs, că deși dispozițiile art.125 - 128 din Legea nr.304/2004 republicată, reglementează în mod identic atribuțiile de serviciu ale managerilor economici pentru toate instanțele judecătorești, totuși nu poate fi reținută o discriminare în materie de salarizare, deoarece existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de funcționar public, ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției.
Raportat la cele de mai sus, nici critica de nelegalitate, întemeiată pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nu este fondată, deoarece simpla definire a calității de ordonator terțiar și secundar de credite nu este de natură să justifice existența unui tratament diferențiat între categoriile de funcționari publici din cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cei ai celorlalte instanțe, câtă vreme atât condițiile de recrutare ale acestor funcționari, cât și atribuțiile acestora, indiferent de nivelul instanței sunt reglementate în mod unitar.
Neexistând dovezi care să justifice salarizarea diferențiată pe baza unor anexe diferite, reținerea instanței de fond potrivit căreia nu există nici un criteriu obiectiv în contextul actual de organizare a acestor departamente, este temeinică.
În același sens, este evident că fiind dovedită existența unei situații discriminatorii, în înțelesul art.2 alin.1 din nr.OUG137/2000 actualizată, la repararea prejudiciului instanța de fond a avut în vedere prejudiciul viitor, dar sigur, respectiv cel pe care îl vor suferi reclamanții până la data înlăturării stării de discriminare.
Cu privire la recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin care se solicită modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent, precum și a cererii de chemare în garanție, și acesta este nefondat, astfel că urmează a fi respins.
Excepția calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost corect soluționată de instanța de fond, cu motivarea potrivit căreia reclamanții având calitatea de funcționari publici își desfășoară activitatea în instituții publice, finanțate din bugetul statului.
În consecință, acestui recurent îi revin obligații specifice atât la întocmirea proiectului legii bugetului, cât și a rectificării acestuia în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit.a pct.2 din nr.HG386/2007.
Evident că, atât la întocmirea proiectului legii bugetului, cât și la rectificarea acestuia, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor ține seama de propunerile ordonatorilor principali de credite și respectiv de propunerile de cheltuieli ale acestora, fiind astfel evidentă calitatea sa procesuală.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, invocată ca motiv de recurs, se constată că, la dosar nu se regăsește o astfel de cerere formulată de pârâtul Ministerul Justiției, astfel că nu se justifică analizarea acestui motiv de recurs.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței nr.536/CA din 12 decembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR - O, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- cu opinie separată -
Red. dec. -
- jud. fond. - Sidic - Th.
- dact. - 2 ex.
- 06.05.2008
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez, contrar părerii majorității membrilor completului de judecată, că în cauză se impunea admiterea recursului Ministerului Justiției.
Reclamanții sunt angajații Tribunalului Bihor și ai Curții de APEL ORADEA, în calitate de funcționari publici, iar salarizarea lor se realizează potrivit anexei nr.3 din nr.OUG192/2002, nr.OUG82/2004, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007.
Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat în esență plata unor despăgubiri reprezentând diferențele de drepturi salariale dintre cele acordate funcționarilor publici din cadrul departamentului economico financiar și administrativ al celorlalte instanțe, calculate conform anexei 3 din actele normative anterior enumerate și salariile funcționarilor publici din cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru perioada 1.11.2004 - 1.11.2007, precum și acordarea și pe viitor a salariilor ce se cuvin celor din urmă.
Acțiunea acestora a fost admisă în întregime pe considerentul că, salarizarea funcționarilor publici din departamentele economico financiare și administrative de la celelalte instanțe este discriminatorie și inechitabilă în raport cu salarizarea funcționarilor publici din cadrul acelorași departamente aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând sentința recurată, se poate constatat că motivul de casare invocat de recurenta pârâtă Ministerul Justiției, motiv care se fundamentează pe prevederile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, respectiv depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este întemeiat.
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, reprezintă de fapt incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative.
În condițiile în care, salarizarea reclamanților, funcționari publici în cadrul departamentelor economico financiare și administrative ale tribunalului și curții de apel, este reglementată prin anexa 3 din nr.OUG192/2002, nr.OUG82/2004, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007, stabilirea de către instanță a unei alte modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative.
Rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării și interpretării legii și nicidecum completării sau modificări acesteia.
Chiar în situația în care, prin hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de reclamanți, s-a stabilit că faptele prezentate de "Asociația funcționarilor publici Justiția" cu petiția nr.5833/9.11.2006, reprezintă un tratament diferențiat, aceasta nu absolvă instanța de a stabili dacă există un tratament discriminatoriu, care să justifice recunoașterea și acordarea drepturilor solicitate de reclamanți.
Și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este fondat.
Într-adevăr, Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, stabilește prin dispozițiile art.125 - 128 atribuții identice pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico financiar și administrativ, indiferent că aceștia funcționează în cadrul tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă așa cum afirmă și recurenta Ministerul Justiției, se impune a fi avută în vedere complexitatea atribuțiilor de serviciu și responsabilitatea funcției acestora în cadrul ierarhiei instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, se impune a se menționa că diferențierea de salarizare este justificată și de faptul că președinții tribunalelor și ai curților de apel sunt ordonatori terțiari, respectiv secundari de credite, în timp ce președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție este ordonator principal de credite, iar potrivit art.129 din Legea nr.304/2004 președinții instanțelor pot delega calitatea de ordonator de credite managerilor economici.
De asemenea, potrivit art.4 din nr.OG6/2007, salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor 1-6.
În acest context, contrar susținerilor instanței de fond, salarizarea diferită a funcționarilor publici din cadrul instanțelor în raport cu cei din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este justificată de criterii obiective.
Chiar dacă prin prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se garantează exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta fără nici o discriminare, statele contractante, potrivit jurisprudenței curții, beneficiază de o marjă de apreciere în privința stabilirii dacă și în ce măsură diferențele dintre situații similare în alte privințe, justifică moduri diferite de abordare.
În această ordine de idei, în accepțiunea Curții Europene se socotește că o drituicție este discriminatoare în sensul art.14, dacă nu este justificată obiectiv și rezonabil sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Câtă vreme în speță, argumentarea diferenței de salarizare are la bază criteriul complexității și responsabilității atribuțiilor funcționarii publici ai instanțelor în raport cu ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, este evident că aceasta constituie o justificare obiectivă și rezonabilă, care permite statului să stabilească un mod diferit de salarizare.
Pentru aceste considerente, apreciez că reclamanții nu au suferit nici o discriminare.
JUDECĂTOR,
Red. opinie -
- în concept - 08.05.2008
- dact. - 2 ex.
- 08.05.2008
Președinte:Rițiu RoxanaJudecători:Rițiu Roxana, Boța Marilena, Blaga Gabriela
