Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 2.810/2009

Ședința publică de la 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 1149/29.05.2009 pronunțată în dosar nr- privind pe intimat AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), suplimentul postului.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile sunt lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.

Curtea, în urma deliberării, lasă cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 1.194 din 29 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca prematură acțiunea formulată de către reclamantele și, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ S, privind obligarea pârâtei la plata către reclamante a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare de 25 % din salariul de bază.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele au fost funcționari publici în cadrul pârâtei S, iar drepturile salariale solicitate de către acestea reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % sunt drepturi salariale prev. de art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și nu pot fi acordate, deoarece nu există temei legal pentru individualizarea cuantumului acestor sporuri și condițiile în care se acordă.

Aceste prevederi, a menționat instanța de fond, au fost suspendate în perioada 2004 - 2006 prin art. 44 din OUG92/2004 precum si de art. 48 din nr.OG 2/2006. A arătat instanța de fond că atâta vreme cât legiuitorul a omis să precizeze cuantumul acestui drept, iar modalitatea de calculare a dreptului nu a fost reglementată, este imposibil pentru angajator calcularea acestor sume de bani.

Pe de altă parte, a mai arătat instanța de fond, o eventuală cuantificare a dreptului făcută de către instanța de judecată prin comparare cu alte drepturi acordate funcționarilor publici ar conduce la încălcarea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a arătat instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului ori executivului în vederea acordării unui drept al cărui cuantum, cei îndreptățiți prin lege, nu l-au stabilit.

În final, instanța de fond a precizat că art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 prevede că salarizarea funcționarilor publici se poate face numai în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, dar această lege se găsește doar în stadiu de proiect, situație în care, dreptul în sine, deși reglementat, nu poate fi acordat neexistând un procent determinat care să ofere posibilitatea de calculare a dreptului, situație în care acțiunea reclamanților a fost apreciată de către instanța de fond ca fiind prematur introdusă și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele și, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, iar drept urmare, obligarea pârâtei S la plata sporurilor solicitate pentru perioada 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație din momentul nașterii dreptului și până la data plății efective.

În motivarea recursului, reclamantele au arătat că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 181/1999 și că neacordarea acestora este nelegală și neconstituțională, neproducând astfel efecte legale. Au apreciat reclamantele că suspendarea contravine prev. art. 41 și 53 din Constituția României care consacră principiul conform căruia exercițiul unor drepturi nu poate fi restrâns.

De asemenea, au susținut reclamantele că neacordarea suplimentului postului în procent de 25 % aduce atingere și prev. art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Totodată și aprecierea făcută de către instanța de fond că salarizarea funcționarilor publici se realizează conform sistemului unitar de salarizare, a fost criticată de către reclamante, deoarece aplicarea art. 44 din nr.OUG 92/2004 și art. 48 din nr.OG 2/2007 s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, având în vedere că acest drept a fost nu doar restrâns, ci îngrădit, atingând însăși esența dreptului.

Pe de altă parte, reclamantele au arătat că prin neacordarea drepturilor se aduce atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și care consacră principiul conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". În final, reclamantele au criticat respingerea ca prematură a acțiunii de către instanța de fond, arătând că prin art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 este expres stabilită o structură a salariului funcționarului public, aceasta incluzând și cele două sporuri solicitate.

Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamantele solicită, în mod direct, plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale. Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamantelor. Mai mult decât atât, dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).

Singura obiecție, pertinentă, este în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute. Reclamantele au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate. Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală. "Art. 31:

(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."

Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal. Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări. De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză. Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.

Reclamantele nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente. Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.

Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).

Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici. Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit. c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.

Mai mult, la solutionarea prezentului recurs Curtea are în vedere pe de o parte punctul de vedere unitar adoptat la nivelul Secției de profil al Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe de altă parte soluția dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Așa fiind, critica conform careia practica instanțelor este neunitară în ceea ce privește această chestiune deși pertinentă nu mai este de actualitate.

Astfel, n ședința din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat un dosar în care a fost declarat recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilăerga omnes, implicit și instanțelor judecătorești.

În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.

Față de cele menționate anterior, se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată, raportat la faptul ca legiuitorul român nu a cuantificat încă printr-o normă cele două sporuri anterior enuntate. După necesara interventie a legiuitorului, intimatele au dreptul la obligarea pârâtei să recunoască si să achite aceste sporuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantele și, cu sediul procesual ales in Z, strada - -, - jud. S, in contradictoriu cu intimata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de munca S, cu sediul in Z, strada - -, - jud. S împotriva sentinței civile nr. 1.194 din 28 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

Red./9.12.2009

Dact./5 ex./

Jud.fond:.

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj