Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 21/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 21
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Laura Mariana
Grefier
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii G, A, A, -, G, G, G, împotriva deciziei numărul 4871 din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea dee APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, MINISTERUL MEDIULUI și intimata AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarele A și, lipsind G, A, -, G, G, G, și intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, MINISTERUL MEDIULUI și AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul arhivă al instanței, întâmpinări formulate de intimați.
Față de dispozițiile art. 86. instanța dispune a se comunica contestatoarelor o copie de pe întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Mediului.
La interpelarea instanței, contestatoarele arată că au invocat ca temei legal al contestației în anulare atât art. 318. cât și art. 317. întrucât în fața instanței de recurs nu au fost citate cu copie de pe motivele de recurs pentru a avea posibilitatea să-și formuleze apărările, iar decizia pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatoarele, pe rând având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate cu consecința rejudecării recursului și acordarea celor două suplimente în cuantum de câtre 25% fiecare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia nr- pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a respins recursul declarat de reclamanți, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva aceleiași sentințe, s-a modificat sentința în sensul că s-a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare. În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici. Astfel, s-a apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, a determinat instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut. Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală. Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, instanța a apreciat că reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Instanța a apreciat că nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclamanților a fost respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Împotriva acestei decizii, au formulat contestație în anulare contestatorii recurenți, invocând dispozițiile art. 317 pct.1 și 318.pr.civ.
În motivare, contestatorii au susținut că instanța de recurs a soluționat cauza fără a fi citați cu copia motivelor de recurs și motivele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, a omis să cerceteze motivele de modificare invocate, și decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale.
În fapt, dezvoltând aceste motive, contestatorii au criticat pentru nelegalitate și netemeinicie decizia atacată sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii în ceea ce privește acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către intimatul Ministerul Mediului solicitându-se respingerea contestației și menținerea deciziei atacate.
Examinând cererea formulată de contestatori prin prisma motivelor invocate, instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 pct.1 și art. 318.pr.civ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare dacă motivul nu a putut fi invocat pe căile ordinare de atac, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Din condițiile imperative prevăzute de textul de lege menționat, rezultă că această cale extraordinară de atac este pusă la dispoziția părților pentru repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, urmărindu-se anularea hotărârii nu pentru motive de fond, ci pentru săvârșirea unor erori în legătură cu citarea.
Ori, în cauză nu se invocă neregularitatea procedurii de citare cu contestatorii, ci necomunicarea motivelor de recurs formulate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Acest motiv, legat de necomunicarea actelor din dosar nu se încadrează în situația prevăzută de art. 317 pct.1 pr.civ. și mai mult decât atât, nu poate fi susținut ca o încălcare a normelor procedurale având în vedere că procedura de chemare a recurenților pentru termenul când s- judecat recursul a fost legal îndeplinită, iar aceștia au fost reprezentați de recurentele și -, cu împuternicire.
Cât privește celelalte motive ale contestației, referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la unele motive de modificare a sentinței, și pronunțarea unei decizii ca urmare a unei greșeli materiale, instanța constată că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318 din Codul d e procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prevederea cuprinsă în art. 318 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și alte erori asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționată de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt.
În cauză, aspectele invocate de contestator nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială, ci privesc fondul propriu-zis al procesului, despre care s-a susținut că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale în materie de acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Reținând că retractarea hotărârilor judecătorești irevocabile pe calea de atac extraordinară, folosită de contestatori, nu se poate obține pentru greșeli de judecată, urmează a se respinge contestația în anulare.
Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, izvorăște din obligația pe are o are instanța de recurs de a examina toate aspectele de nelegalitate și netemeinice invocate prin recursul declarat împotriva hotărârilor atacate.
Întrucât art. 303 Cod procedură civilă prevede că recursul trebuie să fie motivat prin însăși cererea de recurs, sau înlăuntrul termenului de recurs, este de înțeles că obligația de examinare a instanței se circumscrie la motivele prezentate în termenul legal întrucât dacă s-ar da examinării unei hotărâri, în cazul contestației în anulare, limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul contestației în anulare de cale de atac extraordinară, privind anumite neregularități prevăzute de lege, ceea ce nu este în sprijinul reglementării date de lege acestei instituții.
Observând că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate atât în cererea formulată de recurenții reclamanți cât și în cererea formulată de recurenta pârâtă Agenția Națională pentru Protecția Mediului, se constată că nu își găsesc aplicare dispozițiile legale invocate de contestatori.
Față de aceste motive, instanța urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatorii recurenți, menținând decizia pronunțată de instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii G, A, A, -, G, G, G, împotriva deciziei numărul 4871 din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea dee APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, MINISTERUL MEDIULUI și intimata AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.
2 ex./27 ianuarie 2010
jud.recurs
-
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Gabriela Carneluti, Laura Mariana
