Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 172/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 172/2010
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
Pe rol, recursul declarat de reclamanții, împotriva Sentinței civile nr. 2281/28.08.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar - în contradictoriu cu intimații MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal se prezintă reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul cauzei, după care reclamantul declară că nu are de formulat alte cereri.
S-a înregistrat la dosar în data de 25 ianuarie 2010, întâmpinarea Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea, în lipsa vreunei cereri prealabile, constată recursul în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.
Reclamantul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, precizând că s-au pronunțat sentințe favorabile, rămase irevocabile, în alte cauze având același obiect.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.281 din 28 august 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și s-a respins cererea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIE, PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL CLUJ și cererile de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulate de către pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIE și PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL CLUJ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.(3) din același act normativ, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare nu a fost încă adoptată, funcționarii publici fiind salarizați în baza actelor normative emise anula care stabileau salariile acestora.
Analizând dispozițiile legale invocate de reclamanți, tribunalul a constatat că acestea au prevăzut generic sporurile solicitate, fără însă a le cuantifica în vreun fel. Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999. Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, instanța de fond a apreciat că acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, tribunalul a constatat nefondată cererea reclamanților, motiv pentru care a respins-
In ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, instanța de fond a arătat că Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată pentru că hotărârea judecătorească să nu rămână neaplicată ca urmare a lipsei disponibilităților financiare ale ordonatorilor de credit, așa încât această exceptie a fost respinsă. Respingând acțiunea principală si cererea de chemare în garanție formulată de pârâți a fost respinsă de către instanța de fond.
Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe prev. art. 304 pct. 9.pr.civ. au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru fiecare reclamant, în procent de 25 % din salariul de bază.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 181/1999 și că neacordarea acestora este nelegală și neconstituțională, iar dispozițiile prin care au fost suspendate aceste drepturi salariale, respectiv nr.OUG 92/2004 și nr.OG 2/2006, au fost temporare, ele nemaifiind menținute pentru anii 2007 - 2008, astfel că dreptul la aceste sporuri fiind recunoscut prin lege nu putea fi suspendat printr-o ordonanță.
În argumentarea poziției lor, reclamanții au invocat prev. art. 37 alin. 3 din nr.OG 6/2007, care prevăd că drepturile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, precum și art. 53 din Constituție României care consacră principiul conform căruia exercițiul unor drepturi nu poate fi restrâns, astfel că nici legiuitorul și nici executivul nu puteau suspenda sau abroga acest drept.
În privința cuantificării celor două suplimente, reclamanții au arătat că instanțele de judecată care au admis acțiuni similare, au stabilit un cuantum al celor două sporuri suplimentare salariale, respectiv un procent de câte 25 % din salariul de bază pentru fiecare și au obligat autoritățile pârâte la plata acestor drepturi, fie de la 1 ianuarie 2004, până la data pronunțării, fie și pentru viitor, deoarece este de principiu că o normă legală odată instituită să-și producă efectele, fiind contrară oricăror reguli de drept, existența unor legi cu caracter formal.
Totodată, reclamanții au arătat că prin neacordarea drepturilor se aduce atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și care consacră principiul conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale".
Intimatul Ministerul Public - Parchetul, de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se poate acorda pe cale judecătorească drepturile salariale solicitate, astfel încât solicitarea de a se acorda aceste drepturi în cuantumul solicitat este arbitrară. În lipsa unei legi speciale de salarizare, art. 31 din Legea nr. 188/1999 nu se poate aplica.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât, dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă, este în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal. Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză. Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
Mai mult, la solutionarea prezentului recurs Curtea are în vedere pe de o parte punctul de vedere unitar adoptat la nivelul Secției de profil al Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe de altă parte soluția dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Așa fiind, critica conform careia practica instanțelor este neunitară în ceea ce privește această chestiune deși pertinentă nu mai este de actualitate.
Astfel, n ședința din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat un dosar în care a fost declarat recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilă erga omnes, implicit și instanțelor judecătorești.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Pentru toate aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. 1. recursul declarat va fi respins si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, toti cu. ales în C-N, Cl., nr. 2-4, jud. C, in contradictoriu cu intimatii Ministerul Public - Parchetul de pe Inalta C de Casatie si Justitie, cu sediul in B, sector 5, Bulevardul, nr. 14, Parchetul de pe Curtea de Apel Cluj, cu sediul in C-N, Piata cel M, numarul 1, jud. C, Parchetul de pe Tribunalul Cluj, cu sediul in C-N, Calea, nr. 2-4, Ministerul Finantelor Publice, cu sediul in B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 2.281 din 28 august 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact./11 ex./
Jud.fond:.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
