Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2212/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2212
Ședința publică din 18 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana
Grefier
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului B, cu sediul în B,-, sector 6,împotriva sentinței nr. 1298 din 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Personalului Protecției Mediului B - prin reprezentant legal.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul legal timbrat și în stare de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Comerciale de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Suceava la data de 22.05.2009, reclamantul Sindicatul Personalului Protecției Mediului B, în contradictoriu cu pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului Bas olicitat instanței, obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașteri dreptului, până la data efectuării plății efective.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 - privind Statutul funcționarilor publici, republicată, articol de lege care precizează: "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În aceeași ordine de idei, a arătat că până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin. 1 lit. c) și d) din lege.
Referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactiv, reclamanta arată că, potrivit art.29 alin.1. devenit art.31 alin.1 din Legea nr. l88/1999, republicată, are dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.01.2004 până la data de 01.02.2007. Această prevedere legală, respectiv art.29 alin. 1 devenit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, prin art.44 din nr.OUG92/2004.
În acest sens, solicită instanței să constate ca norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravin prevederilor art.41, art.53 și art. 15 alin. 2 din Constituția României.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prinsentința nr. 1298 din 26 iunie 2009, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, proporțional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
În acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006.
Instanța a constatat că nici unul dintre actele normative menționate nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată.
Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus- ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.
Reclamanții nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică. Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului arătând, în esență, că salarizarea personalului s-a făcut cu respectarea legislației, iar neacordarea suplimentelor nu reprezintă o încălcare voită a unor drepturi salariale.
Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.20 din 21.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile unite, a fost admis recursul declarat în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ca urmare, având în vedere și dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Agenția Regională pentru Protecția Mediului B, cu sediul în B,-, sector 6,împotriva sentinței nr. 1298 din 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Personalului Protecției Mediului B - prin reprezentant legal.
Modifică sentința nr. 1298 din 26 iunie 2009 a Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în totalitate.
Respinge cererea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/22.12.2009
jud. fond.
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grapini Carmen, Turculeț Ana