Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 222/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.222/CA
Ședința publică de la 21 aprilie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate în contencios administrativ de pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ (ANOFM), cu sediul în B,--22, sector 4 și AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1158 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - contestatori, OG, HG, A, -, toți cu domiciliul ales în C,-, -.A,.8, județ C, și intimat MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂȚII SOCIALE ȘI FAMILIEI, cu sediul în B, sector 1, str.-. - nr.2-4 având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentele prin consilier juridic, în baza delegației nr.2336/14.04.2008 și a împuternicirii nr.805/25.03.2008, și avocat pentru intimații- contestatori, conform delegației de substituire nr.2/2006 pentru avocat, lipsind intimatul-pârât Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Procedura legal îndeplinită conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Cu privire la stadiul procesual, având cuvântul, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând cuvântul pentru dezbateri.
Instanța, socotindu-se lămurită în conformitate cu art. 150 Cod procedură civilă președintele completului de judecată declară dezbaterile încheiate și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Având cuvântul, consilier juridic din partea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă C, susține concluzii de admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință a se dispune modificarea sentinței nr.1158/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, cafiind neîntemeiată și nelegală. În esență, arată că instanța de fond a respins, în mod eronat, excepția prescripției dreptului la acțiune al intimaților-reclamanți pentru perioada 2001-2003. În ce privește cheltuielile de judecată solicită a se constata că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de avocat. Pe cale de consecință, solicită micșorarea acestui onorariu în baza prevederilor art.274 alin. (3) din Codul d e procedură civilă. Cu privire la recursul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă B, concluziile sunt de admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Având cuvântul, avocat susține concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate pentru următoarele considerente:
- cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a solicită respingerea excepției ca nefondată întrucât Agenția este ordonator de credite secundar astfel încât hotărârea trebuie să-i fie opozabilă;
- cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prima de vacanță aferentă anilor 2001-2003, solicită repingerea excepției ca neîntemeiată întrucât dreptul la acțiune nu s-a stins, neintervenind prescripția conform art.1 din Decretul 167/1958 deoarece nu a fost posibilă exercitarea acestui drept ca urmare a suspendărilor succesive intervenite până la 31.12.2006; Urmează a se lua act de prevederile nr.OUG146/19.12.2007 publicată în Of. nr.877 din 20.12.20007, prin care, se recunoaște drepturile la primele de concediu suspendate în perioada 2001-2006.
- în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată dată fiind culpa procesuală, corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.274alin. 1 Cod procedură civilă. Depune la dosar concluzii scrise. În situația în care există la dosar dovada cheltuielilor de judecată pentru recurs solicită admiterea acestora.
Instanța lasă dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanții, OG, HG, -, -, -, -, au chemat în judecată pe pârâții, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C, ANOFM și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei pentru ca instanța să oblige pârâta la acordarea primelor de vacanță cuvenite aferente anilor 2001 - 2006.
În fapt reclamanții sunt funcționari în cadrul Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Potrivit art. 35 alin. 2 din Legea 188/1999 republicată, funcționarul are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu un salariu de bază din luna anterioară plecării din concediu, care se impozitează separat.
Acest drept a suferit suspendări succesive intervenite prin dispoziții expuse din legile bugetului.
Prin art. 23 OG 6/2007 se restabilește acest drept pentru anul 2007.
În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 61 alin. 2 din Legea 24/2000.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la prima de vacanță pentru perioada 2001 - 2006 pentru că suspendarea acordării acestui drept nu echivalează cu stingerea lui ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
În drept, s-a invocat art. 1 alin. 4, art. 15 alin. 1, art. 41, art. 53 din Constituție, art. 35 alin. 2 și art. 109 din Legea 188/1999, art. 28 din Legea 54/2003, art. 61 din Legea 24/2000.
Pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru anii 2001-2003.
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale, excepția lipsei calității procesual pasive a, iar pe fondul cauzei respinge acțiunea.
Pârâta ANOFM a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, excepția necompetenței materiale și excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 2003.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri prin care reclamanții au dovedit calitatea de funcționari publici în perioada 2001 - 2006 și că aceste sume nu au fost achitate.
Prin încheierea din 5.09.2007 instanța a respins excepțiile invocate de pârâți.
Prin sentința civilă nr.1158/29.11.2007, Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, OG, HG, -, -, -, -, în contradictoriu cu Pârâții Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței De Muncă C, Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței De Muncă Și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale Și Familiei; au fost obligați pârâții către reclamanți la plata primelor de vacanță pe perioada 2001 - 2006 corespunzător perioadei în care fiecare reclamant a avut calitatea de funcționar public, actualizare în raport de rata inflației la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea reclamantei, ca nefondată.
Au fost obligați pârâții către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei pentru fiecare reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanții și intervenienta au fost funcționari în cadrul AJOFM în perioada 2001 - 2006.
În conformitate cu art. 35 alin. 2 din Legea 188/1999 aceștia au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Acest drept a suferit suspendări succesive, anuale, intervenite prin dispoziții exprese din legile bugetului.
Art. 18 din Legea 10/1972 ce reglementa codul muncii dar și art. 38 din Legea 53/2003 ce a adoptat noul cod al muncii și prin care a fost abrogată Legea 10/1972 arată imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face
obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva încălcării.
Suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența.
Instanța are în vedere și Decizia XXII din 12.11.2005 pronunțată de
Astfel se reține că în perioada în care aplicarea acestui drept a fost suspendată nu se poate considera că în perioada 2001 - 2006 acest drept nu a existat, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
a arătat că "astfel s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial a cărui existență este recunoscut, să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare".
De aceea respectarea principiului includerii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu diminuarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstanculați de a se bucura efectiv de aceasta pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Impotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâta T și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
1. Recurenta solicită în temeiul art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.1158/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, ca fiind neîntemeiată și nelegală, pentru următoarele considerente:
- instanța de fond a respins, în mod eronat, excepția lipsei calității procesuale pasive a ANOFM față de funcționarii publici de execuție din cadrul AJOFM C;
- instanța de fond, în mod eronat, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al intimaților reclamanți pentru perioada 2001 -2003. Apreciază recurenta că reglementările cuprinse în actele normative ce au fost invocate au avut ca efect propogarea aplicării dispozițiilor referitoare la prima de vacanță, instituite prin intrarea în vigoare a Legii nr.188/1999, pentru toți funcționarii publici care nu dețin conform legii statute speciale.
- onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de avocat, solicitând micșorarea acestuia.
2. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C, critică hotărârea recurată prin prisma disp. art.304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
In motivare, arată recurenta că a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât a fost introdusă după împlinirea termenului de 3 ani prev.de Decretul nr.167/1958, ceea ce face de prisos cercetarea pe fond a pricinii pentru perioada 2001-2002 dar și excepția lipsei procedurii prealabile care a fost de asemenea respinsă.
Se mai critică și faptul că aplicarea disp.art. 33 alin 2) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată în temeiul art.3 al.1 din OUG33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești.
Se critică hotărârea și sub aspectul onorariului avocatului care este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de avocat, solicitând micșorarea acestui onorariu în baza prevederilor art.274 alin. (3) din Codul d e procedură civilă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile aduse, se constată că recursurile sunt nefondate din următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă a recurentei ANOFM în cererea de chemare în judecată se justifică prin prisma calității sale de ordonator secundar de credite, astfel că hotărârea judecătorească trebuie să-i fie opozabilă, pentru a putea fi pusă în executare.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune s-a reținut corect că atâta vreme cât dreptul reclamantului (la prima de vacanță) a fost suspendat prin diferite acte normative, termenul de prescripție nu curge, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XXII din 12.12.2005.În plus pentru plata drepturilor bănești nu este legal prevăzut un termen de scadență astfel încât prescripția extinctivă ca și mod de sancționare a lipsei de diligență,în cauza de față nu a curs.
Relativ la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, criticată prin motivele de recurs, Curtea reține, din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ; în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
În consecință, Legea nr.188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
Pe fondul cauzei se constată caracterul legal și temeinic al sentinței recurate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.32 al. 2 (devenit art.34 după republicarea Legii nr.188/1999) funcționarul public are dreptul pe lângă îndemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,sunt imperative și nu au fost abrogate.
Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001-2006 prin legile bugetului de stat nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art.32 al.2 din legea 188/1999.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile prin procedura suspendării instituită inițial prin prevederile art.3 din OG nr.33/2001, urmată ulterior prin suspendări dispuse prin legea bugetului anual până la finalul anului 2006.
Însă, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu desființarea sa, astfel că începând cu data încetării suspendării, reclamanții sunt îndreptățiți să primească primele de vacanță, pe perioada în care aceste drepturi nu s-au acordat, respectiv 2001-2006.
Interpretarea dată acestei măsuri de suspendare de către recurenta-pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale.
În acest context, examinând dispozițiile legilor temporale privind suspendarea exercitării dreptului. raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar proporțional cu situația ce a determinat-o,nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.
Pe de altă parte limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de lipsa exercițiului bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de disp. art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Susținerea recurentei în sensul că, primele de vacanță au fost acordate greșit, întrucât nu sunt drepturi de natură salarială, nu poate fi reținută, întrucât acest drept a fost prevăzut prin art.32 (34) din Legea nr.188/1999 a Funcționarilor Publici.
Faptul că primele de vacanță nu au fost plătite din cauza suspendărilor succesive, nu atrage neplata în continuare a acestora, ca urmare a lipsei culpei autorității publice.
Astfel, dispozițiile art.41 din Legea nr.188/1999 sunt incidente în cauză, culpa autorității publice constând în (prime de vacanță acordate în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu) neplata drepturilor salariale cuvenite după încetarea suspendării acestora.
De asemenea, actualizarea acestor sume s-a dispus în mod corect, întrucât ca urmare a devalorizării sumelor datorate, se impune acoperirea prejudiciului efectiv suportat de reclamanți.
Cheltuielile de judecată acordate reclamanților prin hotărârea recurată sunt justificate prin complexitatea cauzei, durata de soluționare a litigiului, munca depusă pentru redactarea și susținerea acțiunii și combaterea excepțiilor invocate de pârâte, astfel că instanța apreciază că nu sunt motive temeinice pentru cenzurarea cuantumului onorariului cuvenit apărătorului ales al reclamanților.
Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate în contencios administrativ de pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ (ANOFM), cu sediul în B,--22, sector 4 și AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1158 din 29 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - contestatori, OG, HG, A, -, toți cu domiciliul ales în C,-, -.A,.8, județ C, și intimat MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂȚII SOCIALE ȘI FAMILIEI, cu sediul în B, sector 1, str.-. - nr.2-4 având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
24 aprilie 2008
jud.fond.
red.dec.jud. -16.05.2008
tehnored.Gref. - 2ex/16.05.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim
