Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 201/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIENr. 201/CA/2010
Ședința publică de la 03 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Nanea Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Lucian Ioan Gherman
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta FEDERAȚIA SINDICALĂ A DIN ROMÂNIA - UNIUNEA TERITORIALĂ SINDICALĂ CARTEL S împotriva sentinței nr.472/CA/9.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză a fost suspendată la data de 03.12.2008 în temeiul art.242(1) Cod pr.civilă.
Prin referatul întocmit la data de 06.01.2010 cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea perimării, primind termen de judecată pentru data de 03.02.2010.
Față de împrejurarea că niciuna dintre părți nu s-a prezentat în instanță și având în vedere că a trecut 1 an de la data suspendării, instanța va face în cauză aplicarea disp.art.248 Cod pr.civilă.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Reclamanta Federația Sindicală a din România a solicitat prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr- obligarea pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A) a Județului Sibiu la acordarea tichetelor de masă pentru anii 2004 - 2007 conform art.1 din Legea nr.142/1998 și cele ale art.23 din Legea nr.435/2006 și acordarea sporului de 25% din salariul de bază pe luna decembrie 2006, conform art.38 din Legea nr.435/2006, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte, iar în conformitate cu art.23 din Legea nr.435/2006, personalul încadrat în unitățile sanitar veterinare publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor. De asemenea, s-a susținut că potrivit art.38 din același act normativ, salariile de bază ale funcționarilor publici din instituțiile sanitar veterinare publice sunt mai mari cu 25% față de salariile prevăzute de nr.OG2/2006.
Prin sentința nr.472/CA/09.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiua respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de OG 2/2006 respectiv OG 6/2007, în cauză făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă. De asemenea a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal și-a exprimat punctul de vedere cu privire la respectarea condițiilor prevăzute de actul normativ în materia contenciosului administrativ, în sensul că este necesară formularea unei contestații la angajator-ordonator de credite, potrivit dispozițiilor OG 2/2006, respectiv OG 6/2007, iar în urma soluționării nefavorabile a contestației, funcționarii publici putându-se adresa instanței de contencios administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii.
Se consideră că aceste drepturi constând în alocația de hrană prin tichete de masă li se cuvenea reclamanților, acest drept fiind prevăzut în contractul colectiv de muncă pe anul 2003 și în art.1 din Legea nr.142/1998. În ce privește drepturile pentru viitor, se consideră că se impunea acordarea lor până la rămânerea irevocabilă a hotărârii atacate.
În drept se invocă art.304/1 Cod procedură civilă și art.274 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din 03 decembrie 2008 cauza a fost suspendată conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 248 Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este o sancțiune procedurală, de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată
Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 3 decembrie 2008, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 242 pct.2 Cod de procedură civilă.
Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incubă recurentei Federația Sindicală a din România - Uniunea Teritorială Sindicală CARTEL Sibiu, și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare în sensul art. 249-251 Cod de procedură civilă, instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 Cod de procedură civilă.
Pe cale de consecință, având în vedere și art. 252 alin 1 teza I Cod de procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Constată perimat de drept recursul declarat de reclamanta FEDERAȚIA SINDICALĂ A DIN ROMÂNIA împotriva sentinței nr.472/CA/9.09.2008 pronunțată de Secția de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 Februarie 2010
Președinte, - --- | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./4 ex./02.03.2010
Jud.fond
Președinte:Nicoleta Nanea ParaschivJudecători:Nicoleta Nanea Paraschiv, Lucian Ioan Gherman