Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 195/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR.195/F-CONT

Ședința publică din 11 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Fabiola Ion Grigorescu

- --- - grefier

Pe rol fiind pronunțarea în primă instanță, asupra contestației formulată potrivit Legii contenciosului administrativ, de domiciliată în Pitești,-,.49,.A,.4, județul A, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI - DIRECȚIA GENERALĂ DE STRATEGII ȘI PROGRAME UNIVERSITARE cu sediul în B,--30, sector 1.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Contestația este scutită de taxa judiciară de timbru.

Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din 04 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PITEȘTI la data de 23.06.2009, Din, funcționar public în cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă A, a chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării și - Direcția -ă de Strategii și Programe Universitare pentru ca instanța să dispună obligarea pârâtei la anularea adresei nr.009/F//24.02.2009, comunicată ITM A și eliberarea unei noi adrese din care să rezulte că diploma de licență a reclamantei este recunoscută oficial.

În motivare se arată că, în luna octombrie 2008, în cadrul ITM Aaf ost organizat concurs de promovare profesională, reclamanta participând la acest concurs, ITM A și Agenția Națională a funcționarilor Publici, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru participare la concurs. Reclamanta a fost declarată admisă, ANFP acordând aviz favorabil transformării mai multor posturi din instituție printre care și postul care urma să fie acordat reclamantei, din "referent de specialitate clasa II grad superior, treapta 1" în "inspector de muncă clasa I, grad superior, treapta 1".

Se arată că potrivit art.14 alin.2 din Ordinul ANFP nr.1900/26.02.2006, după primirea avizului de transformare a posturilor, conducătorul instituțiilor publice are obligația de a emite în termen de 5 zile lucrătoare actul de numire în funcția publică.

Însă ITM Aar efuzat această numire motivând faptul că diploma de licență a reclamantei nu poate fi recunoscută oficial, deoarece adresa pârâtului susmenționată a arătat că facultatea pe care a terminat-o reclamanta (Universitatea - Facultatea de Psihologie), prin examen de licență, nu este acreditată sau autorizată să funcționeze la forma de învățământ ID.

ITM A, a motivat refuzul și pe dispozițiile HG nr.676/2007 și HG nr.635/2008, din care rezultă că această formă de învățământ, la Universitatea, nu era recunoscută oficial.

Se susține că universitatea a dovedit în fața instanței de judecată că forma de învățământ urmată de reclamantă este acreditată, prin sentința civilă nr.2084//25.08.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, constatând suspendată de drept HG nr.635/2008 în privința reclamantei Universitatea. De asemenea, prin sentința nr.3326/2.12.2008, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr-, au fost anulate cele două hotărâri de guvern în ce privește dispozițiile referitoare la reclamanta Universitatea.

Mai arată reclamanta că adresa atacată nu i-a fost comunicată, fiind transmisă numai ITM A, astfel că reclamanta a luat cunoștință de ea la data de 31.03.2009.

În susținerea cererii, la solicitarea instanței, reclamanta a depus la dosar: dovada efectuării procedurii prealabile împotriva actului atacat, adresa nr.009/F//24.02.2009, adresa nr.16225/30.06.2009, extras din HG nr.1609/2004, diploma de licență obținută de reclamantă și suplimentul la diplomă.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.

Se susține că adresa nr. 009/F//24.02.2009 emisă de pârât răspunde solicitării ITM A și nu are caracterul unui act administrativ în sensul art.2 alin.1 litera c) din Legea nr.554/2004, deoarece nu dă naștere, modifică sau schimbă raporturi juridice.

Reclamanta a fost numită funcționar public prin act administrativ al conducătorului instituției publice astfel că potrivit principiului simetriei actelor juridice, numai printr-un act similar se pot aduce modificări raporturilor de muncă. Or, adresa atacată este în realitate o corespondență purtată între cele două instituții, iar nu actul emis de un compartiment din cadrul instituției publice.

Pe fond se susține că reclamanta a absolvit specializarea sociologie psihologie - forma de învățământ ID, în cadrul Universității din B, conform HG nr.1609/2004, această specializare nefiind acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu. La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu se aplicau prevederile acestei hotărâri de guvern, în care nu se regăsea forma de învățământ ID la specializarea menționată.

