Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1483/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--11.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1483
Ședința publică din 2 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr.434/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții lipsă avocat, lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea Ministerului Administrației și Internelor, care se comunică cu avocatul reclamanților.
Reprezentantul reclamanților depune împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.434/14.04.2009, Tribunalul Timișa admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002-21.12.2005, a respins excepția inadmisibilității și judecând în fond, a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt polițiști în cadrul IJP de Frontieră T desemnați ca organ de cercetare al poliției judiciare prin ordin al Ministrului Internelor și reformei Administrative, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Starea de fapt este necontestată în cauză, litigiul fiind determinat de interpretările diferite pe care părțile le dau textelor legale.
Astfel, în esență, reclamanții pretind că deși au aceleași atribuții și desfășoară aceiași activitate ca și ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție sau cei încadrați la Direcția Generală Anticorupție, nu beneficiază de sporul de 30 % din salariul de bază pe care îl încasează aceștia, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 2 al. 1 din OG 137/2000. În consecință, pretind acordarea acestui spor pentru perioada 01.09.2002 (când a intrat în vigoare OUG 43/2002 care instituie sporul) și data introducerii acțiunii precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în scriptele pârâtelor privind salarizarea reclamanților.
Pârâții se apără invocând în primul rând excepțiile prescripției dreptului la acțiune (pentru perioada anterioară datei de 22.12.2005) și inadmisibilității.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002 - 21.12.2005:
Potrivit art. 1 al. 1 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege iar potrivit art. 3 al. 1 teza I, termenul prescripției este de 3 ani.
Potrivit art. 7 al. 1 din același decret, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Cum dreptul la acțiune al reclamanților pentru sporul rezultat dintr-un act normativ aplicabil cu 01.09.2002 a început să curgă, pentru fiecare lună calendaristică în parte, începând cu luna septembrie 2002 și a început să se împlinească începând cu luna septembrie 2005.
În consecință, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002-21.12.2005.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii:
Pârâții consideră că Decizia nr. 819/03.07.2008 a Curții Constituționale face inadmisibilă acțiunea reclamanților.
Potrivit acestei decizii, art. 1, art. 2 al. 3 și art. 27 al. 1 din OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Inadmisibilitatea, înțeleasă ca excepție, împiedică judecata fondului cauzei. Or, decizia Curții constituționale nu împiedică în niciun judecata fondului pricinii, motiv pentru care tribunalul va respinge excepția inadmisibilității și va considera că invocarea deciziei Curții constituționale reprezintă o apărare de fond.
Cu privire la fondul cauzei:
Tribunalul a constatat că reclamanții își întemeiază acțiunea pe o interpretarea a dispozițiilor art. 1 și art. 2 din OG 137/2000 constatată ca neconstituțională de către Curtea Constituțională prin Decizia 819/2008 mai sus arătată.
Astfel, potrivit art. 1 al. 2 lit. e, pct. i din ordonanță, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în exercitarea drepturile economice, sociale și culturale, în special, dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 al. 1 din aceiași ordonanță, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice iar potrivit al. 3, sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Reclamanții susțin că art. 28 din OUG 43/2002 (în prezent abrogat) este discriminatoriu deoarece nu le acordă și lor sporul de 30 % din salariul de bază pe care îl stabilește în favoarea polițiștilor detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Având în vedere că potrivit Deciziei nr. 819/03.07.2008 a Curții Constituționale, obligatorie potrivit art. 11 al. 3 din Legea 47/1992, tribunalul nu a putut în temeiul OG 137/2000 să înlocuiască normele stabilite prin OUG 43/2002, act normativ cu putere de lege, care nu prevede sporul de 30 % pentru reclamanți, cu norme create pe cale judiciară prin care să se extindă aplicabilitatea acestui spor, tribunalul urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Este adevărat că reclamanții au invocat și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) referitor la discriminare, dar acest text legal nu este aplicabil în cauză deoarece art. 14 nu poate fi invocat independent ci doar împreună cu un alt drept protejat de Convenție. Or, nu există un astfel de drept deoarece Convenția nu protejează drepturile economice ale cetățenilor. În ce privește Declarația Universală a Drepturilor Omului, invocată de reclamanți, aceasta nu creează drepturi personale care să fie protejate de instanță și, în consecință, nu este nici ea aplicabilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, -, .
În motivarea recursului reclamanții au arătat, în esență, că sunt tratați discriminatoriu, fiind încălcate prevederile OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, orice diferență de salarizare stabilită prin lege trebuie să fie justificată obiectiv de un scop legitim și să fie adecvată și necesară atingerii acelui scop, iar pârâții nu au făcut dovada scopului obiectiv și caracterului adecvat necesar la diferențierii de salarizare față de ei care sunt polițiști judiciariști ce desfășoară activități în combaterea criminalității transfrontaliere, echivalente cu cele desfășurate de polițiștii judiciariști detașați în cadrul DNA, riscurile profesionale la care sunt supuși și uni și alții fiind aceleași. În concluzie, acordarea sporului de 30% din salariul de bază ofițerilor de poliție detașați la DNA, în baza art.28 din OUG nr.43/2002, dar nu și ofițerilor aflați în situația reclamanților, reprezintă o discriminare, au apreciat reclamanții.
Recursul este nefondat.
Principiul nediscriminării nu înseamnă aplicarea legislației specifice care vizează anumite categorii de personal și la alte categorii, cum în speță este norma din art.28 din OUG nr.43/2002, în speță fiind vorba de categorii distincte cu atribuții specifice diferite, legislatorul înțelegând să remunereze diferit polițiști detașați la DNA în raport de alți polițiști judiciariști, tocmai luând în considerare necesitate unor tratamente diferite pentru că este vorba de situații juridice diferite. Or, această diferențiere avută în vedere de legislator în materia salarizării a luat în considerare existența unei diferențe în privința activităților desfășurate în cadrul DNA, față de alți polițiști.
Așa cum a reținut corect și prima instanță, având ca reper deciziile nr.819, 820, 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, instanțele judecătorești nu au competența, printre altele, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii. Or, reclamanții au promovat acțiunea în justiție susținând contrariul și solicitând să se facă aplicarea unor prevederi cuprinse într-un act normativ (OUG nr.43/2002) care nu-i vizează pe aceștia, ci o altă categorie de polițiști, ceea ce în consonanță cu deciziile Curții Constituționale nu reprezintă o discriminare.
Față de cele de mai sus, Curtea va respinge reclamanților, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr.434/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.XII.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.- 11.XII.2009/TEHORED. LC./ 11.12.2009/ 2 ex./ Primă instanță: Tribunalul Timiș / Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Adina Pokker, Ionel Barbă
