Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1587/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--20.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1587
Ședința publică din 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva sentinței civile nr. 412/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și, având ca obiect, litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242.pr.civ, văzând că nu s-au formulat alte cereri instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.412/20.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a admis acțiunea reclamanților, și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
A obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant o despăgubire în cuantum echivalent cu stimulările primite în anul 2008 de personalul (funcționari publici) din cadrul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, începând de la data acordării stimulentelor către personalul din cadrul - funcționari publici - până la data plății efective, fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că prin acțiune reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului primelor încasate în anul 2008 de personalul (funcționari publici) din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din nr.OG137/2000, sumă actualizată la plata plății, precum și la plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune și a eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
Tribunalul a observat, din probele cu înscrisuri adminiT. în cauză, că atât Ministerul Justiției cât și Consiliul Superior al Magistraturii, au plătit, în cursul anului 2008, un număr de diverse drepturi salariale cu caracter ocazional (stimulente) atât magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, grefierilor și, nu în ultimă instanță, funcționarilor publici.
S-a constatat că a plătit asemenea drepturi numai magistraților și grefierilor, iar Ministerul Justiției și celorlalte categorii de personal de specialitate, auxiliar și conex.
S-a constatat, totodată, că drepturile bănești (stimulentele) plătite în cursul anului 2008 angajaților și ai Ministerului Justiției au fost acordate atât cu ocazia Zilei Justiției, cât și cu ocazia unor sărbători legale sau alte zile cu caracter festiv, însă, diferențiat.
Tribunalul a reținut că personalul Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției are o poziție similară, dacă nu echivalentă, cu personalul instanțelor judecătorești, cât privește nivelul studiilor, calificarea, importanța și gradul de dificultate al activității profesionale.
Ca urmare, sunt temeinice și legale susținerile reclamanților, potrivit cărora apărarea pârâților, în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamanților la acordarea de premii, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu poate fi luată în considerare, întrucât, deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților și grefierilor de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz. Dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 (art.5 alin.4 din Codul muncii ), dar care produc efectele unei discriminări directe, dispoziție care, așa cum s-a arătat, este aplicabilă și funcționarilor publici.
În același timp, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din Codul muncii, prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Tribunalul a reținut că art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stipulează că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nicio discriminare la protecție egală din partea legii, sens în care legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
De asemenea, se reține că, potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind protecția drepturilor omului și libertăților fondamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare, pe niciun temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia publică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut, Protocolul stipulând, în acest sens, că nimeni nu poate fi discriminat de nicio autoritate, pe niciun criteriu.
Tribunalul a constatat că, în speță, există două categorii de salariați ai și, care au beneficiat de plata unor stimulente mult mai mari decât salariații instanțelor, în cauză funcționari publici.
Tribunalul a observat că între cele două categorii de salariați există un tratament diferențiat, și aceasta contrar prevederilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, ce garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege și a prevederilor art.1 alin.2 lit. i) din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și, nu în ultimul rând, jurisprudenței europene în materie.
Or, plecând de la aceste premise, Tribunalul a constatat că, în mod nelegal, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului din cadrul, în comparație cu personalul de la instanțele judecătorești.
De asemenea, a constatat că diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare.
Tribunalul a considerat, în același timp, că, în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuia respectat și principiul proporționalității.
Tribunalul a considerat că acțiunea reclamanților este admisibilă și prin prisma dispozițiilor art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, aduse prin Legea nr.48/2002, nr.OG77/2003 și Legea nr.27/2004, care prevăd, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanțe, dreptul persoanelor discriminate să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Tribunalul, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să plătească, fiecărui reclamant funcționar public, o despăgubire în cuantum echivalent cu stimulentele primite în anul 2008, de către personalul (funcționari publici) din cadrul
Tribunalul, ținând cont de faptul că indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, a dispus actualizarea drepturilor bănești în discuție, cu indicele de inflație, începând de la data acordării stimulentelor către personalul din cadrul - funcționari publici - până la data plății efective.
În cauză a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare recurentul susține că instanța de fond nu are temei legal pentru a proceda la acordarea primelor, arătând că în ședința din 03.07.2008, Curtea Constituțională, s-a pronunțat prin mai multe decizii (nr.818/819/820/03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în sensul admiterii acestora.
Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, prin decizia 1325/04.12.2008 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de motivarea tribunalului, care a reținut o pretinsă discriminare în materie salarială, pe care s-a bazat soluția criticată, apreciază că prima instanță s-a raportat la un drept salarial neprevăzut în legislația aplicabilă reclamanților.
Recurentul mai invocă și lipsa sa de calitate procesuală pasivă arătând că atât timp cât acțiunea reclamanților este fundamentată pe dispozițiile nr.OG137/2000, respectiv art.27, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu această instituție a generat starea de discriminare ci Consiliul Superior al Magistraturii.
