Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 214/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.214
Ședinta publica din data de 25 ianuarie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul, pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI și chemații în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1982 pronunțată în data de 28 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fonda recursurilor.
Recurentul solicită admiterea recursului promovat, modificarea sentinței recurate în sensul acordării drepturilor bănești, reprezentând primă de vacanță pentru anii 2006, parțial 2005, actualizate cu rata inflației până la data efectuării efective a plății.
Față de recursurile promovate de MEF și IJP S și MIRA solicită respingerea acestora.
Curtea în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante reține cauza în proinunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1982 din 28 septembrie 2007 a Tribunalului Sălaj, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, împotriva pârâtei Instituția Prefectului Județului S, care a fost obligată să achite acestuia suma de 1.117 lei reprezentând primele de vacanță cuvenite reclamantului pentru anii: 2000 (89 lei), 2001 (492 lei), 2005 (180 lei) și iulie 2006 (356 lei), exprimată brut, care vor fi actualizate cu rata inflației, până la data efectuării plății, exclusiv dobânda aferentă.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Ministerului Internelor și Reformei Administrative, obligând chematul în garanție să suplimenteze bugetul pârâtei cu prevederi și sume necesare plății sumei cuvenite reclamantului.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, care a fost obligat să vireze Ministerului Administrației și Internelor sumele acordate reclamantului prin prezenta.
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru sumele aferente anilor 2000-2001, invocată de pârâtă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chemata în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea sa, reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu Instituția Prefectului să pronunțe a hotărâre prin care să se dispună obligarea acesteia la plata primei de vacanță aferentă anilor 2000, 2001, parțial 2005 și prima de vacanță pentru anul 2006, actualizată cu rata inflației, la care să se adauge dobânda legală.
S-a arătat în cuprinsul cererii că suma la care este îndreptățit reclamantul este de 2060 lei, dreptul pretins având o reglementare expresă în cuprinsul Legii nr. 188/1999, precum și că prin sentința civilă 14/2007 a Tribunalului Sălaj reclamantului i s-au acordat drepturi cu același titlu, pentru perioada 2002 - 2005.
Prin întâmpinare, Instituția Prefectului a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru anii 2000 - 2001, solicitând pe fond respingerea acțiunii; aceiași pârâtă formulează o cerere de chemare în garanție în contra Ministerului Internelor și Reformei Administrative, solicitând ca în caz de admitere a acțiunii chematul în garanție să fie obligat a suplimenta bugetul cu prevederi și sume necesare în vederea efectuării plății.
La rândul său, chematul în garanție a formulat el însuși o cerere de chemare în garanție în contra Ministerului Economiei și Finanțelor B, pentru ca acesta să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, invocând pentru aceasta excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.
Tribunalul a reținut că reclamantul este funcționar public, având recunoscut prin art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, și care se impozitează separat.
Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile prin procedura suspendării instituită inițial prin art. 3 alin. 1 din OG nr. 33/2001 și apoi prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 din Legea nr. 507/2003 art. 8, alin. 7 din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, însă aceste texte legale nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea acestui drept.
A reținut prima instanță că prin suspendarea succesivă la plată a primei de vacanță, dreptul la această primă nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce reclamanții nu au beneficiat niciodată de acest drept stabilit în favoarea lor, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii (decizia nr.XXIII/2005).
În privința excepției prescripției dreptul la acțiune pentru anii 2000 și 2001, aceasta a fost respinsă, deoarece potrivit art. 7 alin. 1 din. nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, respectiv de la data emiterii actului normativ care a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la prima de vacanță. Dreptul la acțiune a fost el însuși suspendat pin legile bugetului de stat, care au suspendat plata drepturilor asupra cărora poartă litigiul de față.
Dobânda nu va fi adăugată în sumele la care pârâta a fost obligată deoarece prin actualizarea lor în raport cu inflația se va efectua o plată integrală, care include și prejudiciul rezultat din întârzierea plății.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă, aceasta în baza art. 60 - 63 Cod procedură civilă, a fost admisă astfel cum a fost formulată, dată fiind calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
De asemenea, în baza art. 60 - 63 Cod procedură civilă tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative în contra Ministerului Economiei și Finanțelor. Aceasta deoarece potrivit art.57 din nr.OG 38/2003, activitatea reclamanților este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 200/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor.
Cu aceste argumente, care vizează rolul de coordonator al Ministerului Economiei și Finanțelor în privința activității bugetare, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui a chemat în garanție.
