Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2240/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.2240
Ședința publică din 18 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S - Administrația Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S împotriva sentinței nr. 1536 din 10 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul -.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura este completă.
S- făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 12.06.2009, reclamantul - a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.927 lei, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare și, a dobânzii legale aferente acestei sume de la data achitării taxei până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că în anul 2007 achiziționat din Italia un autoturism second-hand marca "Ford Focus" pentru a cărui înmatriculare în România a fost nevoit să achite suma de 2.927 lei, pe care a achitat-o cu chitanța seria - nr. - din data de 27.06. 2007 și că s-a adresat cu o cerere Administrației Finanțelor Publice prin care a solicitat restituirea sumei achitate, răspunsul primit fiind negativ.
A precizat că taxa specială de primă înmatriculare a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui impozit cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2007. Potrivit art. 214 alin. 1- 214 alin. 3 Codul fiscal și art. 31 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, taxa se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate aduse din import, din statele comunitare ori din alte state și că, potrivit art. 90 par. 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene, "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale interne."
De asemenea, a susținut reclamantul că taxa este discriminatorie și contravine prevederilor art. 90 par. 1 din Tratat, conform Hotărârii în cauza Weigel, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenite din statele membre iar conform prevederilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face referire art. 90 al CE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate și cu un regim de reglementare diferit, că prevederile Tratatului CE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
A mai precizat pârâta că, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (nr. 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
Cum această directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social, a considerat pârâta că apărările reclamantei privind încălcarea Tratatului prin stabilirea acestei taxe sunt nefondate.
În fine, a susținut că legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitate în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, iar nu restituirea integrală a acesteia.
Prin sentința nr. 1536 din 10.09.2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Admis acțiunea având ca obiect "pretenții" formulată de reclamantul -, împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2.927 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală aferentă, începând cu data de 27.06.2007 și până la data restituirii efective a acesteia. Totodată a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 542 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2413, ce au instituit obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România, că perceperea taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România s-a efectuat fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
A mai reținut instanța de fond că reclamantul a invocat în cauză incidența art. 90 alin. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare și că, potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
A remarcat prima instanță că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, Weigel, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor și că taxa specială ce s-a plătit cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
Chiar dacă se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin.1, în funcție de criterii obiective s-a apreciat că asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 alin.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și C aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauza de față, rezultă, din interpretarea art.2142din Codul fiscal, că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art. 148 alin. 2, conform cărora: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în alin. 4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Față de considerentele de mai sus, instanța a apreciat că cererea reclamantului de restituire a contravalorii taxei speciale este întemeiată, fiind percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 alin.1 din. Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil, instanța a obligat pârâta să îi plătească reclamantului beneficiul nerealizat, constând în dobânda legală a aferentă sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, calculată potrivit dispozițiilor. art. 3 al. 3 din OG nr. 9/2000, de la data plății până la data restituirii.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta, care a căzut în pretenții, la plata sumei de 542 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice S, arătând că reclamanta trebuia să se judece cu Administrația Finanțelor Publice Comunale S care este organul fiscal competent în conformitate cu disp. art.33 ( 1 ) din nr.OG92/2003 republicată.
Pe fondul cauzei a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate ( introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe ) și cu un regim de reglementare diferit.
A mai susținut recurenta că prevederile Tratatului CE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
A invocat prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE ) a Consiliului Comunităților Europene care reglementează că " dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri ".
A mai arătat recurenta că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule. Această procedură de restituire a sumelor este reglementată la cap.VI, secțiunea 1, art.6 din Anexa la HG nr.686/2008, astfel încât pe acest motiv acțiunea este inadmisibilă.
Examinând recursul de față, întemeiat pe disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs vizând excepția lipsei calității sale procesuale, Curtea constată că este nefondat, întrucât la instanța de fond, judecata cauzei s-a făcut în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S conform art.33 alin.1 din nr.OG92/2003 republicată, iar schimbarea denumirii acesteia în Administrația Finanțelor Publice Comunale nu poate atrage consecința casării sentinței atacate. Mai mult lipsa calității procesuale pasive a S nu este dată în condițiile în care pârâtă este DGFP S - unitate cu personalitate juridică.
Pe fondul cauzei, Curtea constată următoarele:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamanta nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățită să-i fie restituită.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Art.11din OUG nr.50/2008 nu poate fi aplicat în cauză numai pentru motivul că în speță taxa a fost achitată la 27.06. 2007, deci în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 la care textul se referă, ci și pentru motivul că în discuție sunt taxe de noțiune juridică diferită: taxă de primă înmatriculare și taxă de poluare.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S - Administrația Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S împotriva sentinței nr. 1536 din 10 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/06.01.2010
jud. fond.
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Ududec Elena, Surdu Oana
