Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 177/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIE
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.177
Ședința publică din data de 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliu ales în cadrul Primăriei orașului, județul B, împotrivasentinței nr. 1116 din 4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-),pârâtă fiind Primăria orașului - prin primar.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, prin care s-a învederat că la dosar a fost depusă cerere din partea recurentei de judecare în lipsă, instanța constatând cercetarea judecătorească terminată, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 18.05.2009 reclamanta în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului prin primar, a solicitat obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare, începând cu data de 1.01.2004 și până la data de 4.11.2005, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
A mai arătat reclamanta că anterior introducerii acțiunii a solicitat prin procedură prealabilă acordarea acestor drepturi, însă solicitarea a fost refuzată.
În drept s-a invocat Constituția României, Legea nr. 53/2004, Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 554/2004.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința nr.1116 din 4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului prin primar.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată s-a solicitat recunoașterea dreptului funcționarului public la acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prevăzute prin art. 31 aliniat 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 (fost art. 29), în cuantum de câte 25% pentru fiecare dintre cele două sporuri.
Față de aplicarea acestei dispoziții legale, instanțele judecătorești au avut interpretări diferite, care au fost supuse ulterior mecanismului de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 329 Cod procedură civilă, în urma căruia Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat Decizia nr. 20 în ședința din 21.09.2009 - comunicată pe site-ul acesteia la data de 3.11.2009 - prin care au stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 aliniat 1, lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Prin urmare, deși până în prezent instanțele din raza Curții de APEL SUCEAVA au interpretat dispozițiile art. 31 aliniat 1, lit. c și d din Legea nr. 188/1999 în sensul acordării celor două sporuri considerând că acestea sunt prevăzute de lege, la acest moment instanța nu mai poate aborda o interpretare diferită de cea adoptată prin Decizia nr. 20/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respingând acțiunea ca nefondată, întrucât drepturile pretinse, deși prevăzute de lege, nu pot fi acordate pe cale judecătorească în lipsa unei cuantificări a acestora de către legiuitor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere și faptul că unificarea practicii judiciare constituie un deziderat major pentru actul de justiție, precum și că potrivit practicii, Statul Român a fost sancționat în repetate rânduri pentru soluțiile divergente ale instanțelor, constatându-se astfel încălcarea art. 6 din Convenție referitoare la dreptul unui proces echitabil.
Totodată, instanța a avut în vedere și reglementările din dreptul intern privind unificarea practicii judiciare, respectiv disp. art. 329 aliniat 3 Cod procedură civilă, din interpretarea căruia rezultă că:
- Decizia nr. 20/2009 nu poate avea efect asupra hotărârilor judecătorești examinate - ceea ce nu este cazul în speță, când procesul se află în curs de judecată;
- Dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin Decizia nr. 20/2009 este obligatorie pentru instanțe, întrucât aceasta a fost adusă la cunoștința publicului prin comunicarea ei pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind opozabilă instanțelor judecătorești care nu au pronunțat încă o soluție în dosarele aflate pe rol care impun interpretarea disp. art. 31 din Legea nr. 188/1999;
- Această interpretare este de imediată aplicare, din momentul publicării comunicatului, neputând fi acceptată ideea că acest comunicat al Deciziei nr. 20/2009 poate fi ignorat până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, întrucât - disp. art. 329 aliniat 2 Cod procedură civilă nu prevăd un termen de la care trebuie să se aplice decizia, ci doar necesitatea publicării în Monitorul Oficial, iar publicarea motivării nu poate schimba decizia deja adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului aceasta a arătat că instanța i-a făcut o nedreptate prin invocarea Deciziei nr. 20/21.09.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece nu este vina sa că termenele au fost lungi.
De asemenea art. 38 și 39 din Legea nr. 53/2003 prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament.
Drepturile salariale retroactive au fost solicitate de la data de 1 ianuarie 2004 și până la data de 4 noiembrie 2005, iar Tribunalul Botoșani, prin sentința nr. 21 din 7 ianuarie 2009, a acordat aceste drepturi pentru perioada 4 noiembrie 2005 - 7 ianuarie 2009, în timp ce la o altă parte din funcționarii din cadrul aceleiași primării, aceste sporuri le-au fost acordate începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Împreună cu colegii săi a formulat o altă acțiune, în luna mai 2009 și a chemat în judecată Primăria orașului. În urma acestei acțiuni colegii au primit soluționare favorabilă iar acțiunea reclamantei și a încă o altă parte au fost respinse ca nefondate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.20 din 21.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a fost admis recursul declarat în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Soluția este în concordanță cu cea statuată prin decizia nr. 818/3.07.2008 a Curții Constituționale a României, potrivit căreia, prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, precum și cu cea consacrată de Decizia nr. 838/27 mai 2009 a Curții Constituționale a României, care, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, neavând competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Este adevărat că data introducerii acțiunii reclamantei - 19.05.2009, este anterioară datei pronunțării deciziei în interesul legii nr. 20/21.09.2009 a Înaltei Curți de casație și Justiție, însă acest aspect este irelevant în condițiile în care, aceasta a intervenit în timpul soluționării în fond a litigiului în fața primei instanțe, finalizată prin pronunțarea sentinței nr.1233 din 25 noiembrie 2009 respectiv, ulterior dezlegării date chestiunii de drept în discuție, obligatorie pentru instanțe potrivit prevederilor imperative, de strictă interpretare și aplicare ale art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al. 1, 3041Cod procedură civilă,Curtea, văzând că nici din oficiu nu sunt date motive de casare, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, cu domiciliu ales în cadrul Primăriei orașului, județul B, împotrivasentinței nr. 1116 din 4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-),pârâtă fiind Primăria orașului - prin primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex./8.02.2010
Jud.
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Sas Remus, Turculeț Ana
