Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 160/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.160/ Dosar nr-

Ședința publică de la 3 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche

- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu

- - - - judecător

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții -, -, împotriva sentinței civile nr.5/CA/05.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 3 martie 2009.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.5/CA/05.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a admis excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul cererii de anulare a adresei nr. 5230/13.10.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și, in consecință:

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanții -, ---, și - in contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B privind anularea adresei nr. 5230/2008 emisă de pârâtă.

S-a respins excepția inadmisibilității celorlalte cereri formulate de reclamanți.

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, in consecință:

S-a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanți in contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, pentru perioada 01.01.2004 - 02.11.2005.

S-au respins restul pretențiilor formulate de reclamanți.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Este fondată excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul cererii privind anularea adresei nr. 5230/13.10.2008 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, întrucât această adresă nu reprezintă un act administrativ așa cum este el definit de dispozițiile art. 2 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nefiind susceptibil de a fi anulat pe calea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile actului normativ indicat. Pe cale de consecință, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea reclamanților privind anularea adresei nr. 5230/13.10.2008.

Excepția inadmisibilității celorlalte petite ale acțiunii reclamanților este nefondată. Instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 31 din nr.OG 6/2007 nu sunt aplicabile in speța de față atâta vreme cât dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege privesc contestații in legătură cu stabilirea unor sporuri, or suplimentele solicitate prin prezenta acțiune nu numai că nu au fost stabilite de pârâtă, ci nu au fost acordate de loc. De asemenea, având in vedere că reclamanții s-au adresat pârâtei pentru obținerea acestor suplimente, cerere soluționată negativ prin adresa nr. 5230/13.10.2008, acțiunea reclamanților este admisibilă față de refuzul pârâtei de acordare a celor două suplimente, in temeiul dispozițiilor art. 2 lit. i din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Și excepția prescripției dreptului material la acțiune este fondată având in vedere dispozițiile art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958 (care prevăd un termen de 3 ani pentru introducerea acțiunii), de data introducerii acțiunii (03.11.2008) și data de la care se solicită, 01.01.2004. Pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea reclamanților, ca prescrisă, pentru perioada 01.01.2004 - 02.11.2005.

Pe fond, restul pretențiilor reclamanților sunt nefondate.

Legea nr. 188/1999 inițial prin art. 29 al. 1 lit. c și și apoi prin art. 31 instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Dispozițiile art. 29 și apoi 31 al. 1 lit. c, d din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate succesiv prin OUG 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și OUG 2/2006 pentru anul 2006.

In condițiile in care nu este reglementată modalitatea de calculare a celor două suplimente, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, in cuprinsul căreia s-a reținut, expresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii,și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului, in privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care, in prezent, nu este pasibil de exercitare efectivă.

Chiar dacă reclamanții au indicat cuantumul de 25% pentru fiecare supliment, instanța de fond a constatat că legea nu prevede modalitatea de cuantificare a celor două suplimente și nu poate fi avut in vedere un asemenea procent. Cu privire la practica judiciară depusă de reclamanți, s-a constatat că dezlegările date de alte instanțe in spețe similare nu sunt obligatorii pentru instanță.

Raportat considerentelor arătate, a fost respinsă acțiunea reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții -, ---, și - solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

În motivare recurenții au arătat că în spețe similare instanțele au admis acțiunile reclamanților.

au susținut că sunt funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, și potrivit art.31 al.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 republicată (fostul art.29 lit. c și d) beneficiază de suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Referitor la excepția dreptului material la acțiune, recurenții au arătat că este nefondată.

au susținut că aceste sporuri au fost suspendate prin art.44 din OUG nr.92/2004.

Potrivit art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica de elaborare a actelor normative "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", astfel că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea doar până la un termen cert și determinat a aplicării, însă nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.

Referitor la neadmiterea pretențiilor solicitate și pentru viitor, recurenții au arătat că instanța de fond a dat o interpretare eronată textelor legale în condițiile în care dispozițiile care conferă aceste drepturi există nefiind abrogate.

Recurenții au susținut că nu există o condiționare cu privire la acordarea acestor drepturi întrucât legiuitorul le-a prevăzut în mod expres în lege nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate în baza legii.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului". Astfel, că dreptul recurenților reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.

Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, aceste sporuri reprezintă așa cum s-a arătat mai sus un bun, alături de late "asemenea bunuri potrivit practicii Convenției Europeană a Drepturilor Omului (pensia, acțiunile, părțile sociale, etc.). Pretențiile recurenților reclamanți se bazează pe servicii deja prestate, ele constituind "un bun" în sensul practicii Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei. Dreptul de proprietate invocat se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească), deci "un bun" în sensul art.1. Proprietatea asupra acestui bun conferă asupra acestui bun conferă dreptul recurenților reclamanți de a nu fi lipsiți de el în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României coroborat cu art.1 din protocol nr.1 a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări, astfel încât în baza art.2 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.

