Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 159/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 159/ Dosar nr-
Ședința publică de la 3 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu
- - - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B reprezentantă în teritoriu a chematului în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 797/CA/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24 februarie 2009, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 3 martie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 797/CA/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașovs - a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile reclamantului aferente perioadei 1.01.2005 -09.06.2005, invocată de instanță din oficiu.
S-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul,in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și Inspectoratul de Poliție al Județului B și, in consecință:
Pârâții au fost obligați, in solidar, să plătească reclamantului sumele reprezentând sporul de fidelitate de pana la 20% din salariul de bază, actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă până la data plății pentru perioada 10.06 - 31.12.2005.
S-au respins restul pretențiilor reclamantului ca fiind prescrise.
S-a admis cererea de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor, conform dispozițiilor art. 137 Cod Procedură Civilă, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, invocată de chematul in garanție ca nefondată, având in vedere că, față de dispozițiile Legii nr. 500/2002 și HG 208/2005, singurul in măsură să prevadă și să aloce in bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor ce s-ar stabili in eventualitatea admiterii acțiunii este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune s-au avut în vedere dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958 potrivit cărora pretențiile bănești se prescriu în termenul de 3 ani.
Față de acest termen general de prescripție și având în vedere faptul că nu a intervenit nici un act de întrerupere a acestui termen, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2005 -09.06.2005, invocată de instanță din oficiu.
In fapt, instanța de fond a reținut că reclamantul din prezenta cauză este angajat în calitate de jandarm din 1.07.1995, iar la data de 15.03.2005 a dobândit calitatea de funcționar cu statut special, aspect confirmat de adeverința depuse la dosarul cauzei și necontestată de pârâți.
În drept,instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003 stabilesc că stabilește că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne ". Acordarea acestui spor a fost însă suspendată pentru tot anul 2005 prin dispozițiile art. 2 al. 1 din OUG 118/2004.
Cu toate acestea instanța de fond a considerat că, deși prin efectul OUG 118/24.11.2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor - art. 2, exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate, prevăzut de prevederile art. prevederile art.6 din OG nr.38/2003, a fost suspendat în anul 2005, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, actul normativ prin care s-a suspendat exercitarea dreptului la sporul de fidelitate nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea sporului de fidelitate în anul 2005 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la sporul de fidelitate, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor în baza OG nr. 38/2003, instituit prin art. 6, fost introdus în acest act normativ încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 01 ianuarie 2004, continuând să existe și în prezent, și producând consecințe și in anul 2006.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 6 din OG nr. 38/2003 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la sporul de fidelitate acordat polițiștilor prin acest text a existat și în perioada anului 2005, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/24.11.2004, prin care s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2005 aplicarea acestor prevederi, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005, in condițiile acordării acestui spor atât in anul 2004,cât și in anii 2006 și 2007.
Suspendarea ulterioară, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de fidelitate, iar acesta a continuat să fie prevăzut și anterior, și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anului 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
După cum s-a arătat, dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003 stabilesc că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordăun spor de fidelitatede până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne ". Cuantumul efectiv al sporului de fidelitate a fost stabilit prin ordine ale Ministrului Internelor și Reformei Administrative, in funcție de vechimea funcționarilor publici cu statut special,respectiv prin Ordinul 132/09.02.2004, modificat prin Ordinul nr. 1076/02.12.2005.
Potrivit normelor metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobate prin Ordinul 132/2004, pct. 5.1, polițiștii beneficiază de un spor de fidelitate calculat la salariul de bază, astfel: vechime de:
-1 an și până la 2 ani inclusiv - 4%,
- peste 2 ani și până la 5 ani inclusiv - 8%,
- peste 5 ani și până la 10 ani inclusiv - 10%,
- peste 10 ani și până la 15 ani inclusiv - 13%,
- peste 15 ani și până la 20 ani inclusiv - 16%,
- peste 20 ani - 20%.
Ordinul 1076/2005 a modificat aceste criterii, stabilind la art. 1 că pct. 5.1 se modifică in sensul că polițiștii beneficiază de un spor de fidelitate calculat la salariul de bază astfel: vechime de:
- 5 ani și până la 10 ani inclusiv - 5%,
- peste 10 ani și până la 15 ani inclusiv - 10%,
- peste 15 ani și până la 20 ani inclusiv - 15%,
- peste 20 ani - 20%.
Din adeverința depusă la dosar, rezultă că reclamantul avea la data de 01.12.2005 o vechime de 10 ani în calitate de jandarm, îndeplinind condiția vechimii așa cum a fost reglementată de Ordinul 132/2004 și apoi modificată de Ordinul 1076/2005.
Raportat considerentelor expuse, având in vedere și dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, precum și ale Ordinelor 132/2003 și 1076/2004, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, conform celor de mai jos.
Pentru argumentele expuse anterior, cu prilejul motivării soluției de respingere a excepției de inadmisibilitate, a fost admisă cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, față de dispozițiile Legii nr. 500/2002 și HG 208/2005 singurul in măsură să prevadă și să aloce in bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre fiind Ministerul Economiei și Finanțelor. Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat la plata, către angajați ai altor instituții, a unor drepturi salariale, ci la virarea către Ministerul Administrației și Reformei Administrative a fondurilor necesare achitării sporului de fidelitate arătat anterior, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind singurul abilitat in acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentanta în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că:
1) În mod greșit s-a admis cererea de chemare în garanție nefiind îndeplinite cerințele art. 60 - 63 Cod procedură civilă, nu există obligația de despăgubire în sarcina Ministerul Economiei și Finanțelor; dacă ordonatorul principal de credite nu a acordat în mod nejustificat indemnizațiile cuvenite reclamanților nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerul Economiei și Finanțelor; atât ministrul finanțelor cât și ministrul internelor sunt ordonatori principali de credite și conform legilor privind finanțele publice (Legea nr. 72/1996 și 500/2002) creditele acordate unui ordonator de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite; cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru salariații altor instituții.
Nu s-au făcut critici cu privire la fondul cauzei.
Intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului arătând că au dreptul la sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 pe anul 2005. Nu se referă la motivele recurentei privind lipsa calității procesuale.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate se constată că recursul este nefondat.
1) Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificațiile bugetare și modificările acestora, analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21.
Ei au o serie de responsabilități prevăzute de art. 22.
Proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice (art. 28 din Legea nr. 500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse. De asemenea doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Recurentul nu a fost chemat în garanție pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituții subordonate altui ordonator de credite (în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative) ci a fost obligat să asigure aceste sume în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform Legii privind finanțele publice.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru aceasta s-a admis cererea de chemare în garanție pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să cuprindă în proiectul legii de buget sau în propunerea de rectificare și aceste sume pentru ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Soluția nu a fost criticată pe fond.
Curtea reține că: corect a interpretat prima instanță dispozițiile legale și a soluționat cererea reclamanților.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedura civilă raportat la prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant de Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu sediul în B, B-dul - nr.7, împotriva sentinței civile nr.797/CA/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. 03.03.2009/dact.VP 04.03.2009/2 ex/judecător fond:
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Silviu
