Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 189/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.189/CA/2008 -
Ședința publică din 22 mai 2008
PREȘEDINTE: Florica Vîrtop JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga
JUDECĂTOR 3: Ioana Dina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ declarate de reclamantul domiciliat în S M,-, - 7, Județ S M și de pârâtaDirecția de Muncă și Protecție Socială Scu sediul în S M, Str.-, nr.8, Județ S M, împotriva sentinței nr.21 din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiectlitigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului reclamant - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.320/21.05.2008 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Maramureș - Cabinet Individual și recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială SMp rin consilier juridic în baza delegației nr.7475/20.05.2008 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Direcția de Muncă și Protecție Socială Județeană S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, precum și faptul că recurenta pârâtă a depus la dosar în data de 15.05.2008 întâmpinare, după care:
Instanța, comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurentului reclamant.
Reprezentantul recurentului reclamant nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Reprezentantul recurentei pârâte, de asemenea, nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea propriului recurs, obligarea intimatei la plata daunelor morale. Precizează că pentru motivele menționate în scris se impune plata daunelor morale. Cu privire la recursul declarat de pârâtă solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată și menținerea sentinței atacate, precizând că instanța de fond a făcut o justă apreciere. Recurentul reclamant a prestat muncă și raportul său de serviciu nu a încetat.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită respingerea recursului părții adverse, precizând că dispozițiile sentinței instanței de fond sunt temeinice și legale, recurentul pârât nu a prestat activitate pentru instituție, stând pe holul acesteia. Cu privire la propriul recurs, precizează că prevederile legale ale art.37 alin.2 și 3 din OG 6/2007 sunt inaplicabile. Cele aplicabile fiind art.31 alin.1 din Legea 188/1999 și art.154 alin.1 din Codul muncii. Recurentul reclamant a refuzat să-și aplice sarcinile de muncă în lunile martie și aprilie 2007. Astfel că, solicită admiterea propriului recurs și modificarea sentinței în parte, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.21 din 23.01.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ, SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE SATU MARE, și în consecință, a obligat pe pârâtă să-i acorde reclamantului drepturile salariale pe luna martie 2007, inclusiv stimulentele acordate funcționarilor publici pe luna martie 2007, în cuantumul stabilit pentru ceilalți funcționari publici din cadrul instituției pârâte, având aceeași funcție și retribuție.
A obligat pe pârâtă să-i acorde reclamantului drepturile salariale cuvenite pe luna aprilie 2007. luat act de renunțarea reclamantului la capătul de acțiune privind anularea Deciziei nr.5/28.03.2007.
A respins capătul de acțiune al reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 20.000 RON, cu obligarea pârâtei să-i plătească reclamantului suma de 1004,30 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorar de avocat.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a fost încadrat ca funcționar public la S M, iar în baza Ordinului nr.115/2007 și Adresei nr.804/2007 s-a constituit la nivel de minister un "Grup de utilizatori", respectiv un colectiv de lucru pentru realizarea Sistemului integrat pentru administrarea prestațiilor de asistență socială () în care a fost cooptat și reclamantul.
Prin adresa nr.3363/06.11.2007 a MINISTERULUI MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE B, comunicată la solicitarea instanței de judecată se enumeră principalele responsabilități ale membrilor colectivului de lucru, conform art.2 din.nr.115/12.02.2007, iar referitor la activitatea reclamantului în acest sistem în luna martie 2007 se arată că, în acea perioadă membrii colectivului au lucrat individual la integrarea în sistemul informativ actual a unor noi prestații de asistență socială ca urmare a modificărilor legislative intervenite, activitate foarte complexă și cu un volum de lucru foarte M care poate atinge până la 8 ore pe zi.
Față de aceste precizări ale MINISTERULUI MUNCII și având în vedere faptul că, potrivit Ordonanței nr.6/24.01.2007 și a Lg.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salariile funcționarilor publici nu pot fi limitate decât în condițiile legii, s-a constatat că neacordarea drepturilor salariale către reclamant de către S M pe lunile martie și aprilie 2007 este nelegală.
Astfel, potrivit art.37 alin.2 din Ordonanța nr.6/2007 " funcționarilor publici nu pot face obiectul unei executări silite sau al altei măsuri administrative ori judiciare, decât în condițiile legii", iar, potrivit art.37 alin.3 din același act normativ " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțate efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută".
Conform preved.art.77 din Lg.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru săvârșirea de abateri disciplinare, funcționarul public poate fi sancționat cu diminuarea unor drepturi salariale în baza deciziei de sancționare emisă de persoanele competente prevăzute de legea susmenționată, iar pentru pagubele produse instituției cu vinovăție, funcționarul public răspunde civil, în baza unei dispoziții de imputare, angajament de plată sau pe baza hotărârii judecătorești definitive sau irevocabile.
