Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2204/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2204/2008
Ședința publică din 16 Octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 586 din 17.06.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N, privind și pe intimații CONSILIUL JUDEȚEAN B-N și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B-N, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că la data de 29 august 2008 intimații au depus la dosarul cauzei întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 586 din 17 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N au fost respinse ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean B-N, invocate de pârâtul Președintele Consiliului Județean B-
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul reprezentat prin Sindicatul Liber "" B-N împotriva pârâtului CONSILIUL JUDEȚEAN B- și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de același reclamant împotriva PREȘEDINTELUI CONSILIULUI JUDEȚEAN B-.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele;
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, invocat în acțiunea reclamantului, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 275/2002 s-au aprobat Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999, iar prin Ordinul nr. 496/2003, au fost aduse modificări și completări la Ordinul. nr. 275/2002, cu modificările și completările ulterioare, astfel că la pct. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002, se prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Așadar indemnizația de dispozitiv își are temeiul în dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 (care privesc cadrele militare, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională), precum și pe disp. art. 17 alin. 3 din OUG nr. 63/2003, în vigoare la data emiterii ordinului, conform cărora personalul MIRA beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
OUG nr. 63/2003 a fost abrogată prin OUG nr. 30/2007, care, în art. 18 alin. 3, prevede că personalul MIRA (compus din cei prevăzuți la art. 17) beneficiază de drepturile dobândire anterior, conform legislației în vigoare, și personalul preluat potrivit OUG nr. 25/2007, beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, începând cu data de 1 ianuarie 2008. În art. 22 alin. 1 din OUG nr. 30/2007, se prevede că fondurile necesare desfășurării activităților în MIRA se asigură de la bugetul de stat, precum și din alte surse legal instituite.
Din cele de mai sus s-a putut concluziona că există două categorii de personal distincte, de personal civil, care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, una - care include personalul civil din MIRA, care beneficiază de indemnizația de dispozitiv potrivit pct. 9.2 din Ordinul MAI nr. 275/2002, cu modificările și completările ulterioare, și alta - care privește personalul oricărei structuri ale administrației publice centrale și locale (în care se include personalul din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităților publice locale), care nu se află în structura organizatorică a MIRA și cărora nu le sunt aplicabile dispozițiile Ordinului MAI nr. 275/2002.
În cauză, reclamantul este funcționar public în cadrul aparatului propriu de specialitate a Consiliului județean B-N, care potrivit art. 87 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, este autoritate a administrației publice locale, constituită la nivel județean, autoritate ce nu se află în structura organizatorică a MIRA.
Prin urmare, reclamantului, în calitate sa de funcționar public, în cadrul Consiliului județean B-N, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 și a altor acte normative speciale, și nu prevederile pct. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, trebuie menționate dispozițiile art. 31 (art. 29 în forma anterioară a legii) din Legea nr. 188/1999, conform cărora funcționarii publici beneficiază, pe lângă salariu, de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, iar salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Or, în actele normative privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici din perioada 2004 și până în prezent, respectiv OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007, nu se prevede acordarea indemnizației de dispozitiv.
În consecință, acțiunea și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulate de reclamant au fost respinse, ca neîntemeiate.
Având în vedere că Președintele Consiliului județean B-N a renunțat la judecată cu privire la cererea de intervenție în nume propriu, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, instanța a luat act de această renunțare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acțiunii ca întemeiată și obligarea pârâtului la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu luna decembrie 2004, actualizată cu indicele inflației de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
În motivarea recursului reclamantul arată că prin acțiunea introductivă a invocat ca temei pct. 9.2. din Ordinul nr. 496/2003 emis de care uniformizează sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea, prin comasarea celor două domenii, cel al internelor și cel al administrației publice, astfel personalul din administrația publică urmând a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de bază.
A invocat reclamantul și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. e din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care impune principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor economice, iar prin acordarea sporului de dispozitiv se asigură egalitatea de tratament economic, salarial al personalului din cadrul aceleiași autorități.
Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ( 23).
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Cele două acte administrative respectiv Ordinul nr. 275/2002 și Ordinul nr. 496/2003 emise de către Ministerul Administrației și Internelor au fost date în considerarea dispozițiilor Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Se poate constata, chiar din textul menționat anterior, că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea a două categorii de personal, militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții, respectiv instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Față de această prevedere expresă cuprinsă chiar în titlul legii, singura concluzie ce se poate desprinde este că doar categoriile de personal ce se încadrează în dispozițiile legii pot pretinde aplicarea drepturilor conferite de către aceasta.
Așa cum s-a arătat anterior de beneficiul Legii nr. 138/1999 se pot bucura doar personalul militar și cel civil angajat în instituțiile publice expres prevăzute, respectiv de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Reclamantul este funcționar public angajat în aparatul propriu al unei unități administrativ teritoriale și nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În privința Ordinului nr. 426 din 28 iulie 2003 emis de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative indicat de către reclamant ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, Curtea constată următoarele:
În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice centrale se publică în Monitorul Oficial al României partea
Nici Ordinul nr. 496/2003 și nici cel anterior, respectiv nr. 275/2002 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel încât, nu au puterea de lege ce le este conferită de faptul publicării.
Prin Ordinul nr. 496/2003 s-a extins în mod nejustificat sfera de aplicare a unei legi, act normativ de valoare superioară, adăugând astfel la lege. Atât Legea nr. 138/1999 cât și Ordinul nr. 275/2002 se adresează unei categorii limitate de salariați, astfel încât printr-o modificare adusă ultimului act administrativ nu poate fi extinsă sfera de adresabilitate a legii și funcționarilor publici din administrația locală.
În conformitate cu caracterul limitat, sub aspectul subiectului căruia i se adresează, al Legii nr. 138/1999, trimiterea din art. 9 pct. 2 al Ordinului nr. 496/2003 la personalul civil din administrația publică trebuie înțeleasă în sensul că și personalul civil al instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de sporul de dispozitiv dar numai cei din instituțiile pe care legiuitorul le-a avut în vedere la adoptarea Legii nr. 138/1999.
Nu se poate reține discriminarea în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
Față de cele menționate anterior în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 586 din 17.06.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./20.10.2008
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
