Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 208/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.208/R/2008 Dosar nr-
Ședința publică din data de 25 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3773/C din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru datele de 18 și 25 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.3773/C/27.11.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, -, -a, -, și în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
A fost obligată pârâta să plătească drepturile bănești reprezentând prima de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006 sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației aferentă de la scadența fiecărei obligații până la data plății efective.
De asemenea, pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale de la data scadentă fiecărei obligații până la plata efectivă drepturilor mai sus arătate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Reclamanții funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, au solicitat obligarea pârâților la plata primei de vacanță aferentă anului 2001.
Temeiul legal al dreptului la prima de vacanță îl constituie art. 34, alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publice, republicată, în conformitate cu care "Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat".
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art.3 alin.1 din G nr. 33/2001 și apoi în mod succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat până la 31 decembrie 2006.
Analizând dispozițiile de suspendare, prima instanță a constatat că acestea contravin art. 41 și 53 din Constituția României, deoarece dreptul de primă de vacanță constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului de muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea acordării dreptului în cauză, contravine și dispozițiile art. 38 din Codul muncii, în conformitate cu care " Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturilor recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Ca urmare, instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de efecte juridice suspendarea dreptului la prima de vacanță și din moment ce nu a intervenit nici un act normativ de abrogare a dreptului respectiv, înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se impunea a fi acordat retroactiv.
În consecință, prima instanța a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâta să le plătească reclamantelor prima de vacanță aferentă anului 2006, conform adeverințelor de la dosar.
În baza art. 1082-1084 Cod civil, sumele vor fi actualizate în raport cu rata inflației, până la data plății, având în vedere deprecierea monedei naționale, de la data când s-a născut dreptul până la data plății efective.
Instanța de fond nu a avut în vedere precizarea de acțiunea, întrucât suma solicitată reprezintă totalul pretențiilor bănești, iar adeverințele anexate nu emană de la pârâtă și drepturile nu au fost cuantificate de un expert contabil judiciar.
Văzând dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de fond nu a reținut culpa procesuală a pârâtei, întrucât neacordarea drepturilor bănești nu i se pot imputa ci s-a datorat suspendărilor succesive prin lege, astfel că nu va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv prin legile bugetului de stat astfel că pârâții nu puteau încălca dispozițiile legale care sunt de strictă interpretare. Intimații au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Recursul formulat de pârâtă este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă, precum și din prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Prin art.35 din Legea nr.188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici s-a prevăzut că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat." Rezultă că, dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativele de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani. Aceste dispoziții legale au fost suspendate în mod succesiv, până la data de 31.12.2006, prin art.3 alin.1 din G nr.33/2001, și ulterior, prin legile de stat. Textele prin care a fost suspendată succesiv plata primei de concediu nu mai sunt în vigoare, dar se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcare dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece, dreptul la prima de vacanță nu a fost înlăturat, ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus menționate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art. 41 și 53 din Constituția Românei. De asemenea, normele legale de suspendare contravin și art. 16 alin. 1 din Constituția României, neputându-se suspenda, retroactiv, un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Prima de concediu este un drept de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamantă, iar, acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare sau a lipsei fondurilor bănești necesare, deoarece, s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamantei.
Față de aceste considerente, curtea va respinge recursul pârâtei, nefiind îndeplinite condițiile dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 3773/C din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.03.2008
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red. M - 25.03.2008
Tehnored. - 27.03.2008/ 2 ex
Judecător fond:
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu
