Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 181/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 181

Ședința publică de la 28 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Morina Napa

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine, a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul - pârât Primarul Comunei -, împotriva sentinței civile nr.461 din 02.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata - reclamantă OG, lipsă fiind recurentul - pârât Primarul Comunei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Intimata - reclamantă OG, având cuvântul, consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea recursului, ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:

Prin sentința civilă 461/02 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul - a fost admisă contestația formulată de reclamanta în OG contradictoriu cu Primarul comunei, fiind constatată nulitatea deciziei de sancționare nr. 893/21 mai 2007 emisă de Primarul comunei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta este referent în aparatul de specialitate al comunei. Prin Dispoziția de sancționare cu nr. 893/21.2007 emisă de Primarul comunei s-a aplicat reclamantei sancțiunea de "mustrare scrisă". Pentru aplicarea acestei sancțiuni s-a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea următoarelor abateri: prezența la serviciu în zilele declarate libere de 30 aprilie și 1 mai 2007, jignitoare la adresa primarului prin cererile din datele de 10 aprilie și 2 mai și la adresa altor colegi. La temeiul de drept al sancțiunii aplicate, dispoziția nr.893/21.2007 are trecute prevederile art.65(3) lit. a, art.66 din Legea nr.188/1999 republicată.

Instanța de judecată constată că Dispoziția de sancționare cu nr. 893/21.2007 emisă de Primarul comunei prezintă vicii substanțiale care atrag nulitatea acesteia, nerespectând cerințele prevăzute de prevederile art.35 al. 2 lit. b, c, d din HG1210/2003. Astfel, temeiul de drept este greșit indicat, faptele reținute ca abateri nu se încadrează printre cele prevăzute de art.77 din Legea nr.188/1999, lipsește referirea la procesul verbal al comisiei de disciplină și motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei.

Față de cele mai sus arătate, în baza art.8 din Legea nr.188/1999 instanța a admis contestația și a constatat nulitatea dispoziției contestate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul comunei, scutit de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea 146/1997.

În motivarea recursului a fost criticată hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele ale art. 77 al. 3 lit. a coroborat cu art. 78 al. 1 din Legea 188/1999, iar nu ale art. 35 al. 2 din HG1210/2003, reținute de instanța de fond.

Pe de altă parte, în cazul mustrării scrise comisia de disciplină nu are responsabilitate, având în vedere și dispozițiile art. 12 din legea 7/2004.

Pentru susținerea recursului au fost depuse înscrisuri: sentința civilă 150/2005 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul 5209/2005, dispoziția nr. 147/30 iunie 2005 emisă de Primarul comunei, extrase din Legea 188/1999 și Legea 7/2004.

Legal citată, intimata - reclamantă s OG-a prezentat în fața instanței, solicitând, prin întâmpinarea formulată respingerea recursului, apreciind caracterul supletiv al dispozițiilor art. 663al. 1 din Legea 188/1999 modificată prin Legea 251/2006, în cauză fiind aplicabilă procedura reglementată de dispozițiile art. 35 al. 2 lit. b, c, d din HG1210/2003.

Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

jignitoare la adresa primarului conținute de cererile formulate de reclamanta și OG înregistrate la data de 10 aprilie 2007, respectiv 02 mai 2007 constituie abateri disciplinare, potrivit dispozițiilor art. 65 al. 2 lit. g din Legea 188/1999 cu modificările până la data emiterii dispoziției de sancționare, coroborat cu dispozițiile art. 12 al. l, 2 lit. a in Legea 7/2004 privind Codul d e conduită a funcționarilor publici.

Afirmațiile precum "ură viscerală ce zace în hoitul dvs.", "mai întunecat decât diavolul la suflet și la chip", "vă rotunjiți foloasele personale și de grup injuste", "autorul gravelor nelegiuiri săvârșite cu sânge de animal ", "mânat de lăcomia fără limită a înavuțirii pe cale nelegală" sunt de natură a aduce atingere onoarei, reputației și demnității persoanei la care se referă, reprezentând încălcarea obligației prevăzute de art. 12 al. 1, 2 lit. a privind comportamentul bazat pe respect, bună - credință, amabilitate, care să nu aducă atingere onoarei, reputației și demnității persoanelor din cadrul autorității sau instituției publice.

Încălcarea cu vinovăție a acestor îndatoriri atrage răspunderea disciplinară reclamantei pentru abaterea constând în manifestări care aduc atingere prestigiului autorității publice din care face parte, ca urmare a atmosferei întreținute prin comportamentul relevat anterior.

Procedura prevăzută de dispozițiile art. 66 al. 1 din Legea 188/1999 cu modificările ulterioare în cazul aplicării sancțiunii disciplinare mustrării scrise nu implică sesizarea comisiei de disciplină, fiind o facultate a persoanei cu competența legală de numire în funcția publică. De altfel, comisiile de disciplină sunt constituite, ca regulă generală, pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare și propunerea sancțiunii disciplinare potrivit dispozițiilor art. 67 al. l din Legea 188/1999.

Prevederile art. 66 al. din lege reprezintă o excepție, de strictă interpretare, care permite aplicarea directă a sancțiunii menționate fără parcurgerea etapei sesizării comisiei de disciplină.

În consecință, în cauză nu se impunea întocmirea procesului - verbal al comisiei de disciplină și referirea la acesta.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 35 al. l, 2 din HG1210/2003, în vigoare la data emiterii dispoziției de sancționare, prevăd conținutul obligatoriu al actului administrativ. Examinând, sub acest aspect, decizia 893/21 mai 2007, instanța constată că au fost respectate dispozițiile enunțate, cu excepția prevederilor din procesul - verbal al comisiei de disciplină, care nu era obligatorie în cazul procedurii prevăzută de art. 66 al. l din Legea 188/1999.

Și condiția cercetării prealabile prevăzută de art. 66 al. 3 din Legea 188/1999 a fost îndeplinită, prin formularea întrebărilor în cadrul notei explicative adresate reclamantei în legătură cu faptul că a adus atingere onoarei personale și a instituției prin cererile formulate în cursul lunii aprilie, la care reclamanta răspuns prin cererea înregistrată sub nr. 2983/07 mai 2007.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. l, 3 coroborat cu art. 304 pct. 9, art. 3041Cod procedură civilă, va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, hotărârea instanței de fond fiind pronunțată cu aprecierea eronată a situației de fapt și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul contencios administrativ promovat de recurentul - pârât PRIMARUL COMUNEI, JUDEȚUL, împotriva sentinței civile nr. 461 din 02 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă cu domiciliul în comuna, județul

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,28 februarie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red. /

Red.

Tehnored. 3 ex. 11/12 martie 2008

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 181/2008. Curtea de Apel Bacau