Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 109/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.109

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Eleonora Gheța

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri, martorii, și

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că, pricina se află la treilea termen de judecată. Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru iar părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 192.pr. civilă raportat la prevederile art. 193.pr. civilă îi audiază, filele 25-28 din dosarul cauzei.

Totodată, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 septembrie 2007, reclamantul a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 22359/20.08.2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr.189/2000 întrucât nu sunt dovezi în susținerea cererii sale.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.05.2007, sub nr. 54734, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.

Prin hotărârea nr. 22359/20.08.2007 pârâta respinge cererea reclamantului, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acestuia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art.1 din Legea nr. 189/2000.

Analizând dispozițiile art.1 din Legea nr.189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor G și atestă cu caracter unitar împrejurarea că familia reclamantului s-a refugiat din localitatea de domiciliu Popești, în localitate T, în cursul lunii noiembrie 1942, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie 1945. Și în fața instanței, martorii audiați, și care anterior au dat declarații autentificate, confirmă strămutarea reclamantului din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acestuia, ipoteza normei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000 fiind incidentă.

Drept urmare, instanța va aprecia acțiunea reclamantului ca fiind fondată și în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004 va dispune anularea hotărârii nr. 22359/20.08.2007 a pârâtei și va obliga pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada 13.11.1942 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data formulării cererii 1 aprilie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliată în localitatea Popești nr.29, jud. C, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C cu sediul în localitatea C-N, str. - nr.2, jud. C și în consecință:

Dispune anularea hotărârii nr. 22359/20.08.2007 emisă de către pârâtă.

Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 13 noiembrie 1942 - 6 martie 1945 să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 aprilie 2007.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - -

Red.//4 ex./05.02.2008

Președinte:Eleonora Gheța
Judecători:Eleonora Gheța, Rodica Filip

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 109/2008. Curtea de Apel Cluj