Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1535/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1535
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței nr. 3272 din data de 26 noiembrie 2008 pronunțate de Tribunalul București în contradictoriu cu reclamanții, G, TA, C, - prin reprezentant (potrivit cererii aflate la fila 42 dosar Curtea de Apel București ), cu domiciliu ales la sediul Curții de Apel București - Departamentul Economico-Financiar Administrativ în B, nr. 5, sector 4 și pârâții Curtea de Apel București, cu sediul în B, nr. 5, sector 4 și Tribunalul București, cu sediul în B,-, sector 3, cauza fiind venită prin strămutare de la Curtea de Apel București, potrivit încheierii nr. 2016 din data de 3 aprilie 2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, Cirja, G, -, C, -escu, și intimații-pârâți Curtea de Apel București și Tribunalul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prezentul recurs se află la cel de-al doilea termen de judecată, după care,
Curtea verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanții, Cirja, G, -, C, -escu, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București și Ministerul Justiției, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata către reclamanți a suplimentului postului în cuantum de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază, pe perioada 22.03.2004 la data pronunțării hotărârii și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În motivarea cererii reclamanții au afirmat că pe perioada anilor 2004 la zi, în calitate de funcționari publici în cadrul instituțiilor pârâte Tribunalul București și Curtea de APEL PLOIEȘTI, nu au beneficiat de cele două drepturi salariale de mai sus, iar dispoziția conținută în punctul d din anexa la OG nr.6/2007 care se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, este una imperativă. Reclamanții mai susțin că suspendarea drepturilor mai sus menționată este neconstituțională și nelegală, că orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile salariale este lovită de nulitate, neacordarea acestor sporuri nu are nici o justificarea, iar aceste drepturi salariale se plătesc înaintea oricărei obligații bănești angajatorului.
În cuprinsul cererii se mai susține că suspendarea celor două drepturi este neconstituțională, deoarece nu reprezintă o măsură necesară într-o societate democratică, dreptul de remunerare face parte din dreptul fundamental la muncă și că restrângerea lui nu se poate face discriminatoriu și contrar echității, ca măsura suspendării a retroactivat încălcând drepturi recunoscute și câștigate anterior, iar drepturile de mai sus sunt bunuri în înțelesul art.1 din protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta Ministerul Justiției depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa afirmând că între reclamanți și acesta nu există raporturi juridice, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată afirmând ca salarizarea funcționarilor publici se face printr-o lege specială, iar Legea nr.188/1999 nu stabilește criteriile de determinare a celor două suplimente, astfel încât creanța reclamanților este nedeterminabilă.
Prin sentința nr.3272 pronunțată în data de 26 noiembrie 2008 Tribunalul Bucureștia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâții în solitar la plata către reclamanți a suplimentului postului în cuantum de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază, calculate de la data numirii în funcție publică fiecărui reclamant, dar nu mai devreme de 22.03.2004 până la data pronunțării hotărârii și pe viitor, lunar, pe măsura ajungerii la scadență, toate sumele actualizate cu inflația de la data scadenței până la data plății efective și integrale.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, că este neîntemeiată, având în vedere că, deși angajarea și plata imediată a drepturilor salariale ale reclamanților se face de către ordonatorii secundari și terțiari de credite, respectiv pârâții Tribunalul București și Curtea de Apel București, asigurarea fondurilor necesare acestor plăți se face de către și prin intermediul ordonatorului sectorial principal de credite, în speță Ministerul Justiției.
Pe fondul cauzei instanța de fond a reținut că reclamanții nu au beneficiat de o parte din drepturile salariale, constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare (susțineri necontestate de către pârâți), că cele două sporuri au fost introduse pentru prima dată în Legea nr.188/1999, dar au fost suspendate succesiv până la data de 31.12. 2006 și că nu au fost abrogate niciodată, nici expres, nici tacit prin nici un act normativ intervenit, astfel că acestea au fost în vigoare pe toată perioada.
Instanța a constatat că ulterior datei de 31 decembrie 2006, aplicarea textelor art.29 lit.c și d (respectiv 31 lit.c și d, în forma actuală) din Legea nr.188/1999 nu au mai fost suspendată prin nici un act normativ, astfel încât drepturile salariale prevăzute de cele două texte trebuiau plătite reclamanților, nemaiexistând nici o cauză de amânare a exercițiului drepturilor, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Tribunalul a reținut că dreptul la acțiune pentru calculul și plata drepturilor de mai sus s-a născut la data de 01.01.2007, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art.29 din Legea nr.188/1999.
Instanța de fond a mai constatat că nestabilirea unor criterii concrete de determinare a cuantumului drepturilor salariale îi este imputabilă exclusiv Statului Român, omisiunea acestuia echivalând cu o lipsire de conținut a drepturilor de creanță ale reclamantului, fiind încălcat astfel atât caracterul de stat de drept prevăzut de art.1, alin.3 din Constituția României, cât și dreptul la proprietate al reclamanților ocrotit atât de art.44 din Constituție, cât și de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că drepturile de creanță ale reclamanților nu sunt certe este adevărată, însă aceasta se datorează exclusiv Statului Român, neîndeplinirea acestei condiții neputând fi invocată de acesta pentru a se exonera de obligația de plată a drepturilor, deoarece ar fi încălcat principiul fundamental de drept conform căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea obligațiilor asumate. De asemenea, lipsa caracterului cert al creanței reclamanților nu este de natură să ducă la concluzia că aceștia nu ar avea un "bun" în înțelesul art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului, instanța de fond a reținut că trebuie să o stabilească fiind o obligație în lumina principiului de ordin procedural consacrat de art.3 Cod civil. Tribunalul, la stabilirea cuantumului, a avut în vedere faptul că drepturile salariale reprezintă sporuri, la calcularea lor ținând seama de elementul salarial principal și de cuantumul celorlalte sporuri reglementate de legislația salarială a funcționarilor publici.
Tribunalul a apreciat că un cuantum de 25% din salariul de bază pentru fiecare din cele două sporuri solicitate de reclamanți este unul rezonabil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4,7 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Prima critică vizează faptul că în mod greșit tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Justiției, întrucât art.10 alin. n) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005 stabilește clar că Președintele curții de apel, în calitate de ordonator secundar de credite, stabilește salariile și soluționează contestațiile.
În speță având în vedere că reclamanții sunt încadrați la Curtea de Apel București, instituție cu personalitate juridică și al cărui președinte este ordonator secundar de credite potrivit art.44 din Legea nr.304/2007, ordonatorul de credite care le stabilește salariile și care soluționează contestațiile în cazul în care aceștia își manifestă o nemulțumire în acest sens este Curtea de Apel București.
Recurenta precizează că potrivit HG nr.83/2005 de organizare și funcționare a Ministerului d e Justiție, nu are atribuții stabilite în sarcina sa în legătură cu încadrarea și stabilirea drepturilor salariale ale personalului din departamentele economice-financiare și administrative ale instanțelor judecătorești, astfel încât nu se poate reține în sarcina sa vreo culpă în ce privește drepturile salariale la care au dreptul aceștia.
Se solicită a se constat că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care acțiunea trebuie respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei apreciază că în mod greșit instanța a reținut incidența art.1 al Protocolului 1 al CEDO, că suspendarea dreptului la suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu produce efecte, întrucât acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el aplicându-se numai cu privire la drepturile actuale ale reclamantului.
Prin urmare creanța invocată de către reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu intră sub incidența art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Recurentul menționează că în ceea ce privește temeiul legal al pretențiilor reclamanților, instanța a admis faptul că cele două sporuri au fost suspendate succesiv, însă susținut că nici unul din aceste acte nu fac vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, fără a observa că Lg.188/1999 reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei, drepturile și obligațiile acestora, context în care se definește doar structura salariului, fără a se stabili în mod concret modalitatea de calcul a acestuia.
Se solicită a se reține incidența în cauză și a dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, respectiv câtă vreme nu se poate reține culpa Ministerului Justiției și instanțelor la care sunt încadrați intimații reclamant, în mod nelegal s-au stabilit obligații de plată a unor despăgubiri în sarcina acestor pârâți, obligația de a plăti despăgubiri fiind în legătură cu culpa dovedită a celui obligat.
Recurentul arată că prin stabilirea de către instanța de judecată a cuantumului celor două sporuri, acesta se substituie legiuitorului, arogându-și atribuții care fac evidentă imixtiunea puterii judecătorești în activitatea altei puteri constituită în stat, considerent pentru care hotărârea instanței este susceptibilă de casare prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii în principal ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată.
