Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 222/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

DECIZIA NR.222/CA/2008-

Ședința publică din data de 18 iunie 2008

PREȘEDINTE: Boța Marilena

JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina președinte secție

JUDECĂTOR 3: Toros Vig

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului contencios administrativ declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O str. - nr. 2 B, în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO " cu sediul în B, sector 2,-,.23 și intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B, P-ța - nr. 1A, sector 1 și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B cu sediul în O, Parcul nr. 18, împotriva Sentinței nr. 49/CA din 13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatului reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO "-dl. în baza delegației depuse la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, cauza este la primul termen în recurs, după care:

Reprezentantul intimatului reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " depune la dosar practică judiciară. Arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatului reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " solicită respingerea recursului, menținerea în totalitate a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată.

După strigarea cauzei s-a prezentat pentru IPJ B consilier juridic.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Constată că prin Sentința nr. 49/CA din 13.02.2008 Tribunalul Bihora admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în dos. nr-și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamanți și intervenienți în contradictoriu cu acesta.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Inspectoratul Județean de Politie

A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

A admis acțiunea formulată de reclamantul din dosarul -, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor " PRO "B, în numele și pentru membrii de sindicat, A, G, -, G, -, G, -, -, și și de reclamantul din dosarul conexat nr-, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și pe cale de consecință:

A obligat pârâții să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005 proporțional perioadei lucrate și corespunzător criteriilor stabilite prin Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 38/2003 actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății.

A admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, n, G, A, G, G, -, G, G, -, C, A, -, G, G, u, -, G, G, G, G, G, G, ta ia, -, as G, C, cabău, a, A, ș, G, G, -, G, G, -, HG, -, -, F. dacian, -, A, marin, a, G, G,., Ho-asile, as, el HG, as A, G, G, G, A, a, HG, G, ta, Capus, G, A, G, C, R, C, G, G, ia, G, A, G, G, R, -, -, G, G, G, G, G, a IJ., T, I, I, Colte, n, as, bere S, a, G, u, -, Romi, u, G, G, u G, R, G, G, G, G, -, G și, Minuta, -, -, G, G, G, G, -, HG, -, G, as, G, -, G, G, G, G, -, G, A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Politie B, și pe cale de consecință:

Pârâții au fost obligați să plătească intervenienților sumele de bani reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, proporțional perioadei lucrate și corespunzător criteriilor stabilite prin Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 38/2003, actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei și până la data efectivă a plății.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Ministerul Administrației și Internelor și pe cale de consecință:

A obligat chemata în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative, fondurile necesare achitării sumelor solicitate de reclamanți și intervenienți.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții și intervenienții din dosar nr. 2368/CA/2007 și reclamantul din dosar nr. 4970/2007 sunt angajați ai INSPECTORATULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE B iar potrivit art. 12 alin.2 din Legea 218/2002 republicată în județe se organizează și funcționează ca unități cu personalitate juridică Inspectorate de Poliție, considerente față de care instanța în baza art. 137 Cod proc. civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Inspectoratul Județean de Poliție

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Administrației si Internelor, instanța a respins-o întrucât aceasta instituție are calitate de ordonator principal de credite,iar potrivit dispozițiilor art.3 alin.1, litera c, pct.11 din nr.OUG30/2007, actualmente Ministerul Internelor si Reformei Administrative are atribuția de a elabora proiectul de buget al ministerului, în virtutea căruia are obligația de a cuprinde sumele necesare plății personalului din structura ministerului.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța a admis-o și pe cale de consecință a respins acțiunea reclamanților in contradictoriu cu acest pârât, întrucât în speță raporturi juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Administrației si Internelor,care are atribuții în ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Finanțelor Publice.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de Ministerul Finanțelor Publice, instanța în temeiul art. 19 din Legea nr. 500/2002 a respins-o, întrucât rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, și că în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, pârâtul angajator se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că potrivit art. 28 alin.1 lit. a din Legea 360/2002, polițistul are dreptul la salariul lunar compus din salariu de bază, îndemnizații, sporuri, premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege iar în conformitate cu dispoz. art. 6 din OG38/2003 se prevede că polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de 20 % din salariul de bază.

Ulterior, prin art. 2 din OUG118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor aprobat prin Legea 28/2005, în anul 2005 au fost suspendate prevederile dispozițiilor art. 6 din OG38/22003. Prin urmare, pe anul 2005 reclamanții și intervenienții nu au beneficiat de sporul de fidelitate.

Potrivit art.38 din Codul muncii "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate",drepturile fiind astfel aparate împotriva oricăror încălcări,a manifestărilor de subiectivism,abuz sau arbitrariu.

Drepturile conferite de dispozițiile art.6 din OG38/2003 nu au fost acordate în concluzie niciodată reclamanților și intervenienților, însă suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.

Ca urmare,așa cum a statuat si Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXIII/2005, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe" motiv pentru care, în temeiul acestor dispoziții, instanța a apreciat acțiunea precizată a reclamanților și cererile de intervenție in interes propriu ale intervenienților ca fiind întemeiate și le-a admis conform considerentelor prezentei hotărâri.

Reclamanții si intervenienții au solicitat a se dispune actualizarea sumelor solicitate conform indicelui de inflație, nesolicitând aplicarea dobânzii legale asupra acestora. Conform art. 1082 Cod civil, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese, pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină,ce nu-i poate fi imputabilă, ori în speță aceste prevederi legale sunt incidente încă de la data la care a intrat în vigoare actul normativ, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea și neinițierea unor măsuri în vederea eliminării acestor deficiențe. Nu există în speță o cauză străină care să justifice că neacordarea acestor drepturi bănești nu se datorează pârâților, iar faptul că până în prezent petenții nu au solicitat plata sumelor de bani, nu este un motiv ce să atragă neincidența dispozițiilor legale în materie.

Potrivit art. 1084 Cod civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este notoriu faptul că moneda națională s-a devalorizat și din păcate se devalorizează continuu, astfel că potrivit practicii judiciare constante în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform aplicării indicelui de inflație potrivit datelor comunicate de - Direcția Județeană de Statistică B, până la data plății efective

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulata de instanța a admis-o întrucât Ministerul Finanțelor Publice are printre sarcinile ce rezultă din legea acestuia de organizare și funcționare și pe aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum sunt și pârâții în speță, sumele necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, fie prevăzute prin bugetele anuale, fie prin rectificările de buget și pe cale de consecința a fost obligat să vireze acestuia fondurile necesare achitării sumelor solicitate de reclamanți și intervenienți.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, în reprezentarea MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B ca inadmisibilă.

În motivarea recursului său recurenta arată că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, întrucât în sarcina sa nu există nici o obligație de garanție față de angajații MINISTERULUI INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE

Faptul că ordonatorul principal de credite - MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B, nu a acordat drepturile bănești cuvenite reclamanților, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea MINISTERULUI ECONOMIEI și FINANȚELOR B pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească acestora într-un litigiu izvorât dintr-un raport de muncă, la care MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B nu este parte.

Fiind amândouă ministerele ordonatori principali de credite, fiecare își prevede un buget propriu pe care îl cheltuie.

În drept au fost invocate prevederile art. 3041Cod Procedură Civilă.

Prin " Întâmpinarea " depusă la dosar, pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI Bas olicitat respingerea recursului, cu motivarea că MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B este gestorul de fapt al Statului și în această calitate ordonanțează și repartizează anual sumele pentru fiecare din ministerele care compun Guvernul.

Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art.3041și 306 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.

Potrivit art.19 lit. j) din Legea nr.500/2002, MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B avizează proiectele de acte normative, care conțin implicații financiare, iar conform lit. e) a art. 28 din aceeași lege, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.

Cum avizarea proiectelor legilor bugetare și ale propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, inclusiv ale MINISTERULUI INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B,se face de către MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B, în exercitarea atribuțiilor sale legale, instanța apreciază că cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI ECONOMIEI și FINANȚELOR B este întemeiată.

În consecință, în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod Procedură Civilă, instanța urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în reprezentarea MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE.

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O str. - nr. 2 B în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO " cu sediul în B, sector 2,-,.23, intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B, P-ța - nr. 1A, sector 1 și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B cu sediul în O, Parcul nr. 18, împotriva Sentinței nr. 49/CA din 13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 18.06.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - -

Red.dec.

În concept la 24.06.2008

Tehn.red./2 ex

25.06.2008

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Băltărete Savina, Toros Vig

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 222/2008. Curtea de Apel Oradea