Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1757/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1757
Ședința publică din 20 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamantul -, precum și recursul formulat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N împotriva Sentinței civile nr. 221 din 30 ianuarie 2009, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent -Ramon, avocat - de la Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la fila 17 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile se află la al doilea termen de judecată, recursul reclamantului este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și are aplicat un timbru judiciar de 0,15 lei, iar recursul pârâtei este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 19 mai 2009 s-a înregistrat la dosar o adresă din partea reclamantului recurent -Ramon, însoțită de actele care atestă proveniența autovehiculului, respectiv: certificatul de înmatriculare, contractul de vânzare-cumpărare pentru autovehicule rulate și contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit.
Întrucât reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are alte cereri sau excepții, Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent -Ramon solicită respingerea recursului declarat de pârâtă și admiterea recursului declarat de reclamant deoarece este de notorietate că taxa de primă înmatriculare era ilegală.
Susține recursul reclamantului, precizând că instanța de fond nu i-a acordat acestuia dobânzile legale prevăzute de dispozițiile legale, solicitând ca acestea să îi fie acordate de la data efectuării plăților și până la restituirea efectivă și integrală a sumelor de bani. În subsidiar, solicită plata acestor dobânzi din ziua următoare expirării unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire. Totodată solicită cheltuieli de judecată constând, în onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru, pentru recurs.
CURTEA
La data de 30.01.2009 s-a pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, sentința civilă nr.221, prin care s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N, și în consecință pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 5.761 lei și a sumei de 12.983, reprezentând taxa de primă înmatriculare.
S-au respins restul cererilor.
Pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 1578,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut că " reclamanta a achiziționat două autoturisme marca Mitsubishi Pajero, autoturisme care erau înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 5.761 lei și 12983 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
La termenul de judecată din 09.01.2009 instanța a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei Trezoreria mun.C-
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu a fost reținută susținerea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu au fost reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale, tribunalul a respins-o, dat fiind faptul că OG nr. 9/2000 reglementează dobânda în materie civilă și comercială și nicidecum în materia contenciosului fiscal, unde sunt aplicabile dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală."
În termen legal, pârâta a mun.CNa formulat recurs, criticând hotărârea primei instanțe atât sub aspectul legalității, cât și a temeiniciei.
Astfel, recurenta pârâtă a subliniat că dispozițiile art.214/1 și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal nu contravin prevederilor art.90 din TCE. Mai mult, ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr.50/2008, prin care au fost abrogate dispozițiile art.214 - 214/3 din fiscal, nu mai subzistă temeiul de drept al acțiunii reclamantului, astfel că acțiunea acestuia ar trebui respinsă ca inadmisibilă. Nu este incident principiul tempus regit actum, întrucât situația juridică conflictuală nu s-a comunicat înainte de intrarea în vigoare a OUG 50/2008, iar în cuprinsul acesteia din urmă se regăsesc dispozițiile exprese privind restituirea taxei achitate de contribuabili înainte de intrarea în vigoare a acesteia, respectiv în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Referitor la OUG nr.50/2008 s-a arătat că aceasta este conformă cu criteriile europene, fiind în concordanță cu normele comunitate.
Reclamantul - și-a exprimat nemulțumirea cu privire la hotărârea primei instanțe, doar în ceea ce privește modalitatea de soluționare a petitului privind dobânzile legale aferente sumelor achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Recurentul reclamant a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul obligării, în principal, la plata dobânzilor legale aferente de la data plății și până la restituirea efectivă și integrală a sumelor de bani, iar în subsidiar, plata dobânzii lor, în conformitate cu art.124 al.1 coroborat cu art.70 al.1 pr.fiscală.
Acesta a subliniat că taxa de primă înmatriculare este o taxă nelegală, nedatorată, astfel că se impune restituirea ei în integral+itate, dobânda legală curgând de drept,de la data efectuării plății.
S-a arătat, de asemenea, de către recurentul reclamant că, și în măsura în care în materia dobânzilor s-ar aprecia ca fiind incidente dispozițiile art.124 pr.fiscală, prima instanță ar fi trebuit să admită în parte petitul privind dobânzile, dar în nici un caz să îl respingă.
Referitor la recursul formulat de pârâta a mun.C N, recurentul reclamant a solicitat respingerea acestuia, pentru motivele arătate prin întâmpinare (15).
Trecând la soluționarea recursurilor deduse judecății, prin prisma probațiunii și a dispozițiilor legale în materie, Curtea a reținut următoarele:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Conform prevederilor art. 90 parag 1 din Tratat prevederilor " Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, entru p. a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93, cauza C-393/98, cauza C-101/00 și, cauza C-313/05 și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:
- este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru
- valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile.
Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudența CJCE arată cătaxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.
Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale,previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.
Și este așa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratat și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de Legea fundamentală cât și de Legea nr. 47/1992.
Astfel, Curtea Constituțională nu se poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. Dispozițiile art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între Tratat și norma internă de drept. Trebuie remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu Tratatului ci a neconformității legii infraconstituționale cu Tratatul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din Legea fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele Tratatului, iar în cauză s-a tranșat un conflict între Tratat și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus.
De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În ceea ce privește prevederile nr.OUG 50/2008, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, mai ales că la epoca înmatriculării nu existau criterii, repere ori alte modalități legale, previzibile, în funcție de care să se stabilească măsura deprecierii reale a autovehiculelor pe perioada de timp ce constituie vechimea sa, pentru a se putea stabili în ce măsură o parte din taxa percepută de stat era legal datorată și conformă cu Tratatul iar pentru surplus doar să se dispună restituirea.
Curtea de Apel constată, că în astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, jurisdicția comunitară a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă și având în vedere caracterul echivoc, incert și imprevizibil al normelor legale interne în baza cărora a fost calculată și percepută taxa specială, nu se poate afirma că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății, Curtea reține că ste de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscalăn măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil, fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
În concluzie, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1.088 civ. la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății, dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi de la data efectuării plății.
Raportat la cele mai sus expuse și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta recurentă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, respectiv va admite recursul formulat de reclamatul recurent - și va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 pentru suma de 5.761 lei începând cu 7.01.2008, iar pentru suma de 12.983 lei, începând cu 20.04.2007, ambele până la achitarea efectivă. Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
În conformitate cu art. 274 Cod de procedură civilă, va obliga intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N să achite recurentului Ramon 825,15 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul - împotriva Sentinței civile nr. 221 din 30.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că obligă pârâta și la plata dobânzii legale prevăzute de art. 35 alin. 3 din OG 9/2000 pentru suma de 5.761 lei, începând cu 7.01.2008, iar pentru suma de 12.983 lei, începând cu 20.04.2007, ambele până la achitarea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N împotriva aceleiași sentințe.
Obligă intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N să achite recurentului 825,15 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - ---
RED.DG/MB
22.05.09/3 ex.
Jud.fond:
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga
