Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.743/2009
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 207/CA din 15 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) supliment post, supliment treaptă salarizare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 octombrie 2009, s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentei prin care solicită admiterea recursului și în consecință respingerea acțiunii întrucât nu există surse financiare pentru plata suplimentelor de post și treapta de salarizare.
Curtea, după deliberare, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților și în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 207/CA din 15 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei PRIMĂRIA COMUNEI prin PRIMAR și în consecință a fost obligat pârâta să recunoască și să plătească reclamantului sumele de bani reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, începând cu data nașterii dreptului și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate în raport de rata inflației, până la data plății efective.
În final, instanța de fond a dispus înscrierea în carnetul de muncă a acestor drepturi.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut că otrivit p. disp. art. 31 alin. l din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici modificată, salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Această componentă a salariului a fost introdusă prin art. l3 din Titlul III - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici din nr. l6l/2003 care a modificat prevederile anterioare ale disp.art.29 din Legea nr. l88/l999 și care, prin art.25 din aceași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 0l.0l.2004.
In ce îl privește pe reclamant, instanța a constatat că acesta se află în relații de serviciu cu pârâtul Consiliul Local pentru perioada solicitată.
Așadar, față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că solicitarea reclamantului este întemeiată pentru perioada următoare intrării în vigoare a disp. art. 29 din Legea nr. l88/l999, în forma modificată, până la data pronunțării prezentei hotărări, întrucât legiuitorul le-a prevăzut în mod expres în lege, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.
A mai constatat instanța de fond că, deși prin nr.OG 92/2004 și nr.OG 2/2006 a fost suspendată aplicarea prevederilor legale privitoare la cele două sporuri, acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform disp. art. 64 alin.2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Astfel, a arătat prima instanță, dreptul la cele două componente ale salariului funcționarilor publici, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație subiectivă, respectiv de a plăti suma de bani ce reprezintă cele două sporuri, al căror procent va fi stabilit de angajator, în condițiile legii.
Chiar dacă aceste sporuri nu au mai fost prevăzute prin nr.OG 6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici pentru anul 2007, instanța a apreciat că prin dispozițiile acestei ordonanțe nu au putut fi înlăturate prev. art. 3l alin. 1 lit. c și d din Legea nr. l88/l999, întrucât abrogarea unor acte normative se realizează doar în condițiile prev.de art. 62 din Legea nr. 24/2000, respectiv printr-un act normativ de același nivel sau superior.
Referitor la procentul propriu-zis solicitat a fi acordat de către reclamantul, tribunalul a constatat că nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse.
Astfel, s-a arătat că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încălca principiul separației puterilor, consacrat de art. l alin.4 din Constituția României și a prevederilor art. 6l alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale arătate, Parlamentul și prin delegare legislativă în condițiile art. ll5 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exrecitarea drepturilor lor subiective, făcând aplicarea legii.
De aceea, a mai menționat tribunalul, instanța nu poate nega recunoașterea dreptului invocat de către reclamant, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici sau în temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens, ori ca urmare a faptului că pârâta nu a contestat procentul propriu-zis solicitat, instanța de fond a apreciat aceasta ca fiind justificată, deoarece atât acordarea dreptului cât și procentul concret nu se poate justifica decât făcând aplicare principiului legalității, or, un asemenea procent de 25 % nu este prevăzut de nici o normă legală.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
In acest sens, prin decizia nr. l325 din 4.l2.2008 Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că dispozițiile nr.OG l37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formeolor de discriminare, sunt neconstituționale în măsura în care, din acestea, se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ca atare, instanța de fond a admis în parte acțiunea, în temeiul disp.ar. l09 din Legea nr. l88/l999 rep. privind Statrutul funcționarilor publici, în sensul celor expuse mai sus, cu precizarea că instanța nu poate stabili procentul pentru aceste sporuri din moment ce nu au fost stabilite prin lege, deoarece s-ar încălca principiul separației puterilor în stat prev.de art. l alin. 1 din Constituția României, fiind evident că legiuitorul a lăsat la aprecierea autorității administrative cuantificarea acestor drepturi.
În final, instanța a apreciat că nu poate fi obligată pârâta la plata acestor drepturi și pentru viitor, în condițiile în care legislația privind salarizarea funcționarilor publici ar putea să mențină sau nu asemenea drepturi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta PRIMĂRIA COMUNEI prin PRIMAR, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul.
În motivarea recursului, pârâta a menționat că solicitarea reclamantului are temei legal doar parțial, în dispozițiile art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, republicată, deoarece nu există dispoziții exacte pentru a se putea calcula cuantumul și modalitatea de calcul a suplimentelor solicitate, această atribuție revenind fie legiuitorului în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unor hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Pe de o parte, a arătat pârâta, întrucât nu este reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar însemna obligarea primăriei la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala calculare de către instanță ar reprezenta o nesocotire a deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale, astfel că admiterea acțiunii ar presupune pronunțarea unei hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
În final, pârâta a menționat că bugetului de stat nu prevede acordarea suplimentelor prevăzute de Legea nr. 188/1999 și în bugetul local pe anii 2004-2008 și 2009 nu au fost alocate sume pentru acoperirea acestor suplimente.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamantul solicită, în mod direct, plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale îi sunt recunoscute de către lege reclamantului. Mai mult decât atât, dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă, este în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute. Reclamantul a solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal. Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză. Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamantul nu poate invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea recunoaște reclamantului acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamantului, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca, în primul rând, să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit. c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Mai mult, la solutionarea prezentului recurs Curtea are în vedere pe de o parte punctul de vedere unitar adoptat la nivelul Secției de profil al Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe de altă parte soluția dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Astfel, n ședința din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat un dosar în care a fost declarat recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilăerga omnes, implicit și instanțelor judecătorești.
Față de cele menționate anterior, in baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 alin. 1 punctul 9. se va admite recursul și se va modifica hotărârea atacată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, raportat la faptul că legiuitorul român nu a cuantificat încă printr-o normă cele două sporuri anterior enuntate. După necesara interventie a legiuitorului, reclamantul are dreptul la obligarea pârâtei să recunoască si să achite aceste sporuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de COMUNA prin PRIMAR, cu sediul in localitatea, nr. 150, jud. B-N, in contradictoriu cu intimatul, domiciliat in sat, nr. 136, comuna, jud. BNî mpotriva sentinței civile nr. 207/CA din 15 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei PRIMĂRIA COMUNEI prin PRIMAR.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red./3.11.2009
Dact./4 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