Recurenții au mai arătat că nu este relevant faptul că prin eventuale acte normative ulterioare aceste prevederi ar putea fi influențate. Acordarea acestor drepturi în temeiul legii nu este supusă nici unei condiții, ceea ce ar putea apărea în viitor nu interesează la acest moment. Instanțele de judecată se pronunță doar pe ceea ce există la acest moment, nu pe ceea ce ar putea fi în viitor.

Până la momentul apariției eventualelor modificări, actele normative trebuie să-și producă efectele așa cum apar în conținutul lor. Acordarea acestora pe viitor nu poate fi înfrântă de către instanța de judecată, întrucât în prezent dreptul exista, neafectat de nicio condiție. De asemenea, acordarea nu poate fi condiționată nici de existența raporturilor de serviciu în viitor. Este evident ca la orice încetare a raportului de serviciu încetează de drept și acordarea drepturilor salariale ce includ și aceste sporuri.

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Bad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că este fondată excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul cererii privind anularea adresei nr. 5230/13.10.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, întrucât această adresă nu reprezintă un act normativ așa cum este el definit de dispozițiile art.2 lit.c din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, nefiind susceptibil de a fi anulat pe calea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile actului normativ indicat.

De asemenea, este fondată și excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la dispozițiile art.3 din Decretul Lege nr.167/1958 care prevăd un termen de 3 ani pentru introducerea acțiunii, raportat la data introducerii acțiunii (02.11.2008) și la data care se solicită, 01.01.2004.

Intimata a mai arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că pretențiile recurenților reclamanți sunt nefondate. În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a celor două suplimente, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008. Consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că, chiar dacă reclamanții au indicat sumele pe care le solicită, instanța nu poate verifica aceste sume având în vedere că legea nu prevede modalitatea de cuantificare a celor două suplimente.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 5/CA/05.01.2009 a Tribunalului Brașov este întemeiat.

Curtea constată că recurenții reclamanți sunt funcționari publici în cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice

Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."

Prevederile art.31 lit. c și d din Legea nr.188/1999 au fost suspendate prin OUG nr.92/2004 și OG nr.2/2006, însă nu au fost abrogate expres sau implicit.

Aceste suplimente sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, motiv pentru care se impune acordarea acestora odată cu încetarea motivelor care au dus la suspendarea acestora.

Referitor la cuantumul acestor sporuri, Curtea constată că art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1000 republicată, nu prevăd un cuantum de 25% astfel cum au solicitat recurenții reclamanți și nici o grilă în baza căreia să se poată determina aceste sporuri. Astfel că, instanța nu va putea indica un procent deoarece s-ar substitui legiuitorului, ceea ce este inadmisibil.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a admis această excepție pentru perioada 1.01.2004 - 02.11.2005.

Aceste sporuri au fost suspendate prin OUG nr.92 din 10 noiembrie 2004. Pe cale de consecință, și dreptul la acțiune a fost suspendat începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Astfel Curtea va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.11.2004 - 02.11.2005.

De asemenea, pretențiile recurenților reclamanți pentru viitor sunt întemeiate atâta timp cât dispozițiile legale care reglementează suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt în vigoare, nefiind abrogate.

O interpretare contrară, încalcă principiul drepturilor salariale câștigate. Astfel, cât timp condițiile de fapt (statutul recurenților, raporturile de serviciu ale acestora cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B) și de drept sunt neschimbate, recurenții sunt îndreptățiți la acordarea acestor sporuri și pentru viitor, până la eventuală schimbare a situației de fapt și/sau de drept existentă la data promovării acțiunii.

Prejudiciul cauzat reclamanților prin neacordarea acestor sporuri trebuie reparat integral, adică atât prejudiciul efectiv - damnum emergens -, cât și beneficiul nerealizat - lucrum cessans, astfel cum prevede art. 1084 Cod civil.

Astfel, actualizarea sumelor cu indicele de inflație reprezintă acoperirea prejudiciului efectiv, iar acordarea dobânzii legale echivalează cu beneficiul nerealizat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 1088 Cod civil.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenții -, ---, și - împotriva sentinței civile nr. 5/CA/05.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-. Va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 noiembrie 2004 - 2 noiembrie 2005. Va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții -, ---, și - în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Va obliga pârâta să plătească reclamanților sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1 noiembrie 2004 până la data de 3 martie 2009, actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală până la data plății efective. Va fi obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și pentru viitor, până la schimbarea situației de fapt și, sau de drept. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții -, ---, și - împotriva sentinței civile nr. 5/CA/05.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 noiembrie 2004 - 2 noiembrie 2005.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții -, ---, și - în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Obligă pârâta să plătească reclamanților sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1 noiembrie 2004 până la data de 3 martie 2009, actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală până la data plății efective.

pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și pentru viitor, până la schimbarea situației de fapt și, sau de drept.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red.CEC 5.03.2009/dact.VP 6.03.2009

Judecător fond

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 160/2009. Curtea de Apel Brasov