Împotriva hotărârii a declarat recurs chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și desființarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a MinisteruluI Economiei și Finanțelor ca inadmisibilă.
În motivele de recurs chemata în garanție a arătat că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantului și a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății drepturilor salariale către reclamant, reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2000, 2001, 2005 și 2006, actualizate cu rata inflației până la data efectuării plății, deoarece în speță Ministerul Economiei și Finanțelor nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă, iar pe de altă parte, în cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specific atât în ceea ce privește normele de drept substanțial cât și în privința normelor procedurale iar raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere de chemare în garanție.
A mai invocat prevederile art. 3 alin. (1) lit. A pct. 2 din HG nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare", precum și art. 4 alin. (1) și (2) și 15 alin. (1) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, precum și art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Împotriva aceleași hotărâri a declarat recurs și pârâta Instituția Prefectului județului S, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că pentru anii 2000-2001 a intervenit prescripția dreptului la acțiune potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, privind prescripția extinctivă "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege." "Termenul prescripției este de 3 ani."
A mai arătat recurentul că suspendarea unui act normativ sau a unei dispoziții legale cuprinsă în asemenea acte nu poate fi ignorată, deoarece, atâta timp cât persistă suspendarea, aceste acte sau dispoziții nu pot face parte din ordinea de drept și prin urmare, se consideră practic inexistente pentru acele perioade.
Împotriva hotărârii a declarat recurs și chematul în garanție Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și rejudecând pricina, să se respingă cererea intimatului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, chematul în garanție a arătat că pentru perioada 2000-2001, acțiunea este prescrisă.
Pe fond, recurentul a arătat că suspendarea succesivă pentru anii 2001, 2005 și 2006 prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 este un eveniment legislativ intervenit în condițiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată și că în baza art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu au fost aplicate în anii 2001, 2005 și 2006, fapt pentru care, conform art. 14 și art. 21 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în bugetele aprobate Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anii respectivi nu au fost prevăzute sume pentru plata primelor de concediu.
S-a mai arătat că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate; sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din actul normativ sus-menționat.
La rândul lui, reclamantul a formulat recurs, arătând că din suma cuvenită pe anul 2006 - 1186 lei, instanța i-a acordat numai 356 lei, fără nici un temei legal, chiar dacă admite că a fost transferat în cursul anului.
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestui drept a fost suspendată prin rt. 3 alin. 1 din OUG nr. 33 din 26 februarie 2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr. 386/2001, până la data de 1 ianuarie 2002, însă potrivit art. III alin. 3 din același act normative pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999.
Chiar dacă prin legile bugetare succesive, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, a fost prelungit de fiecare dată termenul de suspendare, nu se poate considera că dreptul în discuție nu există deoarece nici un text legal nu îl înlătură, suspendând doar exercițiul său, împrejurare care nu poate fi considerată o desființare. Prin urmare, temeiul juridic al dreptului există și în prezent.
Pe de altă parte, invocare în prezent a suspendării prin legile bugetare, apare a fi o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție si art. 1 din Codul civil.
Ca atare, subzistă în sarcina ordonatorilor de credite obligația de a plăti reclamanților primele de concediu prevăzute de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
În mod similar a raționat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunțată într-un recurs în interesul legii vizând o problemă de drept analogă, fiind aplicabilă regula de interpretare logică ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet.
În cauză a fost invocata prescripția dreptului material la acțiune pentru sumele mai vechi decât termenul general de prescripție de 3 ani, însă, după cum s-a arătat, datorită suspendării succesive a exercițiului dreptului, reclamanții au fost în imposibilitate de a acționa, iar contra non valentem agere, non currit praescriptio.
Cu privire la Ministerul Finanțelor Publice, trebuie reținut prin art. 19 din Legea nr. 500/2002, acesta coordonează activitățile Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului de execuție.
Considerentele expuse adresează în întregime motivele de recurs, în măsura pertinenței lor.
În privința recursului reclamantului, Curtea reține că suma aferentă anului 2006 fost acordată proporțional cu perioada cât a activat în cadrul Instituției prefectului, ulterior fiind transferat la Primăria. Aceasta nu a fost parte în proces, și nu poate fi deci obligată la diferența de sumă, la fel cum nici angajatorul inițial nu poate suporta decât suma aferentă perioadei în care reclamantul a activat în cadrul său.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate reclamantul, pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI și chemații în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1982 din 28.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2008.
PRESEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - -
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus, Rodica
