Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1707/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - lit. priv. funcț. publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1707
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții MFP - ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. și Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în mun. B,-, sector 5 împotriva sentinței nr. 825 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenții și reclamanta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursurile în stare de judecată și în conformitate cu disp. art. 150 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- din 30.03.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicitând obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 01.01.2004 - 01.07.2006, dată la care, conform Legii nr.19/2000 a fost pensionată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de baza;
b)sporul pentru vechime in munca;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
A mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c și d din lege.
Relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.
In concluzie, atât prin Legea nr.188/199, așa cum a fost modificată prin Legea nr.251 din 23 iunie 2006, cât și prin Legea nr.188/1999 republicată și renumerotată sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nici o condiționare.
Aceasta prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendată până la data de 31.12.2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.
In acest sens, a solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.
Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică (respectiv Codul Muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât și legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Având în vedere și disp. art.1082-1084 Cod civil, aceasta pentru justă și echitabilă dezdăunare pecuniară, cât și în conformitate cu disp. art.154 din Codul Muncii consideră îndreptățită această acțiune.
De asemenea, reclamanta a arătat că prin acordarea drepturilor solicitate, actualizate cu indicele de inflație se va repara prejudiciul care i-a fost creat.
Pârâta S, prin întâmpinare a solicitat, în primul rând, suspendarea cauzei până la soluționarea recursului în interesul legii, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civilă. A arătat că prin adresa nr. 20150/30.03.2009 transmisă Ministerului Finanțelor Publice, Ministerul Justiției si Libertăților a comunicat că, în temeiul art. 329 Cod procedura civilă, s-a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție promovarea unui recurs în interesul legii în vederea unificării practicii judiciare cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 rep. si a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din nr. 6/2007.
In al doilea rând a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 01.07.2006, rap. la dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005 și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
A apreciat pârâta că, cererea de acordare a suplimentelor solicitate este neîntemeiată și prin prisma prevederilor Constituției României potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor.
De asemenea, in completarea art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, legiuitorul a stabilit prin art. 31 alin. 3 din același act normativ că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Din interpretarea cumulativă a acestor două texte normative rezultă că cele două componente solicitate de reclamantă urmează să fie reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
In condițiile in care această lege nu a fost adoptată până acum de către legiuitorul român, funcționarilor publici le sunt aplicabile in acest moment prevederile nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările ulterioare.
In concluzie, a considerat pârâta că interpretarea corectă este cea potrivit căreia suplimentele salariale prevăzute la art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 ar putea fi acordate sub condiția apariției Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
A solicitat a se avea în vedere și dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc, pe de o parte, că nici o cheltuiala din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru cheltuiala respectivă.
La prima zi de înfățișare instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-22.05.2004.
Prin sentința nr. 825 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Suceavaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-22.05.2004 și, în consecință, a respins cererea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Totodată, a admis în parte cererea având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice, bligând pârâții să acorde reclamantei, proporțional cu timpul lucrat, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 23.05.2004 și până la data de 01.07.2006, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției invocată din oficiu, instanța a reținut că, în urma modificării art.29 din Legea nr.188/1999, cele două suplimente au fost introduse prin art.13 pct.21 din Legea nr.161/2003, cu precizarea că aceste dispoziții intră în vigoare cu 1 ianuarie 2004.
Acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006, prin ordonanță de urgență.
Art. 13 din Legea nr.251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Potrivit art.48 din OG nr.6 din 24 ianuarie 2007, prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 501din Legea nr.164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, pentru perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004, dreptul la acțiune este prescris.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul intrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că potrivit art.40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamanta, având calitatea de funcționar public, a fost salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamanta nu a primit sporurile solicitate pentru perioada indicată în petitul cererii și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâții nu au justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, DGFP Sar eiterat atât cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ. până la soluționarea recursului în interesul legii, cât și motivele pe fondul cauzei, invocate în întâmpinarea formulată la prima instanță.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice Bai nvocat nelegalitatea sentinței. A precizat că în art. 1 - Legea nr. 188/1999 republicată, este stabilită în mod generic componența salarului funcționarilor publici prin includerea și a sporului reprezentând suplimentul postului și a celui corespunzător treptei de salarizare, deoarece prin OUG nr. 92/2004 (art. 44) și OG nr. 2/2006 (art. 48) aceste sporuri au fost suspendate până la intrarea în vigoare a OG nr. 6/2007. A mai învederat că nici Legea nr. 188/1999 republicată nici Statutul funcționarilor publici nu stabilesc criterii precise de determinare a cuantumului acestor sporuri.
Pârâtul a învederat practic lipsa unui cadru legal de reglementare a sporurilor ce fac obiectul cauzei și față de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, a susținut că în speță dreptul de creanță al reclamantei nu constituie "un bun", în lipsa pronunțării unei hotărâri irevocabile intrate în puterea lucrului judecat. Au mai fost invocate Deciziile CC a României nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, prin care s-a statuat că instanțele judecătorești nu au competență să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiate recursurile.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâta recurentă admite, reclamanta nu au primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâții corect au fost obligați la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Cât privește invocarea Deciziilor CC a României, este de precizat că în speță, sentința recurată este motivată pe prevederi ale dreptului material în materie: Legea nr. 188/1999, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 251/2006, OG nr. 6/2007, 40 alin. 2 lit. "c" Codul Muncii și nu pe motivul nediscriminării ce nu este de altfel de competența instanțelor judecătorești, fiind reglementat de o lege specială - respectiv OUG nr. 137/2000.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondate recursurile pârâților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MFP - ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-, jud. și Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în mun. B,-, sector 5 împotriva sentinței nr. 825 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.MM.
Ex. 2/29.10.2009
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen
