Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2243/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr-- Legea nr. 188/1999-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.2243

Ședința publică din 18 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Surdu Oana

Grefier - -

Pe rol,judecarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare S, cu sediul în municipiul S, str. -, județul S, împotriva sentinței nr. 1585 din 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava -secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr- din 07.09.2009, reclamanții, G, -, G, a, a, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare S, obligarea acestuia la plata drepturilor salariale reprezentând:

1) suplimentul postului in procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de baza, retroactiv, respectiv din data de 1.11.2008 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective, pentru fiecare dintre persoanele nominalizate;

2) suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin.(1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, calculate si plătite începând cu data pronunțării hotărârii si în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu.

In motivare reclamanții au arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a)salariul de baza;

b)sporul pentru vechime in munca;

c)suplimentul postului;

d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Au mai învederat instanței faptul că, până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c si d din lege și că potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit.c si d din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007

Au solicită a se constata că, deși aceste drepturi trebuiau să le fi fost acordate de drept, începând cu data de 01.11.2008, angajatorul refuză acordarea acestor drepturi legale, deși atât prin Legea nr.151 din 23.06.2006, cât și prin Legea nr.188/1999 republicată și numerotată, sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nici o condiționare.

In acest sens, au solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că "Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.

Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv Codul Muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.

Consideră ca nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.

In drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d și art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, art.38 și 39 din Legea nr.53/2003.

În dovedire au depus la dosar tabel nominal cuprinzând funcționarii publici din cadrul Inspectoratului Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare S care sunt îndreptățiți să primească drepturile salariale solicitate, practică judiciară.

Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr.1585 din 8 octombrie 2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal admis în parte acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare S, obligând pârâtul să acorde reclamanților, proporțional cu timpul lucrat, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 01.11.2008 și până la data de 08.10.2009, data pronunțării sentinței, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective și respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanții sunt salariați, având calitatea de funcționari publici în cadrul nspectoratului Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare S și potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtului.

In acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.

Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2006.

Instanța a constatat că nici unul dintre actele normative menționate nu conține vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi, ci doar la suspendarea exercițiului lui, suspendare care nu echivalează cu însăși înlăturarea lor, dispoziția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și nefiind abrogată.

Așa fiind, pentru ca un drept prevăzut într-un act normativ să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exercițiul lui este suspendat, iar nu înlăturat.

Reclamanții au primit până în prezent, de la apariția actului normativ aceste sporuri, respectiv până la data de 01.11.2008.

Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.

Referitor la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins-o, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.

In consecință, în baza art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, instanța a admis în parte cererea astfel cum a fost formulată și a obligat pârâtul să acorde reclamanților, proporțional cu timpul lucrat, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 1 noiembrie 2008 și până la data de 8 octombrie 2009, data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data scadenței și până la data plății efective.

Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs pârâtul, arătând că potrivit legii, OUG nr. 92/2004 art. 44 a fost suspendată plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și că, fiind o perioadă de criză, ministerul nu deține buget pentru cheltuieli suplimentare.

Recursul care, în drept, se încadrează conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.20 din 21.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile unite, a fost admis recursul declarat în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 alin.1 lit."c" și "d" din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Soluția este în concordanță cu cea statuată prin decizia nr. 818/3.07.2008 a Curții Constituționale a României, potrivit căreia, prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, precum și cu cea consacrată de Decizia nr. 838/27 mai 2009 a Curții Constituționale a României, care, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, neavând competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.

Ori, din această perspectivă, coroborată cu prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe apare ca fiind pronunțată nu în exercitarea atribuțiilor puterii judecătorești, ci cu depășirea acestora, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.

Față de cele ce preced, constatând lipsa de temei legal al sentinței recurate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, va admite recursul, cu consecința modificării acesteia, în sensul respingerii pretențiilor reclamanților.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare S, cu sediul în municipiul S, str. -, județul S, împotriva sentinței nr. 1585 din 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Modifică sentința și în rejudecare respinge ca nefondată acțiunea reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

2ex/28.12.2009

jud. fond.

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel, Ududec Elena, Surdu Oana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2243/2009. Curtea de Apel Suceava