Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 16/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 16/CA
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul reclamant - SINDICATUL LIBER FINANȚE, cu sediul în C,--6, în numele funcționarilor publici -, precum și ca reprezentant al intervenienților în nume propriu, G, împotriva sentinței civile nr. 388/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimat pârâtă - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -.-, nr.18, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul reclamant, av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 53592/2010 depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamant este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Pentru recurentul reclamant, apărătorul ales arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat, solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru recurentul reclamant, av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata drepturilor de natură salarială reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază, în conformitate cu dispozițiile art. 31 lit.c și d din Legea nr. 188/1999 republicată, începând cu data de 01.01.2004, sume actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
Prin motivele de recurs a expus pe larg criticile aduse hotărârii pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea promovata si înregistrata la data de 23.10.2008 pe rolul Tribunalului Constanta - Secția de contencios administrativ si fiscal sub nr-,reclamantul Sindicatul Liber Finanțe Constanta,în numele membrilor, -, a, în contradictoriu cupârâta Directia Generala a Finantelor Publice Constanta, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor de natură salarială reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, conform dispozițiilor art.31 alin.1 lit.c și d din nr.188/1999, republicată, începând cu data de 01.01.2004, sume actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
În fapt, reclamanții susțin că au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice
Reclamanții au arătat faptul ca aceștia, au dreptul pentru activitatea prestata la acordarea sumelor de bani aferente suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază, și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, suplimente salariale prevăzute de disp.art.31 lit.c si d din nr.188/1999.
Se mai susține ca prevederi art.31 alin.1 lit.c și d din nr.188/1999 rep. au fost suspendate succesiv, până la data de 31.12.2006 prin art.44 din OUG nr.92/2004 și prin art.48 din OG nr.2/2006.
Reclamanții au mai arătat că suspendarea acestor drepturi s-a realizat cu încălcarea drepturilor constituționale care reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece acest drept a fost nu doar restrâns, ci îngrădit, atingând însăși esența dreptului.
In drept au fost invocate disp.art.31 alin.1 lit.c si din nr.188/1999 rep.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.
Pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice Constanta, legal citată a formulat si depusîntimpinare-filele 59-70 (vol.II), prin care s-a solicitat instanței a dispune respingerea acțiunii promovate de către reclamanți, ca nefondata. S-a solicitat, de asemenea a se lua act că drepturile salariale solicitate de către reclamanți au fost suspendate în perioada 2006-2008, iar în prezent salarizarea acestora este reglementată în conformitate cu dispozițiile OG nr.6/2007. Se susține ca procentajul solicitat de către reclamanți pentru suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare nu are un temei legal, stabilirea valorilor, cu raportare la salariul de baza, nefiind atributul instanțelor de judecată.
S-a invocat de asemenea faptul ca debitul solicitat de către reclamanți nu are un caracter cert, lichid si exigibil iar acest drept de creanța nu reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
În apărare pârâta a depuse înscrisuri.
În cauză, la termenul de judecată din data de 18.11.2008, numiții, G, a, -, a, -, prin Sindicatul Liber Finante Constanta au formulat și depus ocerere de intervenție în interes propriu-filele 3-4 (vol.II), prin care au solicitat instanței a constata că și aceștia au calitatea de beneficiari a drepturilor de natură salarială reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, conform dispozițiilor art.31 alin.1 lit.c și d din nr.188/1999, republicată, începând cu data de 01.01.2004i, sume actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 388/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de de Sindicatul Liber Finante Constanta în numele membrilor săi, G, a, -, a, -, în contradictoriu cu pârâta - Direcția Generală a Finanțelor Publice C, ca nefondată.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber Finanțe C în numele membrilor, -, a, -, -, escu, a, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din analizarea înscrisurilor depuse-filele 88-95 reclamantii si intervenientii au calitatea de functionari publici în cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta, calitatea în care s-a susținut că aceștia au dreptul la plata unui procent de 25% din salariul de bază, cu titlu de supliment al postului, și la un procent identic, reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare, conform art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr. 188/1999, republicată și modificată prin Legea nr.161/2003.
Instanța a reținut ca, în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin nr.76/2005 și prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin nr.417/2006.
Conform Legii nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, "Art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581și ale art. 601alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Prin rt. 3 din nr.OG6/2007-privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, se prevede ca: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
În aplicarea dispozițiilor art.29 (actual 31) din nr.188/1999, text introdus prin nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici. Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.
Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din nr.188/1999.
În condițiile în care, pana in prezent, nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că"instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative",astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, în sensul că instanța ar putea cuantifica sporurile menționate, aceasta ar echivala cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, prevăzut de art.1 al. 4 din Constituția României.
