Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2/2008
Ședința publică din 07 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, împotriva sentinței civile nr. 1723 din 03.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații, -, -, -, -, -, -, -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999) drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă, consilier juridic, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentei a învederat instanței că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului recurentei în dezbateri judiciare pe recursul promovat în cauză.
Reprezentantul recurentei a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 1.723 din 03.09.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Sălaja admis acțiunea reclamanților, -, -, -, -, -, -, -, împotriva pârâtei AGENTIA JUDETEANĂ DE OCUPAREA FORTEI DE MUNCĂ S și a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând primele de vacanță pentru anul 2006, calculate și actualizate în raport cu rata inflației, astfel cum au fost menționate în dispozitivul sentinței mai sus menționate.
Totodată, instanța de fond a constatat prescris dreptul reclamanților -, și la plata primei de vacanță aferentă anului 2002 și a admis în partea acțiunea acestora împotriva pârâtei AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ S care a fost obligată să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2003-2006, actualizată în raport de rata inflației.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții sunt funcționari publici ai pârâtei, iar potrivit prevederilor art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării, care se impozitează separat și, deși, această prevedere legală a fost succesiv suspendată prin legile bugetului, suspendarea unui drept nu echivalează cu desființarea lui.
Mai mult, articolul 18 din Legea nr. 10/1972 prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu; aceste prevederi sunt reiterate și în cuprinsul art. 38 din Legea nr. 53/2003 și, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative sus menționate.
Totodată, prima instanță a mai reținut că aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe 2004 și 2005 care au suspendat acordarea drepturilor respective.
În privința cererilor reclamanților -, și privind plata primei de vacanță aferentă anului 2002, prima instanță a constatat prescrierea lor, invocând prev. Decretului nr. 167/1958 care arată că termenul de prescripție este de 3 ani, iar în materia drepturilor salariale, potrivit art. 166 din Codul muncii, termenul de 3 ani începe să curgă de la data la care drepturile sunt datorate, astfel că dreptul de a cere plata acestuia se naște odată cu încălcarea de către debitor a obligației de a executa plata acestui drept, iar suspendarea dreptului la prima de vacanță nu constituie nici motiv de suspendare a prescripției și nici motiv de întrerupere a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ S, solicitând admiterea recursului formulat și modificarea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 7.pr.civ. în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere aspectele prezentate în întâmpinare de către S și anume că atât în forma sa inițială, cât și în forma sa republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 188/1999 instituie, potrivit art. 34 alin. 2, dreptul funcționarilor publici de a beneficia, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Pârâta a mai arătat că din anul 2001, odată cu apariția nr.OUG 33/2001, aplicabilitatea acestui text legal se suspendă potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, urmând ca ulterior, prin legile anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, să se procedeze similar și în perioada 2002 - 2005, respectiv prin prevederile cuprinse în art. 7 din Legea nr. 632/2002, art. 7 din Legea nr. 519/2003 și art. 7 din Legea nr. 512/2004.
Prin urmare, consideră pârâta, faptul că nu a fost acordată această primă de concediu nu se datorează unui act administrativ al conducerii S, ci urmare a voinței legiutorului care a înțeles să suspende acest drept tuturor funcționarilor publici, prin acte normative succesive, instituind astfel un caracter de permanență a acestei măsuri, iar suspendarea unui act normativ sau a unei dispoziții legale cuprinsă într-un asemenea act nu poate fi ignorată.
Totodată, susține pârâta, trebuie avute în vedere și principiile de administrare și utilizare a fondurilor publice, faptul că nici o cheltuială bugetară nu poate fi angajată sau efectuată din aceste bugete, dacă nu există "bază legală pentru cheltuiala respectiva".
În aceste condiții, pârâta a apreciat că, atâta vreme cât măsura suspendării prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost operantă potrivit actelor normative în vigoare la momentele respective, acordarea drepturilor solicitate de către reclamanți pentru perioada 2002-2006 este fără temei legal și angajarea în acest sens a unor cheltuieli din bugetul nu poate fi făcută.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Considerentele reținute au format convingerea instanței asupra netemeiniciei recursului promovat astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312.pr.civ. urmează să îl respingă.
Cât privește reactualizarea sumelor solicitate, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 78 din Codul muncii în cazul când angajatorul nu plătește anumite sume la timp, instanța va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Fiind un conflict de muncă și existând drepturi salariale restante instanța a reținut obligativitatea obligării pârâtei la reactualizarea, indexarea și majorarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ împotriva sentinței civile nr. 1.723 din 03.09.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - G - - - - -
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