Se susține, de asemenea, că potrivit Legii nr.88/1993 și OUG nr.75/2005, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă obligatoriu procedura de evaluare academică, în vederea autorizării/acreditării acesteia. Invocarea anulării HG nr.635/2008 și HG nr.676/2007, nu are relevanță, deoarece acestea nu erau în vigoare la data înscrierii reclamantei în anul I de studiu.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri din care instanța constată și reține următoarele:

Asupra excepției inadmisibilității invocată de către pârât prin întâmpinare, instanța constată că potrivit art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr.554/2004 actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Adresa nr. 009//24.02.2009 emisă de către pârât arată expres că acesta nu recunoaște oficial decât actele de studiu emise pentru finalizarea unor programe de studii care au respectat legislația în vigoare la momentul derulării lor. Consecința directă a acestei adrese este refuzul ITM A de a emite actul administrativ de numire în funcția publică de inspector de muncă, clasa I, grad superior, treapta 1, după primirea avizului favorabil de la ANFP privind transformarea posturilor. Efectele produse de această adresă sunt determinante pentru numirea reclamantei în funcția publică, astfel că fără un asemenea aviz favorabil, ocuparea noului post nu este posibilă.

Chiar dacă avizul pârâtului nu este adresat reclamantei, acesta produce efecte în ce privește situația funcționarului public, fără a se putea reține că reprezintă numai un act premergător actului administrativ de numire în funcție publică. De altfel, în cauză acest act a întemeiat refuzul pârâtei de a emite actul de numire, astfel că efectele juridice negative în privința reclamantei sunt de necontestat, promovarea ca modalitate de dezvoltare a carierei, nefiind posibilă.

Ca atare, excepția inadmisibilității ridicată de către pârât nu poate fi primită, actul atacat reprezentând manifestarea de voință a autorității publice, cu consecințe asupra transformării postului și dezvoltării carierei.

În ce privește procedura prealabilă se constată că reclamanta a întrunit cerințele art. 7 din nr. 554/2004, formulând contestația și înaintând-o emitentului actului (24-28), așa cum se menționează de altfel și în întâmpinare (adresa 16225/16151/30.06.2009 - 9, 29).

Pe fondul cauzei, față de dispozițiile legale incidente în cauză și în raport de probatoriul administrat, instanța constată și reține următoarele:

Reclamanta s-a înscris în anul I de studii la Universitatea, B - Facultatea - psihologie, forma de învățământ ID, în anul 2004, finalizând studiile cu examen de licență susținut în sesiunea iulie 2008 ( 30-36).

La data înmatriculării sale în anul I de studiu, specializarea sociologie - psihologie, era autorizată să funcționeze provizoriu, cu forma de organizare zi nu și ID.

Potrivit art. 29 alin. 1 și 3 din - nr.OUG 75/2005 rice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii, înainte de a începe să funcționeze. În învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.

Textul în vigoare la data înmatriculării reclamantei în anul I de studiu era art. 5 alin.1 lit. a) din nr. 88/1993 republicată, privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, abrogată ulterior prin OUG nr. 75/2005. otrivit acestuia rocedura p. de autorizare pentru funcționarea provizorie, care acordă dreptul de organizare a admiterii și de desfășurare a procesului de învățământ, fiind deciprealabilă începerii activității, demarează cu elaborarea de către instituția interesată a unui raport de autoevaluare pentru fiecare specializare, raport ce se anexează la cererea înaintată Ministerului Educației Naționale, care verifică legalitatea cererii și transmite de îndată raportul de autoevaluare Consiliului Național de Evaluare și. La finalul procedurii, după verificarea criteriilor și standardelor de către Consiliului Național de Evaluare și și avizarea de către ministru, se întocmește hotărârea de guvern, prin care se acordă instituției solicitante autorizația de funcționare provizorie pentru facultățile, colegiile și specializările care îndeplinesc standardele legale.

Totodată, potrivit art. 60 alin. 1 și 4 din nr. 84/1995 în forma în vigoare la data înmatriculării reclamantei în anul I de studiu, ac tivitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi iar nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de Ministerul Educației Naționale împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu consultarea Consiliului Național de Evaluare și, a instituțiilor de învățământ superior și a altor factori interesați.

Art. 84 alin. 2 din nr. 84/1995 arată că acultățile se individualizează prin: a) condiții de admitere și absolvire; b) programe de studiu; c) domenii de specializare.

Din art. 3 al HG nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, rezultă că unt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate. Art. 17 arată că procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizeazăconform Legii nr. 88/1993, republicată.

În executarea prevederilor art. 60 alin. 4 din nr. 84/1995 și ale art. 3 din Legea nr. 88/1993 Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, de stat și particulare.

La data înmatriculării reclamantei în anul I de studiu era în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 410/2002, modificată la anexele nr. 1 - 3, prin HG nr. 1609/2004. Potrivit HG nr.410/2002, în cadrul Universității din B, specializarea - Psihologie a fost menționată printre specializările autorizate să funcționeze provizoriu, forma de învățământ zi.

În nr.HG 1609/2004, în cadrul Universității din B s-a reținut că sunt acreditate o serie de facultăți printre care și Facultatea de sociologie psihologie, forma de învățământ zi, spre deosebire de alte facultăți pentru care la forma de organizare era menționat atât "zi" cât și "FR" sau "ID".

Or, dacă legea învățământului arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de Ministerul Educației Naționale, iar pe baza acestuia, conform nr. 88/1993 în vigoare la data analizată, în temeiul cererii și a dosarului de evaluare întocmit de fiecare instituție de învățământ superior, se întocmește actul administrativ normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție, însemnă că lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare (învățământ), nu dă dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.

Se va reține pe de altă parte, că forma de învățământ ID la - Psihologie, nu este menționată nici în anexa 3 pct. 6 HG nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea și nici în nr.HG 635/2008, aceeași poziție în anexă.

Litigiile purtate între universitate și guvern pentru care s-au depus la dosar extrase din evidența informatizată a dosarelor la Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, au avut ca obiect suspendarea celor două hotărâri sus menționate, cererea fiind admisă până la soluționarea fondului. Însă prin decizia nr. 4726/29.10.2009 pronunțată în dosarul nr- Înalta Curte de Casație și Justiție a respins anularea parțială a celor două hotărâri de guvern, în ce o privește pe reclamantă, astfel că acestea, chiar dacă în prezent sunt abrogate prin nr.HG 749/2009, nu au fost anulate pentru perioada cât au produs efecte, în privința reclamantei.

Însă un asemenea aspect nu are nicio relevanță, în condițiile în care este necesar să se determine respectarea cerințelor legale la data înmatriculării reclamantei în anul I de studiu, dată la care singura formă menționată în nr.HG 410/2002 și ulterior în nr.HG 1609/2004 era forma de învățământ de zi la specializarea - Psihologie.

Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune elaborarea raportului de autoevaluare pentru fiecare specializare, autorizarea a două forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din nr. 88/1993 republicată, în vigoare la data analizată. La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în art. 18 și urm. din actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale). Autorizarea specializării, forma de învățământ zi nu este suficientă pentru dublarea acesteia prin forma de ID sau FR, cerințele legale fiind necesar a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ. Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.

OG nr. 10/2009 invocată de către reclamantă are în vedere în special obligații ale universității (art. 1), și vizează situația studenților înmatriculați în perioada 2005-2008 în anul I, la specializări cu forma de învățământ ID, tocmai pentru că art. 1 alin. 1 din actul normativ menționat arată că pentru această formă de învățământ (ID) încetează școlarizarea la data intrării în vigoare a ordonanței (23.08.2009). Nu sunt avuți în vedere cei care au finalizat studiile prin examen de licență, înmatriculați în anul I anterior anului 2005, astfel că în privința acestora se vor aplica prevederile legale analizate mai sus, fără a se putea reține că implicit, prin tăcerea normei, cei care nu intră sub incidența acesteia beneficiază de recunoașterea diplomei.

Pentru toate acestea, în temeiul disp. art. 1 din nr. 554/2004 instanța va respinge excepția inadmisibilității și va respinge cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimatul Ministerul Educației, Cercetării și - Direcția -ă de Strategii și Programe Universitare.

Respinge contestația formulată de, domiciliată în Pitești,-,.49,.A,.4, județul A, împotriva adresei nr. 009/F//24.02.2009, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI - DIRECȚIA GENERALĂ DE STRATEGII ȘI PROGRAME UNIVERSITARE cu sediul în B,--30, sector 1.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

- -

Grefier,

Red.

H/4 ex/12.11.2009

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Fabiola Ion Grigorescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 195/2009. Curtea de Apel Pitesti