Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2215/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2215/2008
Ședința publică din 16 Octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE C-N PRIN împotriva sentinței civile nr.1261 din 4.07.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimatul-reclamant și intimata-pârâtă DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxa de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 10 octombrie 2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimatul-reclamant, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1261 din data de 04 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C și s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamatului suma de 1151,32 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen Golf, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 1.151,32 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtelor cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Adresele prin care pârâtele și-au manifestat refuzul de a restitui taxa specială de primă înmatriculare nu reprezintă acte administrative în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și nici acte administrativ fiscale în sensul dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, neputând fi circumscrise dispozițiilor acestor acte normative referitoare la anularea actelor administrative. În consecință, cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. C, precum și cea de anulare a adresei nr. 8974/2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N au fost respinse.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare împreună cu dobânzile legale aferente, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată în parte, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantului privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzilor legale, tribunalul a respinso, dat fiind faptul că nr.OG 9/2000 reglementează dobânda în materie civilă și comercială și nicidecum în materia contenciosului fiscal, unde sunt aplicabile dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, reprezentată legal prin director executiv, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C-N, solicitând modificarea hotărârii în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 din pr.civ. în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulată de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că, prin Sentința Civilă nr. 1261/04.07.2008 instanța de fond a admis în parte cererea formulată de reclamantul, cu domiciliul în -,-,. 21, jud. C, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1151,32 lei, reprezentand taxă de primă înmatriculare.
Pârâta consideră hotărârea instanței ca fiind netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
La momentul la care reclamantul a efectuat plata taxei, încasarea a fost efectuată în baza legii și astfel nu se poate afirma că a fost încasată în mod eronat sau că ar fi nedatorată, raportul juridic în temeiul căreia a fost făcută plata bucurându-se de stabilitate.
Considerând că în mod nelegal Tribunalul s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, întrucât singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție Comunitară.
Tribunalul s-a pronunțat în mod nelegal asupra neconcordanței între prevederile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 și cele ale tratatelor europene invocate, în special cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, competența de a constata aceste încălcări revine Curții Constituționale conform principiului constituțional reglementat la art. 20(2)" dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. "
Fiind vorba despre un principiu constituțional, orice lege sau ordonanță, sau prevederi ale acestora care nu sunt în acord cu legea fundamentală trebuie constatate ca atare de către Curtea Constituțională în temeiul art. 145 din Constituție.
Pe fondul cauzei, sentința este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme și auto vehicule în temeiul unor dispoziții legale în vigoare, respectiv în baza prevederilor art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311-312din HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
Dispozițiile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării auto vehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Este binecunoscut faptul că art. 90 din Tratatul E, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, taxa specială pentru autoturisme și auto vehicule nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E, ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second -hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv s-a aplicat și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale, autoturismelor noi și second- hand provenite din alte state care nu sunt membre ale, precum și, cel mai important, autoturismelor noi din producția națională a României.
Această taxă s-a achitat inclusiv pentru autoturismele și auto vehiculele noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile, Daewoo, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme și autovehicule comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării și fabricate în România, criteriul unic fiind ca aceste autoturisme și autovehicule să se afle la prima înmatriculare în România.
Ca urmare, instituirea criteriului "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în nici un fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea vreunui principiu fundamental înscris în tratatele europene și comunitare și nici de încălcarea art. 90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România.
S-a precizat că, nici chiar Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare a taxei.
Menționăm că 16 state membre ale Uniunii Europene practică în prezent o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor, printre care, Danemarca, Spania, Olanda, Ungaria, Cipru, etc. Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În soluționarea prezentei cauze, pârâta roagă instanța să țină cont de faptul că de la date de 1 iulie 2008 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Conform art. Il din nr.OUG 50/2008 " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și auto vehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru auto vehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgentă ".
Începând cu data de 1 iulie 2008 au intrat în vigoare și normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență și, prin urmare, cererile contribuabililor vor putea fi soluționate numai după această dată.
Cu privire la eventualele cheltuieli de judecată generate de prezentul litigiu s-a învederat instanțe următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 13 Cod procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată prin lege, astfel organul fiscal are obligația să aplice legea fiscală așa cum este aceasta în vigoare.
În consecință, o eventuală obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N la plata cheltuielilor de judecată fără a fi în culpă și nefiind întrunite nici condițiile răspunderii obiective (nefiind emitenta textului legal în temeiul căruia a încasat suma ), reprezintă o soluție nelegală.
Prin întâmpinare reclamantul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărâri instanței de fond.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecatorului national când se confrunta cu problema contrarietății între un act national și o dispoziție comunitara, indicand ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor, lasand neaplicata orice dispozitie eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului national, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecatorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comuniatre fără aap ela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
De altfel, a afirma că instnața de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 parag. 1 din Tratat și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este doatată Curtea Constrițională atât de Legea fundamentală cât și de Legea nr. 47/1992.
Astfel, Curtea Constituțională nu se poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. Dspozițiile art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între Tratat și norma internă de drept. Trebuie remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconfirmității Constituției cu Tratatului ci a neconformității legii infraconstituționale cu Tratatul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din Legea fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele Tratatului, iar în cauză s-a tranșat un conflict între Tratat și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus.
De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din Legea nr. 47/1992.
2. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
3. În ceea ce privește critica privind obligarea pârâti la plata cheltuielilor de judecată, prin invocarea normelor prevăzute de art. 13.pr.fisc. Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 13.pr.fisc. nterpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege.
Aplicarea scrupuloasă a acestui text de lege în maniera făcută de recurentă, fără a observa care este practica constantă a instanțelor judecătorești conturată la acel moment și fără a observa cum se derulează procedura de infrigement declanșată de Comisia Europeană împotriva României și cu ignorarea poziției Guvernului României care a admis ulterior că taxa specială reglementată de Codul fiscal încalcă Tratatul, nu poate paraliza cererea de plată a cheltuielilor de judecată în cauză deoarece o astfel de conduită a administrației fiscale nu legitimează lipsa sa de culpă procesuală, ci vădește încălcarea dreptului particularului la o bună administrație așa cum este configurat de către art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale cât și din Recomandările cu caracter desoft lawadoptate de Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei în materie ( CM/ (2007) a Comitetului din statele membre ale Consiliului Europei).
Așa fiind, Curtea reține că Tribunalul a făcut o corecta interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274.pr.civ. încât și din această perspectivă recursul apare ca nefondat.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C- prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr. 1261 din 4.07.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT. /
2EX./27.10.2008.
JUD.FOND..
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