Astfel, pana in prezent, în cazul suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), legea nu reglementează modalitatea de calcul, aceasta urmând a se stabili odată cu adoptarea, prin lege, a sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Mai mult decât atât, Statului funcționarilor publici nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor salariale solicitate, procentul de 25% indicat de catre reclamanți in petitul acțiunii promovate fiind arbitrar si fără sustinere legala. Aceste considerente conduc la concluzia ca Statului functionarilor publici, prin art.31 alin.1 stabilește cadrul general al salarizării functionarilor publici, urmând ca determinarea concreta a drepturilor salariale sa fie stabilita ulterior. In aceasta situatie, reclamantii si intervenientii sunt in imposibilitatea de a realiza prin intermendiul instantei de judecata o creanta salariala al carei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil. Recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor salariale solicitate de catre reclamanți si de către intervenienți ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul final al acesteia, respectiv punerea in executare.
Instanța a apreciat ca nu poate fi reținut in cauza faptul ca drepturile solicitate de către reclamanți si intervenienți constuie un "bun" in sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conditiile in care, Instanta Europeana a decis in jurisprudenta sa, ca atat timp cat actiunile reclamantilor se afla "pendinte" pe rolul instantelor interne, acestea nu fac sa se nască niciun drept de creanta, ci numai eventualitatea dobandirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu ca "o creanta nu poate fi considerata "bun" in sensul art.1 din Protocolul nr.1, decat daca ea a fost constatata sau stabilita printr-o decizie judiciara trecuta in puterea lucrului judecat."-(decizia din 18.10.2002, - si altii contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocata de catre reclamanti si intervenienti, nefiind constatata printr-o hotarare irevocabila, nu beneficiază de protecția art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
3.Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declaratrecurs reclamantul Sindicatul Liber Finanțe C,în numele funcționarilor publici, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
- dreptul funcționarilor public la plata celor două categorii de suplimente a fost statuat ca urmare a modificării art. 29 din Legea nr. 188/1999 - forma inițială - prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în executarea demnităților publice, a funcționarilor publici și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. În acest sens, la art. XXV din Legea nr. 161/2003 a fost stabilită ca dată a intrării în vigoare a dispozițiilor art. 29 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare, date de 01.01.2004.
- aplicarea dispozițiilor legale referitoare la drepturile salariale în discuție prevăzute a fi acordate funcționarilor publici prin dispozițiile legii cadru în materie, a fost suspendată, în mod succesiv și nelegal, până la data de 01.01.2007, prin OUG nr. 92/2004 însă suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui, astfel încât suspendarea nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, ceea ce ar însemna însăși înlăturarea dreptului.
Cum motivele de suspendare au încetat, fără a interveni legislativ asupra normelor care prevedeau expres acordarea suplimentelor salariale și întrucât nici până la această dată autoritatea pârâtă nu a procedat la achitarea sumelor ce li se cuvin în temeiul prevederilor art. 31(29) alin.(1) lit.c și d din Legea nr. 188/1999, consideră această "omisiune" vădit nelegală și abuzivă.
- motivarea soluției pronunțată de instanța de fond se întemeiază în esență pe lipsa cadrului juridic de natură să reglementeze "cuantificarea "suplimentului postului și a suplimentului gradului.
Deși soluția instanței de fond reprezintă o recunoaștere implicită a legalității demersului reclamanților cu privire la acordarea celor două suplimente salariale legale, ezită să se pronunțe cu privire la cuantumul acestora, motivat de lipsa bazei legale și invocând Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008.
- temeiul ultim al soluției instanței de fond, pornind de la decizia Curții Constituționale, ar fi acela ca, în cazul admiterii cererii, ar aduce atingere unui alt principiu constituțional și anume, principiului separațiilor puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin.4 din Constituția României.
- un alt motiv de respingere al cererii, rezidă, în accepțiunea instanței de fond, în lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al pretențiilor reclamanților, și că, prin urmare, nu ne aflăm în fața unui drept de creanță care să se bucure de protecția corespunzătoare a legii.
corespunzătoare postului, respectiv treptei de salarizare fac parte integrantă din salariul funcționarului public, ceea ce implică cuprinderea lor în categoria cheltuielilor de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli în anul bugetar, conform dispozițiilor legii bugetului de stat.
În consecință, caracterul cert, lichid și exigibil este dat tocmai de obligativitatea angajatorului de a le prevedea în bugetul anual, culpa intimatei pârâte prin omiterea înserării acestor cheltuieli bugetare nefiindu-le opozabilă.
- pe de altă parte, ne aflăm în situația inedită în care intimata - pârâtă, invocându-și propria culpă referitoare la omiterea înserării în bugetul anual a cheltuielilor cu salariul să aibă câștig de cauză în instanță.
Esențial de subliniat este și un alt principiu al instituției dreptului muncii și anume faptul că existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea o influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute de actele normative, ci numai asupra modului de executare a unei hotărâri judecătorești având ca obiect plata.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 20 din Legea 554/2004, dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 188/1999, dispozițiile Legii nr. 53/2003 cu modificările și completările ulterioare, Constituția României, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești.
4. Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii și care au fost încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.31 al.1 din Legea nr.188/1999 "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariu de bază;
b)sporul de vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Dispozițiile menționate au fost introduse prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, fiind cuprinse la momentul respectiv la art.29 alin.1 și au intrat în vigoare la data de 1.01.2004, astfel cum s-a prevăzut în art.XXV din aceeași lege.
