Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 225/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA Nr. 225

Ședința publică din data de 14 februarie 2008

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață

: - -

Grefier: - -

&&&&&

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtulInspectoratul Teritorial d e Muncă B,- B, Județul, împotriva sentinței nr. 2654 din 04.12. 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimat reclamant, Rm. S, str. -, -.3,.11, județul B, intimat pârâtInspecțiaB, sector 2,- șiMinisterul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse,B, sector 1,. I, nr. 2-4.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata Inspecția reprezentată de consilier juridic, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat iar recurentul prin cererea de recurs solicită judecarea cauzei în lipsă.

Intimata Inspecția reprezentată de consilier juridic, având cuvântul, arată că, sentința atacată nu a fost criticată sub aspectul calității procesuale pasive a părții pe care o reprezintă, drept urmare lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a prezentului recurs.

Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cererii, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5366/114/27.09.2007, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, Inspecția B și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâților la calcularea și plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță pentru perioada 2001-2006, sume ce urmează a fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la efectuarea plății.

In motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că are calitatea de funcționar public în cadrul pârâtul B și în conformitate cu dispoziția art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Reclamanta mai susține că dispoziția legală evocată nu a fost aplicată deoarece prin dispoziția art. 3 alin. l din nr.OUG33/2001, precum și legile bugetului de stat aferente perioadei 2002-2005 fost dispusă suspendarea acordării primei de concediu.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității în Șanse a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Buzău în temeiul dispoziției art. 3 alin. l Cod pr. civilă coroborat cu dispoziția art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, excepția lipsei calității procesuale pasive în baza dispoziției anexei nr. 2 lit. A pct. II din nr.HG 381/2007 privind organizarea și funcționarea art. 6 alin.l lit. din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea inspecției muncii și art. 20 alin.l lit. I și j din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției muncii aprobat prin HG nr.767/1999 și excepția de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune al reclamantului referitor la prima de concediu aferentă perioadei 2001-2003.

De asemenea, pârâta Inspecția a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întemeindu-se pe dispoziția art. 1 alin.l din Legea nr. 108/16.06.1999, susținându-se că între reclamant și această autoritate administrativă nu au existat și nici nu există raporturi juridice de muncă.

Tribunalul Buzău prin sentința 2654/4.12.2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspecția, a respins excepțiile invocate de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității în Șanse, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Egalității în Șanse și la plata primelor de concediu pentru anii 2001- 2006 inclusiv, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă a acestuia.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că excepția de necompetență materială este neîntemeiată având în vedere faptul că reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtului B, autoritate administrativă subordonată acestuia, astfel că în conformitate cu dispoziția art. 10 alin.l din Legea nr.554/2004, republicată, modificată și completată, Tribunalul Buzău este instanța competentă să soluționeze cauza de față.

Cu referire la excepția de prescripție invocată de pârâtul instanța a constatat ca este neîntemeiată și a dispus respingerea acesteia reținând că în condițiile suspendării acordării dreptului la prima de concediu pe perioada 2001-2003 nu se poate considera că a fost împlinit termenul de prescripție atâta timp cât prin dispozițiile legale bugetare succesive nu a fost afectată existența dreptului ci doar exercițiul acestuia.

Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Muncii, Familiei și Egalității în Șanse, Tribunalul a constatat de asemenea că este neîntemeiată și în consecință a respins-o, având în vedere calitatea de ordonator principal de credite al acestuia, precum și dispoziția art. 6 alin.l lit.a din Legea nr. 108/1999 și dispozițiile HG. nr.767/1999.

In ceea ce privește însă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Inspecția, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată urmând în consecință să o admită pentru următoarele motive: Inspecția este constituită ca un organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului și Solidarității Sociale prin care se exercită atribuții de autoritate de stat în domeniul muncii, relațiilor de muncă, securității și sănătății muncii în subordinea acesteia funcționând în fiecare județ inspectorate teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică.

Astfel, această instituție nu poate răspunde în cauză, între aceasta și reclamantă neexistând nici un fel de raporturi juridice.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv prin dispoziția art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001,art. 12 alin.4 din legea nr.743/2001, art. 10 alin.3 din Legea nr.631/2002,art. 9 alin.7 din Legea nr. 507/2003,art.8 alin.7 din Legea nr. 511/2004.

Conform dispoziției art. 41 din Constituția României instanța constată1că salariații au dreptul la măsuri de protecție specială care se referă și la concediu de odihnă plătit, că dreptul la prima de concediu intră în conținutul complex al dreptului la muncă, iar statul de drept garantează realizarea deplină a drepturilor acordate, în consens cu dispoziția art. 1 din Protocol nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Instanța apreciat că suspendarea succesivă a dreptului la prima de concediu a operat asemenea unei îngrădiri nelegitime a exercitării acestuia, fiind în contradicție cu dispoziția art. 16 alin.l, art. 41 alin.2 și art. 53 din Constituția României.

Împotriva sentinței a declarat recurs Inspectoratul Teritorial d e Muncă B criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut că una din condițiile exercitării acțiunii civile și pentru dobândirea calității de parte în proces este dreptul, care, pentru a putea fi valorificat pe cale de acțiune trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerințe: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.

Reclamantul precizează că atâta timp cât dreptul reclamantei nu se născuse în decembrie 2006, nu este actual.

Pe fondul cauzei se susține că recunoaște că aplicarea dispozițiilor art. 34 al.2 din Legea 188/1999 a fost suspendată anual prin acte normative succesive, însă susținerea acestuia conform căruia suspendarea a fost nelegală nu are temei juridic.

S-a susținut că cererea de acordare a primelor de concediu este neîntemeiată și din prisma prevederilor Constituției României, potrivit cărora, măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege și numai legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor, drepturi care sunt prevăzute expres în Codul Muncii.

Susținerea reclamantei referitoare la încălcarea unor norme constituționale și a dispozițiilor art. 38 din Codul Muncii, în vigoare la data suspendării dreptului la primele de vacanță, potrivit cărora drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, este neîntemeiată.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care a statuat că drepturile suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în actele normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate de constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate de către legiuitor ( deciziile 414/2005, 37/2005, 148/2005, 278/2005).

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Primul motiv de recurs este nefondat.

Dreptul reclamantei este recunoscut și ocrotit de lege, fiind în conformitate cu prevederile art. 34 al. 2 din Legea 188/1999, republicată.

De asemenea el este și actual, fiind născut la data încetării suspendării primei de concediu.

Pe fondul cauzei recursul este nefondat.

Prin mai multe acte normative succesive a fost suspendată prima de concediu prevăzută a fi acordată funcționarilor publici până la 31.12.2006.

După această dată niciun act normativ nu a mai prevăzut suspendarea sau îngrădirea acestui drept.

Mai mult este de reținut că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe anii 2001- 2006.

Se vor avea în vedere și dispozițiile art. 53 al. 2 din Constituția României potrivit cărora " restrângerea unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii a sănătății ori moralei publice, prevenirea consecințelor unei calamități naturale sau ale unui dezastru. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății"

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul se va respinge ca nefondat, menținându-se ca temeinică și legală sentința pronunțată de instanța de fond.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtulInspectoratul Teritorial d e Muncă B,- B, Județul, împotriva sentinței nr. 2654 din 04.12. 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimat reclamant, Rm. S, str. -, -.3,.11, județul B, intimat pârâtInspecțiaB, sector 2,- șiMinisterul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse,B, sector 1,. I, nr. 2-4.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 14 februarie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact. /2 ex/28.02.2008

Dosar fond - al Tribunalului Buzău

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006


Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 225/2008. Curtea de Apel Ploiesti