Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1477/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-- 10.08.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.1477

Ședința publică din 2 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 2: Adina Pokker

JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean A și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură B împotriva sentinței civile nr.1152/06.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și chematul în garanție SC SRL T, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean A, consilier juridic, se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantului intimat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentei Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean A, consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursurilor.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința civilă nr. 1152/6.07.2009, Tribunalul Arad, a admis acțiunea în contencios administrativ precizată, formulată de reclamantul împotriva pârâților Agenția de Plăți și intervenție în Agricultură B, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură -Centrul județean A și în consecință și a anulat Decizia nr. -/04 08 2008 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul local L, a obligat pârâtul să plătească reclamantului sumele cuvenite în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață-campania 2007, conform cererii înregistrate sub nr.-/10 03 2007 și a respins cererea de chemare în garanție a SRL

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, pentru anul 2007, înregistrată la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură -Centrul local L sub nr. - /10 03 2007, reclamantul a solicitat acordarea sprijinului pe suprafața de teren de 4,36 ha indicând parcelele și suprafețele unde se regăsește acest teren.

În urma analizării cererii pârâta prin decizia nr.- / 04 08 2008, dispus excluderea de la plată și stabilirea sancțiunilor multianuale datorită supra-declarării suprafețelor reținând că diferența procentuală calculată între suprafața solicitată ( 4,36 ha ) în cerere și suprafața determinată la controlul administrativ ( 3,22 ha), este 1,14 ha, deci mai mare de 3o %,dar mai mică sau egală cu 50 %, situație în care fermierul este exclus de la plata sprijinului pe anul respectiv și i se stabilește un debit corespunzător diferenței dintre suprafața solicitată și suprafața determinată.

În susținerea cererii, reclamantul a depus extrase de carte funciară, planurile de situație a parcelelor vizate de Oficiul județean de cadastru, geodezie și cartografie, titlul de proprietate, contract de vânzare-cumpărare (filele 72-95), dovedind că deține suprafața de 4,36 ha teren pentru care a solicitat sprijin pe suprafață.

Din susținerile pârâtelor în apărare, rezultă că acestea nu au făcut o verificare efectivă pe teren a existenței suprafețelor declarate de reclamant, ci au respins cererea de plată a acestuia analizând doar raportul de control prin teledetecție efectuat de firma prestatoare de servicii SRL

Împrejurarea că potrivit acestui raport suprafața de teren declarată de reclamant nu se regăsește în blocurile fizice menționate de aceasta, nu demonstrează că reclamantul nu deține suprafața declarată ( 4,36 ha ), și că acesta ar fi supra-declarat suprafața atâta timp cât pârâta nu a efectuat o verificare efectivă pe teren a acestor suprafețe, deținerea cărora reclamantul a dovedit-o prin actele de proprietate depuse la dosar.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat că chemata în garanție SRL T s- obligat prin contract să efectueze controlul prin teledetecție a realității declarațiilor fermierilor cu privire la suprafețele de teren deținute. Rezultatele acestui control sunt valorificate de către pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură care în situația apariției unor neconcordanțe între suprafețele declarate de fermier și cele rezultate în urma controlului, are obligația verificării efective a existenței sau inexistenței întregii suprafețe declarate de fermier.

Cum chemata în garanție și-a îndeplinit obligația contractuală de a întocmi raportul de control, nu poate fi reținută culpa acesteia asupra modului de interpretare a datelor și de aplicare a regulamentului, operațiuni efectuate după normele interne de către pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură.

Față de aceste considerente, instanța în baza art. 18 din Legea nr.554/2004, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâților Agenția de Plăți și intervenție în Agricultură B și Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură -Centrul județean și în consecință va anula Decizia nr. -/04 08 2008 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul local L și a obligat pârâtul să plătească reclamantului sumele cuvenite în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață-campania 2007, conform cererii înregistrate sub nr.-/10 03 2007, respins cererea de chemare în garanție a SRL T.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean

În motivarea recursului pârâta Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Aaa rătat în esență că prima instanță a admis acțiunea reclamantului, modificând actul administrativ, prin încălcarea dispozițiilor regulamentelor comunitare, în special pe cele ale regulamentului CE nr.796/2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco-condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de regulamentul CE nr.1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori. Pârâta a arătat că reclamantul a solicitat accesarea de fonduri comunitare și naționale, prin cererea nr.358/10.03.2007, pentru o suprafață de 4,36 ha, cererea acestuia fiind selectată, potrivit art.32 din regulamentul CE nr.796/2004, la control prin teledetecție, control efectuat de firma SC SRL. Cu ocazia controlului s-a constatat că parcele nr.5 amplasată de către reclamant în blocul fizic nr.1435, nu a fost confirmată la plată, ea neregăsindu-se în teren așa cum a fost declarată în cererea de plată, iar controlul nu a confirmat suprafața de 1,48 ha semănate cu porumb.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru cele ce urmează:

Instanța a admis acțiunea reclamantului reținând că acesta a făcut dovada întregii suprafețe de teren pentru care a formulat cerea de accesare a fondurilor comunitare ( 4,36 ha), depunând la dosar extrase de carte funciare, iar pârâta nu a efectuat o verificare efectivă pe teren a acestor suprafețe.

Curtea, constată că modul în care pârâta a efectuat controlul suprafeței declarate de reclamant, urmare a selectării cererii sale, control efectuat prin teledetecție, are o bază legală, astfel cum a arătat aceasta în cuprinsul recursului. Problema care se pune însă, și care nu a fost rezolvată de către instanța de judecată este cea privitoare la suprafața totală de 4,36 ha, cu privire la care în susținerea cererii sale reclamantul a depus extrase de carte funciare, suprafață contestată însă de pârâtă, prin teledetecție. Astfel, conform cărților funciare, suprafața totală este de 4,36 ha, iar potrivit teledetecției aceasta este mai mică cu 1, 48 ha, respectiv prin două modalități diferite s-a ajuns la indicarea a două suprafețe de teren diferite. Așa fiind, prima instanță în lipsa unei probe științifice care să verifice care dintre cele două părți a indicat corect suprafața de teren, practic, pronunțând hotărârea nu a soluționat fondul cauzei, proba cu expertiză topografică fiind absolut necesară pentru soluționarea cauzei.

De aceea, Curtea, văzând prevederile art.312 alin.5 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtei, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea administrării probei mai sus arătate ( expertiză topografică).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMEE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta - Centrul Județean A împotriva sentinței civile nr.1152/6.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Casează sentința și retrimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 2.XII.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER

- -

RED.- 14.XII.2009

TEHORED. LC./ 14.12.2009/ 2 ex.

Primă instanță: Tribunalul Arad

Judecător:

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru, Adina Pokker, Ionel Barbă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1477/2009. Curtea de Apel Timisoara