Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 216/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.216
Ședinta publica din data de 25 ianuarie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1903 pronunțată în data de 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL POLIȚIEI S, G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că la data de 11.01.2008, intimatul, Inspectoratul de Poliție Județean Saî nregistrat întâmpinare.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă rămâne în pronunțare
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1903 din 20 septembrie 2007 Tribunalului Sălaj, s-a admis actiunea formulată de reclamantii G, -, -, -, -, -, împotriva pârâților MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, și INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, iar pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe perioada 2004 - 2006.
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, a fost obligat să pună la dispoziție angajatorului, fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin actiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamanții, -G, -, -, -, - și - au chemat în judecată pârâții: MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, și INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEȚEAN S, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând obligarea pârâților, la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de vacanță pe perioada 2004-2006, actualizată în raport cu coeficientul de inflație.
In motivarea cereri reclamanții arată că dreptul lor la prima de vacanță își are temeiul în prevederile art.34, alin.2 din Legea nr.188/1999, prin care se stabilește faptul că "funcționatul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării, care se impozitează separat".
Prin legile de aprobare a bugetului de stat, legi care au o aplicare strict determinată în timp la un an calendaristic potrivit principiului anualității bugetelor, începând cu anul 2002, s-au stabilit nelegal suspendări ale plăților primelor de vacanță doar pentru respectivul an calendaristic la care fac referire actele normative, Iăsând totodată nereglementată și fără interdicții acordarea și plata ulterioară a acestor drepturi.
Se mai arată că reclamanții nu au beneficiat deloc de prevederile referitoare la plata primei de vacanță, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare, ceea ce este total în afara legii întrucât există principiul conform cărui a, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat, nu poate fi anulat. S-a mai invocat art.41 pct.2 din Constituție care prevede dreptul salariaților la protecția socială a muncii precum și ar.38 din Legea nr.53/2003 potrivit cărora dreptul persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Prima instanță a reținut că reclamanții sunt funcționari publici ai pârâților, iar potrivit prevederilor art.34, alin.2 din Legea nr.188/1999 "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării, care se impozitează separat".
Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile ulterior anului 2002 prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art.3 alin. 1 din G nr.33/2001, urmată ulterior de menținerea acestei măsuri prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv prin art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 precum și art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004.
Articolul 38 din Legea nr.53/2003 prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Ca urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative sus menționate.
De altfel aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiu lui ori la prelungirea termenului de punere în aplicare iar Curtea Constituțională, prin decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe 2004 și 2005 care au suspendat acordarea drepturilor respective.
Ori, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Astfel cum arată și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea (decizia nr.XXIII/2005).
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta Directia Generală a Finantelor Publice a Judetului S, solicitând desființarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garantie a Ministerului Economiei și Finantelor ca inadmisibilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanta de fond în mod nelegal a admis actiunea reclamantilor și a obligat chematul în garantie Ministerul Economiei și Finantelor să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plătii drepturilor salariale către reclamanti, reprezentând prima de vacantă aferentă anilor 2004-2006.
În spetă Ministerul Economiei și Finantelor nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă.
După cum s-a mai arătat și în fata instantei de fond institutia chemării în garantie, așa cum este reglementată de art. 60-63 Cod procedură civilă, reprezintă o formă de participare a terților la activitatea judecătorească ce conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligatia de garantie sau de despăgubire în ipoteza în care partea responsabilă ar pierde procesul.
În cadrul litigiilor de muncă nu sunt admisibile cererile de chemare în garantie întrucât dreptul muncii are un caracter specific atât în ceea ce privește normele de drept substantial cât și în privinta normelor procedurale iar raportul dintre pârât și chematul în garantie nu este unul de dreptul muncii pentru a putea fi justificată o astfel de cerere de chemare în garantie.
În consecintă, între Ministerul Economiei și Finantelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nici o obligatie de garantie, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu a corectat periodic drepturile reclamantilor, nu conferă acestuia nici o garantie legală din partea Ministerului Economiei și Finantelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În drept s-au invocat prevederile art. 15 și 3 alin. (1) lit. A pct. 2 din HG nr. 386/2007 privind organizarea și functionarea Ministerului Economiei și Finantelor, Ministerul Economiei și Finantelor și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, precum și art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Se consideră de recurentă că Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raportul juridic dedus judecătii și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în actiunea din prezentul dosar, motiv pentru care cererea sa de chemare în garantie este inadmisibilă.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean S solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând în motivare legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Potrivit art. 37 pct. 2 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediul de odihnă, polițiștii primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, de acest drept urmând să se beneficieze începând cu anul 2004.
Aplicarea acestui drept a fost suspendată prin Legea nr. 519/2003 privind bugetul asigurărilor de stat pe anul 2004( art. 7 al.3) și Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004( art. 9, a1.7), până la 31.12.2004, iar ulterior prin art. 8 al. 7 din Legea nr. 512/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, până la 31.12.2005, apoi prin Legea nr. 579/2005 privind bugetul de stat pentru anul 2006, art.5 pct. 5, respectiv art. 5 pct. 1 din Legea nr. 380/2005 privind bugetul asigurărilor sociale pentru unul 2006, până la 31.12.2006.
Chiar dacă prin legile bugetare succesive a fost prelungit de fiecare dată termenul de suspendare, nu se poate considera că dreptul în discuție nu există deoarece nici un text legal nu îl înlătură, suspendând doar exercițiul său, împrejurare care nu poate fi considerată o desființare. Prin urmare, temeiul juridic al dreptului există și în prezent.
Pe de altă parte, invocare în prezent a suspendării prin legile bugetare, apare a fi o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție si art. 1 din Codul civil.
Ca atare, subzistă în sarcina ordonatorilor de credite obligația de a plăti reclamanților primele de concediu prevăzute de art. 37 pct. 2 din OG nr. 38/2003.
În mod similar a raționat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunțată într-un recurs în interesul legii vizând o problemă de drept analogă, fiind aplicabilă regula de interpretare logică ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet .
În cauză a fost invocată prescripția dreptului material la acțiune pentru sumele mai vechi decât termenul general de prescripție de 3 ani, însă, după cum s-a arătat, datorită suspendării succesive a exercițiului dreptului, reclamanții au fost în imposibilitate de a acționa, iar contranon valentem agere, non currit praescriptio.
Cu privire la Ministerul Finanțelor Publice, trebuie reținut prin art. 19 din Legea nr. 500/2002, acesta coordonează activitățile Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului de execuție. Prin urmare, criticile formulate în recurs sunt nefondate, obligația sa de asigurare a fondurilor izvorând din atribuția de coordonare a activităților cu privire la sistemul bugetar.
Considerentele expuse adresează în întregime motivele de recurs, în măsura pertinenței lor.
Față de cele de mai sus, Curtea urmează ca, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Respinge recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1903 din 20.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2008.
PRESEDINTE JUDECATOR GREFIER
- - - - - -
RED./MR
05.02.08/2 EX.
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus, Rodica