În mod nelegal, reclamantul a fost privat de plata drepturilor salariale pe lunile martie și aprilie 2007, inclusiv a stimulentelor distribuite celorlalți funcționari publici ai instituției.
Reclamantul a renunțat la judecată cu privire la primul capăt al acțiunii sale, respectiv privind anularea Deciziei nr.5/28.03.2007, întrucât, în baza adresei nr.2952/10.05.2007 a B și a Deciziei nr.10/11.05.2007 a SM, acesta a fost transferat la a județului B, astfel că efectele deciziei de mai sus au încetat.
În ce privește daunele morale solicitate de reclamant de la pârâtă, acestea se leagă de capătul de acțiune privind anularea Deciziei nr.5/2007, ale cărei efecte au încetat și cu privire la care s-a renunțat la judecată, iar pe de altă parte reclamantul nu a produs probe privind existența unor suferințe morale și a criteriilor de evaluare a întinderii lor, pentru acordarea daunelor morale, nefiind suficientă libera apreciere a instanței, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr.663/07.02.2005.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta.
Prin recursul declarat, reclamantul solicită modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei și la plata daunelor morale în valoare de 20.000 RON.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că, deși, în principiu, instanța de fond a judecat corect, dispunând ca să-i fie acordate toate drepturile materiale, nu a ținut cont suficient de gravitatea abuzurilor în care au avut loc la S M și modul discreționar în care a procedat conducerea acestei instituții.
Astfel, a fost scos cu forța din birou de către conducătorul instituției, i s-a luat calculatorul de birou fără acordul său și fără a fi prezent și anunțat, nu i s-a acordat salariul pe luna martie 2007 în mod nejustificat, din motive care nu i se pot imputa lui, suferind pierderi materiale importante, a fost jignit de mai multe ori de către conducătorul instituției, atât în particular cât și în public, de mai multe ori chiar pe holul instituției.
În drept a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pârâta SMs olicită admiterea căii sale de atac și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul anulării obligației instituției la plata drepturilor materiale pe lunile martie și aprilie 2007, respectiv la plata stimulentului aferent lunii martie 2007.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei celor mai importante acte administrative în cauză, și anume Ordinul nr.115/2007 și adresa nr.804/2007 acte administrative de a căror corectă interpretare juridică depinde dezlegarea și soluționarea fondului cauzei.
Consideră că prin nepronunțarea asupra temeiniciei conținutului celor două acte administrative, instanța de fond a emis o sentință cu aplicarea greșită a prevederilor legale. Această omisiune poate fi considerată ca și o soluționare a procesului fără a intra în cercetarea fondului cauzei, drept urmare lasă la aprecierea instanței de recurs acest fapt și solicită a se decide în consecință conform art.312 Cod procedură civilă.
Solicită a se constata că instituția a aplicat și interpretat corect, din punct de vedere juridic, Ordinul MINISTERULUI MUNCII nr.115/2007 și Adresa nr.804/2007.
Prin acest ordin, reclamantul nu a fost detașat la grupurile de lucru din care face parte și nici exonerat de sarcinile de serviciu pe care le avea de îndeplinit pentru S
Această interpretare juridică este susținută și de către reprezentanții legali ai MINISTERULUI MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse prin adresa nr.3777/20.02.2008 pe care o anexează recursului.
Astfel, prin Ordinul 115/2007 al MINISTERULUI MUNCII, solidarității sociale și familiei a fost constituit un grup de lucru denumit "grupul de utilizatori" în scopul de a definitiva cerințele sistemului integrat pentru administrarea prestațiilor sociale, grup de lucru din care a făcut parte și domnul.
Solicită a se constata că în mod contrar celor susținute în răspunsul Directorului General al Direcției Generale și Asistență Socială prin adresa 3363/DC/6.11.2007 - depusă la instanța de fond din prevederile Ordinului 115/2007 nu rezultă sarcini individuale pentru membrii grupului de lucru, ci exclusiv sarcini care trebuiau executate în cadrul acestui grup.
Singura obligație a SMa fost aceea de a asigura participarea reclamantului la acțiunile și activitățile desfășurate în cadrul proiectului. Această obligație implică, în concluzie, efectuarea de sarcini doar în mod organizat și nu individual.
Mai mult, această afirmație este susținută și întărită de pct.4 din adresa 3777/ Tribunalul Bihor /20.02.2008: reclamantul nu a fost absolvit de atribuțiile și responsabilitățile prevăzute de fișa postului, pe care era obligat să le îndeplinească față de instituția recurentă. Ori, tocmai aceste atribuții și responsabilități nu le-a îndeplinit reclamantul față de S
Solicită, în consecință, a se constata că prevederile legale invocate de către Tribunalul Satu Mare - art.37 alin.2 și 3 din OG nr.6/24 ianuarie 2007 și ale art.77 din Legea nr.188 din 8 decembrie 1999 privind statutul funcționarilor publici modificată sunt inaplicabile în speță, sentința fiind dată fără temei legal corect, conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Solicită a se constata că în speță sunt aplicabile prevederile imperative ale art.31 alin.1 din Legea 188/1999 și art.154 alin.1 din Legea 53/2003 - Codul muncii.