Pretinsa discriminare nu este acuzată de culpa Ministerului Justiției și libertăților, iar acțiunea specifică pentru constatarea discriminării și înlăturarea urmărilor acesteia, întemeiată pe dispozițiile art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, ar trebui soluționată în contradictoriu cu autoritatea sau instituția care a realizat discriminarea.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.131 alin.2 raportat la art.44 din legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul justiției, iar ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, și președinții tribunalelor au calitate de ordonator terțiar de credite.
Examinând recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.314 Cod procedură civilă, se constată că este fondat astfel că se admite împotriva sentinței civile nr.412/20.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S și modifică sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților, Marfia, împotriva pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților pe excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, menținând în rest dispozițiile sentințe pentru că:
Reclamanții sunt încadrați ca funcționari publici în cadrul Tribunalului C-S, care are astfel calitatea de angajator și nu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Așa fiind refuzul acordării drepturilor din litigiu nu provine de la pârâtul recurent, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă în dosar, raportat la dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, care conferă legitimare procesuală pasivă numai autorității publice care refuză emiterea unui act administrativ sau recunoașterea unui drept pe seama reclamantului.
În consecință recursul pârâtului se admite cu aplicarea art.304 pct.9 Cod procedură civilă, modificându-se sentința în sensul arătat anterior, menținându-se în rest dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 412/20.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților, Marfia, împotriva pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților pe excepția lipsei de calitate procesuală pasivă.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Cu opinie separată
GREFIER
-
Red./16.12.2009
Tehnored-HC/12.01.2010
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecîtor
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că în cauză s-ar fi impus admiterea recursului pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților, însă nu pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, ci pe fondul raporturilor juridice deduse judecății, soluție aptă să conducă la respingerea acțiunii reclamanților.
În fapt, chiar pârâtul prin cererea de recurs arată că lipsa calității procesuale pasive a fost invocată doar în considerarea calificării acțiunii ca fiind o acțiune în despăgubire întemeiată pe dispozițiile OG nr.137/2000, acțiune în cadrul căreia, în opinia pârâtului, ar fi trebuit să aibă calitate procesuală pasivă Consiliul Superior al Magistraturii întrucât această instituție ar fi cea care a generat starea de discriminare.
Susținerea pârâtului nu este lipsită de relevanță întrucât, dacă obiectul acțiunii este calificat ca fiind obligarea la despăgubiri în temeiul art.27 din OG nr.137/2000, atunci s-ar fi pus în discuție însăși competența în primă instanță care, din interpretarea articolului menționat, rezultă că ar fi cea de drept comun, doar acțiunile îndreptate împotriva hotărârilor Colegiului director putând fi atacate la instanța de contencios administrative, potrivit art.20 alin 9 din actul normativ menționat.
Apreciez însă că, față de cadrul procesual stabilit de reclamanți, care au înțeles să cheme în instanță ordonatorul principal de credite, ordonatorul secundar și cel terțiar, acțiunea are ca obiect plata unor drepturi salariale a funcționarilor publici, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive trebuie soluționată prin raportare la calitatea de ordonator principal de credite, așa cum de altfel Curtea a și procedat, iar nu la calitatea de autoritate responsabilă de vreo formă de discriminare.
Însuși pârâtul susține calitatea sa procesuală pasivă atunci când se pune în discuție participarea procesuală ca ordonator principal de credite, afirmând în cererea de recurs că, "pe de altă parte, potrivit art.131 alin. 2 raportat la art.44 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară,bugetul curților de apel, al tribunalelor și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției."
De asemenea, trebuie observat că și actele normative cu caracter general conține prevederi în acest sens. Astfel, dispozițiile art.3 din OG nr.6/2007 stipulează că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite. În aceeași ordine de idei, art.4 din OG nr. 22/2002 stipulează obligația ordonatorilor principali de credite de a asigura în bugetele instituțiilor din subordine creditele bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligațiile instituite prin cele două acte normative menționate, respectiv gestionarea sistemului de salarizare a funcționarilor publici din cadrul instituțiilor din subordine, precum și asigurarea sumelor necesare executării titlurilor executorii, vin să confirme și calitatea procesuală pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților.
Așadar, calitatea de ordonator de credite, chiar și în lipsa unor raporturi de serviciu directe cu reclamanții, conferă recurentului calitate procesuală pasivă, astfel încât apreciez că în urma respingerii excepției menționate s-ar fi cuvenit analizarea pe fond a apărărilor pârâtului recurent și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii pe considerentul că reclamanții solicită plata unor prime acordate personalului altor instituții, prime care sunt apreciate de fiecare angajator în concret, în funcție de munca depusă de fiecare angajat ori funcționar public.
JUDECĂTOR
--- -
Red./14.01.2010
Tehnored-HC/14.01.2010
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Maria Belicariu, Rodica
