Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2133/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2133
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
JUDECĂTOR 2: Duican Doina
JUDECĂTOR 3: Păun
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul - PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " împotriva sentinței civile nr.1176/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX -a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI Bad epus la dosar la data de 19.10.2009 întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata pârâtă, prin consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1176/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.49561/3/CA/3008 a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada anterioară datei de 06.01.2006 ca neîntemeiată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor fiind respinsă acțiunea îndreptată împotriva acestuia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul prin reprezentantul legal Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " în contradictoriu cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii normei de hrană 12B începând cu anul 2005, sumă actualizată cu indicele de inflație.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că norma de hrană solicitată se aplică în conf.cu disp.art.24 din Ordinul AI 440/2003, nominal prin ordin de zi pe unitate sau dispoziția zilnică a șefului unității cu respectarea celorlalte condiții prevăzute în Anexa 1 la HG 65/2003 Normă 12"B", în situațiile prev.la pct.9, respectiv personalului din structura Inspectoratul General de Poliției, reclamantul neîndeplinind aceste condiții.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal a formulat recurs reclamantul - prin Sindicatul Național al Polițiștilor, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurentul reclamant a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Administrației și Internelor, întrucât acesta deși nu se află într-un raport juridic direct cu salariatul, este ordonator de credite pentru Direcția Generală de Poliție Municipiul
Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul nu poate beneficia de dreptul la norma de hrană întrucât HG nr.65/2003 se referă doar la personalul din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Totodată recurentul reclamant a susținut că începând cu anul 2009 dreptul la norma de hrană se acordă și polițiștilor din cadrul DGPMB.
În drept au fost invocate disp.art.299 și urm. cod pr.civ. Lg.360/2002.
Intimata DGPMB a formulat întâmpinare solicitând menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond și respingerea recursului.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile incidente în cauză cât și în temeiul disp.art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, cu privire la criticile recurentului vizând soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a AI, Curtea constată că acestea nu pot fi reținute, fiind nefondate.
Chiar dacă Ministerul Administrației și Internelor are calitatea de ordonator principal de credite față de intimata DGPMB, aceasta nu îi conferă însă și calitatea procesuală pasivă în cauză, întrucât raporturile de serviciu se desfășoară între recurentul reclamant și DGPMB, în calitate de angajator, aceasta din urmă fiind singura obligată față de reclamant cu privire la drepturile bănești solicitate.
În ceea ce privește susținerile recurentului cu privire la modul greșit în care instanța a interpretat și aplicat în cauză dispozițiile legale incidente, Curtea constată că și acestea sunt nefondate.
Drepturile solicitate prin acțiunea formulată sunt reglementate de dispozițiile HG nr.65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Administrației și Internelor.
Normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă acestei hotărâri, în speță Norma nr.12"B", solicitată, fiind acordată polițiștilor care încadrează unitățile de poliție și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit disp.rt.12 al.1 din Lg.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române - DGPMB este o unitate care are personalitate juridică fiind în subordonarea și care nu face parte din structura propriu-zisă a acestuia, fiind o unitate subordonată teritorial.
Astfel fiind, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale reținând faptul că reclamantul care se află în raporturi de serviciu cu DGPMB nu face parte din categoriile de personal care beneficiază de aceste drepturi.
În ceea ce privește susținerea recurentului cu privire la faptul că începând cu anul 2009 polițiști din cadrul DGPMB beneficiază de norma 12B, este irelevantă în cauză având în vedere perioada anterioară pentru care acesta a solicitat acordarea drepturilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare a acesteia și în consecință, în temeiul disp.art.312 al.1 cod pr.civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul - PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " împotriva sentinței civile nr.1176/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX -a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.DD GREFIER
EF/2ex.
11.11.2009
Tr.B-09
Jud.LG
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria, Duican Doina, Păun