Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1969/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1969
Ședința publică de la 01 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 912 din data de 27 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta reclamantă și intimata pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 912/27.03.2008 a Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr.2285/24.05.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta
În motivare, instanța a reținut că, în speță, interpretarea dispozitivului dată de intimată, în sensul că sporul solicitat se acordă numai pe perioada 09.08.2004 - 24.09.2007 (data rămânerii irevocabile a hotărârii) este corectă, acest drept neavând aplicabilitate pentru viitor.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 28.05.2008 reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că instanța de fond a modificat practic conținutul sentinței nr. 2285/2007, fiind în contradicție cu modul în care s- pronunțat inițial, depășindu-și astfel competența.
Recurenta a mai arătat că, de la data pronunțării hotărârii instanței de fond, raporturile sale juridice cu instituția nu s-au mai schimbat, astfel încât se justifică acordarea acelorași drepturi și pentru viitor, fapt ce rezultă din interpretarea literală, gramaticală și logică a dispozitivului.
La dosar au fost depuse, în copie, încheierea din 07.11.2007 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, sentința nr. 2285/24.05.2007, pronunțată în același dosar, încheierea nr. 1632/24.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, precizări ale recurentei la 26.08.2007, comunicat ÎCCJ.
La 26.08.2008 Colegiul Consilierilor Juridici Daf ormulat cerere de intervenție în favoarea recurentei în baza art. 51 Cod pr. civilă, fiind atașate la dosar și sentința nr. 650/18 aprilie 2006 Tribunalului Dolj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și decizia nr. 641/13.06.2006 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Analizând cauza, prin prisma motivelor formulate, Curtea apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr.2285/24.05.2007 a Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta și a fost obligată pârâta D să-i acorde acesteia sporul de mobilitate și confidențialitate în cuantum de 30% la salariul de încadrare, actualizat cu indicele de inflație, începând cu data de 09.08.2004.
Ulterior, prin sentința recurată nr. 912 din 27.03.2008, aceeași instanță a respins cererea reclamantei de lămurire a dispozitivului, reținând, în considerente, că sporul acordat este datorat numai pentru perioada 09.08.2004 - 24.09.2007, (data rămânerii irevocabilă a hotărârii).
Această soluție este însă greșită.
Atât din cuprinsul dispozitivului sentinței nr. 2285/24.05.2007cât și din considerentele acesteia rezultă că instanța recunoaște un drept cuvenit reclamantei, începând cu 09.08.2004, fără a face vreo referire la data până la care acesta este datorat.
A stabili o astfel de limită printr-o hotărâre ulterioară, conduce la încălcarea principiului autorității de lucru judecat și al securității raporturilor juridice civile.
Chiar dacă instanța, cu ocazia soluționării unei cereri ulterioare de lămurire a dispozitivului, apreciază că a pronunțat o soluție greșită, nu o mai poate remedia prin indicații cuprinse în considerentele sentinței lămuritoare.
Pe de altă parte, cât timp un drept a fost recunoscut reclamantei și cât timp raporturile juridice dintre părți și cadrul legislativ aplicabil nu s-au modificat, nu se justifică refuzul de a lămuri și aplica dispozitivul unei sentințe ce prezintă autoritate de lucru judecat.
În consecință, văzând cele expuse, dar și faptul că în considerentele și dispozitivul sentinței nr. 2285/24.05.2007 a Tribunalului Dolj nu a fost precizată o durată limitată în timp în vederea acordării sporului solicitat, Curtea apreciază cererea reclamantei fondată, urmând să o admită.
În baza art. 3041și 312 Cod pr. civilă, recursul va fi admis, va fi modificată sentința nr. 912/27.03.2008 a Tribunalului Dolj, în sensul că va admite cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 2285 din 24.05.2007 a Tribunalului Dolj și va dispune lămurirea dispozitivului sentinței în sensul că sporul de mobilitate și confidențialitate la care a fost obligată pârâta se va acorda în mod continuu începând cu 09.08.2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 912 din data de 27 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică sentința nr. 912/27.03.2008 a Tribunalului Dolj, în sensul că admite cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 2285 din 24.05.2007 a Tribunalului Dolj.
Lămurește dispozitivul sentinței în sensul că sporul de mobilitate și de confidențialitate la care a fost obligată pârâta, se acordă în mod continuu începând cu 09.08.2004.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE: Elena Canțăr - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud. S
Ex.3//28.10.2008
Jud. fond C, Gh.
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Sanda Lungu, Magdalena Fănuță