Din întreg probatoriul administrat la instanța de fond, rezultă fără nici un dubiu că reclamantul a refuzat să își execute sarcinile de serviciu față de S M, atât în luna martie 2007 cât și în aprilie 2007.
În ceea ce privește plata stimulentului aferent lunii martie 2007 învederat instanței de fond că, în mod similar cu plata salariului aferent lunii martie 2007, această solicitare este nelegală și netemeinică.
Conform prevederilor Ordinului nr.107/2.03.2005 privind acordarea de stimulente, cuantumul stimulentelor individuale se aprobă de către directorii executivi ai direcțiilor teritoriale pentru personalul din subordine în baza criteriilor limitative enumerate în art.6. Așadar aceste drepturi se aprobă individual pentru fiecare salariat în parte, în funcție de criteriile limitative și expuse.
Conducerea S M nu a făcut altceva decât să aplice prevederile Ordinului nr.107/2.03.2005 luând în considerare starea de fapt - neexecutarea sarcinilor de serviciu de către reclamant în cursul lunii martie 2007 - și prevederile legale în vigoare enunțate.
Motivația instanței de fond cum că "reclamantul în mod nelegal a fost privat" de stimulentele aferente lunii martie 2007, nu are nici un temei legal.
Mai mult, așa cum rezultă din prevederile art.20 din OG 6/24 ianuarie 2007 cu modificările ulterioare, acestea nu sunt considerate drepturi salariale ci drepturi bănești care se acordă pentru realizări deosebite.
Prin urmare, solicită anularea obligației stabilite în sarcina sa de a-i plăti reclamantului stimulentul aferent lunii martie 2007.
În drept a invocat prevederile art.299 - 316 Cod procedură civilă, Legea 188/199 privind statutul funcționarilor publici cu modificările ulterioare, Legea nr.53/2003 - Codul muncii, HG nr.381/2007 privind organizarea și funcționarea MINISTERULUI MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse, Ordinul nr.107/2.03.2005.
Prin întâmpinare, intimata S M, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant ca fiind netemeinic și nelegal.
În fapt, arată că, în perioada 2.04.2007 - 24.04.2007, recurentul a stat pe holurile instituției, deși i-au fost asigurate condiții de muncă, a refuzat să își preia noile atribuții de serviciu.
Doar în urma controlului reprezentanților începând cu data de 25 aprilie 2007 reclamantul recurent și-a preluat noile atribuții.
Solicitarea reclamantului de a i se acorda daune morale are drept temei - potrivit susținerilor reclamantului - motivul neplății salariului pe luna martie 2007, iar faptul neacordării salariului pe luna martie 2007 nefiind imputabilă instituției, solicită a se constata că această susținere este nelegală.
Practica instanțelor judecătorești referitor la acordarea de daune morale este constantă în ceea ce privește existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr.663/7.02.2005, Curtea de Apel Brașov - Secția conflicte de muncă prin Decizia nr.1964/M/26.10.2005.
În drept a invocat prevederile art.115 Cod procedură civilă, art.305 Cod procedură civilă, Legea nr.188/1999 cu modificările ulterioare, Legea 7/2004 privind Codul d e conduită a funcționarilor publici, cu modificările ulterioare, Legea nr.53/2003.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, în temeiul art.3041și 306 Cod procedură civilă, curtea de apel constată următoarele:
Recursul declarat de reclamantul este nefondat și va fi respins potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Prin cererea introductivă reclamantul recurent în contradictoriu cu pârâta SMa solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea Deciziei nr.5/28.03.2007 și fișa postului, pârâta să fie obligată să-i acorde drepturile salariale pe luna martie 2007, inclusiv stimulentele pe luna martie 2007, drepturile salariale pe luna aprilie 2007 și să-i plătească daune morale în sumă de 20.000 lei.
Critica recurentului vizează neacordarea daunelor morale prin hotărârea pronunțată de către prima instanță.
Analizând capătul de cerere vizând daunele morale, instanța de fond le-a respins, reținând că pe de o parte acestea se leagă de capătul de acțiune privind anularea Deciziei nr.5/2007 ale cărei efecte au încetat și cu privire la care s-a renunțat la judecată, iar pe de altă parte nu au fost dovedite de către reclamant, acesta neproducând probe pentru existența unei suferințe morale și a criteriilor de evaluare a întinderilor, nefiind suficientă libera apreciere a instanței, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios administrativ și fiscal prin Decizia 663/7.02.2005.
