Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1766/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1766
Ședința publică din 20 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, --, -, -, -, -, -, M, G, -, -, -, -, --, G, -, G, -, precum și recursul formulat de către pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN M, împotriva Sentinței civile nr. 233 din 28 ianuarie 2009, pronunțate de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - suplimentul postului 25% și suplimentul treptei de salarizare 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care, învederează că recursurile se află la primul termen de judecată, sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se constată că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, precum și că au fost comunicate.
Curtea, din oficiu, invocă excepția prematurității demersului reclamanților și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.233 din 28 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, s-a admis în parte acțiunea precizată de reclamanții, -, -, M, G, -, -, -, G, -, G, - și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean M și, în consecință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru intervalul 29.XII.2005, până la pronunțare și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că prin acte normative succesive a fost suspendat dreptul referitor la cele două sporuri, fapt ce a împiedicat nejustificat acordarea drepturilor salariale persoanelor îndreptățite, astfel că acțiunea a fost apreciată ca fiind întemeiată în parte.
Referitor la cuantumul concret al celor două suplimente solicitate de reclamanți, s-a apreciat că nu poate fi primită, cererea acestora, privind acordarea unui procent de câte 25% pentru fiecare dintre sporuri, prin asimilare cu alte sporuri salariale acordate funcționarilor publici, motivat de practica judiciară a instanțelor."
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs atât reclamanții menționați mai sus, cât și pârâtul Consiliul Județean
Reclamanții au arătat, în susținerea recursului, că motivele pe care se sprijină hotărârea atacată nu sunt prezentate în mod real și serios, astfel că aceasta este de natură să creeze discriminări vădite în raport de alți funcționari publici din țară, cărora le-au fost admise acțiuni similare și cărora li s-au acordat aceste drepturi salariale. S-a mai subliniat că, cele două sporuri salariale sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 lit. c și d din Legea nr. 181/1999 și că suspendarea acestora este nelegală și neconstituțională, neproducând astfel efecte legale. Mai mult decât atât, s-a arătat că, în prezent, normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare.
De asemenea, s-a susținut că prin neacordarea drepturilor se aduce atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și care consacră principiul conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale" precum și a art. 38 și 39 alin. 1 din Codul Muncii, care prevăd imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale solicitate, s-a subliniat că acesta este de 25 %, întrucât atât timp cât legiuitorul nu a înțeles să prevadă un alt cuantum al acestor stimulente, în mod corect instanțele de judecată sesizate cu acțiuni similare au acordat cuantumul general de 25 %.
S-a mai susținut că acest cuantum de 25 % se impune a fi acordat și pentru considerente care țin de egalitatea în fața autorităților publice și discriminare, atât timp cât o parte din funcționarii publici din țară au câștigat irevocabil dreptul la aceste suplimente în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Consiliul Județean Mas olicitat respingerea recursului formulat de către reclamanți, subliniind că se impune admiterea recursului propriu, raportat la faptul că deși legiuitorul a recunoscut drepturile solicitate, acestea nu au fost cuantificate.
Trecând la soluționarea recursurilor deduse judecății, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea reține următoarele considerente de fapt și de drept:
Drepturile salariale solicitate au fost stabilite prin Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea coruptiei, act normativ prin care au fost modificate și dispozițiile Legii nr. 188/1999, modificare publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21.04.2003.
Prin nr.OUG 92/2005, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.091 din 23.11.2004, cele două drepturi salariale prevăzute la acea dată de art. 29 din Legea nr. 188/1999, în forma și numerotarea în vigoare la data menționată anterior, au fost suspendate (art. 44).
În considerarea disp. art. 53 din Constituția României, suspendarea drepturilor salariale menționate anterior nu poate opera în privința efectelor pe care dispozițiile legale ce le conțin le pot produce. "art. 53:Restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrânsnumai prin legeși numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o, sa fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Suspendare nejustificată a dreptului determină o restrângere nejustificată a exercițiului dreptului și implicit privarea nejustificată a titularului dreptului de posibilitatea exercitării acestuia.
În speță, suspendarea realizată prin nr.OUG 92/2004, nu își poate produce efectele.
Suspendarea dreptului salarial se putea realiza numai prin lege, ceea ce nu s-a realizat în această situație, suspendarea fiind dispusă printr-o ordonanță de urgentă, act normativ inferior legii, conf. art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Prin acte normative ulterioare Guvernul a perpetuat starea de inactivitate a acelor dispoziții legale, fapt ce a împiedicat nejustificat acordarea acelor drepturi salariale persoanelor îndreptățite, până în prezent.
Referitor la procentul propriu-zis solicitat a fi acordat de către reclamanți, Curtea constată că nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Pentru a fi posibilă acordarea celor două suplimente, este necesar, în primul rând, să fie posibilă cuantificarea acestora ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 al.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuție care, așa cum a reținut și instanța de fond, revine legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
De altfel, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
Din perspectiva celor mai sus expuse, acțiunea reclamanților apare ca fiind prematur introdusă.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
În conformitate cu art. 312 al.1,3 Cod de procedură civilă, se vor admite recursurile formulate, cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul că se va respinge ca prematură acțiunea formulată de reclamanți.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, --, -, -, -, -, -, M, G, -, -, -, -, --, G, -, G, -, și pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN M împotriva Sentinței civile nr. 233/28.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că respinge, ca prematură, cererea formulată de către reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, --, -, -, -, -, -, M, G, -, -, -, -, --, G, -, G, -, împotriva pârâtului CONSILIUL JUDEȚEAN
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - ---
RED.DG/MB
28.05.09/3ex.
Jud.fond:
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga