Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 221/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.221/R/2008 Dosar nr-
Ședința publică din data de 25 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - - - președinte de secție
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 20/CA din 9.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 25 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.20/CA/9.01.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților prima de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pârâta a fost obligată, de asemenea, să plătească reclamanților dobânda legală aferentă debitelor principale la data plății efective.
A fost respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Reclamanții funcționari publici în cadrul Administrației Finanțelor Publice, au solicitat obligarea pârâtei la plata primei de vacanță aferentă anilor 2001 - 2006.
Temeiul legal al dreptului la prima de vacanță îl constituie art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, în conformitate cu care "Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat".
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art.3 alin.1 din G nr. 33/2001 și apoi în mod succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat până la 31 decembrie 2006.
Analizând dispozițiile de suspendare, instanța de fond a constatat că acestea contravin art. 41 și 53 din Constituția României, deoarece dreptul de primă de vacanță constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului de muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea acordării dreptului în cauză, contravine și dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, în conformitate cu care "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturilor recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Ca urmare, instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de efecte juridice suspendarea dreptului la prima de vacanță și din moment ce nu a intervenit nici un act normativ de abrogare a dreptului respectiv, înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se impunea a fi acordat retroactiv.
În consecință, prima instanță a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să le plătească acestora prima de vacanță aferentă anilor 2001- 2006.
În baza art. 1082-1084 Cod civil, sumele urmau să fie actualizate în raport cu rata inflației și dobânda de referință a, până la data plății, având în vedere deprecierea monedei naționale, de la data când s-a născut dreptul până la data plății efective.
Văzând dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă prima instanță nu a reținut culpa procesuală a pârâtei și nu a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că neplata drepturilor bănești nu îi era imputabilă, ci s-a datorat suspendărilor succesive prin legile anuale ale bugetului.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit pârâta a fost obligată la plata dobânzilor legale alături de actualizarea cu rata inflației, deoarece nu pot fi înscrise în bugetul propriu aceste sume conform art.14 alin.2 din Legea nr.500/2007.
La dosar au depus întâmpinare intimații prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă precum și din prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Prima instanță în mod corect a obligat pârâta la plata dobânzilor legale aferente debitului principal la data plății efective a acestuia, deoarece, dobânzile sunt daune interese moratorii și reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani.
Creditorul nu este obligat să facă dovada că prin întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu în cazul obligației de a da o sumă de bani, întrucât lipsa de folosință a sumei provoacă creditorului un prejudiciu continuu în cuantumul dobânzilor legale datorate pe perioada întârzierii la executare. Deci, dobânzile sunt datorate din momentul scadenței fiecărei sume lunare și până la plata efectivă a acesteia.
sumei cu rata inflației reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, în vreme ce dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat. Actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, în vreme ce dobânda este prețul lipsei de folosință.
Ca atare, actualizarea este o formă de intervenție legală asupra creanței care se practică de drept iar dobânzile, ca daune interese moratorii, reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani. Astfel, în mod corect prima instanță a dispus în baza art.1082-1084 cod civil actualizarea sumelor reprezentând prima de concediu cu rata inflației și de asemenea corect a dispus acordarea și a dobânzilor legale calculate până la plata efectivă a sumelor.
Față de aceste considerente curtea va respinge recursul pârâtei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 20/CA/9.01.2008, a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2008
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. M - 25.03.2008
Tehnored. - 267.03.2008/ 2 ex
Judecător fond.
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Georgeta