Temeiul juridic al răspunderii pentru daune este art.998 Cod civil, conform căruia "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repare", text care nu face distincție care să privească natura patrimonială sau nepatrimonială a prejudiciului.
Legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune materiale și morale prin emiterea unor acte administrative ilegale sau prin refuzul nejustificat al autorităților administrative de a rezolva cererea celor îndreptățiți, daunele materiale urmând a fi dovedite prin înscrisuri justificative, iar cu privire la aprecierea prejudiciului moral suferit urmând a fi avute în vedere drept criterii orientative importanța valorii lezate, personalitatea victimei, durata și menținerea consecințelor vătămării, intensitatea suferinței suportate, repercusiunile asupra situației sociale precum și criteriul echității.
Recurentul, așa cum corect a reținut și prima instanță, nu a administrat probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a unor vătămări psihice și nici pentru stabilirea unor criterii de evaluare pentru acordarea daunelor morale solicitate.
Pe de altă parte, cu privire la capătul de cerere privind anularea Deciziei nr.5/2007 ale cărei efecte au încetat, recurentul a și înțeles a renunța la judecată.
Prin urmare, cum nici în recurs nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte existența unui prejudiciu moral suferit de recurent prin care să se fi adus atingere prestigiului său social ori profesional, recursul declarat de acesta se reține că este nefondat urmând ca în temeiul art.312, 316 Cod procedură civilă să fie respins în consecință.
Cât privește recursul declarat de pârâta S M, curtea de apel apreciază că este fondat doar în parte, astfel că în temeiul art.312, 316 Cod procedură civilă va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în parte în sensul că se va înlătura obligarea pârâtei la plata stimulentelor acordate funcționarilor publici pe luna martie 2007 în favoarea reclamantului urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Susținerea recurentei în sensul că instanța de fond a omis a se pronunța asupra legalității și temeiniciei Ordinului nr.115/2007 și adresei 804/2007 pronunțând o sentință cu aplicarea greșită a prevederilor legale este nefondată.
Astfel se reține că instanța de fond nu a fost investită cu o astfel de cerere, aceasta pronunțând sentința în limitele investirii sale.
Criticile recurentei vizând obligarea la plata drepturilor salariale pe lunile martie și aprilie 2007 nu vor fi reținute câtă vreme, așa cum rezultă din probatoriul existent la dosar, reclamantul a fost cooptat în colectivul de lucru constituit la nivel de minister în baza Ordinului nr.115/2007 și adresei 804/2007, membrii colectivului lucrând individual la integrarea în sistemul actual al unor noi prestații de asistență socială ca urmare a modificărilor legislative intervenite, activitate foarte complexă și cu un volum de lucru foarte M ce poate atinge până la 8 ore pe zi.
Contrar celor susținute de către recurentă, prevederile legale reținute de prima instanță, respectiv art.37 alin.2 și 3 din Ordonanța nr.6/24.01.2007 și art.77 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sunt aplicabile în speță, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă nefiind incidente.
Cât privește plata stimulentului aferent lunii martie 2007 criticile recurentei sunt fondate.
Prin Ordinul nr.107/2.03.2005 s-au stabilit criteriile și modalitatea acordării stimulentelor individuale, stimulente ce se acordă de către directorul executiv al personalului din subordine pentru realizări deosebite în executarea sarcinilor de serviciu. Acordarea stimulentelor este o problemă de apreciere a conducerii instituției, aceasta având competența de a analiza individual, dacă cei îndreptățiți îndeplinesc criteriile stabilite prin acest ordin în ce privește acordarea lui.
Cât privește pe reclamant se reține că în mod eronat instanța de fond a reținut că acesta ar fi fost privat nelegal de plata stimulentelor pe luna martie 2007, conducerea SMa plicând corect prevederile Ordinului nr.107/2.03.2005.
În considerarea celor ce preced, recursul reclamantului va fi respins, iar recursul pârâtei va fi admis, sentința urmând a fi modificată în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, nefiind solicitate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurentul reclamant domiciliat în S M,-, - 7, Județ S
ADMITEca fondatrecursul declarat de recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială S cu sediul în S M, Str.-, nr.8, Județ S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în S M,-, - 7, Județ S M, împotriva sentinței nr.21 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o modifică în parte în sensul căînlătură obligarea pârâtei S M la plata stimulentelor acordate funcționarilor publici pe luna martie în favoarea reclamantului. Menține restul dispozițiilor sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.dec.jud. în concept. 2.06.2008
Jud.fond /
Dact.
2 exemplare/ 3 iunie 2008
Președinte:Florica VîrtopJudecători:Florica Vîrtop, Ovidiu Blaga, Ioana Dina