Prin încheierea pronunțată în data de 01.06.2009 Curtea de Apel Bucureștia scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de APEL PLOIEȘTI, motivat de faptul că prin Încheierea din data de 3 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind că există motive de bănuială legitimă, în sensul art.37 din Codul d e Procedură civilă a admis cererea de strămutare formulată de reclamante și a păstrat actele îndeplinite.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI la data de 17 iunie 2009 sub nr-.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, astfel cum se va arăta în continuare:
Critica ce vizează calitatea procesuală a Ministerului Justiției este neîntemeiată, în condițiile în care fondurile necesare plății salariilor se obțin de către Ministerul Justiției, ordonator principal de credite, și abia ulterior plata salariilor se face de către ordonatorii secundari și terțiari de credite, în cazul în speță Curtea de Apel București și Tribunalul București.
Faptul că președinților de instanțe le revin anumite atribuții în soluționarea procedurii prealabile nu este de natură a înlătura răspunderea Ministerului Justiției în condițiile în care doar acesta asigură fondurile de plată a salariilor.
Este de reținut, în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor CE., că instanța de fond a realizat o interpretare greșită în cazul în speță, în condițiile în care o creanță nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat.
Creanța invocată de către reclamanți nu este constatată printr-o hotărâre irevocabilă, situație în care nu intră sub incidența art. 1 din Protocolul 1
Criticile ce vizează aplicarea textelor de lege ce privesc salarizarea funcționarilor publici sunt întemeiate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Această lege reprezintă norma generală ce reglementează categoria profesională a funcționarilor publici.
Salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată, în perioada 2004-2007, prin acte normative cu caracter special, respectiv: nr.OUG 92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, nr.OG 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006, nr.OG 6/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2007, modificată și completată prin nr.OG 9/2008, menționându-se expres că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor la actele normative susmenționate.
În prezenta cauză, instanța este ținută să lămurească înțelesul dispoziției cuprinse în art. 31 din Legea 188/1999 având în vedere legăturile sale cu actele normative speciale care reglementează salarizarea funcționarilor publici.
Interpretând în mod sistematic actele normative menționate, se constată că pe calea ordonanțelor s-au prevăzut măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, iar aceste măsuri au caracter special față de legea generală. Or, este bine cunoscut principiul potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală - "specialia generalibus derogant".
Prin menționarea în componența salariului funcționarului public a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a intenționat crearea unor "sporuri / prime" ce se acordă distinct de salariul de bază (ca de exemplu: sporul pentru condiții vătămătoare, sporul de confidențialitate etc.), ci acestea sunt componente ale salariului de bază, găsindu-și corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale, treptele de salarizare ale gradelor profesionale. Simpla inadvertență a termenilor folosiți, salariu sau salariu de bază, nefiind de natură a crea noi drepturi salariale pentru funcționarii publici.
Această interpretare rezultă și din faptul că nici în norma generală și nici în norma specială nu sunt prevăzute dispoziții care să cuprindă cuantumul sau modalitatea de calcul al acestor suplimente.
Mai mult decât atât, faptul că suplimentul corespunzător treptei de salarizare este o componentă a salariului de bază rezultă și din dispozițiile art. 4 și 5 din OG nr. 6/2007, în care se arată că salariul de bază se stabilește în funcție de - gradul profesional al funcției publice, iar pentru gradul profesional al funcției publice de execuție se stabilesc 3 trepte de salarizare.
De asemenea, în art. 33 din OG nr. 6/2007 se menționează că avansarea în treapta de salarizare imediat superioară se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care îndeplinesc condiții de avansare-. De aici rezultă că majorarea salariului se poate obține prin "avansare într-o treaptă de salarizare superioară" și nu prin acordarea unui spor reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pe de altă parte, prin suplimentul postului se înțelege diferențierea salarială între funcționarii publici în funcție de postul ocupat, funcție publică de conducere sau de execuție, în condițiile în care, potrivit legii, funcționarii publici care ocupă o funcție publică de conducere beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru funcția de execuție deținută anterior, la care se adaugă indemnizația de conducere.
Față de cele precizate, potrivit dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, va modifica în tot sentința și pe fond va respinge acțiunea, în cauză fiind incident motivul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței nr. 3272 din data de 26 noiembrie 2008 pronunțate de Tribunalul București în contradictoriu cu reclamanții, Cirja, G, -, C, -escu, - prin reprezentant (potrivit cererii aflate la fila 42 dosar Curtea de Apel București ), cu domiciliu ales la sediul Curții de Apel București - Departamentul Economico-Financiar Administrativ în B, nr.5, sector 4 și pârâții Curtea de Apel București, cu sediul în B, nr.5, sector 4 și Tribunalul București, cu sediul în B,-, sector 3.
Modifică în tot sentința, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / tehnored.
16 ex./ 2.12.2009
Dosar fond nr- Tribunalul București
Jud.fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
