Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 183/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 183
Ședința publică de la 28 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare, recursul declarat de recurentul - pârât CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul B, împotriva sentinței civile nr. 552 din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns consilier juridic pentru intimata-pârâtă Instituția Primarului comunei și avocat pentru intimații-reclamanți, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că în cauză s-a formulat recurs de către recurentul- pârât Consiliul Local al Comunei, recurs declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.
Consilier juridic pentru intimata-pârâtă Instituția Primarului comunei, depune la dosar delegație și având în vedere apariția OUG nr. 146/2007 care reglementează cererea privind drepturile salariale, arată că primarul a considerat că trebuie făcută și această cale de atac.
Instanța, în temeiul art. 18 din Decretul nr. 167/1958, invocă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale reprezentând prima de concediu pentru perioada 2001-2003.
Consilier juridic pentru intimata-pârâtă Instituția Primarului comunei, față de excepția invocată, solicită respingerea acesteia, iar pe fondul cauzei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea excepție prescripției dreptului la acțiune invocată de instanță la termenul de astăzi și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Pe fond, apărătorul intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului întrucât acesta a fost formulat după apariția OUG nr. 146/2007; nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 552 din 28.11.2007 Tribunalul Bacăua admis acțiunea formulată de funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate ai autorității administrative locale, jud. B în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al comunei și Instituția Primarului comunei, jud. B, obligând pârâții să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând primele de concediu pentru perioada 2001- 2006, reactualizate cu rata inflației până la data plății efective, pentru fiecare reclamant proporțional cu perioada lucrată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici și lucrează în cadrul pârâtului.
Potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 ce reglementează statutul funcționarilor publici, s-a prevăzut că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Prin urmare, dreptul la prima de vacanță s-a născut prin lege ca un drept subiectiv neafectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, să efectueze o anumită prestație pozitivă și anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de vacanță începând cu data la care a expirat termenul.
Faptul că ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea exercițiului acestui drept nu echivalează cu stingerea dreptului. Dreptul în sine a existat și există putând fi valorificat de către reclamanții beneficiari. O interpretare contrară ar duce la concluzia că dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, succesiv, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să îl exercite niciodată. În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, o asemenea situație nefiind în spiritul apărării drepturilor omului. Mai mult decât atât, suspendarea succesivă a dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Dreptul la prima de vacanță, face pane din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu. Astfel art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.
În termen legal împotriva acestei sentințe Consiliul local al comunei a formulat prezentul recurs în motivarea căruia susținut că până la data de 31.12.2006 prevederile referitoare la acordarea primelor de concediu au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale- art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2004, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 519/2003 - precum și prin legile anuale de salarizare a funcționarilor publici.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate, dar și pentru motivul de ordine publică ridicat din oficiu de către instanță, constată următoarele:
Potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958 instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, sub acest aspect sunt de reținut următoarele:
Dreptul la prima de concediu, consacrat prin art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (art. 34 alin. 2 după republicarea legii), a putut fi exercitat până la 02 martie 2001 când a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 prin care s-a suspendat exercițiul dreptului la 01 ianuarie 2002. Termenele prevăzute de art. III din nr.OUG 33/2001 au fost prelungite prin Legea 743/2001 până la 31.12.2002, iar apoi, prin Legea 631/2002, termenele prevăzute de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost din nou prelungite până la 31 decembrie 2003. Ulterior, prin legile bugetului pe anii 2004 și 2005 (Legea nr. 507/2003 și nr. 511/2004) exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat, independent de suspendarea inițială dispusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001, separat pentru anul 2004 și apoi pentru anul 2005.
Potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 (R) dispozițiile legilor temporare sunt în vigoare pentru perioada la care se referă, iar art. 66 din același act normativ stabilește că prin acte normative ulterioare se poate prelungi durata actelor normative temporare, dispoziția de prelungire trebuind să intervină înainte de expirare a termenului.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 168/1957 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2001 -2003, exercițiul dreptului la acțiune pentru prima de concediu a fost suspendat prin art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 care, chiar dacă termenul prevăzut prin acest act normativ a fost prelungit prin legi temporare, se constituie ca o suspendare unică ce a început cu 02 martie 2001 și s-a finalizat, conform Legii nr. 24/2000, la 31 decembrie 2003 prin dispozițiile de prelungire a termenului prevăzut în art. 3 din OUG33/2001 din Legea nr. 631/2002.
Așadar, pentru perioada 2001 - 2003 dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut după expirarea perioadei de suspendare, respectiv după 31 decembrie 2003. Legea nr. 507/2003 a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu pentru anul 2004 până la 31 decembrie 2004, pentru această perioadă dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2005.
Cum ultimele legi nu au dispus prelungirile suspendărilor anterioare conform art. 66 din Legea nr. 24/2000 rezultă că fiecare dintre ele a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu, independent și pentru anul în care dispozițiile respective erau aplicabile.
Față de aceste considerente, curtea constată că pentru perioada 2001 - 2003, dreptul la acțiune al reclamanților s-a prescris, în raport de dispozițiile art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 coroborate cu art. 3 din OUG33/2001.
În consecință, pentru acest considerent, recursul va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată, în sensul admiterii excepției de prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 2003.
În privința motivelor de fond, cu referire la perioada 2004-2006 pentru care prescripția este inoperantă, se constată următoarele:
Suspendarea plății primelor de vacanță prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării dreptului recunoscut reclamanților prin art. 32 alin. 2 (devenit 34 alin. 2 după republicare) din Legea nr.188/1999. Examinând dispozițiile legilor temporare privind suspendarea exercitării dreptului raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar, proporțional cu situația ce a determinat-o, nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
Prin decizia XXIII/12.12.2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțându-se asupra suspendării exercițiului aceluiași drept recunoscut altor beneficiari, s-a reținut căpentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu existat pe perioada pentru care exercițiul lui ar fi înlăturat.
Prin urmare, se constată că, în privința fondului cauzei nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ promovat de recurentul - pârâtCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna, nr.. 900, județul B, împotriva sentinței civile nr. 552 din 28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - pârâtăINSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI, județulși intimații - reclamanți,toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei comunei, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge, ca prescrisă, acțiunea cu privire la drepturile salariale reprezentând prima de concediu aferente perioadei 2001 - 2003.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la28 februarie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, |
Red. / -
Red.
3 ex. 18 martie 2008
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela
