Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.181/2008
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței civile nr. 588/CA/17.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN B N, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B N și cu CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999 - indemnizație dispozitiv 25 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru deși reclamantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei - fila 19 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 12.09.2008 pârâții au depus întâmpinări, în câte 2 exemplare, fiecare.
Curtea apreciază că este legal investită cu soluționarea prezentului recurs. În reconsiderarea practicii sale cu privire la obligația funcționarilor publici la achitarea taxei judiciare de timbru pentru formularea acțiunilor și pentru exercitarea căilor de atac privind plata unor drepturi salariale, Curtea reține că a existat o practică neunitară cu privire la timbrarea unor astfel de acțiuni și cereri de exercitare a căilor de atac.
Curtea reține, de asemenea, că, prin deciziile de îndrumare date de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost împărtășită poziția că litigiile având ca obiect drepturi salariale sunt asimilate litigiilor de muncă; din perspectiva dispozițiilor art. 15 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/1997 operând o excepție în sensul că acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac cu privire la drepturile salariale sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru. În vederea unificării practicii judiciare, Curtea acceptă poziția că aceste cereri intră sub incidența dispozițiilor art. 15 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/1997 și apreciază că este legal investită cu soluționarea prezentului recurs.
Curtea de apel, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 588 din data de 17 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G; excepția lipsei procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CONSILIUL JUDEȚEAN B-N, invocate de PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B-
Totodată, prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G reprezentat prin Sindicatul Liber "" B-N împotriva CONSILIULUI JUDEȚEAN B-N și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de același reclamant împotriva PREȘEDINTELUI CONSILIULUI JUDEȚEAN B-
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că excepțiile invocate sunt neîntemeiate, dat fiind că reclamantul invocă dispoziții legale în susținerea cererii sale și pretinde acordarea de drepturi salariale, iar în această situație nu se poate susține că nu există un interes legitim și prin urmare, excepția lipsei de interes este neîntemeiată.
Tot astfel, se reține că sunt neîntemeiate și excepțiile lipsei calității procesuale și a plângerii prealabile întrucât se solicită drepturi salariale, în contradictoriu cu angajatorul, iar procedura invocată se cere doar în cazul atacării actului administrativ și nu și în situații de solicitare a drepturilor salariale.
Pe fond, reține instanța, că potrivit disp. Legii nr. 138/1999, nr.OG 63/2003, indemnizația se acordă doar unei categorii distincte, iar dispozițiile ordinelor evocate prin demersul introductiv, nu le sunt aplicabile.
De altfel, reține instanța, funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul autorităților publice le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și a altor acte normative speciale. Astfel, se arată că prin art. 31 din Legea nr. 188/1999 rep. ( art. 29 în forma anterioară), se stabilește că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici beneficiază, pe lângă salariu, de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, la alin. 2 menționându-se că salarizarea funcționarilor publicii se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționari publici.
Pe de altă parte, arată instanța, prin nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, nu a fost prevăzută și indemnizația de dispozitiv solicitată de reclamant. Această indemnizație nu a fost prevăzută nici printr-un act normativ anterior similar, respectiv nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 sau nr.OG 2/2006.
Împotriva soluției menționate declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea, cu consecința modificării hotărârii atacat în sensul admiterii acțiunii, obligării pârâtului la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu luna decembrie 2004, actualizată cu indicele inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; fără cheltuieli de judecată.
În motivare, recurentul susține că instanța nu a reținut faptul că temeiul acțiunii l-a constituit Ordinul nr. 496/2003 emis de, ce statua că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Acest act normativ, se arată de recurentă, precizează că personalul civil din beneficiază de toate drepturile stabilite prin lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prev. de art. 13 din Legea nr. 138/1999. Or, acest text stabilește tocmai acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % pentru personalul civil.
Tot astfel, arată recurenta că, de această indemnizație beneficiază toți angajații din prefecturi și din domeniul evidenței informative a persoanei - activitate coordonată de consiliile județene și locale; că prin acordarea acestuia se asigură egalitate de tratament, iar prin dispozițiile aplicabile funcționarilor se statuează că sistemul de salarizare cuprinde salarii de bază, premii, stimulente și alte drepturi care de altfel cuprind și sporul de dispozitiv.
Concluzionând, recurentul arată că, prin dispozițiile ordinelor a Legii nr. 138/1999, a nr.OUG 192/2002 și respectiv Legea nr. 188/1999 rezultă că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației evocate.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinările depuse, intimatul Consiliul Județean B-N și Președintele. B au solicitat respingerea recursului fundamentat pe aceea că dispozițiile Legii nr. 138/1999 și ale Ordinului nr. 496/2003 sunt aplicabile numai personalului încadrat în structura
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat prin prisma actelor existente, a normelor juridice incidente, Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În acest sens, se reține că actul administrativ, respectiv ordinul emis de către a fost dat în considerarea dispozițiilor legii de salarizare și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională precum și pentru acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Acest din urmă act normativ (Legea nr. 138/1999) reglementează salarizarea a două categorii de personal, cel militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții și anume instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Se poate așadar constata chiar din titlul legii că doar cele două categorii de personal ce sunt încadrate în instituțiile precizate, respectiv apărare, ordine publică și siguranță națională, pot pretinde aplicarea drepturilor conferite de către acest act normativ.
Recurentul este funcționar public angajat în aparatul propriu al unei unități administrativ-teritoriale organizate ca atare și nu în cadrul uneia din instituțiile mai sus menționate, context în care nu pot fi primite susținerile acestuia referitor la acordarea primei evocate.
Desigur, se susține de către reclamant că temeiul cererii îl constituie ordinul emis de, însă se omite a se avea în vedere că în conformitate cu Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice se publică în Monitorul Oficial. Nici Ordinul nr. 496/2003 și nici cel anterior nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel, nu au puterea de lege ce le este conferită de faptul publicării.
În plus, nu trebuie omis că prin ordinul arătat, în mod nejustificat s-a extins sfera de aplicare a legii, adăugând la aceasta și în condițiile în care potrivit art. 76 din Legea nr. 24/2000 ordinele și instrucțiunile trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot să conțină soluții care să contravină acestora.
Atât Legea nr. 138/1999 cât și Ordinul nr. 275/2002, anterior celui reținut de recurenți, se adresează unei categorii limitate de salariați, așa încât printr-o modificare adusă ultimului act administrativ, nu poate fi extinsă sfera de admisibilitate a legii și funcționarilor publici din administrația locală. Or, în aceste circumstanțe, dat fiind caracterul limitat sub aspectul persoanelor cărora se adresează, a legii nr. 138/1999, limitarea făcută de recurent la aplicarea categoriilor de personal din Ordinul nr. 496/2003 nu poate fi primită.
În sensul corect, trebuie înțeles că personalul civil al instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională și numai cel din instituțiile pe care legiuitorul le-a avut în vedere în adoptarea Legii nr. 138/1999 beneficiază de spor de dispozitiv, nu și alte categorii din alte unități.
Evident, se susține că în cazul neacordării nu se asigură o egalitate de tratament. Această susținere nu poate fi reținută, deoarece legea se adresează unei categorii limitate și numai anumitor instituții.
Prin urmare, constatând că nu sunt motive întemeiate, Curtea în baza art. 312.pr.civ. raportat la dispozițiile legale enunțate anterior, va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursu declarate de împotriva sentinței civile nr. 588 din 17 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./27.10.2008.
Jud.fond:
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