Aplicarea textului de lege în discuție a fost suspendată succesiv, după cum urmează:
- pentru anul 2004 - prin articolul unic pct.7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar;
- pentru anul 2005 - prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005;
- pentru perioada 24.01.2006 - 31.12.2006 - prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Curtea constată că aceste suspendări au avut o aplicare limitată în timp în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.1 și art.66 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 prevede că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, deoarece un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.
Față de aceste dispoziții, practica Curții a fost în sensul că odată ce suspendarea a încetat, reclamanții sunt în drept să solicite sporurile menționate iar pârâta are o obligație corelativă de a acorda reclamanților aceste drepturi. Pârâta nu a făcut dovada că după încetarea suspendărilor menționate a inclus în drepturile plătite funcționarilor publici cu titlu de salariu suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici că a achitat aceste sume pentru perioada anterioară în care a operat suspendarea.
Este adevărat că legea nu stabilește un mod concret de calcul al acestor drepturi iar instanța de judecată nu este abilitată să procedeze ea însăși la o cuantificare a drepturilor,o astfel de atribuție revenind fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Curtea a mai reținut că în virtutea atribuțiilor sale de a legifera salarizarea funcționarilor publici, legiuitorul poate, ca în funcție de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare și cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute, fără a avea însă posibilitatea de a lipsi de conținut dreptul la salarizare pentru munca depusă.
În speță, drepturile invocate de reclamanți nu reprezintă sporuri, prime sau alte adaosuri la salariu, ci sunt elemente ale salariului însuși, alături de salariul de bază și sporul de vechime în muncă. Salariul, ca formă de remunerare a funcționarului public pentru munca prestată, reprezintă, în esență, un drept patrimonial care poate fi inclus în sfera noțiunii de "bun", astfel cum aceasta a fost definită de practica CEDO în aplicarea dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Ori, într-o atare situație, fiind vorba de un drept fundamental, protecția sa este garantată, iar exercițiul dreptului nu poate fi restrâns decât în condițiile art.53 din Constituție.
Prin urmare, chiar dacă nu este posibilă stabilirea întinderii drepturilor solicitate de reclamanți, aceste drepturi sunt prevăzute de lege și trebuie să fie recunoscute de către instanța de judecată ca atare, iar instituția pârâtă, în calitate de debitor al obligației de plată, să facă demersurile necesare pentru executarea obligației.
Cu toate acestea Curtea va trebui să respingă recursul deoarece această problemă de drept a fost soluționată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XX/2009, urmare exercitării recursului în interesul legii de către Procurorul General al României, statuându-se că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
În pronunțarea acestei soluții s-au adus următoarele argumente:
"Cele două drepturi nu pot fi obținute prin promovarea unor acțiuni în instanță, căci acordarea lor pe cale judecătorească ar însemna să se facă fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, admiterea unor asemenea acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare, de natură a reprezenta o încălcare a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că dreptul de a apela la o instanță ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să fie ineficientă în detrimentul unei părți (Imobiliara împotriva Italiei - 1999, paragraful 63; împotriva României - 2007, paragraful 32).
Totodată, prin pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunilor reclamanților, fără indicarea unor criterii pe baza cărora creanța conținută de titlul executoriu să devină certă, se lasă posibilitatea debitorului (instituția publică angajatoare) de a refuza ori de a stabili el însuși întinderea și aplicarea titlului executoriu.
Nu poate fi promovată nici soluția de cuantificare a celor două suplimente salariale, deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, în lipsa unui act normativ care să stabilească modalitatea de calcul al acestor drepturi, instanțele de judecată nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.
În situația neacordării acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui "bun", noțiune cu semnificație autonomă, în sensul Convenției, care, fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială.
Nu se poate vorbi nici de existența unei "speranțe legitime" a reclamanților, în sensul avut în vedere în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că atunci când interesul patrimonial aparține categoriei juridice "creanță" nu poate fi considerat "valoare patrimonială" și implicit "speranță legitimă" decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală, sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 și 48 - 52; Compania - și alții c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franța - 2005, paragrafele 65 - 70; Maurice c/a Franța - 2005, paragrafele 63 - 70).
Or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora."
Potrivit dispozițiilor art.329 din Codul d e procedură civilă "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe"astfel că în considerarea acestor dispoziții Curtea nu poate da o altă interpretare decât cea stabilită prin Decizia nr. XX/2009 motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursuldeclarat de declarat de recurentul reclamant - SINDICATUL LIBER FINANȚE, cu sediul în C,--6, în numele funcționarilor publici -, precum și ca reprezentant al intervenienților în nume propriu, G, împotriva sentinței civile nr. 388/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimat pârâtă - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -.-, nr.18,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
jud.fond D-R
red.dec.jud.
2 ex./2.02.2010
21 Ianuarie 2010
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena
