Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 2/

Ședința publică de la 8 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în B, str.-.-, nr.258, jud.B, împotriva sentinței nr. 160 din 15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică recurenta personal și intimatul SPITALUL JUDETEAN DE URGENȚĂ B prin consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost acordat termen de judecată pentru ca recurenta să-și angajeze un apărător, după care;

Recurenta învederează instanței că nu a avut posibilitatea materială să-și angajeze un apărător.

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat. Arată în susținerea recursului că este nemulțumită de faptul că instanța de fond nu a ținut cont de toate actele depuse în dovedirea acțiunii ci s-a bazat doar pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimat. Mai arată că intimatul a încercat să acopere încălcarea legii și că este adevărat faptul că relațiile contractuale au încetat în urma depunerii demisiei din funcția pe care a fost trecută, respectiv de economist I A și pe care nu a deținut-o anterior niciodată în acest spital. Solicită pentru considerentele arătate oral și în scris în cadrul motivelor de recurs depuse la dosar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a analiza corect întregul material probator.

Reprezentantul intimatului, consilier juridic arată că recurenta a fost numită în funcția de șef serviciu doar temporar și a refuzat să semneze decizia în care se specifica revenirea acesteia în funcția de economist. Cu privire la concurs, acesta arată că a fost organizat public, fiind afișat la vizier, iar recurenta avea posibilitatea să se înscrie.A depus însă o cerere a demisiei din funcție, deci practic a încetat activitatea prin voința proprie și nu printr-o decizie a intimatului SPITALUL JUDETEAN DE URGENȚĂ

Cererea pentru suma de 90.000 RON reprezentând daune morale nu este întemeiată. De fapt, recurenta nu este o victimă, a plecat de pe post prin demisia proprie, chiar dacă nu participa la concurs putea rămâne, în continuare, prin revenirea la postul avut anterior, fără a -și înceta activitatea, până la pensie.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Prin sentința civilă nr. 160/15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosar nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în B, B-dul.-.- nr.258, județul B, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență, cu sediul în B, șoseaua Buzăului nr.2, județul

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:

Prin cererea formulată reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Județean de Urgență B pentru a se dispune anularea concursului și repunerea sa în funcția de șef serviciu contabilitate.

Totodată a solicitat să fie obligat pârâtul să-i plătească daune morale în sumă de 90.000 lei RON deoarece salariul i-a fost diminuat și a fost frustată de drepturile care i se conveneau și i s-a pătat imaginea de contabil șef sau director financiar din 08.11.1983 - 30.10.2002.

Reclamanta a mai solicitat să fie obligat pârâtul să-i plătească drepturile bănești cuvenite funcției de șef serviciu contabilitate, de la data îndepărtării din funcție și până la reîncadrare.

Reclamanta a avut cu pârâtul raporturi de muncă concretizate în contactul individual de muncă nr.246/01.11.2002 care a încetat în mod unilateral prin voința reclamantei de a demisiona conform art.79 alin.1 Codul muncii, conform deciziei nr.722/19.07.2007.

Așa fiind, instanța constată că anularea concursului la care reclamanta nici nu a participat, nu are ca urmare reîncadrarea în funcție a acesteia.

Este adevărat că reclamanta a deținut funcția de șef serviciu contabilitate, dar acest compartiment s-a reorganizat la 31.08.2006 prin alipirea serviciului financiar, rezultând serviciul financiar contabil fapt dovedit cu organigrama depusă la fila 23 de la dosar.

Pentru acest motiv, reclamanta a fost delegată în funcția de șef serviciu financiar contabil pentru că nu mai există la 31.08.2006 funcția de șef serviciu contabilitate.

Ulterior, conform adresei nr.12070/29.06.2007 emisă de - Autoritatea de Sănătate Publică a Județului B (fila 22 de la dosar) începând cu 01.07.2007 s-au efectuat unele transformări constând în anularea unor posturi și crearea unor posturi suplimentare printre care și șef serviciu contabilitate și șef serviciu financiar, prin separarea celor două servicii.

Aceste două posturi împreună cu altele au fost scoase la concurs la data de 02.07.2007.

Reclamanta în mod eronat a apreciat că ea ocupă postul de șef serviciu contabilitate în temeiul contractului de muncă. În realitate acest post a fost desființat, așa cum s-a arătat mai sus, iar reclamanta a pierdut această funcție. Pentru funcția de șef serviciu contabilitate suplimentată reclamanta avea dreptul de a se înscrise la concurs.

Dar, pentru a se dispune reintegrarea în această funcție avută este necesar să se desființeze Decizia nr.722/19.07.2007 prin care s-a dispus ca începând de la 20.07.2007 să înceteze contractul individual de muncă al reclamantei conform art.79 alin.1 Codul muncii, prin demisie.

Ori, reclamanta nu a atacat această Decizie în cadrul unui conflict de muncă, ci a solicitat numai anularea concursului.

Atât timp cât există o decizie de încetare a raporturilor de muncă, nu este posibilă reintegrarea în funcția avută anterior emiterii acestei decizii.

Ca o consecință a respingerii capătului de cerere privind reintegrarea, instanța urmează a respinge și capătul de cerere privind plata drepturilor bănești de la data îndepărtării din funcția de șef serviciu și până la data reluării acestei funcții.

Cât privește legalitatea concursului din data de 02.07.2007 se apreciază de către instanță că acesta s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor art.30 din Legea nr.53/2003, întrucât postul era liber la data scoaterii la concurs. Reclamanta nu putea ocupa în baza unui contract de muncă încheiat în anul 2002 un post înființat ulterior, prin suplimentare, la data de 01.07.2007.

Cum nu s-a dovedit în cauză nici o presiune morală sau încălcare a drepturilor reclamantei sau "pătare" a imaginii sale, instanța urmează a respinge și cererea privind plata daunelor morale în sumă de 90.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta cu următoarea motivare:

Instanța nu a răspuns solicitării recurentei, de a obliga intimata să depună Statul de funcții valabil pentru perioada iunie-iulie 2007 care arată în mod clar faptul că în acest document era trecută pe postul de șef serviciu contabilitate, pentru care avea contractul de muncă încheiat pe perioada nedeterminată nr. 246/01.11.2002. Reține instanța că în 2006 serviciul contabilitate și serviciul financiar "s-au alipit", devenind serviciul financiar-contabifitate. Funcția de șef serviciu financiar-contabililate a ocupat-o cu delegație conform Deciziei nr, 644/1.09.2006. Dar conform prevederilor legale, la data încetarii delegării, persoana delegată revine pe funcția deținută anterior delegării.

Din actele depuse la dosar reiese fără posibilitate de tăgadă că la data susținerii concursului pentru postul de șef serviciu contabilitate care a avut loc în data de 02.07.2007 și cu atât mai mult la data anunțării concursului din 20.06.2007, atât contractul de muncă nr.246/01.11.2002 pe perioada nedeterminată pentru postul de șef serviciu contabiiitate cât și delegarea pe postul de șef serviciu financiar-contabil erau valabile și produceau efecte. Aceste documente au fost modificate abia în data de 03.07.2007 după susținerea examenului pentru șef serviciu contabilitate, deci nu avea motiv să se prezinte la examen, întrucât deținea acel post.

Instanta de judecată reține că a refuzat semnarea Deciziei nr.655/03.07.2007, fără ca intimata să facă nici o dovadă în acest sens, respective, refuzul semnăturii trebuia urmat de comunicare prin poștă cu confirmare de primire. Se poate observa că actul adițional a fost semnat de recurentă abia în data de 17.07.2007 act care producea efecte retroactive respectiv din 03.07.2007.

Este adevărat că relațiile contractuale au încetat cu Spitalul Județean de Urgență B în urma depunerii demisiei din funcția pe care a fost trecută recurenta respectiv de economist 1A și pe care nu a deținut-o anterior niciodată în acel spital.

Curtea analizând actele dosarului constată:

Așa cum a reținut instanța de fond și cum rezultă și din probele dosarului recurenta reclamanta a fost încadrată conform contractului de muncă ca economist 1A șef serviciu contabilitate, în cadrul serviciului de contabilitate. Însă la data de 31 august 2006, s-a făcut o noua reorganizare, înființându-se un singur serviciu și anume financiar-contabilitate.

Pe acest motiv a fost emisă și decizia nr.644/2006 prin care se dispune ca recurenta, începând cu data de 01.09.2006 se delega în funcția de șef serviciu financiar-contabilitate.

Prin adresa 12070/2007, Autoritatea de Sănătate Publică a Județului Bas uplimentat mai multe posturi la Spitalul Județean de Urgență B, printre care și postul de șef serviciu financiar și șef birou contabilitate, care în conformitate cu prevederile nr.1470/2005.

Deci în mod corect a reținut instanța de fond că postul de sef birou contabilitate, a dispărut în momentul în care a fost adaptat o noua organigramă, iar recurenta a fost numită cu delegație pe postul de șef serviciu financiar contabil.

La data de 6 iulie 2007 recurenta își da demisia din funcția de economist 1A, pe care a revenit după separarea serviciului financiar contabilitate, în serviciul financiar și în biroul contabilitate.

Prin decizia nr.722/19.07.2007 conducerea spitalului a dispus ca începând cu data 20.07.2007, au încetat raporturile de muncă ale reclamantei.

Această decizie nu a fost atacată și și-a produs efectele.

În ceea ce privește concursul, așa cum a reținut instanța de fond, aceasta s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, iar daunele materiale și morale nu pot fi acordate.

Pentru aceste motive și în temeiul disp.art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în B, str.-.-, nr.258, jud.B, împotriva sentinței nr. 160 din 15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 8 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./09.03.2009

Tehnored./2ex./09.03.2009

Fond -

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Galati